12.5.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 138/30


Ordonanța Tribunalului Funcției Publice (Camera a treia) din 25 iulie 2011 — Filice și alții/Curtea de Justiție

(Cauza F-108/10) (1)

(Funcție publică - Ajustare anuală a remunerațiilor și a pensiilor funcționarilor și ale celorlalți agenți - Nepronunțare asupra fondului)

(2012/C 138/67)

Limba de procedură: franceza

Părțile

Reclamanți: Filice și alții (Luxemburg, Luxemburg) (reprezentanți: B. Cortese, C. Cortese și F. Spitaleri, avocați)

Pârâtă: Curtea de Justiție a Uniunii Europene (reprezentant: M. A. V. Placco, agent)

Obiectul

Cerere de anulare a deciziilor pârâtei, preluate în fișele de salarizare ale reclamanților, de a limita ajustarea salariului acestora începând din luna iulie 2009, la o majorare de 1,85 % în cadrul ajustării anuale a remunerațiilor și a pensiilor funcționarilor și a celorlalți agenți în temeiul Regulamentului (UE, Euratom) nr. 1296/2009 al Consiliului din 23 decembrie 2009.

Dispozitivul

1.

Constată că nu este necesar să se pronunțe asupra fondului cauzei F-108/10, Filice și alții/Curtea de Justiție.

2.

Fiecare parte suportă propriile cheltuieli de judecată.


(1)  JO C 30, 29.1.2011, p. 65.