29.1.2011   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 30/25


Acțiune introdusă la 17 noiembrie 2010 — Comisia Europeană/Republica Polonă

(Cauza C-542/10)

()

2011/C 30/41

Limba de procedură: polona

Părțile

Reclamantă: Comisia Europeană (reprezentanți: Ł. Habiak și S. La Pergola, agenți)

Pârâtă: Republica Polonă

Concluziile reclamantei

Constatarea faptului că, prin neadoptarea tuturor actelor cu putere de lege și a actelor administrative necesare pentru a se conforma Directivei 2007/64/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 noiembrie 2007 privind serviciile de plată în cadrul pieței interne, de modificare a Directivelor 97/7/CE, 2002/65/CE, 2005/60/CE și 2006/48/CE și de abrogare a Directivei 97/5/CE (1), și în orice caz prin necomunicarea acestora Comisiei, Republica Polonă nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 94 alineatul (1) din directiva menționată;

obligarea Republicii Polone la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

Termenul de transpunere a Directivei 2007/64 a expirat la 1 noiembrie 2009.


(1)  JO L 319, p. 1.