9.10.2010   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 274/21

1.

O decizie luată de un stat membru în temeiul articolului 3 alineatul (2) din Regulamentul nr. 343/2003 al Consiliului (1) („regulamentul”) de a examina sau de a nu examina o cerere de azil în privința căreia nu este responsabil conform criteriilor stabilite la capitolul III din regulament intră sub incidența dreptului Uniunii în raport cu articolul 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană și/sau cu articolul 51 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene („carta”)?

2.

Un stat membru este exonerat de obligația de a respecta drepturile fundamentale recunoscute la nivelul Uniunii Europene [inclusiv drepturile prevăzute la articolul 1, la articolul 4, la articolul 18, la articolul 19 alineatul (2) și la articolul 47 din cartă] atunci când trimite solicitantul de azil în statul membru desemnat de articolul 3 alineatul (1) drept statul responsabil („statul responsabil”) în conformitate cu criteriile stabilite la capitolul III din regulament, indiferent care este situația în statul responsabil?

3.

În special, obligația de a respecta drepturile fundamentale recunoscute la nivelul Uniunii Europene împiedică aplicarea unei prezumții absolute conform căreia statul responsabil va respecta (i) drepturile fundamentale ale solicitantului prevăzute de dreptul Uniunii Europene și/sau (ii) standardele minime impuse de Directiva 2003/9/CE (2) („Directiva privind condițiile de primire”), de Directiva 2004/83/CE (3) („Directiva privind standardele minime”) și/sau de Directiva 2005/85/CE (4) („Directiva privind procedurile”) (denumite, împreună, „directivele”)?

4.

În subsidiar, este un stat membru obligat de dreptul Uniunii și, în caz afirmativ, în ce condiții, să facă uz de posibilitatea prevăzută la articolul 3 alineatul (2) din regulament de a examina o cerere de azil și de a-și asuma responsabilitatea în privința acesteia, în situația în care transferul către statul responsabil ar expune solicitantul unui risc privind încălcarea drepturilor sale fundamentale, în special a drepturilor prevăzute la articolul 1, la articolul 4, la articolul 18, la articolul 19 alineatul (2) și/sau la articolul 47 din cartă și/sau riscului ca standardele minime prevăzute de directive să nu fie aplicate în cazul său?

5.

Întinderea protecției conferite unei persoane căreia i se aplică regulamentul de principiile generale ale dreptului Uniunii și, în special, de drepturile prevăzute la articolele 1, 18 și 47 din cartă este mai extinsă decât protecția conferită de articolul 3 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale („convenția”)?

6.

Este compatibilă cu drepturile prevăzute la articolul 47 din cartă o dispoziție de drept intern care impune unei instanțe să considere, pentru a stabili dacă o persoană poate fi returnată în mod legal într-un alt stat membru în temeiul regulamentului, că acest stat membru este un stat din care persoana respectivă nu va fi trimisă într-un alt stat cu încălcarea drepturilor de care aceasta se bucură potrivit convenției sau potrivit Convenției din 1951 și Protocolului din 1967 privind statutul refugiaților?

7.

În măsura în care întrebările anterioare se referă la obligațiile Regatului Unit, răspunsurile la întrebările 2-6 sunt influențate în vreun mod de Protocolul (nr. 30) privind aplicarea cartei în Polonia și în Regatul Unit?