11.9.2010   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 246/26


Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare introdusă de Rechtbank Haarlem (Țările de Jos) la 2 iulie 2010 — X/Inspecteur van de Belastingdienst/Y

(Cauza C-319/10)

()

2010/C 246/45

Limba de procedură: olandeza

Instanța de trimitere

Rechtbank Haarlem

Părțile din acțiunea principală

Reclamant: X

Pârât: Inspecteur van de Belastingsdienst/Y

Întrebările preliminare

1.

În cadrul examinării validității și/sau al interpretării Regulamentelor (CE) nr. 535/94 (1), nr. 1832/2002 (2), nr. 1871/2003 (3) și nr. 2344/2003 (4), prin care s-a introdus și s-a modificat norma complementară 7 la capitolul 2 din NC (devenită nota complementară 8 la momentul determinant), este posibilă invocarea deciziei OSL [Dispute Settlement Body] din 27 septembrie 2005 privind interpretarea noțiunii „sărată” de la poziția 0210, chiar în cazul în care o declarație sub regimul vamal „Punere în liberă circulație” s-a efectuat anterior acestei date?

2.

În cazul unui răspuns afirmativ la întrebarea 1:

Cum trebuie să se examineze problema dacă s-a produs o modificare esențială a cărnii de pui?

3.

În cazul unui răspuns afirmativ la întrebarea 1:

(a)

Ținând seama de decizia OSL din 27 septembrie 2005, regulamentele menționate anterior sunt valide în măsura în care prevăd că, în sensul poziției 0210, carnea este considerată „sărată” dacă are un conținut global de sare mai mare sau egal cu 1,2 % în greutate?

(b)

Ținând seama de decizia OSL din 27 septembrie 2005, regulamentele menționate anterior trebuie interpretate în sensul că, potrivit notei complementare 7 la capitolul 2 din NC, carnea cu un conținut de sare mai mare sau egal cu 1,2 % în greutate trebuie considerată modificată în mod esențial și „sărată” în sensul poziției 0210, iar carnea cu un conținut de sare inferior a 1,2 % în greutate, care prin sărare a suferit o modificare esențială ce poate fi demonstrată, nu este exclusă de la clasificarea la poziția 0210?

4.

În cazul unui răspuns afirmativ la întrebarea 3 a):

Cum trebuie să se examineze problema dacă prin sărare este asigurată conservarea pe termen lung a cărnii de pui?


(1)  Regulamentul (CE) nr. 535/94 al Comisiei din 9 martie 1994 de modificare a anexei I la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful Vamal Comun (JO L 68, p. 15).

(2)  Regulamentul (CE) nr. 1832/2002 al Comisiei din 1 august 2002 de modificare a anexei I la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful Vamal Comun (JO L 290, p. 1).

(3)  Regulamentul (CE) nr. 1871/2003 al Comisiei din 23 octombrie 2003 de modificare a anexei I la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful Vamal Comun (JO L 275, p. 5).

(4)  Regulamentului (CE) nr. 2344/2003 al Comisiei din 30 decembrie 2003 de modificare a anexei I la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful Vamal Comun (JO L 346, p. 38).