Recurs introdus la 7 mai 2010 de Artegodan GmbH împotriva Hotărârii Tribunalului (Camera a șasea) pronunțate la 3 martie 2010 în cauza T-429/05, Artegodan GmbH/Comisia Europeană, cealaltă parte în proces: Republica Federală Germania

(Cauza C-221/10 P)

2010/C 195/14

Limba de procedură: germana

Părțile

Recurentă: Artegodan GmbH (reprezentanți: U. Reese și A. Meyer-Sandrock, avocați)

Celelalte părți în proces: Comisia Europeană, Republica Federală Germania

Concluziile recurentei

Motivele și principalele argumente

Prin Hotărârea din 3 martie 2010 Tribunalul Uniunii Europene a respins acțiunea în despăgubire a recurentei pentru retragerea nelegală a autorizațiilor de introducere pe piață a medicamentelor. Respingerea acțiunii s-a întemeiat pe faptul că nu au fost îndeplinite condițiile unei încălcări suficient de grave a normelor de drept comunitar de către Comisie. Tribunalul susține că încălcarea normelor de competență nu poate declanșa angajarea răspunderii, întrucât normele de competență nu au drept scop protecția intereselor economice ale întreprinderilor. În plus, Tribunanul susține că norma determinantă de la articolul 11 din Directiva 65/65 este inexactă. În privința acestui aspect nu ar exista nici un precedent. În acest mod s-ar putea explica în mod rezonabil eroarea de drept săvârșită de Comisie. În continuare, ar trebui avută în vedere complexitatea analizei efectuate în avizul medical. În general, aprecierile de drept și de fapt efectuate au fost atât de complexe încât încălcarea articolului 11 din Directiva 65/65 nu putea fi calificată ca fiind o încălcare suficient de gravă.

Prin intermediul acestui motiv recurenta susține că normele de competență care limitează dreptul autorităților europene de a afecta situațiile juridice existente au în mod cert drept scop protejarea drepturilor cetățenilor și ale întreprinderilor. Pentru acest motiv, în opinia recurentei, încălcarea normelor de competență ar fi trebuit luată în considerare în cadrul aprecierii existenței unei încălcări suficient de grave.

În plus, ar trebui să se ia în considerare faptul că Comisia nu a dispus de nicio marjă de apreciere în cadrul procesului decizional. De asemenea, Comisia nu ar fi aplicat doar o dispoziție normativă abstractă, ci a afectat intenționat situația juridică a recurentei prin intermediul unor proceduri administrative. Prin urmare, prejudiciile cauzate recurentei nu sunt doar consecințele indirecte sau mijlocite ale aplicării unei norme abstracte, ci reprezintă chiar scopul și conținutul măsurii administrative. În opinia recurentei, pentru acest motiv, Comisia ar fi trebuit să verifice extrem de atent dacă există temeiuri suficiente pentru retragerea autorizației.

Nu se opun acestui fapt prioritatea protecției sănătății și importanța specială a principiului precauției. În opinia recurentei este cert că aceste principii pot justifica, chiar în condițiile unei situații de fapt neclare, luarea cu prioritate a unor măsuri împotriva unor întreprinderi. Cu toate acestea, pentru restabilirea echilibrului de drept și pentru respectarea principiului proporționalității trebuie acordată posibilitatea unei reparări corespunzătoare a prejudiciului prin intermediul protecției jurisdicționale secundare.

În această privință nu se poate obiecta că negarea protecției jurisdicționale secundare este necesară pentru o aplicare efectivă a principiului precauției, întrucât în prezenta speță Comisia nu a dispus de nicio marjă de apreciere. În astfel de cazuri, încă de la început, nu există pericolul ca aplicarea principiului precauției să fie împiedicată de eventuale consecințe legate de răspunderea juridică.

Inexactitatea normei de la articolul 11 din Directiva 65/65 nu ar trebui invocată pentru a respinge angajarea răspunderii, întrucât, în opinia recurentei, pentru o eventuală inexactitate ar trebui să răspundă Comunitatea însăși, iar nu întreprinderea vizată. Comunitatea nu ar trebui să invoce în apărare împotriva cererilor de despăgubire faptul că ea însăși a omis, contrar obligațiilor asumate, să adopte norme suficient de clare.

Nici lipsa unui precedent nu poate avea drept efect neangajarea răspunderii. Autoritățile comunitare nu dispun de un privilegiu legal în sensul unui „drept la prima greșeală”. În plus, Tribunalul a constatat deja în mod legal că decizia Comisiei este nelegală din punct de vedere formal și substanțial. Recurenta susține că la data executării deciziei Comisiei exista deja o hotărâre cu caracter de precedent.

Nici complexitatea situației de fapt și de drept nu este suficientă pentru a nega existența unui încălcări suficient de grave. Aceasta este valabil, în orice caz, atunci când suntem în prezența unei măsuri pur administrative adoptată în lipsa oricărei marje de apreciere, prin intermediul căreia se afectează în mod intenționat o situație juridică existentă și se provoacă astfel în mod direct și previzibil prejudicii materiale substanțiale.

În plus, autoritățile competente pentru autorizarea medicamentelor dispun de o competență juridică și de specialitate corespunzătoare. Pentru acest motiv, o simplă complexitate de nivel mediu, atribuită în mod normal contextelor privind caracteristicile de securitate și de eficiență terapeutică ale medicamentelor, nu poate fi suficientă pentru negarea existenței unei încălcări suficient de grave.