1

Prin recursurile formulate, Comisia Europeană și Lagardère SCA (denumită în continuare „Lagardère”) solicită anularea Hotărârii Tribunalului Uniunii Europene din 13 septembrie 2010, Éditions Odile Jacob/Comisia (T-452/04, Rep., p. II-4713, denumită în continuare „hotărârea atacată”), prin care acesta a anulat Decizia (2004) D/203365 a Comisiei din 30 iulie 2004 privind aprobarea Wendel Investissement SA în calitate de cumpărător al activelor cesionate, în conformitate cu Decizia 2004/422/CE a Comisiei din 7 ianuarie 2004 prin care o operațiune de concentrare a fost declarată compatibilă cu piața comună și cu funcționarea Acordului privind Spațiul Economic European (cazul COMP/M.2978 – Lagardère/Natexis/VUP) (JO L 125, p. 54, denumită în continuare „decizia în litigiu”).

2

Prin decizia în litigiu, Comisia a decis aprobarea Wendel Investissement SA (denumită în continuare „Wendel Investissement”) în calitate de cumpărător al activelor cesionate, în conformitate cu alineatul 14 al angajamentelor aferente Deciziei 2004/422, publicată în rezumat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene din 28 aprilie 2004, adoptată în temeiul articolului 8 alineatul (2) din Regulamentul (CEE) nr. 4064/89 al Consiliului din 21 decembrie 1989 privind controlul concentrărilor economice între întreprinderi (JO L 395, p. 1, și rectificare în JO 1990, L 257, p. 13), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 1310/97 al Consiliului din 30 iunie 1997 (JO L 180, p. 1, și rectificare în JO 1998, L 40, p. 17, denumit în continuare „Regulamentul nr. 4064/89”), în cazul COMP/M.2978 – Lagardère/Natexis/VUP.

3

Aceste două cauze conexate se înscriu într-o listă de acțiuni intentate de diverși actori implicați în vânzarea de active editoriale deținute în Europa de Vivendi Universal Publishing SA (denumită în continuare „VUP”) și care au fost cesionate către Lagardère și către Wendel Investissement, printre care cauza în care s-a pronunțat Hotărârea din 28 iunie 2012, Comisia/Éditions Odile Jacob (C-404/10 P), referitoare la accesul la documente în cursul acestei proceduri de concentrare, și cauza în care s-a pronunțat Hotărârea de astăzi, Éditions Odile Jacob/Comisia (C-551/10 P), privind legalitatea concentrării în sine.

4

Situația de fapt, astfel cum este expusă la punctele 1-47 din hotărârea atacată, este următoarea:

[...]

[...]

5

Prin cererea introductivă depusă la 8 noiembrie 2004, Odile Jacob a formulat o acțiune având ca obiect anularea deciziei în litigiu, în temeiul articolului 230 CE.

6

Odile Jacob invoca patru motive care se întemeiau pe faptul că, în primul rând, Comisia nu și-ar fi îndeplinit obligația de control al selecției candidaților la preluarea activelor cesionate, în al doilea rând, instituția menționată ar fi aprobat societatea Wendel Investissement pe baza unui raport întocmit de un mandatar care nu era independent de Éditis, de Lagardère și de Wendel Investissement, în al treilea rând, Comisia ar fi încălcat obligația de motivare care îi revenea și, în al patrulea rând, aceasta ar fi săvârșit o eroare vădită în aprecierea conformității candidaturii Wendel Investissement cu condițiile de aprobare a cesionarului activelor cesionate, stabilite la alineatul 10 litera b) al angajamentelor Lagardère.

7

Ca răspuns la cel de al doilea motiv, pe care l-a examinat în prealabil, Tribunalul a arătat că Investima 10, devenită Éditis, l-a desemnat la 20 decembrie 2002 pe B., președintele cabinetului S., în funcția de membru al comitetului său executiv, ca terț independent, în timp ce, pe de altă parte, Lagardère a desemnat la 9 februarie 2004 același cabinet S. în calitate de mandatar, căruia îi revenea, conform alineatului 21 litera g) al angajamentelor reluate în anexa II la Decizia 2004/422, sarcina „să vegheze la punerea în aplicare satisfăcătoare” a cesiunii activelor cesionate. Acest mandatar a fost remunerat, în această calitate, de Lagardère.

8

Cabinetul S. a fost astfel desemnat mandatar, în temeiul alineatului 15 al angajamentelor Lagardère, iar B., președintele acestuia la data respectivă, a exercitat funcția corespunzătoare acestei misiuni, în timp ce era membru al comitetului executiv al Investima 10, devenită Éditis. În plus, de la 9 februarie 2004, data numirii cabinetului S., până la 25 martie 2004, data transformării Éditis în societate pe acțiuni în formă simplificată, B. a exercitat simultan funcția de membru al comitetului executiv al Éditis și pe aceea de mandatar.

9

În acest context, Tribunalul a considerat că B. se afla într-un raport de dependență față de Éditis, raport de natură să suscite îndoieli cu privire la neutralitatea pe care trebuia să o dovedească această persoană, în calitate de membru al comitetului executiv al Investima 10, devenită Éditis, în exercitarea misiunii cabinetului al cărui președinte era și care fusese desemnat ca mandatar. În consecință, misiunea mandatarului, care consta în a veghea la punerea în aplicare satisfăcătoare a angajamentelor Lagardère, printre care cesiunea activelor cesionate, și, în acest temei, în a elabora recomandări privind măsurile de restructurare necesare și în a redacta un raport prin care să informeze Comisia cu privire la aceste recomandări, nu ar fi fost asigurată în mod complet independent. Exercitarea de către B. a funcției de membru al comitetului executiv al societății care deținea totalitatea activelor Éditis ar fi de natură să afecteze independența de care trebuia să dea dovadă B., în calitate de președinte al cabinetului S., în elaborarea recomandărilor privind măsurile de restructurare necesare și a raportului prin care informa Comisia cu privire la aceste recomandări.

10

Tribunalul a arătat că s-a solicitat cabinetului S., în calitatea sa de mandatar, să prezinte Comisiei un raport de evaluare a candidaturii Wendel Investissement drept cumpărător al activelor cesionate, în raport cu criteriile de aprobare stabilite la alineatul 10 al angajamentelor Lagardère anexate la Decizia 2004/422.

11

Tribunalul a concluzionat, la punctul 107 din hotărârea atacată, că acest raport de evaluare a candidaturii Wendel Investissement fusese elaborat de un mandatar care nu îndeplinea condiția de independență în raport cu Éditis, impusă la alineatul 15 al angajamentelor Lagardère, definite în anexa II la Decizia 2004/422.

12

Or, decizia în litigiu s-a întemeiat în special pe raportul mandatarului care, în opinia Tribunalului, exprimată la punctul 110 din hotărârea atacată, a exercitat „o influență decisivă” asupra deciziei menționate.

13

În consecință, Tribunalul a concluzionat, la punctele 118 și 119 din hotărârea atacată, că lipsa de independență a mandatarului care a redactat raportul constituia o nelegalitate de natură să vicieze legalitatea deciziei în litigiu și, astfel, a anulat decizia respectivă, fără să examineze celelalte motive prezentate de Odile Jacob în susținerea concluziilor în anulare.

14

Prin Ordonanța din 29 martie 2011, președintele Curții a decis conexarea cauzelor C-553/10 P și C-554/10 P pentru buna desfășurare a procedurii orale și în vederea pronunțării hotărârii.

15

Prin recursul formulat în cauza C-553/10 P, Comisia solicită Curții:

16

Lagardère susține recursul formulat de Comisie.

17

Wendel Investissement solicită Curții:

18

Odile Jacob solicită Curții:

19

Prin recursul formulat în cauza C-554/10 P, Lagardère solicită Curții:

20

În memoriile în răspuns prezentate, Comisia și Wendel Investissement solicită Curții:

21

Odile Jacob solicită Curții:

22

În recursul formulat în cauza C-553/10 P, Comisia invocă trei motive. Primul motiv este întemeiat pe o eroare de drept, întrucât Tribunalul ar fi omis să examineze consecințele eventualei lipse de independență a mandatarului față de Éditis, asupra misiunii sale, în raport cu Wendel Investissement. Prin cel de al doilea motiv invocat, Comisia arată că Tribunalul ar fi săvârșit o eroare de drept, ar fi furnizat o motivare contradictorie și ar fi denaturat faptele întrucât a considerat că raportul mandatarului ar fi avut o influență decisivă asupra deciziei în litigiu. Cel de al treilea motiv, întemeiat pe o eroare de drept referitoare la recunoașterea caracterului operant al unui motiv și pe încălcarea obligației de motivare în această privință, este împărțit în două aspecte. Primul aspect al acestui motiv privește o eroare de drept săvârșită de Tribunal întrucât acesta ar fi anulat decizia în litigiu în temeiul unui motiv care ar fi trebuit considerat inoperant. Al doilea aspect al aceluiași motiv se referă la încălcarea obligației de motivare, întrucât Tribunalul ar fi omis să furnizeze argumentele pe care se întemeiază pentru a considera că decizia în litigiu ar fi putut să fie diferită în situația în care nu ar fi existat o lipsă de independență a mandatarului.

23

În recursul formulat în cauza C-553/10 P, Lagardère invocă două motive. Primul motiv este întemeiat pe o eroare de drept, întrucât Tribunalul ar fi invocat pe cale de excepție nelegalitatea deciziei de aprobare a mandatarului pentru a întemeia anularea deciziei în litigiu. Prin cel de al doilea motiv invocat, Lagardère susține că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept statuând în mod eronat că prezența mandatarului în comitetul executiv al Éditis ca terț independent putea justifica anularea deciziei în litigiu. Acest motiv, care cuprinde patru aspecte, reia în esență primul motiv prezentat în cauza C-553/10 P.

24

În măsura în care primele trei motive din cauza C-553/10 P și al doilea motiv din cauza C-554/10 P coincid, acestea trebuie analizate împreună.

25

Potrivit Comisiei, Tribunalul a săvârșit o eroare de drept întrucât nu ar fi examinat în ce măsură această lipsă de independență a mandatarului ar fi fost susceptibilă să afecteze aprecierea acestuia din urmă asupra calităților Wendel Investissement ca cesionar al activelor Éditis, nici în ce măsură acest mandatar ar fi putut să fie suspectat că a redactat un raport de natură să inducă în eroare Comisia la momentul adoptării deciziei în litigiu. O asemenea poziție ar fi contrară jurisprudenței Tribunalului potrivit căreia lipsa independenței unei persoane însărcinate cu evaluarea unui candidat nu are semnificație juridică decât dacă se stabilește că această persoană a luat în considerare, în evaluarea efectuată, un alt interes decât cel al bunei exercitări a misiunii sale. Tribunalul nu ar fi examinat dacă faptul că mandatarul nu a fost suficient de independent în raport cu Éditis putea să aibă consecințe asupra obiectivității conținutului raportului acestuia și, prin urmare, asupra evaluării Wendel Investissement ca cesionar. Astfel, Tribunalul ar fi reținut un motiv inoperant pentru a anula decizia în litigiu.

26

Comisia arată că decizia finală de aprobare a cumpărătorului activelor cesionate, în cadrul unei operațiuni de concentrare, aparține întotdeauna Comisiei, care nu se bazează numai pe raportul mandatarului, ci colectează informații din proprie inițiativă.

27

În susținerea Comisiei, Wendel Investissement preia criticile formulate împotriva hotărârii atacate subliniind că Tribunalul nu a stabilit în ce măsură legătura dintre Éditis și mandatar ar fi putut avea vreo influență asupra conținutului raportului de evaluare a candidaturii Wendel Investissement.

28

Potrivit Odile Jacob, nu se poate reproșa Tribunalului că s-a referit la legea franceză pentru a verifica dacă exercitarea simultană de către B. a funcției de membru al comitetului executiv al Éditis și a celei de mandatar, ca președinte al cabinetului S., este compatibilă cu criteriul privind independența față de această societate, deoarece nu este vorba decât despre o aplicare a lex societatis și a principiului prin care se stabilește legea aplicabilă unei societăți, în conformitate cu principiile de drept internațional privat, consacrate, printre altele, de Regulamentul (CE) nr. 593/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 iunie 2008 privind legea aplicabilă obligațiilor contractuale (Roma I) (JO L 177, p. 6).

29

În opinia Lagardère, Tribunalul nu putea concluziona că există o lipsă de independență în mod automat a mandatarului în temeiul legăturilor existente între B. și Éditis, ci ar fi trebuit să aprecieze dacă mandatul social al lui B. l-a împiedicat pe mandatar să își execute sarcinile cu independență și transparență. Dimpotrivă, departe de a constitui un conflict de interese, mandatul social exercitat de B. și misiunea exercitată de mandatar ar avea ca obiect independența Éditis și ar constitui astfel misiuni complementare.

30

În ceea ce privește întinderea lipsei de independență a mandatarului, Odile Jacob consideră că argumentul Comisiei este inoperant, întrucât nelegalitatea constatată de Tribunal privește încălcarea unui angajament contractual esențial care a căpătat forță obligatorie prin Decizia 2004/422 a Comisiei, viciind astfel întregul proces decizional legat de cesiunea impusă de angajamentele Lagardère.

31

În cel de al doilea motiv al său, Comisia apreciază că hotărârea atacată este afectată de o eroare de drept, de o motivare contradictorie și de o denaturare a faptelor întrucât Tribunalul ar fi considerat că raportul mandatarului ar fi avut o influență decisivă asupra deciziei în litigiu. Comisia susține că, prin această concluzie, Tribunalul a omis să ia în considerare împărțirea responsabilităților între Comisie și mandatar. Numai Comisiei i-ar reveni astfel sarcina de a decide cu privire la aprobarea candidaturii unui cumpărător. Deși evaluarea cuprinsă în raportul unui mandatar este luată în considerare de Comisie în elaborarea deciziei sale finale, Comisia nu ar fi în niciun caz obligată de opinia mandatarului, care nu poate înlocui propria evaluare a acesteia. Comisia ar rămâne obligată să desfășoare investigația necesară, să colecteze informații din proprie inițiativă bazându-se pe propriile servicii și pe diferite solicitări de informații adresate întreprinderilor în cauză, în speță Lagardère și Wendel Investissement.

32

Nu se poate deduce din anumite similitudini între raportul mandatarului și decizia în litigiu că raportul în cauză a exercitat o „influență decisivă” asupra deciziei respective, astfel cum a arătat Tribunalul la punctul 110 din hotărârea atacată. Potrivit Comisiei, nu ar fi vorba decât despre preluarea unor elemente obiective și verificabile care nu cuprind evaluări subiective.

33

Wendel Investissement subscrie la argumentația Comisiei.

34

Odile Jacob consideră că Tribunalul nu ar fi încălcat împărțirea responsabilităților între Comisie și mandatar. Lipsa de independență a mandatarului aprobat ar fi viciat întreg procesul decizional. În fapt, Comisia ar fi luat într-adevăr în considerare, în decizia în litigiu, raportul mandatarului.

35

Efectuând o examinare comparată, la punctele 112-116 din hotărârea atacată, a raportului mandatarului și a deciziei în litigiu, din perspectiva celor patru condiții impuse de alineatul 10 al angajamentelor Lagardère referitoare la calitățile de candidat cumpărător al activelor cesionate, Tribunalul ar fi arătat în mod întemeiat că aprecierile Comisiei erau identice cu cele cuprinse în raportul mandatarului. Astfel, Odile Jacob apreciază că în mod întemeiat a considerat Tribunalul că acest raport a exercitat o influență decisivă asupra deciziei în litigiu.

36

În ceea ce privește cel de al treilea motiv prezentat în cauza C-553/10 P, Odile Jacob arată că lipsa de independență a mandatarului constituie nu o simplă nelegalitate, ci o încălcare a normelor fundamentale de procedură administrativă, care trebuie să implice anularea deciziei în litigiu fără să fie necesar să se demonstreze că această decizie ar fi putut avea un conținut diferit în lipsa acestei neregularități. Condiția de independență a mandatarului este o condiție fundamentală cuprinsă în angajamentele Lagardère, cărora Decizia 2004/422 le-a conferit forță obligatorie. Cerința de independență a mandatarului ar trebui verificată nu ex post, ci ex ante, pentru a se evita controlul motivațiilor subiective care l-ar putea ghida pe mandatar în misiunea sa, astfel cum reiese din Recomandarea Comisiei din 16 mai 2002 intitulată „Independența auditorilor legali în UE: un set de principii fundamentale” (JO L 191, p. 22). Această cerință de independență s-ar alătura cerinței de independență și de aparență de independență a instanței.

37

Recurentele arată în esență că Tribunalul a săvârșit numeroase erori de drept, prin faptul că a omis să analizeze consecințele eventualei lipse de independență a mandatarului față de Éditis asupra evaluării candidaturii Wendel Investissement în calitate de cesionar al activelor Éditis, și contestă că raportul mandatarului era susceptibil să inducă în eroare Comisia în misiunea sa de apreciere a candidaturii Wendel Investissement în vederea aprobării acesteia ca cumpărător al activelor cesionate.

38

În temeiul articolului 1 din Decizia 2004/422, operațiunea notificată, prin care Lagardère dobândește controlul exclusiv al activelor-țintă ale VUP, denumită ulterior Éditis, este declarată compatibilă cu piața comună și cu funcționarea Acordului privind Spațiul Economic European, sub rezerva respectării de către Lagardère a angajamentelor menționate în anexa II la decizia respectivă.

39

Potrivit alineatelor 15 și 21 din anexa II la Decizia 2004/422, partea care face notificarea desemnează un mandatar pentru a exercita misiunile speciale și generale care îi sunt conferite, și anume în special de a garanta punerea în aplicare satisfăcătoare a angajamentelor pe care și le-a asumat Lagardère, precum și de a se asigura că activele cesionate sunt deținute și administrate în cadrul unei structuri distincte, separat și independent de activele păstrate și de celelalte activități ale Lagardère, până la data transmiterii efective a activelor cesionate.

40

În cazul unui dezacord între Lagardère și Editis cu privire la măsurile de restructurare necesare pentru realizarea angajamentelor, poate fi sesizat mandatarul. Acesta va statua printr-o recomandare cu privire la întinderea respectivelor măsuri, potrivit alineatului 24 al angajamentelor. Mandatarul va informa Comisia cu privire la recomandarea sa, aceasta putând stabili ea însăși conținutul măsurilor de restructurare necesare.

41

În vederea exercitării acestor misiuni, alineatul 15 al angajamentelor respective precizează, printre altele, că mandatarul va trebui să fie independent de Lagardère și de Éditis și să nu fie expus unui conflict de interese. Remunerația sa este asigurată de Lagardère astfel încât să nu aducă atingere bunei executări a mandatului acestuia și nici independenței sale.

42

Această independență reprezintă un element al angajamentelor pe care și le-a asumat Lagardère și care trebuie respectate întocmai. Această independență a fost stabilită ex ante și privește orice activitate a mandatarului.

43

Reiese din cuprinsul punctelor 85 și 87 din hotărârea atacată că B., președintele cabinetului S., a fost desemnat la 20 decembrie 2002 membru al comitetului executiv al Investima 10, devenită Éditis, și că la 9 februarie 2004 cabinetul S. a fost desemnat mandatar. La punctul 89 din hotărârea atacată, s-a constatat că B. a exercitat simultan funcțiile de membru al comitetului executiv al Éditis și de mandatar de la 9 februarie 2004 la 25 martie 2004, data transformării Éditis în societate pe acțiuni în formă simplificată. După transformarea Éditis, B. a păstrat legături strânse cu Éditis, dat fiind că mandatarul avea trei reprezentanți în cadrul comitetului acționarilor.

44

În aceste condiții, Tribunalul a concluzionat în mod corect, la punctul 104 din hotărârea atacată, că exercitarea de către B. a funcției de membru al comitetului executiv al Investima 10, devenită Éditis, era de natură să afecteze independența mandatarului și că această situație nu permitea să se asigure exercitarea, cu o independență deplină, a atribuțiilor de mandatar independent prevăzute la alineatul 15 al angajamentelor Lagardère.

45

De asemenea, Tribunalul a statuat în mod întemeiat, la punctul 107 din hotărârea atacată, că raportul de evaluare a candidaturii Wendel Investissement pentru cumpărarea activelor cesionate a fost elaborat de un mandatar care nu îndeplinea condiția de independență față de Éditis.

46

Comisia nu pune în discuție constatările Tribunalului privind lipsa de independență a mandatarului pentru motivul că ar fi vorba despre un aspect de fapt. În schimb, aceasta reproșează Tribunalului că a omis să examineze dacă această lipsă de independență a avut în concret o influență asupra deciziei în litigiu sau dacă, în lipsa acestei neregularități, decizia în litigiu ar fi putut avea un conținut diferit. Potrivit Comisiei, situația mandatarului nu a afectat obiectivitatea aprecierii pe care acesta a formulat-o în raportul său cu privire la cesionarul activelor Éditis și, în consecință, legalitatea deciziei în litigiu.

47

Acest argument al Comisiei trebuie respins.

48

Astfel, în speță, mandatarul însărcinat „să vegheze la punerea în aplicare satisfăcătoare” a angajamentelor părții care face notificarea a îndeplinit funcții care îi erau încredințate în mod indirect de Comisie. Este vorba despre funcții pe care Comisia ar fi putut, dacă ar fi dispus de resurse umane suficiente, să le exercite ea însăși.

49

Aceasta reiese în mod evident din cuprinsul punctelor 52, 53, 55 și 56 din Comunicarea Comisiei privind măsurile corective admisibile în temeiul Regulamentului (CEE) nr. 4064/89 al Consiliului și în temeiul Regulamentului (CE) nr. 447/98 al Comisiei (JO 2001, C 68, p. 3, Ediție specială, 08/vol. 4, p. 3). Mai exact, punctul 56 din această comunicare enunță că „[m]andatarul își asumă sarcini specifice destinate să asigurare aplicarea cu bună-credință a angajamentelor, în numele Comisiei”.

50

Trebuie amintit că alineatul 15 al angajamentelor Lagardère impunea acesteia să desemneze un mandatar care, printre alte condiții, trebuia să fie „independent de Lagardère și de Éditis”.

51

Este cert, așadar, că un astfel de mandatar trebuie de la bun început să fie independent față de părți și, în plus, să acționeze în mod independent în raport cu acestea, astfel încât lipsa de independență este suficientă pentru anularea unei decizii a Comisiei cum este decizia în litigiu. Problema dacă acest mandatar a acționat în mod independent nu se pune decât dacă s-a constatat în prealabil că acesta era în mod efectiv independent față de părți.

52

Dat fiind că Tribunalul a constatat în mod întemeiat că mandatarul nu era independent față de părți, acesta nu era obligat să examineze dacă respectivul mandatar a acționat în concret într-un mod care ar releva această lipsă de independență.

53

Reiese din cele ce precedă că Tribunalul nu a săvârșit nicio eroare de drept prin anularea deciziei în litigiu pentru motivul lipsei de independență a mandatarului. Prin urmare, cele trei motive prezentate de Comisie, precum și cel de al doilea motiv susținut de Lagardère nu sunt întemeiate și trebuie respinse.

54

Lagardère arată că Tribunalul nu putea reține nelegalitatea deciziei de aprobare a mandatarului pentru a întemeia nelegalitatea deciziei în litigiu, în măsura în care mecanismul excepției de nelegalitate nu ar putea fi invocat decât dacă sunt în discuție două decizii individuale. Întrucât Odile Jacob nu a formulat o acțiune împotriva deciziei de aprobare a mandatarului în termenul procedural prevăzut, aceasta nu putea invoca nelegalitatea acestei decizii de aprobare în susținerea cererii sale de anulare a deciziei în litigiu, deoarece respectiva decizie de aprobare devenise definitivă în privința sa.

55

În opinia Lagardère și a Wendel Investissement, raționamentul adoptat de Tribunal ar conduce la invocarea, pe cale de excepție, a nelegalității deciziei de aprobare a mandatarului, care este o decizie individuală. Tribunalul ar fi examinat în mod direct nu motivele care au condus la decizia în litigiu, ci pe cele care au condus la numirea mandatarului anterior deciziei în litigiu.

56

Lagardère arată că decizia de aprobare a mandatarului a fost comunicată părților la 15 februarie 2005, dată de la care decizia afecta în mod negativ societatea Odile Jacob și constituia un act atacabil în sensul articolului 263 TFUE. Această decizie ar fi trebuit astfel să fie atacată în termenele procedurale relevante, printr-o acțiune separată de cea formulată împotriva deciziei în litigiu. În consecință, Tribunalul nu se putea întemeia de fapt pe nelegalitatea desemnării mandatarului pentru a anula decizia în litigiu.

57

Odile Jacob respinge argumentele prezentate de Lagardère și de Wendel Investissement arătând că decizia de aprobare a mandatarului nu trebuie considerată o decizie izolată, ci o decizie care face parte dintr-o serie de acte care au condus la adoptarea deciziei în litigiu.

58

În plus, Odile Jacob arată că ea nu era destinatar, în sensul articolului 263 TFUE și al jurisprudenței, al deciziei de aprobare a mandatarului și că, în consecință, ar fi fost dificil să o atace printr-o acțiune separată.

59

Trebuie să se observe că decizia de aprobare a mandatarului a fost comunicată către Odile Jacob abia la 17 februarie 2005.

60

La 8 noiembrie 2004, Odile Jacob a introdus la Tribunal acțiunea având ca obiect anularea deciziei în litigiu, contestând deopotrivă condițiile de aprobare a mandatarului. Or, trebuie arătat că, la data respectivă, nu se comunicase către Odile Jacob decizia de aprobare a mandatarului. Astfel, nu i se poate reproșa faptul că a repus în discuție, în cererea sa îndreptată împotriva deciziei în litigiu, legalitatea deciziei de aprobare a mandatarului fără să fi cerut anularea acesteia în prealabil, cât timp respectiva decizie făcea parte din același ansamblu de acte ca și decizia în litigiu.

61

Ar constitui un formalism superfluu și inutil să se impună Odile Jacob să intenteze o acțiune separată pentru a contesta o decizie individuală care i-a fost comunicată ulterior acțiunii sale principale, care face parte dintr-o serie de acte și care este în orice caz pusă în discuție în cadrul respectivei acțiuni principale.

62

Prin urmare, acest motiv trebuie respins.

63

Întrucât niciunul dintre motivele prezentate de recurente nu a fost admis, recursurile în cauzele C-553/10 P și C-554/10 P trebuie respinse.

64

Potrivit articolului 184 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, atunci când recursul nu este fondat, Curtea se pronunță asupra cheltuielilor de judecată. Potrivit articolului 138 alineatele (1) și (2) din Regulamentul de procedură, aplicabil procedurii de recurs în temeiul articolului 184 alineatul (1) și al articolului 190 alineatul (1) din acest regulament, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât Comisia și Lagardère au căzut în pretenții și Odile Jacob a solicitat obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată, se impune ca acestea să fie obligate să suporte propriile cheltuieli de judecată, precum și cheltuielile de judecată efectuate de Odile Jacob în cadrul prezentelor recursuri.

65

Întrucât Odile Jacob nu a solicitat obligarea Wendel Investissement la plata cheltuielilor de judecată, aceasta va suporta numai propriile cheltuieli de judecată.

Pentru aceste motive, Curtea (Marea Cameră) declară și hotărăște: