Keywords

1. State membre – Competențe rezervate – Impozitare directă – Obligația de a exercita această competență cu respectarea dreptului Uniunii

2. Libera prestare a serviciilor – Restricții – Legislație fiscală – Reglementare națională care aplică o scutire fiscală numai dobânzilor plătite de băncile rezidente, cu excluderea celor plătite de băncile stabilite în străinătate – Justificare întemeiată pe necesitatea de a garanta eficacitatea controalelor fiscale – Insuficiența instrumentelor de cooperare la nivelul dreptului Uniunii – Prezumție generală de evaziune sau de fraudă fiscală – Inadmisibilitate

(art. 56 TFUE; Acordul privind SEE, art. 36; Directiva 77/799 a Consiliului)

Summary

1. A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctul 40)

2. Nu își îndeplinește obligațiile care îi revin în temeiul articolului 56 TFUE, precum și al articolului 36 din Acordul privind Spațiul Economic European un stat membru care introduce și menține un regim ce stabilește o impozitare discriminatorie a dobânzilor plătite de băncile nerezidente, care rezultă din aplicarea unei scutiri fiscale numai dobânzilor plătite de băncile rezidente.

O legislație națională care stabilește un regim fiscal diferit pentru dobânzile care rezultă dintr-un depozit de economii, după cum acestea sunt plătite de bănci stabilite într-un stat membru sau de bănci care nu sunt stabilite în acest stat membru, dă naștere unui obstacol în calea liberei prestări a serviciilor. Aceasta are drept efect să descurajeze rezidenții unui stat membru să recurgă la serviciile unor bănci stabilite în alte state membre și să deschidă sau să mențină conturi de economii la bănci care nu sunt stabilite în statul membru de reședință. Un regim fiscal care împiedică libera prestare a serviciilor poate fi justificat prin necesitatea de a garanta eficacitatea controalelor fiscale, precum și prin combaterea fraudei și a evaziunii fiscale, sub rezerva respectării principiului proporționalității, în sensul că acesta trebuie să fie de natură să garanteze realizarea obiectivului pe care îl vizează și să nu depășească ceea ce este necesar pentru atingerea acestuia.

Cu toate acestea, o justificare întemeiată pe insuficiența instrumentelor de cooperare la nivelul dreptului Uniunii nu poate fi primită dat fiind că mecanismele vizate de Directiva 77/799 privind asistența reciprocă acordată de autoritățile competente din statele membre în domeniul impozitării directe sunt suficiente pentru a permite unui stat membru să efectueze un control cu privire la veridicitatea declarațiilor contribuabililor referitoare la veniturile realizate în alt stat membru. Eventualele dificultăți întâmpinate în obținerea informațiilor solicitate sau deficiențele care pot interveni în cooperarea dintre autoritățile lor fiscale nu constituie o justificare pentru o restricție privind libertățile fundamentale garantate de tratat. Astfel, nimic nu ar împiedica autoritățile fiscale vizate să impună contribuabilului să prezinte probele pe care acestea le consideră necesare pentru stabilirea corectă a impozitelor menționate și eventual să refuze scutirea solicitată dacă aceste probe nu sunt furnizate.

În plus, justificarea întemeiată pe riscul de dublă scutire și, așadar, implicit, pe combaterea fraudei și a evaziunii fiscale nu este admisibilă decât dacă urmărește montaje pur artificiale, al căror scop este ocolirea legii fiscale, ceea ce exclude orice prezumție generală de fraudă. Prin urmare, o prezumție generală de evaziune sau de fraudă fiscală nu poate fi suficientă pentru a justifica o măsură fiscală care aduce atingere obiectivelor tratatului.

(a se vedea punctele 44, 45, 47, 49, 51-54, 61, 64 și 75 și dispozitivul)

„Neîndeplinirea obligațiilor de către un stat membru — Articolele 56 TFUE și 63 TFUE — Articolele 36 și 40 din Acordul privind SEE — Legislație fiscală — Scutire fiscală aplicabilă numai dobânzilor plătite de băncile rezidente, cu excluderea celor plătite de băncile stabilite în străinătate”