1. Întrebări preliminare – Sesizarea Curții – Competența Curții – Controlul validității unui act al Uniunii – Instanță națională confruntată cu neconstituționalitatea prezumată a unei reglementări naționale de transpunere a unei directive – Obligația sesizării Curții de Justiție înainte de controlul incidental de constituționalitate al reglementării respective – Întindere
(art. 267 TFUE)
2. Întrebări preliminare – Sesizarea Curții – Competențele instanțelor naționale – Examinarea conformității unei legi naționale atât cu dreptul Uniunii, cât și cu Constituția națională – Reglementare națională care prevede caracterul prioritar al unei proceduri incidentale de control al constituționalității – Admisibilitate – Condiții
(art. 267 TFUE)
3. Controale la frontiere, azil și imigrație – Cod comunitar privind regimul de trecere a frontierelor – Eliminarea controlului la frontierele interne – Verificări în interiorul teritoriului
(art. 67 TFUE; Regulamentul nr. 562/2006 al Parlamentului European și al Consiliului, art. 20 și 21)
1. Caracterul prioritar al unei proceduri incidentale de control al constituționalității unei legi naționale al cărei conținut se limitează la transpunerea dispozițiilor imperative ale unei directive a Uniunii nu poate aduce atingere competenței exclusive a Curții de Justiție de a constata nevaliditatea unui act al Uniunii și în special a unei directive, competență care are ca obiect garantarea securității juridice prin asigurarea aplicării uniforme a dreptului Uniunii.
Astfel, în măsura în care caracterul prioritar al unei asemenea proceduri conduce la abrogarea unei legi naționale care se limitează la transpunerea dispozițiilor imperative ale unei directive a Uniunii în considerarea contrarietății acestei legi cu Constituția națională, Curtea ar putea, în practică, să fie privată de posibilitatea de a proceda, la cererea instanțelor de fond ale statului membru respectiv, la controlul validității directivei menționate în raport cu aceleași motive referitoare la exigențele dreptului primar și în special ale drepturilor recunoscute de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, căreia articolul 6 TUE îi conferă aceeași valoare juridică precum cea recunoscută tratatelor.
Înainte ca un control incidental al constituționalității unei legi al cărei conținut se limitează la transpunerea dispozițiilor imperative ale unei directive a Uniunii să se poată efectua în raport cu aceleași motive care pun în discuție validitatea directivei, instanțele naționale ale căror decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern sunt, în principiu, obligate, în temeiul articolului 267 al treilea paragraf TFUE, să adreseze Curții de Justiție o întrebare referitoare la validitatea acestei directive și, apoi, să tragă consecințele care rezultă din hotărârea pronunțată de Curte cu titlu preliminar, cu excepția situației în care instanța care declanșează controlul incidental al constituționalității nu a sesizat ea însăși Curtea de Justiție cu această întrebare pe baza celui de al doilea paragraf al articolului menționat. Astfel, în ceea ce privește o lege națională de transpunere cu un asemenea conținut, întrebarea dacă directiva este validă prezintă, în considerarea obligației de transpunere a acesteia, un caracter prealabil. În plus, încadrarea într‑un termen strict a duratei de examinare de către instanțele naționale nu poate împiedica trimiterea preliminară referitoare la validitatea directivei în cauză.
(a se vedea punctele 54-56)
2. Articolul 267 TFUE se opune unei legislații a unui stat membru care instituie o procedură incidentală de control al constituționalității legilor naționale, în măsura în care caracterul prioritar al acestei proceduri are drept consecință să împiedice, atât înainte de transmiterea unei întrebări privind constituționalitatea instanței naționale însărcinate să exercite controlul constituționalității legilor, cât și, după caz, după decizia acestei instanțe cu privire la această întrebare, toate celelalte instanțe naționale să își exercite facultatea sau să își îndeplinească obligația de a sesiza Curtea cu întrebări preliminare.
În schimb, articolul 267 TFUE nu se opune unei asemenea legislații naționale, în măsura în care celelalte instanțe naționale rămân libere:
– să sesizeze Curtea, în orice stadiu al procedurii în care consideră necesar și chiar la capătul unei proceduri incidentale de control al constituționalității, cu orice întrebare preliminară pe care o apreciază ca fiind necesară;
– să adopte orice măsură necesară pentru asigurarea protecției jurisdicționale provizorii a drepturilor conferite de ordinea juridică a Uniunii și
– să înlăture aplicarea, la capătul unei asemenea proceduri incidentale, a respectivei dispoziții legislative naționale dacă o apreciază ca fiind contrară dreptului Uniunii.
Revine instanței de trimitere competența de a verifica dacă o legislație națională care instituie o procedură incidentală de control al constituționalității poate fi interpretată în conformitate cu aceste cerințe ale dreptului Uniunii.
(a se vedea punctul 57 și dispozitiv 1)
3. Articolul 67 alineatul (2) TFUE, precum și articolele 20 și 21 din Regulamentul nr. 562/2006 de instituire a unui Cod comunitar privind regimul de trecere a frontierelor de către persoane (Codul frontierelor Schengen) se opun unei legislații naționale care conferă organelor de poliție ale statului membru respectiv competența să controleze, numai într‑o zonă de 20 de kilometri de la frontiera terestră a acestui stat cu statele părți la Convenția de punere în aplicare a Acordului Schengen, identitatea oricărei persoane, independent de comportamentul acesteia și de împrejurările particulare care dovedesc existența unui risc pentru ordinea publică, în scopul de a verifica respectarea obligațiilor de deținere, de port și de prezentare a titlurilor și a documentelor prevăzute de lege, fără să prevadă cadrul necesar al acestei competențe care să garanteze că exercitarea practică a competenței respective nu poate prezenta un efect echivalent cu cel al verificărilor la frontiere.
(a se vedea punctul 75 și dispozitiv 2)