3.8.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 225/2


Hotărârea Curții (Camera întâi) din 30 mai 2013 — Comisia Europeană/Republica Polonă

(Cauza C-512/10) (1)

(Neîndeplinirea obligațiilor de către un stat membru - Transport - Directiva 91/440/CEE - Dezvoltarea căilor ferate comunitare - Directiva 2001/14/CE - Alocarea capacităților de infrastructură feroviară - Articolul 6 alineatele (2) și (3) din Directiva 2001/14 - Lipsa persistentă de echilibru financiar - Articolul 6 alineatul (1) și articolul 7 alineatele (3) și (4) din Directiva 91/440 - Lipsa de măsuri de stimulare a administratorului infrastructurii - Articolul 7 alineatul (3) și articolul 8 alineatul (1) din Directiva 2001/14 - Calculul tarifului pentru accesul minim)

2013/C 225/03

Limba de procedură: polona

Părțile

Reclamantă: Comisia Europeană (reprezentanți: H. Støvlbæk și K. Herrmann, agenți)

Pârâtă: Republica Polonă (reprezentanți: M. Szpunar, precum și K. Bożekowska-Zawisza și M. Laszuk, agenți)

Interveniente în susținerea pârâtei: Republica Cehă (reprezentanți: M. Smolek și T. Müller, precum și J. Očková, agenți), Republica Italiană (reprezentanți: G. Palmieri, agent, asistată de S. Fiorentino, avvocato dello Stato)

Obiectul

Neîndeplinirea obligațiilor de către un stat membru — Neadoptarea, în termenul prevăzut, a tuturor actelor cu putere de lege și actelor administrative necesare pentru a se conforma dispozițiilor articolului 6 alin. (3) și Anexei II la Directiva 91/440/CEE a Consiliului din 29 iulie 1991 privind dezvoltarea căilor ferate comunitare (JO L 237, p. 25, Ediție specială, 07/vol. 2, p. 86-89), precum și dispozițiilor articolelor 4 alin. (2), 6 alin. (1)-(3) 7 alin. (3), 8 alin. (1) și 14 alin. (2) din Directiva 2001/14/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2001 privind alocarea capacităților de infrastructură feroviară, tarifarea utilizării infrastructurii feroviare și certificarea în materie de siguranță (JO L 75, p. 29, Ediție specială, 07/vol. 8, p. 66)

Dispozitivul

1.

Prin faptul că nu a adoptat măsuri de stimulare a administratorului infrastructurii feroviare pentru a reduce costurile de furnizare a infrastructurii și nivelul tarifelor de acces, precum și prin faptul că a permis includerea în calculul tarifelor pentru setul minim de prestații și accesul pe rețea la infrastructuri a unor costuri care nu pot fi considerate direct imputabile exploatării serviciilor de transport feroviar, Republica Polonă nu și a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 6 alineatul (2) și, respectiv, al articolului 7 alineatul (3) din Directiva 2001/14/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2001 privind repartizarea capacităților de infrastructură feroviară și perceperea de tarife pentru utilizarea infrastructurii feroviare, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2004/49/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004.

2.

Respinge acțiunea cu privire la restul motivelor.

3.

Comisia Europeană, Republica Polonă, Republica Cehă și Republica Italiană suportă propriile cheltuieli de judecată.


(1)  JO C 30, 29.1.2011.