19.6.2010 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
C 161/42 |
Acțiune introdusă la 21 octombrie 2009 — Campailla/Comisia
(Cauza T-429/09)
(2010/C 161/66)
Limba de procedură: franceza
Părțile
Reclamant: Massimo Campailla (Boulogne-sur-Mer, Franța) (reprezentant: P. Goergen, avocat)
Pârâtă: Comisia Europeană
Concluziile reclamantului
— |
Obligarea Comisiei la repararea prejudiciului pe care reclamantul l-ar fi suferit prin refuzul Comisiei de a lua măsuri în urma plângerii sale prin care se denunță încălcări ale drepturilor sale fundamentale de către autoritățile cameruneze. |
Motivele și principalele argumente
Prin prezenta acțiune, reclamantul solicită repararea prejudiciului pretins suferit prin deciziile Comisiei, cuprinse în scrisoarea D3 *3/2004/D/4809 din 30 iulie 2004 și în scrisoarea D3 D*3/2004/D/5438 din 9 septembrie 2004, adresate reclamantului, prin care Comisia a refuzat să ia măsuri în urma plângerii reclamantului prin care se denunță pretinse încălcări ale drepturilor sale fundamentale de către autoritățile cameruneze.
În susținerea acțiunii sale, reclamantul invocă motive deduse din nelegalitatea deciziei ca urmare a denaturării faptelor și a abuzului de putere, precum și din încălcarea dispozițiilor și principiilor din Tratatul CE și din Tratatul UE, precum și a drepturilor fundamentale garantate prin Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și prin Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (printre altele: principiile securității juridice, încrederii legitime, bunei administrări, obligației de nediscriminare, bunei guvernări, respectării normelor fundamentale, interdicției tratamentelor inumane și degradante).