19.12.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 312/34

—

anularea Deciziei din 22 iulie 2009 a Comisiei (cazul COMP/39.396), în ceea ce privește reclamanta;

—

în subsidiar, reducerea amenzii aplicate reclamantei la articolul 2 din decizie și

—

obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

Potrivit primului motiv, reclamanta susține că, prin utilizarea, împotriva sa, a unor documente care au fost ridicate cu depășirea domeniului de aplicare al deciziei Comisiei privind inspecția, Comisia i-a încălcat dreptul la apărare.

Prin cel de al doilea motiv, reclamanta pretinde că Comisia nu a dovedit, în conformitate cu standardul legal impus privind dovada, existența încălcării constatate la articolul 1 din decizia atacată, în ceea ce privește magneziul. Reclamanta consideră că deși documentele, ridicate în mod nelegal au fost admise în dosarul Comisiei, acestea sunt fundamental lipsite de precizie și de coerență. Potrivit susținerilor reclamantei, restul probelor constă într-o declarație orală de solicitare a clemenței, care nu este numai lipsită de precizie, ci constituie de asemenea o prezentare eronată a anumitor fapte și este contestată de celelalte părți. Pe această bază, reclamanta consideră că sarcina probei privind încălcarea invocată revine în continuare Comisiei.

Potrivit celui de al treilea motiv, reclamanta susține că Comisia a săvârșit o eroare vădită de apreciere cu privire la natura unică și continuă a încălcării. Mai exact, nu există o substituibilitate reală între granulele de carbură de calciu și cele de magneziu. În plus, reclamanta afirmă că nu exista un plan general de acțiune comun pentru cele două produse, dovedit de existența unor întâlniri diferite pentru fiecare produs.

În subsidiar, reclamanta invocă alte patru motive în susținerea cererii sale de reducerea a amenzii care i-a fost aplicată la articolul 2 din decizia atacată.

Prin cel de al patrulea motiv, reclamanta apreciază că Comisia a încălcat punctele 23 și 26 din Comunicarea privind clemența (1) prin refuzul de a acorda reclamantei o reducere în temeiul comunicării menționate. Reclamanta consideră că elementele cuprinse în cererea sa de acordare a clemenței reprezintă informații cu o valoare adăugată importantă. În special, reclamanta consideră că Comisia nu avea dreptul de a refuza o reducere a amenzii pentru unicul motiv că cererea sa nu cuprindea nicio informație cu privire la pretinsa încălcare privind magneziul, din moment ce procedura nu privea această încălcare.

Potrivit celui de al cincilea motiv, reclamanta susține că Comisia a încălcat articolul 81 CE și articolul 23 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1/2003 (2), precum și punctul 32 din Orientările privind calculul amenzilor (3) prin stabilirea cuantumului final al amenzii la un nivel care depășește 10 % din ultima sa cifră de afaceri care a fost auditată. Reclamanta susține că, pentru calculul cuantumului amenzii, Comisia s-a bazat pe cifra de afaceri pro forma a reclamantei din 2008, în locul ultimei sale cifre de afaceri auditate pentru 2007. În plus, reclamanta consideră că Comisia ar fi trebuit să aplice reducerea de 20 % în temeiul punctului 37 din Orientările privind calculul amenzilor, după calculul maximului legal de 10 %.

Prin cel de al șaselea motiv, reclamanta susține că Comisia a încălcat principiul proporționalității, stabilind o amendă într-un cuantum excesiv în privința sa. Reclamanta consideră că este vădit disproporționat să se stabilească o amendă într-un cuantum care atrage o valoare contabilă negativă, sau care reduce valoare contabilă a societății la zero. În plus, amenda aplicată depășește capacitatea financiară a unui operator precum reclamanta, a cărei activitate privește produse cu valoare foarte mare și cu marje de profit foarte scăzute. În sfârșit, reclamanta consideră că reducerea de 20 %, aplicată de Comisie, nu ține seama în mod suficient de situația specifică a reclamantei, recunoscută explicit de Comisie, lăsând totuși amenda la un nivel disproporționat.

Potrivit celui de al șaptelea motiv, reclamanta susține că Comisia a săvârșit o eroare vădită de apreciere prin faptul că a considerat că reclamanta nu îndeplinea condițiile de la punctul 35 din Orientările privind calculul amenzilor. Reclamanta consideră că Comisia a stabilit cuantumul amenzii la un nivel care ar compromite iremediabil viabilitatea sa economică și ar provoca o devalorizare a tuturor activelor sale. În plus, reclamanta consideră că Comisia a săvârșit o eroare de apreciere prin faptul că a considerat că nu era necesar să se ia în considerare contextul social și economic specific în cazul reclamantei.