1.8.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 180/54


Acțiune introdusă la 20 mai 2009 — Republica Slovenia/Comisia Comunităților Europene

(Cauza T-197/09)

2009/C 180/101

Limba de procedură: slovena

Părțile

Reclamantă: Republica Slovenia (reprezentant: Ž. Cilenšek Bončina, državna pravobranilka)

Pârâtă: Comisia Comunităților Europene

Concluziile reclamantei

Anularea Deciziei C (2009) 1945 a Comisiei din 19 martie 2009 (1), de excludere de la finanțarea comunitară a anumitor cheltuieli efectuate de statele membre în cadrul secțiunii Garantare a Fondului european de orientare și garantare agricolă (FEOGA) și în cadrul Fondului european de garantare agricolă (FEGA), în partea în care exclude anumite cheltuieli efectuate de Slovenia;

obligarea Comisiei Comunităților Europene la plata cheltuielilor de judecată;

obligarea Comisiei Comunităților Europene la rambursarea cheltuielilor de judecată efectuate de Republica Slovenia.

Motivele și principalele argumente

Prin decizia atacată, având în vedere lipsurile esențiale din cadrul controalelor și neregularitatea procedurii și a instrumentelor de control, Comisia a exclus de la finanțarea comunitară, pentru exercițiile financiare 2005 și 2006, anumite cheltuieli efectuate de Republica Slovenia, instituind o rectificare financiară forfetară de 5 % pentru plățile directe, în vederea căreia s-a întemeiat pe inspecția controlului național efectuat de serviciile sale în statul membru în discuție în martie 2005.

În concluziile sale, reclamanta consideră că Comisia:

în urma unei constatări eronate a situației de fapt, a aplicat în mod greșit articolul 15 din Regulamentul (CE) nr. 2419/2001 al Comisiei (2), respectiv articolul 23 din Regulamentul (CE) nr. 796/2004 al Comisiei (3), întrucât a efectuat inspecția prea târziu; în acest scop, a ales o regiune atipică în care au fost controlate parcele în mod vădit mici; cu ocazia inspecției înseși, nu a ținut seama de standardul internațional 530 și în mod neîntemeiat a interzis utilizarea ruletei de către reclamantă;

a încălcat principiul interzicerii tratamentului inegal între statele membre întrucât a efectuat inspecția controlului național în celelalte state membre pe o bază mai amplă și prin urmare, pe baza unui eșantion mai reprezentativ;

a aplicat o măsură, mai precis rectificarea financiară de 5 %, care din cauza riscului limitat pentru Fond, în considerarea resurselor atribuite, este în mod vădit disproporționată în raport cu gravitatea și amploarea încălcării constatate;

a încălcat principiul bunei credințe și al echității întrucât serviciile sale nu au contestat legalitatea instrucțiunilor ce prevedeau utilizarea ruletei și până în toamna anului 2005 nu au atras atenția reclamantei asupra acestei probleme.


(1)  JO L 75, 21.3.2009, p. 15.

(2)  Regulamentul (CE) nr. 2419/2001 al Comisiei din 11 decembrie 2001 de stabilire a normelor de aplicare a sistemului integrat de gestionare și control privind anumite scheme de ajutor comunitare instituite prin Regulamentul (CEE) nr. 3508/92 (JO L 327, 12.12.2001. p. 11).

(3)  Regulamentul (CE) nr. 796/2004 al Comisiei din 21 aprilie 2004 de stabilire a normelor de aplicare a eco-condiționării, a modulării și a sistemului integrat de gestionare și control, prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 1782/2003 al Consiliului din 29 septembrie 2003 de stabilire a normelor comune pentru schemele de sprijin direct în cadrul politicii agricole comune și de stabilire a anumitor scheme de sprijin pentru agricultori (JO L 18, 30.4.2004, p. 18, Ediție specială, 03/vol. 56, p. 210).