Hotărârea Tribunalului (Camera a opta) din 3 februarie 2011 — Gühring/OAPI (Combinație de galben RAL 1032 și de gri argintiu și combinație de galben ocru și de gri argintiu)
(Cauzele T‑299/09 și T‑300/09)
„Marcă comunitară — Cerere de înregistrare a unei mărci comunitare constând într‑o combinație a culorilor galben RAL 1032 și gri argintiu — Cerere de înregistrare a unei mărci comunitare constând într‑o combinație a culorilor galben ocru și gri argintiu — Motiv absolut de refuz — Lipsa caracterului distinctiv — Articolul 7 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 207/2009 — Examinare din oficiu a situației de fapt — Articolul 76 alineatul (1) din Regulamentul nr. 207/2009 — Obligația de motivare — Articolul 75 din Regulamentul nr. 207/2009”
1. Marcă comunitară — Dispoziții de procedură — Motivarea deciziilor — Articolul 75 prima teză din Regulamentul nr. 207/2009 — Domeniu de aplicare identic cu cel al articolului 253 CE (art. 253 CE; Regulamentul nr. 207/2009 al Consiliului, art. 75 prima teză) (a se vedea punctul 16)
2. Marcă comunitară — Dispoziții de procedură — Motivarea deciziilor (Regulamentul nr. 207/2009 al Consiliului, art. 75) (a se vedea punctele 17-19)
3. Marcă comunitară — Definiția și dobândirea mărcii comunitare — Motive absolute de refuz — Mărci lipsite de caracter distinctiv [Regulamentul nr. 207/2009 al Consiliului, art. 7 alin. (1) lit. (b)] (a se vedea punctele 63, 65 și 73)
Obiectul
Două acțiuni formulate împotriva Deciziilor Camerei întâi de recurs a OAPI din 30 aprilie 2009 (cauzele R 1330/2008‑1 și R 1329/2008‑1) cu privire la cereri de înregistrare ca mărci comunitare a combinației culorilor galben RAL 1032 și gri argintiu și a combinației culorilor galben ocru și gri argintiu. |
Date privind cauza
Solicitantul mărcilor comunitare: |
Gühring OHG |
Mărcile comunitare vizate: |
Marcă ce constă în combinația culorilor galben RAL 1032 și gri argintiu pentru produse din clasa 7 – cererea de înregistrare nr. 6703581 Marcă ce constă în combinația culorilor galben ocru și gri argintiu pentru produse din clasa 7 – cererea de înregistrare nr. 6703565 |
Decizia diviziei de opoziție: |
Refuză înregistrările |
Decizia camerei de recurs: |
Respinge căile de atac |
Dispozitivul
1) |
Conexează cauzele T‑299/09 și T‑300/09 în vederea pronunțării hotărârii. |
2) |
Respinge acțiunile. |
3) |
Obligă Gühring OHG la plata cheltuielilor de judecată. |