HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera de recursuri)

12 iulie 2011

Cauza T-80/09 P

Comisia Europeană

împotriva

„Recurs – Funcție publică – Funcționari – Recurs incident – Hărțuire morală – Articolul 12a din statut – Comunicare privind politica în materia hărțuirii morale în cadrul Comisiei – Obligația de asistență care incumbă administrației – Articolul 24 din statut – Domeniu de aplicare – Cerere de asistență – Măsuri provizorii de distanțare – Obligația de solicitudine – Răspundere – Cerere de despăgubiri – Competență de fond – Condiții de punere în aplicare – Raport asupra evoluției carierei – Acțiune în anulare – Interesul de a exercita acțiunea”

Obiectul: Recurs formulat împotriva Hotărârii Tribunalului Funcției Publice a Uniunii Europene (Camera întâi) din 9 decembrie 2008, Q/Comisia (F-52/05, nepublicată încă în Repertoriu), prin care se urmărește anularea acestei hotărâri

Decizia: Anulează Hotărârea Tribunalului Funcției Publice a Uniunii Europene (Camera întâi) din 9 decembrie 2008, Q/Comisia (F-52/05, nepublicată încă în Repertoriu), în măsura în care, la punctul 2 din dispozitiv, obligă Comisia Comunităților Europene la plata către Q a unei despăgubiri în valoare de 500 de euro, precum și a sumei de 15 000 de euro, întrucât aceasta urmărește repararea prejudiciului moral suferit de Q din cauza unei pretinse întârzieri în deschiderea anchetei administrative, iar pentru respingerea în rest a acțiunii în primă instanță, la punctul 3 din dispozitiv, se pronunță la punctele 147-189 cu privire la „motivul referitor la hărțuirea morală invocat de [Q]” și apreciază, la punctul 230, că nu mai trebuie să se pronunțe cu privire la concluziile prin care se urmărea anularea rapoartelor asupra evoluției carierei întocmite în privința sa pentru perioadele 1 ianuarie-31 octombrie 2003 și 1 noiembrie-31 decembrie 2003. Respinge în rest recursul principal și recursul incident. Trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Funcției Publice pentru ca acesta să se pronunțe cu privire la concluziile în anularea rapoartelor asupra evoluției carierei sus-menționate, precum și cu privire la suma datorată de Comisie lui Q exclusiv pentru prejudiciul moral care rezultă din refuzul Comisiei de a adopta o măsură provizorie de distanțare. Cererea privind cheltuielile de judecată se soluționează odată cu fondul.

Sumarul hotărârii

1. Recurs – Motive – Admisibilitate – Chestiuni de drept – Controlul angajării răspunderii extracontractuale a Uniunii
[art. 225 A CE; Statutul Curții de Justiție, anexa I, art. 11 alin. (1)]

2. Funcționari – Acțiune – Cadru procedural – Articolul 236 CE și articolele 90 și 91 din Statutul funcționarilor
(art. 236 CE; Statutul funcționarilor, art. 90 și 91)

3. Funcționari – Statut – Finalitate – Stabilire de drepturi și obligații reciproce între instituții și funcționarii acestora
(Statutul funcționarilor)

4. Funcționari – Răspundere extracontractuală a instituțiilor – Condiții – Nelegalitate – Noțiune – Distincție între răspunderea Uniunii față de funcționarii săi și regimul general al răspunderii Uniunii și statelor membre în cazul încălcării dreptului Uniunii
(art. 288 al doilea paragraf CE)

5. Funcționari – Acțiune – Competență de fond – Întindere – Limite
[Statutul funcționarilor, art. 24, art. 90 alin. (2) și art. 91 alin. (1)]

6. Funcționari – Obligația de asistență care incumbă administrației – Condiții – Conținut
(Statutul funcționarilor, art. 24 primul paragraf)

7. Funcționari – Acțiune – Acțiune în despăgubire – Acțiune în temeiul obligației administrației de a repara prejudiciul cauzat unui funcționar de către un terț – Admisibilitate – Condiție – Obligație de a se adresa în prealabil instanțelor naționale
[Statutul funcționarilor, art. 12a alin. (3), art. 24 al doilea paragraf și art. 91]

8. Funcționari – Obligația de asistență care incumbă administrației – Domeniu de aplicare – Întindere – Control jurisdicțional – Limite
(Statutul funcționarilor, art. 24 primul paragraf)

9. Funcționari – Organizarea serviciilor – Repartizarea personalului – Schimbare a repartizării – Puterea de apreciere a administrației – Limite – Interesul serviciului – Respectarea echivalenței dintre post și grad
[Statutul funcționarilor, art. 7 alin. (1) și art. 24 primul paragraf]

10. Funcționari – Obligația de asistență care incumbă administrației – Conținut (Statutul funcționarilor, art. 24 primul paragraf)

11. Procedură – Cauze de inadmisibilitate pentru motive de ordine publică – Examinare din oficiu de către instanță – Respectarea principiului contradictorialității
(Regulamentul de procedură al Tribunalului, art. 113; Statutul funcționarilor, art. 90 și 91)

12. Funcționari – Acțiune – Act care lezează – Noțiune – Decizii luate pe baza unui raport de anchetă în urma unei proceduri desfășurate în temeiul articolului 86 din statut – Act pregătitor – Excludere
[Statutul funcționarilor, art. 24, art. 86 alin. (3); anexa IX, art. 3]

13. Funcționari – Acțiune – Competența Tribunalului Funcției Publice – Examinarea condițiilor de admisibilitate

14. Funcționari – Acțiune – Interesul de a exercita acțiunea – Apreciere la momentul introducerii acțiunii – Dispariția ulterioară a interesului de a exercita acțiunea – Nepronunțare asupra fondului
(Statutul funcționarilor, art. 90 și 91)

15. Funcționari – Acțiune – Interesul de a exercita acțiunea – Acțiune în anularea unui raport asupra evoluției carierei – Funcționar pensionat în decursul procedurii contencioase din cauza invalidității totale și permanente – Menținerea interesului de a exercita acțiunea – Limite
(Statutul funcționarilor, art. 53, 78, 90 și 91; anexa VIII, art. 13-15)

16. Curtea de Justiție – Hotărâri – Interpretarea normelor de drept

1. În temeiul articolului 225 A din Tratatul CE și al articolului 11 alineatul (1) din anexa I la Statutul Curții de Justiție, recursul poate fi întemeiat numai pe motive deduse din încălcarea normelor de drept, iar nu din modul de apreciere a faptelor.

Este, așadar, inadmisibil să se invoce, în cadrul unui recurs în fața Tribunalului, încălcarea condiției angajării răspunderii extracontractuale a Uniunii cu privire la existența unui comportament nelegal.

(a se vedea punctele 24, 25, 27 și 28)

Trimitere la: Curte 4 iulie 2000, Bergaderm și Goupil/Comisia, C-352/98 P, Rec., p. I-5291, punctele 43 și 44; Tribunal 12 martie 2008, Rossi Ferreras/Comisia, T-107/07 P, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 29 și jurisprudența citată; Tribunal 10 decembrie 2008, Nardone/Comisia, T-57/99, nepublicată încă în Repertoriu, punctele 162-164

2. Un litigiu între un funcționar și o instituție de care depinde sau depindea, prin care se urmărește repararea unui prejudiciu, atunci când își are originea în raportul de muncă ce leagă persoana interesată de instituție, intră în domeniul de aplicare al articolului 236 CE și al articolelor 90 și 91 din statut și se află, în special în ceea ce privește admisibilitatea, în afara domeniului de aplicare atât al articolului 235 CE și al articolului 288 al doilea paragraf CE, cât și al articolului 46 din Statutul Curții.

(a se vedea punctul 40)

Trimitere la: Tribunal 26 iunie 2009, Marcuccio/Comisia, T-114/08 P, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 12 și jurisprudența citată

3. Statutul reprezintă un instrument autonom care are ca finalitate unică reglementarea raporturilor juridice dintre instituții și funcționarii lor, stabilind între aceștia din urmă drepturi și obligații reciproce. Statutul a stabilit astfel, în raporturile dintre instituții și funcționarii lor, un echilibru de drepturi și obligații reciproce, căruia nici instituțiile, nici funcționarii nu trebuie să îi aducă atingere. Acest echilibru de drepturi și obligații reciproce urmărește, în esență, să mențină relația de încredere care trebuie să existe între instituții și funcționarii lor pentru a garanta cetățenilor europeni buna îndeplinire a misiunilor de interes general încredințate instituțiilor.

(a se vedea punctul 41)

Trimitere la: Curte 31 mai 1988, Rousseau/Curtea de Conturi, 167/86, Rec., p. 2705, punctul 13; Curte 6 martie 2001, Connolly/Comisia, C-274/99 P, Rec., p. I-1611, punctele 44-47; Tribunal 18 aprilie 1996, Kyrpitsis/CES, T-13/95, RecFP, p. I-A-167 și II-503, punctul 52; 22 februarie 2006, Adam/Comisia, T-342/04, RecFP, p. I-A-2-23 și II-A-2-107, punctul 34

4. În cadrul litigiilor cu privire la raporturile dintre instituții și funcționarii acestora, dreptul la repararea prejudiciului este recunoscut atunci când sunt întrunite trei condiții, și anume: nelegalitatea comportamentului imputat instituțiilor, caracterul real al prejudiciului și existența unei legături de cauzalitate între comportamentul respectiv și prejudiciul invocat.

Referitor la condiția cu privire la nelegalitatea comportamentului, nu se aplică cerința de a fi stabilită o încălcare suficient de gravă a unei reguli de drept care are ca obiect să confere drepturi particularilor. Astfel, aceasta nu se aplică decât în cazul răspunderii extracontractuale a Comunității, în temeiul articolului 288 al doilea paragraf CE, și al răspunderii statelor membre pentru încălcarea dreptului comunitar. În schimb, în cadrul litigiilor cu privire la raporturile dintre instituții și funcționarii lor, simpla constatare a unei nelegalități este suficientă pentru a se considera îndeplinită prima dintre cele trei condiții.

Astfel, diferența dintre, pe de o parte, condițiile de angajare a răspunderii Comisiei pentru prejudiciile cauzate funcționarilor și foștilor săi funcționari ca urmare a încălcării dispozițiilor statutare și, pe de altă parte, condițiile care se aplică răspunderii Comunității față de terți ca urmare a încălcării altor dispoziții de drept comunitar se justifică în raport cu echilibrul drepturilor și al obligațiilor pe care statutul le-a stabilit în mod specific în raporturile dintre instituții și funcționarii lor pentru a garanta cetățenilor europeni buna îndeplinire a misiunilor de interes general încredințate instituțiilor.

(a se vedea punctele 42-45)

Trimitere la: Tribunal 9 februarie 1994, Latham/Comisia, T-82/91, RecFP, p. I-A-15 și II-61, punctul 72; Tribunal 24 aprilie 2001, Pierard/Comisia, T-172/00, RecFP, p. I-A-91 și II-429, punctul 34; Tribunal 12 septembrie 2007, Combescot/Comisia, T-249/04, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 49

5. Prima teză a articolului 91 alineatul (1) din statut o guvernează pe cea de a doua, astfel încât această dispoziție nu atribuie instanței Uniunii competența de fond decât în cazul în care există un litigiu privind legalitatea unui act care lezează, în sensul articolului 90 alineatul (2) din statut.

În consecință, atunci când este sesizat cu o acțiune cu privire la legalitatea unui act care o lezează de către o persoană căreia i se aplică statutul, Tribunalul Funcției Publice nu poate, nici chiar din oficiu, în virtutea competenței sale de fond, să îi acorde o despăgubire acestei persoane, cu excepția cazului în care respectiva despăgubire urmărește să repare un prejudiciu suferit ca urmare a nelegalității actului care lezează și care constituie obiectul acțiunii sau, cel puțin, un prejudiciu rezultat dintr-o nelegalitate care este în strânsă legătură cu acest act.

În acest context, nu poate exista o legătură strânsă între cererea de asistență formulată în temeiul articolului 24 din statut prin care se denunță hărțuirea morală la care interesatul a fost supus de către conducerea ierarhică, pe de o parte, și decizia implicită de respingere a cererii de despăgubire pentru neîndeplinirea de către respectiva instituție a obligației de solicitudine. Astfel, în timp ce faptele denunțate în cererea de asistență trebuie privite ca acte imputabile autorilor lor, situația este diferită în cazul deciziei implicite de respingere, care este un act imputabil instituției în cauză. Or, greșeala de serviciu imputată instituției era anterioară deciziei implicite de respingere și nu poate fi privită, așadar, ca fiind în strânsă legătură cu aceasta din urmă.

În aceste condiții, Tribunalul Funcției Publice nu putea, fără încălcarea articolelor 90 și 91 din statut, să se pronunțe cu privire la aspectul dacă anumite fapte denunțate în cererea de asistență puteau, privite în ansamblu, să fie calificate drept greșeală de serviciu a instituției care a generat prejudiciul de ordin moral suferit de reclamant și care trebuie reparat.

(a se vedea punctele 58, 63, 71-73)

Trimitere la: Curte 14 decembrie 2006, Meister/OAPI, C-12/05 P, nepublicată în Repertoriu, punctele 112-116; Curte 20 mai 2010, Gogos/Comisia, C-583/08 P, punctele 49-53; Tribunal 1 decembrie 1994, Schneider/Comisia, T-54/92, RecFP, p. I-A-281 și II-887, punctul 49 și jurisprudența citată, și Ditterich/Comisia, T-79/92, RecFP, p. I-A-289 și II-907, punctul 37 și jurisprudența citată

6. Obligația de asistență prevăzută la articolul 24 primul paragraf din statut privește apărarea funcționarilor de către instituție împotriva acțiunilor terților, iar nu împotriva actelor care emană de la instituția însăși, al căror control ține de alte dispoziții ale statutului. Deși articolul 24 primul paragraf din statut este conceput, în primul rând, cu scopul de a apăra funcționarii împotriva atacurilor și a relelor tratamente din partea terților, acesta impune de asemenea o obligație de asistență în sarcina administrației în cazul în care autorul faptelor prevăzute de această dispoziție este un alt funcționar.

(a se vedea punctul 66)

Trimitere la: Curte 14 iunie 1979, V./Comisia, 18/78, Rec., p. 2093, punctul 15; Curte 17 decembrie 1981, Bellardi-Ricci și alții/Comisia, 178/80, Rec., p. 3187, punctul 23; Curte 25 martie 1982, Munk/Comisia, 98/81, Rec., p. 1155, punctul 21; Tribunal 9 martie 2005, L/Comisia, T-254/02, RecFP, p. I-A-63 și II-277, punctul 85 și jurisprudența citată

7. Admisibilitatea acțiunii în despăgubiri introduse de un funcționar în temeiul articolului 24 al doilea paragraf din Statutul funcționarilor este condiționată de epuizarea căilor de atac naționale, în măsura în care acestea asigură o protecție efectivă a persoanelor interesate și sunt de natură să conducă la repararea pretinsului prejudiciu.

În această privință, regimul special de răspundere, regim de răspundere independentă de culpă, instituit prin dispoziția menționată se întemeiază pe obligația administrației de a proteja sănătatea și securitatea funcționarilor și agenților săi împotriva atacurilor sau a relelor tratamente din partea terților sau a altor funcționari, cărora pot să le fie victime în exercitarea funcțiilor lor, în special sub forma unei hărțuiri morale, în sensul articolului 12a alineatul (3) din statut.

(a se vedea punctele 67 și 68)

Trimitere la: Curte 5 octombrie 2006, Schmidt-Brown/Comisia, C-365/05 P, nepublicată în Recueil, punctul 78; Tribunal 26 octombrie 1993, Caronna/Comisia, Rec., p. II-1129, T-59/92, punctele 25 și 68; L/Comisia, citată anterior, punctul 148 și jurisprudența citată și punctele 143-146 și 147-153

8. În temeiul obligației de asistență prevăzute la articolul 24 primul paragraf din statut, administrația trebuie, în prezența unui incident incompatibil cu ordinea și cu liniștea serviciului, să intervină cu toată energia necesară și să răspundă cu rapiditatea și cu solicitudinea impuse de împrejurările din speță pentru stabilirea faptelor și pentru adoptarea, în cunoștință de cauză, a măsurilor adecvate. În acest scop, este suficient ca funcționarul care solicită protecția instituției să aducă un început de dovadă cu privire la realitatea atacurilor al căror obiect afirmă că este. În prezența unor astfel de elemente, revine instituției în cauză sarcina de a adopta măsurile adecvate, în special procedând la o anchetă administrativă pentru a stabili faptele aflate la originea plângerii, în colaborare cu autorul acesteia, în lipsa căreia instituția nu poate să adopte o poziție definitivă, în special cu privire la aspectul dacă plângerea trebuie să fie clasată fără a se lua vreo altă măsură sau dacă trebuie să fie deschisă o procedură disciplinară și, eventual, dacă se impune adoptarea unor sancțiuni disciplinare.

În plus, atunci când este sesizată de un funcționar cu o cerere de asistență formulată în temeiul articolului 24 primul paragraf din statut, administrația este de asemenea obligată, în virtutea obligației de protecție impuse de respectivul articol, să adopte măsurile preventive adecvate, precum schimbarea repartizării sau transferul temporar al victimei, pentru a o proteja împotriva repetării comportamentului denunțat pe toată durata necesară pentru desfășurarea anchetei administrative. În conformitate cu obiectivul lor de protecție, astfel de măsuri nu pot fi condiționate de existența unui post liber în cadrul serviciilor instituției.

Astfel, administrația dispune de o largă putere de apreciere, sub controlul instanței Uniunii, la alegerea măsurilor, atât provizorii, cât și definitive, care trebuie adoptate în temeiul articolului 24 din statut. Controlul instanței Uniunii se limitează la aspectul dacă instituția vizată s-a menținut în limite rezonabile și dacă nu și-a utilizat puterea de apreciere în mod vădit eronat.

(a se vedea punctele 84-86 și 92)

Trimitere la: Curte 11 iulie 1974, Guillot/Comisia, 53/72, Rec., p. 791, punctele 3, 12 și 21; Curte 26 ianuarie 1989, Koutchoumoff/Comisia, 224/87, Rec., p. 99, punctele 15 și 16; Curte 9 noiembrie 1989, Katsoufros/Curtea de Justiție, 55/88, Rec., p. 3579, punctul 16; Curte 12 noiembrie 1996, Ojha/Comisia, C-294/95 P, Rec., p. 5863, punctele 40 și 41 și jurisprudența citată; Tribunal 5 decembrie 2000, Campogrande/Comisia, T-136/98, RecFP, p. I-A-267 și II-1225, punctul 55; L/Comisia, citată anterior, punctul 84 și jurisprudența citată

9. Deciziile de schimbare a repartizării în interesul serviciului adoptate în temeiul articolului 7 alineatul (1) din statut urmăresc buna funcționare a serviciului, chiar și atunci când sunt justificate prin dificultăți relaționale interne și, în consecință, intră în sfera largii puteri de apreciere de care dispun instituțiile în organizarea serviciilor lor, în funcție de misiunile care le sunt încredințate, și în repartizarea personalului pe care îl au la dispoziție în vederea îndeplinirii respectivelor misiuni, cu condiția ca această repartizare să se facă cu respectarea echivalenței dintre post și grad.

(a se vedea punctul 92)

Trimitere la: Ojha/Comisia, citată anterior, punctul 40 și 41 și jurisprudența citată

10. Obligația de asistență prevăzută de articolul 24 primul paragraf din statut impune administrației să răspundă cu rapiditatea impusă de împrejurările speței, în special procedând la o anchetă administrativă pentru a stabili faptele care au stat la originea plângerii, în colaborare cu autorul acesteia. Totuși, aceasta nu exclude faptul că motive obiective, care pot fi legate în special de necesitatea unei bune organizări a anchetei, pot justifica o întârziere în deschiderea respectivei anchete.

(a se vedea punctul 105)

Trimitere la: Campogrande/Comisia, citată anterior, punctele 42, 53 și 56

11. În aplicarea articolului 113 din Regulamentul de procedură, Tribunalul poate oricând să examineze din oficiu cauzele de inadmisibilitate pentru motive de ordine publică.

În acest context, întrucât condițiile de admisibilitate a unei acțiuni întemeiate pe articolele 90 și 91 din Statutul funcționarilor sunt de ordine publică, este de competența instanței Uniunii, în cazul în care este necesar, să le examineze din oficiu, sub rezerva de a fi solicitat în prealabil părților să prezinte observații.

(a se vedea punctele 129 și 130)

Trimitere la: Curte 17 decembrie 2009, Reexaminare M/EMEA, C-197/09 RX-II, Rep., p. I-12033, punctul 57 și jurisprudența citată; Tribunal 8 iunie 2009, Krcova/Curtea de Justiție, T-498/07 P, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 52 și jurisprudența citată

12. În ceea ce privește procedura de anchetă desfășurată în temeiul articolului 86 alineatul (3) din statut, pentru a putea statua asupra unei cereri de asistență a unui funcționar formulate în temeiul articolului 24 din statut, aceasta ia sfârșit prin adoptarea unei decizii finale de către autoritatea împuternicită să facă numiri pe baza raportului de anchetă, după cum reiese din articolul 3 din anexa IX la statut. În momentul adoptării acestei decizii, poziția juridică a funcționarului este afectată.

Astfel, în măsura în care aceasta se referă la concluziile raportului de anchetă administrativă, care a fost încheiat după ce a intervenit decizia implicită de respingere a cererii de asistență și în cadrul căruia afirmațiile funcționarului în cauză au fost examinate în detaliu, decizia definitivă a autorității împuternicite să facă numiri nu trebuie considerată o decizie pur confirmativă a deciziei implicite, ci o decizie care se substituie acesteia din urmă, la finalul unei reexaminări a situației de către administrație.

(a se vedea punctele 137 și 138)

Trimitere la: Guillot/Comisia, citată anterior, punctele 21, 22 și 36; Curte 1 iunie 1983, Seton/Comisia, 36/81, 37/81 și 218/81, Rec., p. 1789, punctele 29-31; L/Comisia, citată anterior, punctul 123; Tribunal 25 octombrie 2007, Lo Giudice/Comisia, T-154/05, nepublicată încă în Repertoriu, punctele 47 și 48

13. Nu se poate critica instanța Uniunii pentru efectuarea unor constatări de fapt în cadrul examinării din oficiu a condițiilor de admisibilitate a unei cereri de despăgubire care îi este adresată în cadrul unei astfel de acțiuni, din moment ce acestea rezultă din înscrisurile din dosarul depus de părți pentru a statua cu privire la cererea lor.

(a se vedea punctul 150)

14. Pentru ca o persoană căreia i se aplică statutul să aibă dreptul, în cadrul unei acțiuni formulate în temeiul articolelor 90 și 91 din respectivul statut, să solicite anularea unui act care o lezează, în sensul articolului 90 alineatul (2), aceasta trebuie să aibă, la momentul formulării acțiunii, un interes născut și actual, suficient de important pentru a obține anularea acestui act, un astfel de interes presupunând ca cererea să fie susceptibilă, prin rezultatul său, să îi confere un avantaj. Fiind o condiție de admisibilitate, interesul reclamantului de a exercita o acțiune se analizează la momentul introducerii acesteia. Cu toate acestea, pentru ca o persoană căreia i se aplică statutul să poată continua o acțiune privind anularea unei decizii a autorității împuternicite să facă numiri, trebuie să păstreze un interes personal privind anularea respectivei decizii. În această privință, în lipsa unui interes actual de a exercita o acțiune, nu mai este necesară pronunțarea asupra acesteia.

(a se vedea punctul 156)

Trimitere la: Tribunal 24 aprilie 2001, Torre și alții/Comisia, T-159/98, RecFP, p. I-A-83 și II-395, punctele 30 și 31 și jurisprudența citată; Tribunal 28 iunie 2005, Ross/Comisia, T-147/04, RecFP, p. I-A-171 și II-771, punctul 25 și jurisprudența citată; Tribunal 29 noiembrie 2006, Agne-Dapper și alții/Comisia și alții, T-35/05, T-61/05, T-107/05, T-108/05 și T-139/05, RecFP, p. I-A-2-291 și II-A-2-1497, punctul 35 și jurisprudența citată

15. În ceea ce privește interesul unui funcționar sau al unui fost funcționar de a exercita o acțiune în anularea unui raport asupra evoluției carierei întocmit în privința sa, trebuie subliniat, în primul rând, că respectivul raport constituie o judecată de valoare realizată de superiorii ierarhici ai funcționarului evaluat cu privire la modul în care acesta și-a îndeplinit sarcinile care i-au fost încredințate și cu privire la comportamentul acestuia în serviciu în perioada vizată și că, independent de utilitatea sa viitoare, acesta constituie o dovadă scrisă și oficială a calității muncii realizate de funcționar. O astfel de evaluare nu este o simplă descriere a sarcinilor efectuate în perioada vizată, ci presupune și o apreciere a calităților umane pe care persoana evaluată le-a dovedit în exercitarea activității sale profesionale. În consecință, fiecare funcționar dispune de dreptul ca munca sa să facă obiectul unei evaluări realizate în mod corect și echitabil. Prin urmare, în conformitate cu dreptul la o protecție jurisdicțională efectivă, unui funcționar trebuie să i se poată recunoaște în orice ipoteză dreptul de a contesta un raport asupra evoluției carierei atât în ce privește conținutul acestuia, cât și în ce privește respectarea dispozițiilor stabilite prin statut.

În plus, deși un funcționar, a cărui invaliditate permanentă considerată totală este recunoscută de comisia pentru invaliditate, este pensionat din oficiu în temeiul articolelor 53 și 78 din statut, acesta își păstrează totuși interesul de a i se întocmi un raport asupra evoluției carierei în mod echitabil, obiectiv și în conformitate cu normele unei evaluări normale, din moment ce poate fi reîncadrat într-un post în cadrul unei instituții. În această privință, dispozițiile generale cuprinse în articolul 53 din statut trebuie coroborate cu dispozițiile speciale de la articolele 13-15 din anexa VIII la același statut. În ipoteza unei reîncadrări, raportul menționat ar avea o utilitate pentru evoluția funcționarului în cadrul serviciului sau al instituțiilor Uniunii.

Situația nu poate fi alta decât în anumite cazuri specifice, în care examinarea situației concrete a funcționarului recunoscut în stare de invaliditate arată că nu își mai poate relua funcția în cadrul unei instituții, având în vedere, de pildă, concluziile comisiei pentru invaliditate însărcinate cu examinarea situației sale de invaliditate, din care rezultă că patologia care a determinat invaliditatea are un caracter fix și că nu mai este necesar niciun examen medical de revizuire, sau având în vedere declarațiile funcționarului în discuție din care rezultă că, în orice caz, nu își va mai relua funcțiile în cadrul unei instituții.

(a se vedea punctele 157-159)

Trimitere la: Ross/Comisia, citată anterior, punctele 9 și 32; Curte 22 decembrie 2008, Gordon/Comisia, C-198/07 P, Rep., p. I-10701, punctele 43 și 51; Combescot/Comisia, citată anterior, punctele 27 și 29

16. Interpretarea unei norme de drept al Uniunii făcută de Curte lămurește și precizează, dacă este nevoie, semnificația și câmpul de aplicare ale acestei norme, astfel cum trebuie sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la intrarea sa în vigoare. Rezultă că norma astfel interpretată poate și trebuie să fie aplicată chiar raporturilor juridice născute și constituite înainte de hotărârea Curții, dacă sunt reunite și condițiile care permit supunerea litigiului privind aplicarea normei respective instanțelor competente. Având în vedere aceste principii, o limitare a efectelor interpretării făcute de Curte poate interveni doar în mod excepțional.

(a se vedea punctul 164)

Trimitere la: Curte 27 martie 1980, Denkavit italiana, 61/79, Rec., p. 1205, punctele 16 și 17; Curte 11 august 1995, Roders și alții, C-367/93-C-377/93, Rec., p. I-2229, punctele 42 și 43