1. 

Prin Decizia din 24 iunie 2009 ( 2 ) (denumită în continuare „Decizia Curții din 24 iunie 2009”), Curtea a decis că Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță al Comunităților Europene (denumit în continuare „TPI”) din 6 mai 2009, M/EMEA ( 3 ) (denumită în continuare „Hotărârea TPI din 6 mai 2009”) trebuie să fie reexaminată. Potrivit acestei decizii, reexaminarea va privi aspectul dacă Hotărârea TPI din 6 mai 2009 aduce atingere unității sau coerenței dreptului comunitar prin faptul că TPI, în calitate de instanță de recurs, a interpretat noțiunea „litigiu în stare de judecată”, prevăzută la articolul 61 din Statutul Curții de Justiție și la articolul 13 alineatul (1) din anexa la statutul menționat, astfel încât i-a permis să procedeze la soluționarea fondului cauzei, în pofida faptului că recursul cu care era sesizat privea examinarea modului în care fusese rezolvată în primă instanță o excepție de inadmisibilitate și a faptului că, sub aspectul litigiului care a făcut obiectul soluționării pe fond, nu avusese loc nicio dezbatere în contradictoriu nici în fața acestuia, nici în primă instanță, în fața Tribunalului Funcției Publice a Uniunii Europene (denumit în continuare „TFP”).

2. 

Având în vedere că, în speță, este vorba despre primul caz de aplicare a posibilității Curții de a reexamina o decizie a TPI pronunțându-se ca instanță de al doilea grad de jurisdicție ( 4 ), considerăm necesară clarificarea succintă a anumitor aspecte fundamentale ale unei asemenea proceduri.

3. 

Conform articolului 220 primul paragraf CE, Curtea asigură, în cadrul competențelor ce îi revin, respectarea dreptului în interpretarea și în aplicarea tratatului. În opinia noastră, posibilitatea de a reexamina o decizie a TPI pronunțată în recurs constituie unul dintre mijloacele care permit Curții să îndeplinească acest rol.

4. 

Totuși, trebuie subliniat că este vorba despre un mijloc extraordinar și, în același timp, final. Aceasta reiese, în primul rând, din concepția generală asupra organizării sistemului jurisdicțional comunitar, în al doilea rând, din condițiile privind admisibilitatea reexaminării care sunt analizate de camera specială prevăzută la articolul 123b din Regulamentul de procedură al Curții înainte de inițierea procedurii de reexaminare și, în sfârșit, din rezultatul reexaminării care, după decizia privind admisibilitatea, ar consta în constatarea faptului dacă decizia TPI aduce sau nu aduce atingere unității sau coerenței dreptului comunitar.

5. 

Procedura de reexaminare nu are un alt obiect decât protecția unității și a coerenței dreptului comunitar care ar putea fi amenințate prin decizia greșită a TPI pronunțată în recurs ( 5 ). Reiese că procedura menționată nu urmărește protecția intereselor părților concrete din procedura concretă, ci protecția intereselor dreptului comunitar.

6. 

În consecință, procedura de reexaminare nu vizează corectarea în general a deciziilor greșite ale TPI pronunțate în recurs, ci numai corectarea acelor decizii greșite ale TPI pronunțate în recurs care aduc atingere unității sau coerenței dreptului comunitar. În opinia noastră, decizia greșită nu ar putea avea un asemenea efect decât dacă ar fi contrară unuia dintre principiile generale ale dreptului comunitar care, potrivit jurisprudenței recente a Curții, au rang constituțional ( 6 ) și a căror respectare asigură unitatea și coerența dreptului comunitar.

7. 

Conform celor deja prezentate, vom începe prin a aminti în mod succint istoricul procedurii de reexaminare. În continuare, vom analiza dacă Hotărârea TPI din 6 mai 2009 este afectată de un viciu și, în sfârșit, în cazul unui răspuns afirmativ, ne vom consacra problemei dacă Hotărârea TPI din 6 mai 2009 aduce atingere unității sau coerenței dreptului comunitar.

8.

Domnul M a solicitat TFP anularea Deciziei din 25 octombrie 2006 prin care Agenția Europeană pentru Medicamente (denumită în continuare „EMEA”) a respins cererea sa de constituire a unei comisii pentru invaliditate, precum și a Deciziei din 31 ianuarie 2007 prin care EMEA a respins cererea sa de despăgubire și obligarea EMEA la plata în favoarea sa a unei sume de 100000 de euro cu titlu de despăgubiri pentru greșeli de serviciu.

9.

Prin Ordonanța din 19 octombrie 2007 ( 7 ) (denumită în continuare „Ordonanța TFP din 19 octombrie 2007”), TFP a respins acțiunea menționată ca inadmisibilă în temeiul excepției de inadmisibilitate prevăzute la articolul 114 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al TPI ( 8 ), fără a intra în dezbaterea fondului.

10.

Domnul M a formulat recurs împotriva ordonanței menționate și a solicitat TPI anularea acesteia și a Deciziei EMEA din 25 octombrie 2006, în măsura în care prin aceasta a fost respinsă cererea din 8 august 2006 privind convocarea comisiei pentru invaliditate, precum și a deciziei EMEA de respingere a cererii de despăgubire pentru prejudiciul suferit formulată de recurent.

11.

TPI a admis o cerere motivată formulată de domnul M în temeiul articolului 146 din Regulamentul de procedură al TPI și a deschis procedura orală.

12.

Prin Hotărârea din 6 mai 2009, TPI a anulat Ordonanța TFP din 19 octombrie 2007 și, totodată, referindu-se la articolul 13 alineatul (1) din anexa la Statutul Curții, s-a pronunțat el însuși asupra litigiului, și anume a anulat Decizia EMEA din 25 octombrie 2006, în măsura în care, prin aceasta, s-a respins cererea din 8 august 2006 privind sesizarea comisiei pentru invaliditate și a obligat EMEA la plata unei despăgubiri de 3000 de euro în favoarea recurentului.

13.

În temeiul propunerii de reexaminare a Hotărârii TPI din 6 mai 2009 formulată de primul avocat general, Curtea, prin Decizia din 24 iunie 2009, a decis că hotărârea menționată trebuie reexaminată cu privire la aspectul dacă Hotărârea TPI aduce atingere unității sau coerenței dreptului comunitar prin faptul că tribunalul menționat, în calitate de instanță de recurs, a interpretat noțiunea „litigiu în stare de judecată”, prevăzută la articolul 61 din Statutul Curții de Justiție și la articolul 13 alineatul (1) din anexa la statutul menționat, astfel încât i-a permis să procedeze la soluționarea fondului cauzei, în pofida faptului că recursul cu care era sesizat privea examinarea modului în care fusese rezolvată în primă instanță o excepție de inadmisibilitate și a faptului că, sub aspectul litigiului care a făcut obiectul soluționării pe fond, nu avusese loc nicio dezbatere în contradictoriu nici în fața acestuia, nici în primă instanță, în fața Tribunalului Funcției Publice a Uniunii Europene. Curtea a solicitat persoanelor interesate prevăzute la articolul 23 din Statutul Curții și părților la procedura desfășurată în fața TPI să depună observații scrise cu privire la acest aspect.

14.

Domnul M, EMEA, guvernele italian și polonez, Parlamentul European, Consiliul Uniunii Europene, precum și Comisia Comunităților Europene au depus observații scrise.

15.

Din Decizia Curții din 24 iunie 2009 rezultă că Hotărârea TPI din 6 mai 2009 trebuie analizată nu din punctul de vedere al dreptului material, ci din punctul de vedere al aplicării greșite a normelor de procedură, mai precis a articolului 13 alineatul (1) din anexa la Statutul Curții, care obligă TPI, în calitate de instanță de recurs, atunci când recursul este întemeiat, să trimită cauza spre rejudecare la TFP, în cazul în care litigiul nu este în stare de judecată ( 9 ).

16.

Apreciem că noțiunea „litigiu în stare de judecată” trebuie interpretată în lumina sistemului jurisdicțional comunitar și în funcție de rolurile care revin unei instanțe de prim grad de jurisdicție și unei instanțe care se pronunță în recurs.

17.

În speță, competența materială de soluționare a litigiului între domnul M și EMEA revenea TFP. Această competență a fost activată prin depunerea cererii introductive, iar conținutul său consta în obligația de a examina, mai întâi, admisibilitatea cererii introductive și ulterior, în cazul în care aceasta ar fi fost considerată admisibilă, temeinicia sa în lumina temeiului de fapt și de drept constatat conform principiului contradictorialității.

18.

Nici nu este nevoie să amintim că o hotărâre judecătorească pe fond pronunțată în lipsa unei constatări a faptelor este de neconceput. În speță, TFP era singura instanță competentă din punct de vedere material pentru a constata faptele.

19.

Astfel, în Ordonanța din 19 octombrie 2007, TFP nu făcut decât să constate inadmisibilitatea acțiunii, fără a intra în dezbaterea fondului. O asemenea posibilitate rezultă din articolul 114 din Regulamentul de procedură al TPI ( 10 ), care are în vedere interese legate de buna administrare a procedurii. Reiese că TFP nu a stabilit temeiul de fapt și de drept al eventualei decizii pe fond.

20.

TPI a intervenit în litigiul dintre domnul M și EMEA în temeiul recursului care, în conformitate cu articolul 11 alineatul (1) din anexa la Statutul Curții, se limitează la chestiuni de drept și, așadar, se poate întemeia pe motive privind lipsa de competență a TFP, neregularități de procedură în fața acestuia prin care se aduce atingere intereselor părții în cauză, precum și încălcarea dreptului comunitar de către TFP.

21.

Dintr-o asemenea definiție a recursului reiese că o instanță de recurs este ținută de temeiul de fapt constatat de prima instanță, și anume de TFP.

22.

Având în vedere că TFP s-a pronunțat printr-o ordonanță de respingere a acțiunii ca inadmisibilă, în opinia noastră, unicul obiect pe care îl putea avea procedura de recurs era de a examina dacă acțiunea este admisibilă sau inadmisibilă. Având în vedere că faptele nu au fost constatate și, în consecință, temeiul de fapt nu a fost stabilit de TFP, TPI nu se putea pronunța pe fondul litigiului.

23.

Apreciem că se poate concluziona că, în general, în cazul în care, prin ordonanță, TFP a respins acțiunea ca inadmisibilă fără a intra în dezbaterea fondului, un litigiu nu este în stare de judecată în recurs în fața TPI.

24.

În opinia noastră, un asemenea comportament din partea TPI, precum cel din speță, semnalează o deficiență în funcționarea sistemului jurisdicțional comunitar.

25.

Astfel, deficiența respectivă constă, în esență, în confuzia între instanțele competente din punct de vedere material. Întrucât TPI se pronunță în calitate de instanță de al doilea grad de jurisdicție, acesta a asumat, în caracteristicile sale esențiale, competența materială a TFP, în special în ceea ce privește constatarea temeiului de fapt necesară în vederea soluționării pe fond.

26.

Prin urmare, TPI a devenit, de facto, instanța de prim grad de jurisdicție. În cadrul procedurii de recurs, care se limitează la chestiunile de drept, principiul procedural al contradictorialității, care nu este specific decât pentru procedura în fața primei instanțe, nu a putut fi respectat. În cadrul procedurii de recurs, se poate examina numai dacă, în cadrul procedurii desfășurate în fața primei instanțe, principiul contradictorialității a fost sau nu a fost încălcat.

27.

Rezultă că, procedând precum în speță, TPI a încălcat principiul instanței de drept comun potrivit căruia nimeni nu se poate sustrage instanței de drept comun prevăzute de lege ( 11 ). În ceea ce privește constatarea temeiului de fapt și aplicarea unei norme de drept în privința acestuia, TFP este cel care are calitatea de instanță de drept comun. Această concluzie este strâns legată de problema compunerii Tribunalului, care, potrivit jurisprudenței Curții, reprezintă piatra de temelie a dreptului la un proces echitabil ( 12 ).

28.

Pe de altă parte, ca urmare a hotărârii pe fond a TPI pronunțată în recurs, partea care cade în pretenții a pierdut posibilitatea de a beneficia de dreptul la o protecție jurisdicțională prin introducerea unui recurs ( 13 ). În această privință, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe consacrate a Curții ( 14 ), principiul protecției jurisdicționale efective constituie un principiu general al dreptului comunitar care decurge din tradițiile constituționale comune statelor membre și care a fost consacrat la articolele 6 și 13 din CEDO, acest principiu fiind de altfel reafirmat la articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, proclamată la 7 decembrie 2000 la Nisa ( 15 ).

29.

În încheiere, trebuie să se constate că Hotărârea TPI din 6 mai 2009 este afectată de un viciu ca urmare a interpretării greșite a articolului 13 alineatul (1) din anexa la Statutul Curții.

30.

În opinia noastră, consecințele interpretării greșite a articolului 13 alineatul (1) din anexa la Statutul Curții depășesc limitele litigiului dintre domnul M și EMEA și, așadar, Hotărârea TPI din 6 mai 2009, pronunțată în temeiul acestei interpretări greșite, aduce atingere unității și coerenței dreptului comunitar.

31.

După cum am menționat deja la punctul 6, o decizie greșită nu ar putea constitui o amenințare pentru unitatea sau coerența dreptului comunitar decât dacă ar fi contrară unuia dintre principiile generale ale dreptului comunitar. Apreciem că, în speță, această condiție a fost îndeplinită.

32.

În opinia noastră, interpretarea greșită a articolului 13 alineatul (1) din anexa la Statutul Curții a avut drept consecință încălcarea dreptului de a fi ascultat în fața TFP care, în speță, era singura instanță competentă din punct de vedere material să constate faptele conform principiului contradictorialității în vederea soluționării pe fond a litigiului. Dreptul la un proces echitabil, care, potrivit jurisprudenței Curții ( 16 ), constituie un drept fundamental pe care Uniunea Europeană îl respectă ca principiu general în temeiul articolului 6 alineatul (2) UE, a fost de asemenea încălcat, întrucât dreptul de a fi ascultat reprezintă unul dintre elementele sale.

33.

Pe de altă parte, astfel cum am susținut deja la punctul 27, prin hotărârea pronunțată pe fond, TPI a încălcat și principiul instanței de drept comun și dreptul la o protecție jurisdicțională prin introducerea unui recurs, care sunt, de asemenea, expresia dreptului la un proces echitabil.

34.

În lumina analizei de mai sus, trebuie să se concluzioneze că Hotărârea TPI din 6 mai 2009 aduce atingere unității și coerenței dreptului comunitar.

35.

Cu toate că suntem conștienți de domeniul de aplicare al reexaminării Hotărârii TPI din 6 mai 2009 care a fost stabilită prin Decizia Curții din 24 iunie 2009, trebuie să se constate că rezultatul reexaminării hotărârii menționate arată că mai multe aspecte ale dreptului la un proces echitabil au fost încălcate în procedura desfășurată în fața TPI, care a precedat-o. Consecințele încălcării acestui drept fundamental afectează Hotărârea TPI din 6 mai 2009 în ansamblul său ( 17 ). Pentru acest motiv, propunem Curții să anuleze respectiva hotărâre în totalitate și să o trimită la TPI spre rejudecare.

36.

Nu credem că este posibil să se precizeze care dintre efectele deciziei TPI trebuie considerate definitive în raport cu părțile aflate în litigiu în sensul articolului 62b primul paragraf din Statutul Curții. De asemenea, întrucât temeiul de fapt a fost constatat într-un mod neconform cu dreptul la un proces echitabil, Curtea nu se poate pronunța în mod definitiv asupra litigiului în sensul articolului 62b primul paragraf din Statutul Curții.

37.

Având în vedere elementele de mai sus, propunem Curții să se pronunțe după cum urmează: