Ordonanța Curții (Camera a patra) din 29 octombrie 2009 – Portela/Comisia

(Cauza C‑85/09 P)

„Recurs – Răspundere extracontractuală – Cerere de reparare a prejudiciului suferit ca urmare a diferite omisiuni ale Comisiei în aplicarea Directivei 93/42/CEE – Lipsa unei legături de cauzalitate între omisiunile invocate și prejudiciul suferit de recurentă în cadrul comercializării de termometre numerice defectuoase – Recurs vădit nefondat”

1.                     Recurs – Motive – Motivare insuficientă sau contradictorie – Conținutul obligației de motivare – Motivare implicită a Tribunalului – Admisibilitate – Condiții (a se vedea punctele 31 și 32)

2.                     Răspundere extracontractuală – Condiții – Nelegalitate – Prejudiciu – Legătură de cauzalitate – Lipsa uneia dintre condiții – Respingerea în întregime a acțiunii în despăgubire (art. 288 al doilea paragraf CE) (a se vedea punctul 34)

Obiectul

Recurs declarat împotriva Ordonanței Tribunalului de Primă Instanță (Camera a opta) din 17 decembrie 2008, Portela/Comisia (T‑137/07), prin care Tribunalul a respins ca fiind, în parte, vădit inadmisibilă, iar pentru celelalte capete de cerere ca fiind vădit nefondată o cerere prin care se solicita, în principal, obligarea Comisiei de a acționa în conformitate cu articolul 14b din Directiva 93/42/CEE a Consiliului din 14 iunie 1993 privind dispozitivele medicale (JO L 169, p. 1, Ediție specială, 13/vol. 11, p. 244), astfel cum a fost modificată prin Directiva 98/79/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 27 octombrie 1998 privind dispozitivele medicale pentru diagnostic in vitro (JO L 331, p. 1, Ediție specială, 13/vol. 25, p. 5), obligând societatea de certificare TÜV Rheinland Product Safety GmbH, prin intermediul Republicii Federale Germania, să activeze, în favoarea reclamantei, asigurarea de răspundere civilă obligatorie prevăzută la punctul 6 din anexa XI la Directiva 93/42, pe care societatea menționată a încheiat‑o și, dacă prejudiciul invocat nu poate fi reparat prin intermediul cererii principale, în subsidiar, repararea prejudiciului suferit de reclamantă ca urmare a diferitelor omisiuni ale Comisiei

Dispozitivul

1)

Respinge recursul.

2)

Obligă Portela – Comércio de artigos ortopédicos e hospitalares Lda la plata cheltuielilor de judecată.