21.11.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 282/29


Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare introdusă de Cour de cassation (Franța) la 17 septembrie 2009 — Josep Penarroja Fa/Procureur général près la Cour d'appel de Paris

(Cauza C-372/09)

2009/C 282/50

Limba de procedură: franceza

Instanța de trimitere

Cour de cassation

Părțile din acțiunea principală

Reclamant: Josep Penarroja Fa

Pârât: Procureur général près la Cour d'appel de Paris

Întrebările preliminare

1.

Articolul 50 CE trebuie interpretat în sensul că se poate aplica misiunii încredințate unui profesionist, în calitate de expert, într-un litigiu aflat pe rolul instanțelor naționale, și care este desemnat de instanța sesizată cu litigiul respectiv, în condițiile descrise [în decizia de trimitere]?

2.

Participarea la exercitarea autorității publice, menționată la articolul 45 primul paragraf CE, trebuie interpretată în sensul că se aplică misiunii unui expert desemnat de o instanță franceză, astfel cum aceasta este reglementată de codurile de procedură civilă și de procedură penală franceze, precum și de Legea nr. 71-498 din 29 iunie 1971 și de Decretul nr. 2004-1463 din 23 decembrie 2004?

3.

Articolele 43 CE și 49 CE trebuie interpretate în sensul că se opun unei legislații, precum cea rezultată din Legea nr. 71-498 din 29 iunie 1971 și de Decretul nr. 2004-1463 din 23 decembrie 2004, modificate, prin care înscrierea pe o listă întocmită de o curte de apel este supusă unor condiții de vârstă, de competență, de moralitate și de independență, și care nu prevede nici că trebuie luat în considerare faptul că instanțele din statul de origine al candidatului i-au recunoscut deja acestuia calitatea de expert, nici stabilirea altor modalități de control al calităților acestuia?