19.12.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 312/14


Recurs introdus la 15 septembrie 2009 de ISD Polska sp. z o.o., Industrial Union of Donbass Corporation, ISD Polska sp. z o.o. (fostă Majątek Hutniczy sp. z o.o.) împotriva Hotărârii Tribunalului de Primă Instanță (Camera a opta) pronunțate la 1 iulie 2009 în cauzele conexate T-273/06 și T-297/06, ISD Polska și alții/Comisia

(Cauza C-369/09 P)

2009/C 312/22

Limba de procedură: franceza

Părțile

Recurente: ISD Polska sp. z o.o., Industrial Union of Donbass Corporation, ISD Polska sp. z o.o. (fostă Majątek Hutniczy sp. z o.o.) (reprezentanți: C. Rapin, E. Van den Haute, avocați)

Cealaltă parte în proces: Comisia Comunităților Europene

Concluziile recurentei

declararea admisibilității prezentului recurs;

anularea Hotărârii Tribunalului de Primă Instanță al Comunităților Europene (Camera a opta) din 1 iulie 2009, pronunțate în cauzele conexate T-273/06 și T-297/06;

admiterea în totalitate, în subsidiar în parte, a concluziilor prezentate în fața Tribunalului de Primă Instanță al Comunităților Europene în cauzele conexate T-273/06 și T-297/06;

obligarea Comisiei Europene la plata tuturor cheltuielilor de judecată;

în ipoteza în care Curtea de Justiție ar hotărî că nu este necesar să se pronunțe, se solicită obligarea Comisiei Europene la plata cheltuielilor de judecată în temeiul dispozițiilor articolului 69 alineatul (6) coroborate cu dispozițiile articolul 72 litera (a) din Regulamentul de procedură al Curții.

Motivele și principalele argumente

În susținerea recursului formulat, recurentele invocă trei motive.

Prin intermediul primului motiv, acestea contestă aprecierea Tribunalului potrivit căreia Protocolul nr. 8 privind restructurarea industriei siderurgice poloneze, anexat la Actul de aderare a Republicii Polone la Uniunea Europeană (1), ar prevedea la punctul 6 aplicarea retroactivă a dispozițiilor acestuia. Astfel, în opinia recurentelor, niciun efect retroactiv nu s-ar putea deduce din termenii, din scopul sau din economia acestei dispoziții, care s-ar limita să precizeze că întreprinderile enumerate în anexa I la protocolul menționat vor putea beneficia de ajutoare, în anumite limite, în perioada 1997-2003. Cu alte cuvinte, această dispoziție ar însemna că ajutoarele care puteau fi atribuite întreprinderilor beneficiare până la sfârșitul anului 2003 trebuiau calculate ținând cont în mod retroactiv de cuantumurile ajutoarelor deja alocate, însă fără a considera în mod retroactiv ajutoarele alocate ca fiind ilegale. De fapt, această interpretare ar fi împărtășită atât de Comisie, cât și de Consiliu care, prima într-o propunere de decizie, iar al doilea într-o decizie, ar fi constatat că angajamentele adoptate în Protocolul nr. 8 fuseseră respectate.

Prin intermediul celui de al doilea motiv, recurentele susțin că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept, întrucât s-a pronunțat, pe de o parte, în sensul că întreprinderile beneficiare ale unui ajutor nu pot, în principiu, să aibă o încredere legitimă în caracterul legal al acestui ajutor, decât dacă acesta a fost acordat cu respectarea procedurii prevăzute la articolul 88 CE și, pe de altă parte, că procedurile prevăzute de Protocolul (nr. 2) privind produsele CECO la acordul de asociere din 16 decembrie 1991 (2), prin care ajutorul în litigiu a fost adus la cunoștința Comisiei și a Consiliului, nu puteau da naștere unei încrederi legitime în persoana recurentelor. Astfel, este cert că nicio notificare oficială a ajutorului în litigiu nu putea avea loc în temeiul articolului 88 CE, întrucât Republica Polonă nu era, la momentul respectiv, încă membră a Uniunii European, iar Comisia a fost informată de existența acestui ajutor și, la finalizarea examinării programului de restructurare polonez și a planurilor de întreprindere prezentate în acest cadru, a considerat că acestea îndeplineau cerințele prevăzute la articolul 8 alineatul (4) din Protocolul nr. 2 la acordul de asociere și condițiile stabilite în Protocolul nr. 8, anexat la Actul de aderare.

Prin intermediul celui de al treilea și ultimul motiv, recurentele invocă în sfârșit încălcarea Regulamentelor (CE) nr. 659/1999 (3) și nr 794/2004 (4). Astfel, conform recurentelor, nu este suficient ca rata dobânzii aplicabile recuperării unui ajutor în litigiu să fie stabilită în cooperare strânsă cu statul membru vizat, pentru ca această rată să poată fi considerată o rată „adecvată” în sensul articolului 14 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999. Caracterul „adecvat” al ratei dobânzii aplicabile recuperării ajutoarelor de stat este o noțiune materială independentă de procedura pe care Comisia trebuie să o urmeze în cazurile excepționale în care aceasta stabilește rata respectivă în cooperare cu statul membru vizat.


(1)  JO 2003, L 236, p. 948.

(2)  Acordul european de asociere între Comunitățile Europene și statele lor membre, pe de o parte, și Republica Polonă, pe de altă parte (JO 1993, L 348, p. 2).

(3)  Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului din 22 martie 1999 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 93 din Tratatul CE [devenit articolul 88 CE] (JO L 83, p. 1, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 41).

(4)  Regulamentul (CE) nr. 794/2004 al Comisiei din 21 aprilie 2004 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 659/1999 (JO L 140, p. 1, Ediție specială, 08/vol. 2, p. 42).