1. Politica socială — Acordul‑cadru cu privire la munca pe durată determinată, încheiat între CES, UNICE și CEEP — Directiva 1999/70 — Domeniu de aplicare
[Directiva 1999/70 a Consiliului, anexă, clauza 2 alin. (1) și clauza 3 alin. (1)]
2. Politica socială — Acordul‑cadru cu privire la munca pe durată determinată, încheiat între CES, UNICE și CEEP — Directiva 1999/70 — Condiții de încadrare în muncă — Noțiune
[Directiva 1999/70 a Consiliului, anexă, clauza 4 alin. (1)]
3. Acte ale instituțiilor — Directive — Executare de către statele membre
(art. 258 TFUE; Directiva 1999/70 a Consiliului, art. 2 al treilea paragraf)
4. Politica socială — Acordul‑cadru cu privire la munca pe durată determinată, încheiat între CES, UNICE și CEEP — Directiva 1999/70
[Directiva 1999/70 a Consiliului, anexă, clauza 4 alin. (1)]
1. Rezultă atât din cuprinsul Directivei 1999/70 privind acordul‑cadru cu privire la munca pe durată determinată, încheiat între CES, UNICE și CEEP, precum și din cel al acordului‑cadru menționat, anexat la directivă, cât și din economia și finalitatea acestora că prevederile cuprinse în acestea se aplică contractelor și raporturilor de muncă pe durată determinată încheiate cu autorități publice și alte organe ale sectorului public.
Un membru al personalului temporar al unei comunități autonome a unui stat membru intră în domeniul de aplicare personal al Directivei 1999/70 și al celui al acordului‑cadru anexat la această directivă.
(a se vedea punctele 38 și 45 și dispozitiv 1)
2. Un spor de vechime, în măsura în care reprezintă o condiție de încadrare în muncă, intră în domeniul de aplicare al clauzei 4 alineatul (1) din acordul‑cadru cu privire la munca pe durată determinată, anexat la Directiva 1999/70 privind acordul‑cadru cu privire la munca pe durată determinată, încheiat între CES, UNICE și CEEP, astfel încât lucrătorii pe durată determinată pot să se opună unui tratament care, în privința acordării acestui spor, este, cu excepția unei justificări obiective, mai puțin favorabil decât cel de care beneficiază lucrătorii pe durată nedeterminată care se află într‑o situație comparabilă. Natura temporară a raportului de muncă al anumitor funcționari publici nu poate să reprezinte, prin ea însăși, un motiv obiectiv în sensul acestei clauze din acordul‑cadru.
(a se vedea punctul 58 și dispozitiv 2)
3. Articolul 2 al treilea paragraf din Directiva 1999/70 privind acordul‑cadru cu privire la munca pe durată determinată, încheiat între CES, UNICE și CEEP, prevede că, atunci când statele membre adoptă actele cu putere de lege și actele administrative necesare aducerii la îndeplinire a acestei directive, ele conțin o trimitere la directiva respectivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere în momentul publicării lor oficiale.
Or, în cazul în care o directivă prevede expres că dispozițiile de transpunere a acelei directive conțin o trimitere la aceasta sau sunt însoțite de o asemenea trimitere în momentul publicării lor oficiale, este în orice caz obligatorie adoptarea unui act pozitiv de transpunere. Deși este adevărat că un stat membru ar putea, în cadrul unei acțiuni în constatarea neîndeplinirii obligațiilor, să fie condamnat pentru faptul de a nu fi respectat obligațiile care decurg din articolul 2 al treilea paragraf din Directiva 1999/70, de aici nu reiese în mod obligatoriu că o măsură națională care nu face trimitere, în expunerea de motive, la directiva în cauză nu poate fi considerată măsură valabilă de transpunere a acesteia. Având în vedere că statelor membre le revine nu numai sarcina de a transpune în mod formal directivele Uniunii în ordinea lor juridică, ci și sarcina de a garanta că obligațiile care le revin în temeiul acestor directive sunt pe deplin și în orice moment respectate, nu se poate exclude posibilitatea ca un stat membru, care a încercat într‑o primă etapă să transpună o directivă și să își îndeplinească obligațiile care îi revin în temeiul dreptului Uniunii, să realizeze, în special ca urmare a unor litigii inițiate la instanțele naționale sau a unei acțiuni introduse de Comisie în temeiul articolului 258 TFUE, că dispozițiile dreptului său intern nu au transpus în mod corect sau complet dreptul Uniunii și că ele trebuie, în aceste împrejurări, să fie modificate.
Așadar, simpla împrejurare că o dispoziție națională nu conține nicio trimitere la Directiva 1999/70 nu exclude posibilitatea ca această dispoziție să fie considerată măsură națională de transpunere a acestei directive.
(a se vedea punctele 61-64 și 67 și dispozitiv 3)
4. Clauza 4 alineatul (1) din Acordul‑cadru cu privire la munca pe durată determinată, anexat la Directiva 1999/70 privind acordul‑cadru cu privire la munca pe durată determinată, încheiat între CES, UNICE și CEEP, este necondiționată și suficient de precisă pentru a fi invocată în fața unei instanțe naționale de funcționarii temporari împotriva unui stat pentru a li se recunoaște beneficiul unui spor de vechime pentru perioada cuprinsă între data expirării termenului acordat statelor membre pentru transpunerea directivei menționate și data intrării în vigoare a legii naționale prin care se transpune această directivă în dreptul intern al statului membru în cauză, sub rezerva respectării dispozițiilor relevante din dreptul național referitoare la prescripție.
În pofida existenței, în reglementarea națională prin care se transpune Directiva 1999/70, a unei dispoziții prin care se recunoaște dreptul funcționarilor temporari la acordarea unui spor aferent unor perioade de 3 ani de vechime, însă prin care se exclude aplicarea retroactivă a acestui drept, autoritățile competente ale statului membru în cauză au obligația, în temeiul dreptului Uniunii și întrucât este vorba despre o dispoziție a Acordului‑cadru cu privire la munca pe durată determinată ce are efect direct, să confere dreptului menționat efect retroactiv cu începere de la data expirării termenului acordat statelor membre pentru transpunerea acestei directive.
(a se vedea punctele 90 și 99 și dispozitiv 4 și 5)