1. Cetățenia Uniunii Europene — Dreptul la libera circulație și la libera ședere pe teritoriul statelor membre — Directiva 2004/38 — Destinatar — Noțiune
[Directiva 2004/38 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 3 alin. (1)]
2. Cetățenia Uniunii Europene — Dispozițiile tratatului — Inaplicabilitate într‑o situație pur internă unui stat membru — Cetățean al Uniunii care nu și‑a exercitat niciodată dreptul de liberă circulație, care a avut întotdeauna reședința în statul membru a cărui cetățenie o are și care beneficiază și de cetățenia unui alt stat membru
(art. 21 TFUE)
1. Articolul 3 alineatul (1) din Directiva 2004/38 privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora trebuie interpretat în sensul că această directivă nu este aplicabilă unui cetățean al Uniunii care nu și‑a exercitat niciodată dreptul de liberă circulație, care a avut întotdeauna reședința într‑un stat membru a cărui cetățenie o are și care, pe de altă parte, beneficiază și de cetățenia unui alt stat membru.
Astfel, în primul rând, potrivit dispoziției menționate din Directiva 2004/38, este destinatar al acesteia orice cetățean al Uniunii care se „deplasează” sau are reședința într‑un stat membru, „altul” decât cel al cărui resortisant este. În al doilea rând, având în vedere că șederea unei persoane care are reședința în statul membru al cărui cetățean este nu poate fi subordonată unor condiții, Directiva 2004/38, întrucât privește condițiile de exercitare a dreptului de liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre, nu poate avea vocația de a se aplica unui cetățean al Uniunii care se bucură de un drept de ședere necondiționată datorită faptului că are reședința în statul membru al cărui cetățean este. În al treilea rând, din directiva menționată în ansamblu reiese că șederea pe care o are în vedere este legată de exercitarea libertății de circulație a persoanelor.
Astfel, un cetățean care se află în situația descrisă mai sus nu intră în sfera noțiunii „destinatar” în sensul articolului 3 alineatul (1) din Directiva 2004/38, astfel încât această directivă nu îi este aplicabilă. Această constatare nu poate fi influențată de faptul că cetățeanul respectiv are și cetățenia unui alt stat membru decât cel în care are reședința. Astfel, faptul că un cetățean al Uniunii beneficiază de cetățenia mai multor state membre nu înseamnă că acesta și‑a exercitat dreptul de liberă circulație.
(a se vedea punctele 32, 34, 35, 39-41 și 57 și dispozitiv 1)
2. Articolul 21 TFUE nu este aplicabil unui cetățean al Uniunii care nu și‑a exercitat niciodată dreptul de liberă circulație, care a avut întotdeauna reședința într‑un stat membru a cărui cetățenie o are și care, pe de altă parte, beneficiază și de cetățenia unui alt stat membru, în măsura în care situația acestui cetățean nu presupune aplicarea unor măsuri dintr‑un stat membru care ar avea drept efect să îl priveze de beneficiul efectiv al esenței drepturilor conferite de statutul de cetățean al Uniunii sau să împiedice exercitarea dreptului său de liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre.
Situația unui cetățean al Uniunii care nu și‑a exercitat dreptul de liberă circulație nu ar putea, numai pentru acest motiv, să fie asimilată unei situații pur interne. În calitate de resortisant al cel puțin unui stat membru, o persoană se bucură de statutul de cetățean al Uniunii în temeiul articolului 20 alineatul (1) TFUE și, prin urmare, are posibilitatea de a se prevala, inclusiv față de statul membru de origine, de drepturile aferente unui astfel de statut și în special de cel la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre, astfel cum a fost conferit prin articolul 21 TFUE.
Cu toate acestea, neluarea în considerare, de către autoritățile statului membru al cărui cetățean este o persoană și în care aceasta are reședința, a cetățeniei unui alt stat membru pe care aceasta o posedă de asemenea, cu ocazia unei decizii cu privire la o cerere de drept de ședere în temeiul dreptului Uniunii introdusă de aceasta, nu implică aplicarea unor măsuri care ar avea drept efect să o priveze de beneficiul efectiv al esenței drepturilor conferite de statutul de cetățean al Uniunii sau să împiedice exercitarea dreptului său de liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre. Prin urmare, într‑un asemenea context, împrejurarea că un resortisant are, pe lângă cetățenia statului în care are reședința, și cetățenia unui alt stat membru nu poate fi suficientă, singură, pentru a considera că situația persoanei interesate intră sub incidența articolului 21 TFUE, întrucât situația respectivă nu prezintă niciun factor de legătură cu una dintre situațiile preconizate de dreptul Uniunii, iar ansamblul elementelor relevante ale acestei situații se limitează la interiorul unui singur stat membru.
(a se vedea punctele 46, 48, 49, 54, 55 și 57 și dispozitiv 2)