Dispoziții fiscale — Armonizarea legislațiilor — Impozite pe cifra de afaceri — Sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată — Regim tranzitoriu pentru impozitarea schimburilor comerciale dintre statele membre — Scutire a livrărilor de bunuri expediate sau transportate în cadrul Comunității
[Directiva 77/388 a Consiliului, art. 28c secțiunea A lit. (a) primul paragraf]
Atunci când un bun face obiectul a două livrări succesive între diferite persoane impozabile care acționează ca atare, dar al unui singur transport intracomunitar, stabilirea operațiunii căreia trebuie să îi corespundă acest transport, și anume prima sau a doua livrare – această operațiune fiind asimilată, pentru acest motiv, noțiunii de livrare intracomunitară în sensul articolului 28c secțiunea A litera (a) primul paragraf din A șasea directivă 77/388 privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri, astfel cum a fost modificată prin Directiva 96/95, coroborat cu articolul 8 alineatul (1) literele (a) și (b), cu articolul 28a alineatul (1) litera (a) primul paragraf și cu articolul 28b secțiunea A alineatul (1) din aceeași directivă –, trebuie efectuată având în vedere o apreciere globală a tuturor împrejurărilor speței pentru a stabili care dintre aceste două livrări îndeplinește toate condițiile aferente unei livrări intracomunitare.
În această privință, în ipoteza în care prima persoană care achiziționează bunurile, care a obținut dreptul de a dispune de acestea în calitate de proprietar pe teritoriul statului membru al primei livrări, își manifestă intenția de a transporta aceste bunuri către un alt stat membru și se prezintă cu numărul de identificare în scopuri de taxă pe valoarea adăugată atribuit de acest din urmă stat, transportul intracomunitar ar trebui să corespundă primei livrări, cu condiția ca dreptul de a dispune de bunuri în calitate de proprietar să fi fost transferat celei de a doua persoane care achiziționează bunurile în statul membru de destinație a transportului intracomunitar, fapt a cărui verificare este de competența instanței de trimitere.
(a se vedea punctele 44 și 45 și dispozitivul)