Cauza C‑304/09
Comisia Europeană
împotriva
Republicii Italiene
„Neîndeplinirea obligațiilor de către un stat membru — Ajutoare de stat — Ajutoare în favoarea societăților cotate recent la bursă — Recuperare”
Sumarul hotărârii
1. Acțiune în constatarea neîndeplinirii obligațiilor — Neîndeplinirea obligației de recuperare a ajutoarelor ilegale — Mijloace de apărare — Imposibilitate absolută de executare
[art. 10 CE, art. 88 alin. (2) CE și art. 249 CE]
2. Ajutoare acordate de state — Recuperarea unui ajutor ilegal — Aplicarea dreptului național — Adoptarea unor măsuri provizorii de suspendare — Admisibilitate — Condiții
[Regulamentul nr. 659/1999 al Consiliului, art. 14 alin. (3)]
1. În temeiul articolului 249 CE, statul membru destinatar al unei decizii prin care este obligat să recupereze anumite ajutoare ilegale trebuie să ia toate măsurile necesare pentru a asigura executarea deciziei amintite. Statul membru trebuie să realizeze o recuperare efectivă a sumelor datorate. O recuperare tardivă, ulterioară termenelor stabilite, precum și demersurile legislative destinate să garanteze executarea de către instanțele naționale a unei decizii a Comisiei prin care statul membru este obligat să recupereze ajutorul ilegal, care sunt adoptate tardiv sau care se dovedesc ineficiente, nu pot îndeplini cerințele tratatului.
Astfel, un stat membru care nu ia, în termenele prevăzute, toate măsurile necesare pentru a abroga o schemă de ajutoare declarată nelegală și incompatibilă cu piața comună printr‑o decizie a Comisiei și pentru a recupera de la beneficiari ajutoarele acordate în temeiul schemei amintite nu își îndeplinește obligațiile care îi revin în temeiul deciziei menționate.
Singurul mijloc de apărare care poate fi invocat de un stat membru împotriva unei acțiuni în constatarea neîndeplinirii obligațiilor introduse de Comisie în temeiul articolului 88 alineatul (2) CE este acela întemeiat pe imposibilitatea absolută de a executa corect decizia respectivă.
Condiția privind existența unei imposibilități absolute de executare nu este îndeplinită atunci când statul membru pârât se limitează să comunice Comisiei dificultăți juridice, politice sau practice pe care le prezintă punerea în aplicare a deciziei, fără a realiza demersuri efective pe lângă întreprinderile în cauză în vederea recuperării ajutorului și fără a propune Comisiei modalități alternative de punere în aplicare a acestei decizii, care să permită depășirea acestor dificultăți.
Un stat membru care, în cursul executării unei decizii a Comisiei în materie de ajutoare de stat, întâlnește dificultăți neprevăzute și imprevizibile sau ia cunoștință despre consecințe pe care Comisia nu le‑a avut în vedere trebuie să supună problemele respective aprecierii acesteia din urmă și să propună modificări adecvate ale deciziei în cauză. Într‑un astfel de caz, în temeiul principiului care impune statelor membre și instituțiilor Uniunii obligații reciproce de cooperare loială, principiu care stă, între altele, la baza articolului 10 CE, statul membru și Comisia trebuie să colaboreze cu bună‑credință în scopul depășirii dificultăților existente cu deplina respectare a dispozițiilor tratatului și în special a celor referitoare la ajutoare.
(a se vedea punctele 31, 32, 35-37, 42 și 58 și dispozitivul)
2. Instanțele naționale sunt obligate, în temeiul articolului 14 alineatul (3) din Regulamentul nr. 659/1999, să garanteze efectivitatea deplină a deciziei prin care se dispune recuperarea ajutorului ilegal și să ajungă la o soluție conformă cu finalitatea acestei decizii.
În ce privește măsurile provizorii de suspendare adoptate de instanțele naționale, astfel de măsuri pot fi acordate sub rezerva îndeplinirii anumitor condiții, și anume: în primul rând, dacă această instanță are dubii serioase în legătură cu validitatea actului Uniunii și, în cazul în care Curtea nu este deja sesizată cu privire la validitatea actului contestat, dacă instanța amintită însăși sesizează Curtea cu privire la actul în cauză, în al doilea rând, dacă există o urgență, în sensul că măsurile provizorii sunt necesare pentru a se evita suportarea de către partea care le solicită a unui prejudiciu grav și ireparabil, în al treilea rând, dacă instanța ia în considerare în mod adecvat interesul Uniunii, în al patrulea rând, dacă, în aprecierea tuturor acestor condiții, instanța națională respectă deciziile Curții sau pe cele ale Tribunalului pronunțate cu privire la legalitatea actului Uniunii sau o ordonanță privind măsurile provizorii prin care se urmărește, la nivelul Uniunii Europene, acordarea de măsuri provizorii similare. În această privință, trebuie subliniat că instanța națională nu se poate limita la sesizarea Curții cu o trimitere preliminară privind aprecierea validității, ci, în momentul în care dispune acordarea măsurii provizorii, trebuie să arate motivele pentru care consideră că se va constata de către Curte nevaliditatea actului Uniunii.
(a se vedea punctele 44-46)
HOTĂRÂREA CURȚII (Camera întâi)
22 decembrie 2010(*)
„Neîndeplinirea obligațiilor de către un stat membru – Ajutoare de stat – Ajutoare în favoarea societăților cotate recent la bursă – Recuperare”
În cauza C‑304/09,
având ca obiect o acțiune în constatarea neîndeplinirii obligațiilor formulată în temeiul articolului 88 alineatul (2) CE, introdusă la 30 iulie 2009,
Comisia Europeană, reprezentată de domnii L. Flynn și V. Di Bucci, precum și de doamna E. Righini, în calitate de agenți, cu domiciliul ales în Luxemburg,
reclamantă,
împotriva
Republicii Italiene, reprezentată de doamna G. Palmieri, în calitate de agent, asistată de domnul P. Gentili, avvocato dello Stato, cu domiciliul ales în Luxemburg,
pârâtă,
CURTEA (Camera întâi),
compusă din domnul A. Tizzano, președinte de cameră, domnii J.‑J. Kasel, A. Borg Barthet, E. Levits și M. Safjan (raportor), judecători,
avocat general: doamna V. Trstenjak,
grefier: doamna M. Ferreira, administrator principal,
având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 29 septembrie 2010,
având în vedere decizia de judecare a cauzei fără concluzii, luată după ascultarea avocatului general,
pronunță prezenta
Hotărâre
1 Prin cererea introductivă, Comisia Comunităților Europene solicită Curții să constate că, prin neluarea, în termenele prevăzute, a tuturor măsurilor necesare pentru a abroga schema de ajutoare declarată nelegală și incompatibilă cu piața comună prin Decizia 2006/261/CE a Comisiei din 16 martie 2005 privind schema de ajutoare nr. C 8/2004 (ex NN 164/2003) pusă în aplicare de Italia în favoarea unor societăți cotate recent la bursă (JO 2006, L 94, p. 42) și pentru a recupera de la beneficiari ajutoarele acordate în temeiul schemei amintite, Republica Italiană nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul Tratatului CE și al articolelor 2-4 din decizia menționată.
Cadrul juridic
2 Considerentul (13) al Regulamentului (CE) nr. 659/1999 al Consiliului din 22 martie 1999 de stabilire a normelor de aplicare a articolului [88 CE] (JO L 83, p. 1, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 41) are următorul cuprins:
„întrucât, în cazul ajutoarelor ilegale care nu sunt compatibile cu piața comună, trebuie restabilită concurența efectivă; întrucât, în acest scop, este necesară recuperarea fără întârziere a ajutorului, inclusiv a dobânzii; întrucât este necesar ca recuperarea să se realizeze în conformitate cu procedurile de drept național; întrucât aplicarea acestor proceduri nu trebuie să ridice obstacole în calea restabilirii concurenței nedenaturate, prin împiedicarea executării imediate și efective a deciziei Comisiei; întrucât, pentru a obține acest rezultat, statele membre trebuie să ia toate măsurile necesare pentru a asigura efectul util al deciziei Comisiei”.
3 Articolul 14 din Regulamentul nr. 659/1999, intitulat „Recuperarea ajutorului”, are următorul cuprins:
„(1) Atunci când adoptă decizii negative în cazuri de ajutor ilegal, Comisia decide ca statul membru în cauză să ia toate măsurile necesare pentru recuperarea ajutorului de la beneficiar (denumită în continuare «decizie de recuperare»). Comisia nu solicită recuperarea ajutorului în cazul în care aceasta ar contraveni unui principiu general de drept comunitar.
(2) Ajutorul care urmează să fie recuperat în temeiul unei decizii de recuperare include dobânda calculată pe baza unei rate adecvate, fixată de Comisie. Dobânda se datorează de la data la care ajutorul ilegal a fost pus la dispoziția beneficiarului până la data recuperării sale.
(3) Fără a aduce atingere unui ordin emis de Curtea de Justiție a Comunităților Europene în temeiul articolului [242 CE], recuperarea se efectuează fără întârziere și în conformitate cu procedurile legislației naționale a statului membru în cauză, cu condiția ca acestea să permită executarea imediată și efectivă a deciziei Comisiei. În acest scop și în eventualitatea unei proceduri derulate în fața instanțelor naționale, statele membre în cauză parcurg toate etapele necesare permise de legislațiile naționale respective, inclusiv măsuri provizorii, fără a aduce atingere dreptului comunitar.”
4 În temeiul articolului 23 alineatul (1) din același regulament:
„Atunci când statul membru în cauză nu respectă deciziile condiționale sau negative, mai ales în situațiile prevăzute la articolul 14, Comisia poate sesiza direct Curtea de Justiție a Comunităților Europene, în conformitate cu articolul [88 alineatul (2) CE].”
Situația de fapt și Decizia 2006/261
5 Prin articolul 1 din Decizia 2006/261, Comisia a stabilit că schema de ajutoare de stat pusă în aplicare de Republica Italiană sub formă de stimulente fiscale în favoarea societăților admise la cotare pe o piață reglementată europeană este incompatibilă cu piața comună.
6 Astfel cum reiese din decizia menționată, schema de ajutoare în cauză conferea două tipuri de avantaje economice. În primul rând, aceasta instituia, în favoarea societăților admise la cotare la o bursă de valori reglementată, o rată a impozitului pe profit redusă cu 20 %, sporind astfel timp de trei ani profitul net realizat de aceste societăți în cadrul oricărei activități economice. În al doilea rând, schema de ajutoare avea drept efect reducerea profitului impozabil pentru exercițiul fiscal în cursul căruia a avut loc operațiunea de admitere la cotare la bursă. În plus, aceste reduceri reprezentau aplicarea unei rate de impozitare reale mai scăzute cu privire la profiturile din anul 2004.
7 În urma inițierii unei investigații oficiale de către Comisie, autoritățile italiene au informat public beneficiarii potențiali ai schemei de ajutoare în legătură cu consecințele posibile ale constatării de către această instituție a faptului că respectiva schemă constituie un ajutor incompatibil cu piața comună. Comisia a considerat că, oricare ar fi situația, era necesară recuperarea ajutoarelor eventual deja acordate beneficiarilor.
8 Mai specific, articolele 2-4 din Decizia 2006/261 prevedeau următoarele:
„Articolul 2
Italia este obligată să abroge schema de ajutoare [...] începând cu exercițiul financiar în cursul căruia a avut loc notificarea prezentei decizii.
Articolul 3
(1) Italia ia toate măsurile necesare pentru recuperarea de la beneficiari a ajutorului […] care a fost pus deja la dispoziția acestora în mod ilegal.
(2) Recuperarea are loc fără întârziere conform procedurilor de drept național, în măsura în care acestea permit executarea imediată și efectivă a prezentei decizii.
(3) Recuperarea este finalizată în cel mai scurt termen. În special, atunci când ajutorul a fost acordat sub forma unei reduceri a impozitului datorat pentru exercițiul financiar în curs, Italia trebuie să recupereze în întregime impozitul datorat prin ultima plată prevăzută pentru 2004. În toate celelalte cazuri, Italia recuperează impozitul exigibil cel mai târziu la finalul primului exercițiu financiar în cursul căruia a avut loc notificarea prezentei decizii.
(4) Ajutoarele care urmează să fie recuperate includ dobânzi de la data la care au fost puse la dispoziția beneficiarilor până la data recuperării lor.
(5) Dobânzile sunt calculate pe baza capitolului V din Regulamentul (CE) nr. 794/2004.
(6) În termen de două luni calculat de la data notificării prezentei decizii, Italia îi pune în întârziere pe toți beneficiarii ajutoarelor avute în vedere la articolul 1 să ramburseze ajutoarele ilegale majorate cu dobânzi.
Articolul 4
În termen de două luni calculat de la data notificării prezentei decizii, Italia informează Comisia cu privire la măsurile pe care le‑a luat pentru a se conforma deciziei, folosind chestionarul din anexa I la prezenta decizie. Italia comunică în același termen toate documentele care dovedesc deschiderea efectivă a procedurii de recuperare de la beneficiarii ajutoarelor ilegale.” [traducere neoficială]
Acțiunea introdusă împotriva Deciziei 2006/261
9 La 26 mai 2005, Republica Italiană a introdus o acțiune la Tribunalul de Primă Instanță al Comunităților Europene prin care a solicitat anularea Deciziei 2006/261. Republica Italiană nu a solicitat măsuri provizorii.
10 Prin Hotărârea din 4 septembrie 2009, Italia/Comisia (T‑211/05, Rep., p. II‑2777), Tribunalul a respins acțiunea sus‑menționată. La 16 noiembrie 2009, Republica Italiană a formulat recurs împotriva hotărârii amintite. Acest recurs, înregistrat sub numărul C‑458/09 P, este în prezent pe rolul Curții.
Procedura precontencioasă
11 La 17 martie 2005, Decizia 2006/261 a fost notificată Republicii Italiene.
12 În scopul executării acestei decizii, autoritățile italiene au adoptat o serie de măsuri și au informat Comisia cu privire la acestea. Astfel, între altele, procedura de executare s‑a desfășurat după cum urmează:
– a fost elaborat un proiect de lege în vederea executării Deciziei 2006/261;
– confruntate cu dificultăți în procesul legislativ de adoptare a unei legi, în luna iulie 2006, autoritățile italiene au optat pentru recuperarea ajutoarelor ilegale pe calea administrativă;
– Agenzia delle Entrate (denumită în continuare „Agenzia”) a efectuat notificarea prealabilă a contribuabililor vizați prin intermediul unei comunicări care cuprindea somația de plată, în termen de 60 de zile, a sumelor datorate și a stabilit coduri adecvate pentru a permite beneficiarilor să restituie spontan ajutorul primit, precum și dobânda; note interne speciale au fost adresate direcțiilor și birourilor care aveau atribuții de efectuare a procedurilor de control și de recuperare aferente anterior datei de 30 septembrie 2006;
– două societăți au formulat o acțiune la instanțele fiscale italiene, împotriva actelor prin care se urmărea recuperarea ajutoarelor; una dintre societăți a căzut în pretenții în primă instanță și, în consecință, la 1 aprilie 2009, a achitat integral sumele datorate; în cazul altei societăți, beneficiara principală a ajutorului, Commissione tributaria provinciale di Modena a suspendat somația de plată, motivul decisiv al acestei suspendări reprezentându‑l adoptarea somației menționate fără temei legal; în cadrul apelului introdus împotriva deciziei din primă instanță prin care se anula somația menționată, Commissione tributaria regionale di Bologna a dispus suspendarea procedurii, afirmând în special că acțiunea în anularea Deciziei 2006/261 era pe rolul Tribunalului (cauza T‑211/05);
– legiuitorul italian a încercat rezolvarea pe cale legislativă a problemei procedurale ce rezultă din suspendarea ordinelor prin care se urmărea recuperarea ajutoarelor, pronunțată de instanțele naționale, prin adoptarea Decretului‑lege nr. 59 din 8 aprilie 2008 (GURI nr. 84 din 9 aprilie 2008, p. 3, denumit în continuare „Decretul‑lege nr. 59/2008”), aprobat prin Legea nr. 101 din 6 iunie 2008 (GURI nr. 132 din 7 iunie 2008, p. 4).
13 Pe întreaga durată a procedurii precontencioase, Comisia a insistat în sensul executării imediate și efective a Deciziei 2006/261. În plus, în mai multe rânduri, Comisia a solicitat informații și clarificări suplimentare cu privire la beneficiari și la modalitățile de adoptare a normelor administrative de recuperare. Solicitările Comisiei au fost motivate fie prin insuficiența – în opinia acesteia – a informațiilor furnizate de autoritățile italiene, fie prin actualizarea datelor privind progresele înregistrate în recuperarea ajutorului. Autoritățile italiene au informat Comisia, prin mai multe scrisori consecutive, în legătură cu starea și cu modalitățile de executare a Deciziei 2006/261.
14 Comisia a atras atenția Republicii Italiene cu privire la caracterul insuficient al procedurii de recuperare a ajutorului ilegal, întrucât, în luna octombrie 2008, cuantumul total al ajutoarelor primite în mod nejustificat și încă nerambursate era de 4 365 265,04 euro (ajutoare și dobânzi). Prin urmare, în opinia Comisiei, recuperarea ajutoarelor nu a progresat, în pofida intervențiilor legislative. În aceste condiții, Comisia a decis să introducă prezenta acțiune.
Cu privire la acțiune
Argumentele părților
15 În cererea introductivă, Comisia susține că, în temeiul articolului 249 CE, statul membru destinatar al unei decizii prin care este obligat să recupereze ajutoare ilegale trebuie să ia toate măsurile necesare pentru a asigura executarea deciziei amintite.
16 În opinia Comisiei, obligația de recuperare constituie o adevărată obligație de rezultat. În plus, recuperarea trebuie să fie nu numai efectivă, ci și imediată.
17 În ce privește proiectul de lege inițial pe care Republica Italiană intenționa să îl adopte în vederea executării Deciziei 2006/261, Comisia ar fi reamintit în mai multe rânduri că alegerea unui instrument legislativ nu constituie mijlocul cel mai adecvat pentru a garanta executarea imediată și efectivă a acestei decizii.
18 Or, aplicarea procedurilor naționale nu ar trebui să ridice obstacole în calea restabilirii concurenței nedenaturate. Dimpotrivă, aceste proceduri ar trebui adoptate în scopul asigurării eficacității Deciziei 2006/261.
19 În continuare, Comisia observă că singurul mijloc de apărare care ar putea fi invocat de Republica Italiană în speță este acela întemeiat pe imposibilitatea absolută de a executa corect Decizia 2006/261. Or, autoritățile italiene nu ar fi invocat niciodată o imposibilitate absolută în această privință.
20 Condiția privind existența unei imposibilități absolute de executare nu ar fi îndeplinită atunci când statul membru pârât se limitează să comunice Comisiei, precum în speță, dificultăți juridice, politice sau practice pe care le prezintă punerea în aplicare a Deciziei 2006/261, fără a realiza demersuri efective pe lângă întreprinderile în cauză în vederea recuperării ajutorului și fără a propune Comisiei modalități alternative de punere în aplicare a acestei decizii, care să permită depășirea acestor dificultăți.
21 În ce privește deciziile instanțelor naționale prin care se dispun măsuri de suspendare, Comisia subliniază că principiul efectivității trebuie să se aplice și instanțelor naționale. Sesizată cu o cerere eventuală de suspendare a executării măsurii de recuperare prezentată de beneficiar, instanța națională ar fi obligată să aplice condițiile prevăzute de jurisprudență în scopul de a evita ca decizia de recuperare să fie lipsită de efect util. Or, în prezenta cauză, măsurile de suspendare aplicate de instanțele naționale nu ar îndeplini cerințele care decurg din jurisprudența amintită.
22 Deși, în temeiul Decretului‑lege nr. 59/2008, menționat la punctul 12 din prezenta hotărâre, în cazul suspendării întemeiate pe motivul nelegalității deciziei de recuperare, instanța națională are, în principiu, obligația să adreseze de îndată Curții o trimitere preliminară cu privire la aceasta, Comisia consideră că această reglementare națională nu pare să fi produs efecte semnificative asupra practicii procedurale a instanțelor naționale. Astfel, subliniază Comisia, la mai mult de patru ani de la adoptarea Deciziei 2006/261, autoritățile italiene nu au recuperat decât 25,91 % din ajutoarele pentru care a fost trimisă o somație de plată.
23 În ce privește acțiunea în anularea Deciziei 2006/261 introdusă la Tribunal, Comisia subliniază că Republica Italiană a atacat decizia menționată fără a solicita totuși suspendarea executării acesteia. Cu toate acestea, ordonanța pronunțată de Commissione tributaria provinciale di Modena nu ar face nicio mențiune legată de existența procedurii în fața Tribunalului, nici de eventualele vicii ale respectivei decizii, ci s‑ar întemeia numai pe pretinsa lipsă de temei juridic a ordinului prin care se urmărea recuperarea ajutorului, emis de autoritățile italiene.
24 În cele din urmă, în ce privește cele două societăți beneficiare ale ajutorului, Comisia arată că, de la 31 octombrie 2008 nu a fost transmisă nicio actualizare legată de situația acțiunii în curs în a doua instanță, nici de situația recuperărilor. Această situație ar constitui o încălcare a obligației de informare care revine autorităților italiene atât în temeiul articolului 4 din Decizia 2006/261, cât și al articolului 10 CE.
25 Republica Italiană arată că dreptul Uniunii nu impune desfășurarea unei proceduri specifice în scopul recuperării ajutoarelor de stat, ci stabilește numai condiția ca aplicarea procedurilor naționale să permită executarea imediată și efectivă a Deciziei 2006/261.
26 În temeiul Constituției italiene, numai o măsură normativă ar fi de natură să reglementeze activitatea administrativă de recuperare și sumele care trebuie rambursate în acest cadru. În plus, proiectul de lege vizat la punctul 17 din prezenta hotărâre ar urmări să favorizeze restituirea spontană a ajutorului, tocmai în scopul de a accelera faza de recuperare.
27 Republica Italiană arată de asemenea că faptul că statul membru destinatar nu poate invoca alte motive decât existența unei imposibilități de executare absolute nu împiedică un stat membru care întâlnește dificultăți neprevăzute și imprevizibile cu ocazia executării unei decizii precum cea aflată la originea prezentului litigiu sau identifică urmări neanticipate de Comisie să prezinte aceste probleme în vederea aprecierii de către instituția amintită și să propună modificări adecvate ale deciziei în cauză.
28 Or, în corespondența voluminoasă dintre Comisie și autoritățile italiene, acestea din urmă ar fi semnalat atât motivele pentru care considerau că se impune să se procedeze prin intermediul adoptării unei norme specifice, cât și împrejurările neprevăzute care au condus ulterior la adoptarea unei proceduri de recuperare diferite de cea avută în vedere inițial, și anume o procedură pusă în aplicare pe cale administrativă.
29 În ce privește măsurile jurisdicționale de suspendare, Republica Italiană arată că decizia Commissione tributaria provinciale di Modena de a suspenda somația de plată ar fi fost pronunțată deși Agenzia ar fi insistat cu privire la caracterul legal al recuperării, precum și cu privire la aplicabilitatea directă a Deciziei 2006/261 în sistemul juridic italian. În ce privește procedura desfășurată la Commissione tributaria regionale di Bologna, Agenzia ar fi adresat acestei instanțe o cerere de anulare a ordonanței de suspendare pronunțate de această ultimă instanță. În urma Hotărârii Tribunalului Italia/Comisia, citată anterior, prin care acesta a respins acțiunea formulată împotriva Deciziei 2006/261, Agenzia ar fi solicitat din nou revocarea ordonanței respective.
30 În cele din urmă, în ce privește motivul invocat de Comisie și întemeiat pe încălcarea obligației de informare, Republica Italiană a prezentat, în memoriul în apărare, o evidență suplimentară a stării sumelor primite, precum și a contenciosului în curs în materie.
Aprecierea Curții
31 Reiese dintr‑o jurisprudență constantă că, în temeiul articolului 249 CE, statul membru destinatar al unei decizii prin care este obligat să recupereze anumite ajutoare ilegale trebuie să ia toate măsurile necesare pentru a asigura executarea deciziei amintite (a se vedea Hotărârea din 5 octombrie 2006, Comisia/Franța, C‑232/05, Rec., p. I‑10071, punctul 42 și jurisprudența citată).
32 Statul membru trebuie să realizeze o recuperare efectivă a sumelor datorate (a se vedea Hotărârea Comisia/Franța, citată anterior, punctul 42). O recuperare tardivă, ulterioară termenelor stabilite, nu poate îndeplini cerințele tratatului (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 februarie 2008, Comisia/Grecia, C‑419/06, punctele 38 și 61).
33 În conformitate cu articolul 3 alineatul (3) din Decizia 2006/261, Republica Italiană este obligată să abroge schema de ajutoare în cel mai scurt termen. În special, în cazul în care ajutorul a fost deja acordat sub forma unei reduceri a impozitului datorat pentru exercițiul financiar în curs, acest stat membru trebuia să recupereze în întregime impozitul datorat și dobânzile prin ultima plată prevăzută pentru 2004. În toate celelalte cazuri, impozitul exigibil și dobânzile trebuiau recuperate cel târziu la finalul primului exercițiu financiar în curs la data notificării prezentei decizii, respectiv la 17 martie 2005.
34 Or, în prezenta cauză, nu se contestă că, la mai mulți ani de la comunicarea Deciziei 2006/261 Republicii Italiene și ulterior expirării tuturor termenelor stabilite prin aceasta, o parte semnificativă a ajutoarelor ilegale nu au fost încă recuperate de acest stat membru. O astfel de situație este vădit inconciliabilă cu obligația acestuia din urmă de a realiza o recuperare efectivă a sumelor datorate și constituie o încălcare a obligației de executare imediată și efectivă a Deciziei 2006/261.
35 În ce privește argumentele Republicii Italiene invocate în apărarea sa, trebuie arătat că, potrivit unei jurisprudențe constante, singurul mijloc de apărare care poate fi invocat de un stat membru împotriva unei acțiuni în constatarea neîndeplinirii obligațiilor introduse de Comisie în temeiul articolului 88 alineatul (2) CE este acela întemeiat pe imposibilitatea absolută de a executa corect decizia în cauză (a se vedea în special Hotărârea din 20 septembrie 2007, Comisia/Spania, C‑177/06, Rep., p. I‑7689, punctul 46, și Hotărârea din 13 noiembrie 2008, Comisia/Franța, C‑214/07, Rep., p. I‑8357, punctul 44).
36 Condiția unei imposibilități absolute de executare nu este îndeplinită atunci când statul membru pârât se limitează să comunice Comisiei dificultăți juridice, politice sau practice pe care le prezintă punerea în aplicare a deciziei, fără a realiza demersuri efective pe lângă întreprinderile în cauză în vederea recuperării ajutorului și fără a propune Comisiei modalități alternative de punere în aplicare a deciziei, care să permită depășirea acestor dificultăți (a se vedea în special Hotărârea din 14 decembrie 2006, Comisia/Spania, C‑485/03-C‑490/03, Rec., p. I‑11887, punctul 74, și Hotărârea din 13 noiembrie 2008, Comisia/Franța, citată anterior, punctul 46).
37 Curtea a decis de asemenea că un stat membru care, în cursul executării unei decizii a Comisiei în materie de ajutoare de stat, întâlnește dificultăți neprevăzute și imprevizibile sau ia cunoștință despre consecințe pe care Comisia nu le‑a avut în vedere trebuie să supună problemele respective aprecierii acesteia din urmă și să propună modificări adecvate ale deciziei în cauză. Într‑un astfel de caz, în temeiul principiului care impune statelor membre și instituțiilor Uniunii obligații reciproce de cooperare loială, principiu care stă, între altele, la baza articolului 10 CE, statul membru și Comisia trebuie să colaboreze cu bună‑credință în scopul depășirii dificultăților existente cu privire la respectarea deplină a dispozițiilor tratatului și în special a celor referitoare la ajutoare (a se vedea între altele Hotărârea din 4 aprilie 1995, Comisia/Italia, C‑348/93, Rec. p. I‑673, punctul 17, Hotărârea din 1 aprilie 2004, Comisia/Italia, C‑99/02, Rec. p. I‑3353, punctul 17, Hotărârea din 1 iunie 2006, Comisia/Italia, C‑207/05, punctul 47, și Hotărârea din 6 decembrie 2007, Comisia/Italia, C‑280/05, punctul 20)
38 În această privință, trebuie subliniat că, nici în relația sa cu Comisia și nici în cadrul procedurii desfășurate la Curte, Republica Italiană nu a invocat imposibilitatea absolută de executare a Deciziei 2006/261, unicul motiv de apărare admisibil în temeiul jurisprudenței vizate la punctul 35 din prezenta hotărâre.
39 În realitate, guvernul italian s‑a limitat să comunice Comisiei dificultățile juridice, politice sau practice pe care le prezintă punerea în aplicare a respectivei decizii.
40 Este adevărat că, în cursul procedurii de recuperare, legiuitorul italian a realizat un demers serios în vederea garantării eficacității acestei recuperări, prin adoptarea Decretului‑lege nr. 59/2008. În special, reiese din dosar că acest decret‑lege, destinat să rezolve problema procedurală a suspendării ordinelor prin care se urmărea recuperarea ajutoarelor, pronunțată de instanțele naționale, avea ca obiect accelerarea soluționării litigiilor deja în curs.
41 Totuși, Decretul‑lege nr. 59/2008 nu a permis remedierea întârzierii în recuperarea ajutorului vizat prin Decizia 2006/261. Astfel, acesta a fost adoptat la 8 aprilie 2008, respectiv ulterior datei de 7 februarie 2007, dată la care Commissione tributaria provinciale di Modena a suspendat somația de plată adresată beneficiarei principale a ajutorului ilegal. În plus, în pofida intrării în vigoare a acestui decret‑lege, procedura referitoare la beneficiara principală a ajutorului a fost suspendată de instanța de apel.
42 Or, trebuie să se observe că demersurile legislative destinate să garanteze executarea de către instanțele naționale a unei decizii a Comisiei prin care un stat membru este obligat să recupereze un ajutor ilegal, care sunt adoptate tardiv sau care se dovedesc ineficiente, nu îndeplinesc cerințele care decurg din jurisprudența vizată la punctele 31 și 32 din prezenta hotărâre.
43 Trebuie adăugat că, oricare ar fi situația, autoritățile italiene nu au solicitat modificarea sau revocarea deciziei Commissione tributaria provinciale di Modena din 7 februarie 2007 prin care se dispunea suspendarea somației de plată, deși, astfel cum a admis Republica Italiană în ședința de audiere a pledoariilor, o astfel de cerere poate fi prezentată în acest tip de procedură. În sfârșit, până în ziua ședinței din prezenta cauză, Republica Italiană nu a realizat demersuri în vederea încetării suspendării procedurii de apel, suspendare dispusă de Commissione tributaria regionale di Bologna la 21 ianuarie 2010.
44 În plus, în ce privește argumentul Comisiei privind posibilitatea acordată instanțelor naționale de a dispune măsuri de suspendare în cursul procedurii de recuperare a ajutorului, trebuie amintit că instanțele menționate sunt obligate, în temeiul articolului 14 alineatul (3) din Regulamentul nr. 659/1999, printre altele, să garanteze efectivitatea deplină a deciziei prin care se dispune recuperarea ajutorului ilegal și să ajungă la o soluție conformă cu finalitatea acestei decizii (a se vedea Hotărârea din 20 mai 2010, Scott și Kimberly Clark, C‑210/09, Rep., p. I‑4613, punctul 29).
45 În ce privește măsurile provizorii de suspendare adoptate de instanțele italiene, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante [a se vedea în special Hotărârea din 21 februarie 1991, Zuckerfabrik Süderdithmarschen și Zuckerfabrik Soest, C‑143/88 și C‑92/89, Rec., p. I‑415, precum și Hotărârea din 9 noiembrie 1995, Atlanta Fruchthandelsgesellschaft și alții (I), C‑465/93, Rec., p. I‑3761], astfel de măsuri pot fi acordate sub rezerva îndeplinirii anumitor condiții, și anume:
– această instanță are dubii serioase în legătură cu validitatea actului Uniunii și, în cazul în care Curtea nu este deja sesizată cu privire la validitatea actului contestat, instanța amintită însăși sesizează Curtea cu privire la actul în cauză;
– există o urgență, în sensul că măsurile provizorii sunt necesare pentru a se evita suportarea de către partea care le solicită a unui prejudiciu grav și ireparabil;
– instanța ia în considerare în mod adecvat interesul Uniunii;
– în aprecierea tuturor acestor condiții, instanța națională respectă deciziile Curții sau pe cele ale Tribunalului pronunțate cu privire la legalitatea actului Uniunii sau o ordonanță privind măsurile provizorii prin care se urmărește, la nivelul Uniunii Europene, acordarea de măsuri provizorii similare.
46 Trebuie subliniat de asemenea că instanța națională nu se poate limita la sesizarea Curții cu o trimitere preliminară privind aprecierea validității, ci, în momentul în care dispune acordarea măsurii provizorii, trebuie să arate motivele pentru care consideră că se va constata de către Curte nevaliditatea actului Uniunii [Hotărârea Atlanta Fruchthandelsgesellschaft și alții (I), citată anterior, punctul 36].
47 Cerințele vizate la cele două puncte precedente sunt de asemenea aplicabile oricărei acțiuni prin care se urmărește suspendarea procedurii în apel, în cadrul căreia se contestă anularea în primă instanță a actului național prin care se urmărește recuperarea ajutorului ilegal.
48 Se impune să se examineze dacă, în prezenta cauză, deciziile instanțelor italiene îndeplinesc cerințele menționate.
49 Actele de suspendare, în cadrul procedurii de recuperare privind beneficiarul principal al ajutorului nelegal, au fost adoptate de instanțele italiene din două motive. În primul rând, prin decizia din 7 februarie 2007, Commissione tributaria provinciale di Modena a suspendat somația de plată pentru rambursarea ajutorului, motivul decisiv pentru această suspendare fiind faptul că somația respectivă ar fi fost adoptată fără temei legal. În al doilea rând, prin deciziile din 26 mai 2009 și din 21 ianuarie 2010, Commissione tributaria regionale di Bologna a suspendat judecarea apelului în cadrul căruia s‑a contestat anularea în primă instanță a somației de plată amintite, pentru motivul că acțiunea în anularea Deciziei 2006/261 era pe rolul Tribunalului (cauza T‑211/05, citată anterior).
50 În această privință, trebuie să se observe că, în lumina jurisprudenței Zuckerfabrik Süderdithmarschen și Zuckerfabrik Soest, citată anterior, precum și Atlanta Fruchthandelsgesellschaft și alții (I), citată anterior, primul dintre cele două motive menționate anterior nu poate justifica suspendarea actului prin care se urmărește recuperarea ajutorului ilegal.
51 În ce privește al doilea motiv, trebuie constatat că o decizie a unei instanțe naționale care urmărește să suspende procedura necesară pentru punerea în aplicare efectivă a unei decizii a Comisiei de obligare a statului membru la recuperarea ajutorului ilegal, ca urmare a faptului că legalitatea deciziei menționate este contestată la Tribunal, are obligația de a justifica această suspendare, astfel cum s‑a amintit la punctul 46 din prezenta hotărâre, prin prezentarea argumentelor prin care se urmărește stabilirea nevalidității deciziei în cauză.
52 Această cerință își găsește confirmarea în faptul că o acțiune în anulare introdusă la Tribunal împotriva unei decizii prin care se dispune recuperarea unui ajutor nu are efect suspensiv în raport cu obligația de executare a acestei decizii (a se vedea Hotărârea din 6 decembrie 2007, Comisia/Italia, citată anterior, punctul 21). Situația este aceeași în cazul în care hotărârea Tribunalului, pronunțată în cadrul acestei acțiuni, face obiectul unui recurs la Curte. În această privință, trebuie adăugat că, în speță, Republica Italiană nu a solicitat măsuri provizorii în cadrul acțiunii în anulare menționate.
53 Or, în speță, instanțele italiene nu menționează în deciziile lor motivele pentru care instanțele Uniunii trebuie să constate nevaliditatea Deciziei 2006/261. În plus, procedura a fost suspendată prin decizia din 21 ianuarie 2010 pentru motivul existenței unei acțiuni introduse la Tribunal împotriva Deciziei 2006/261, în pofida faptului că acesta respinsese deja acțiunea prin Hotărârea din 4 septembrie 2009.
54 În cele din urmă, în ce privește celelalte condiții care trebuie îndeplinite în temeiul jurisprudenței vizate la punctul 45 din prezenta hotărâre, este suficient să se constate că deciziile naționale în cauză nu fac trimitere la interesul Uniunii, iar Commissione tributaria regionale di Bologna nu a abordat, în deciziile sale din 26 mai 2009 și din 21 ianuarie 2010, aspectul urgenței măsurilor dispuse.
55 În aceste condiții, se impune să se constate că deciziile de suspendare au fost pronunțate de instanțele italiene cu nerespectarea vădită a cerințelor dreptului Uniunii în materia recuperării ajutoarelor de stat.
56 Rezultă din cele de mai sus că prezenta acțiune este întemeiată în măsura în care Comisia reproșează Republicii Italiene neluarea, în termenele prevăzute, a tuturor măsurilor necesare pentru a abroga schema de ajutoare declarată nelegală și incompatibilă cu piața comună prin Decizia 2006/261 și pentru a recupera de la beneficiari ajutoarele acordate în temeiul schemei amintite.
57 Ținând seama de concluzia de la punctul precedent, nu este necesară pronunțarea asupra capătului de cerere al Comisiei care vizează condamnarea Republicii Italiene pentru neinformarea Comisiei cu privire la măsurile menționate la acest punct, având în vedere că respectivul stat membru chiar nu a executat aceste obligații în termenul prevăzut (a se vedea Hotărârea din 4 aprilie 1995, Comisia/Italia, citată anterior, punctul 31, Hotărârea din 14 decembrie 2006, Comisia/Spania, citată anterior, punctul 82, Hotărârea din 20 septembrie 2007, Comisia/Spania, citată anterior, punctul 54, Hotărârea din 6 decembrie 2007, Comisia/Italia, citată anterior, punctul 30, și Hotărârea din 13 noiembrie 2008, Comisia/Franța, citată anterior, punctul 67).
58 Prin urmare, trebuie să se constate că, prin neluarea, în termenele prevăzute, a tuturor măsurilor necesare pentru a abroga schema de ajutoare declarată nelegală și incompatibilă cu piața comună prin Decizia 2006/261 și pentru a recupera de la beneficiari ajutoarele acordate în temeiul schemei amintite, Republica Italiană nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolelor 2 și 3 din decizia menționată.
Cu privire la cheltuielile de judecată
59 Potrivit articolului 69 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât Republica Italiană a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor formulate de Comisie în acest sens.
Pentru aceste motive, Curtea (Camera întâi) declară și hotărăște:
1) Prin neluarea, în termenele prevăzute, a tuturor măsurilor necesare pentru a abroga schema de ajutoare declarată nelegală și incompatibilă cu piața comună prin Decizia 2006/261/CE a Comisiei din 16 martie 2005 privind schema de ajutoare nr. C 8/2004 (ex NN 164/2003) pusă în aplicare de Italia în favoarea unor societăți cotate recent la bursă și pentru a recupera de la beneficiari ajutoarele acordate în temeiul schemei amintite, Republica Italiană nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolelor 2 și 3 din decizia menționată.
2) Obligă Republica Italiană la plata cheltuielilor de judecată.
Semnături
* Limba de procedură: italiana.