Hotărârea Curții (Camera întâi) din 19 mai 2011 (cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Corte di Appello di Firenze — Italia) — Tonina Enza Iaia, Andrea Moggio, Ugo Vassalle/Ministero dell’Istruzione, dell’Università e della Ricerca, Ministero dell’Economia e delle Finanze, Università degli studi di Pisa

(Cauza C-452/09) (1)

(Directiva 82/76/CEE - Libertatea de stabilire și libera prestare a serviciilor - Medici - Dobândirea titlului oficial de calificare ca medic specialist - Remunerație pe durata formării profesionale - Prescripție de cinci ani a dreptului la plata remunerațiilor periodice)

2011/C 204/15

Limba de procedură: italiana

Instanța de trimitere

Corte di Appello di Firenze

Părțile din acțiunea principală

Reclamanți: Tonina Enza Iaia, Andrea Moggio, Ugo Vassalle

Pârâți: Ministero dell’Istruzione, dell’Università e della Ricerca, Ministero dell’Economia e delle Finanze, Università degli studi di Pisa

Obiectul

Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare — Corte di Appello di Firenze — Interpretarea Directivei 82/76/CEE a Consiliului din 26 ianuarie 1982 de modificare a Directivei 75/362/CEE privind recunoașterea reciprocă a diplomelor, a certificatelor și a altor titluri oficiale de calificare în medicină, inclusiv măsurile destinate să faciliteze exercitarea efectivă a dreptului de stabilire și a liberei prestări a serviciilor, precum și a Directivei 75/363/CEE privind coordonarea actelor cu putere de lege și a actelor administrative privind activitățile medicilor (JO L 43, p. 21) — Formarea medicilor specialiști — Dreptul la o remunerare corespunzătoare pe durata formării — Efect direct în lipsa transpunerii directivei — Posibilitatea unui stat de a invoca excepția prescripției de cinci sau de zece ani a dreptului născut din directiva menționată, pentru perioada anterioară primei legi de transpunere

Dispozitivul

Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că nu se opune ca un stat membru să invoce scurgerea unui termen de prescripție rezonabil împotriva unei acțiuni în justiție formulate de un particular cu scopul de a proteja drepturi conferite de o directivă, chiar în cazul în care statul membru nu ar fi transpus-o în mod corect, cu condiția ca, prin comportamentul său, acesta să nu fi stat la originea caracterului tardiv al acțiunii. Constatarea de către Curte a încălcării dreptului Uniunii nu are incidență asupra momentului de începere a termenului de prescripție, în cazul în care nu există nicio îndoială cu privire la încălcarea menționată.

(1)  JO C 24, 30.1.2010.