24.10.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 256/10


Acțiune introdusă la 30 iulie 2009 — Comisia Comunităților Europene/Republica Italiană

(Cauza C-302/09)

2009/C 256/19

Limba de procedură: italiana

Părțile

Reclamantă: Comisia Comunităților Europene (reprezentanți: V. Di Bucci și E. Righini, agenți)

Pârâtă: Republica Italiană

Concluziile reclamantei

Constatarea faptului că, prin neadoptarea în termenul stabilit a tuturor prevederilor necesare pentru suprimarea schemei de ajutoare declarate ilegale și incompatibile cu piața comună prin Decizia 2000/394/CE a Comisiei din 25 noiembrie 1999 privind măsurile de ajutor în favoarea întreprinderilor stabilite pe teritoriul Veneției și al Chioggiei prevăzute de Legile nr. 30/1997 și nr. 206/1995 de instituire a unor reduceri ale contribuțiilor sociale (notificată la 10 ianuarie 2000 sub numărul C(1999) 4268, JO L 150 din 23 iunie 2000, p. 50) și pentru recuperarea de la beneficiari a ajutoarelor acordate în temeiul acestei scheme, Republica Italiană nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolelor 2, 5 și 6 din această decizie și al Tratatului CE;

obligarea Republicii Italiene la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

Termenul în care Italia ar fi trebuit să suprime schema de ajutoare și să recupereze ajutoarele plătite ilegal a expirat la două luni după notificarea deciziei. După mai mult de nouă ani, autoritățile italiene au recuperat mai puțin de 2 % din valoarea acestor ajutoare.