9.5.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 116/17


Acțiune introdusă la 17 martie 2008 — Comisia Comunităților Europene/Republica Elenă

(Cauza C-117/08)

(2008/C 116/30)

Limba de procedură: greaca

Părțile

Reclamantă: Comisia Comunităților Europene (reprezentanți: M. Condou-Durande și L. Pignataro)

Pârâtă: Republica Elenă

Concluziile reclamantei

Constatarea faptului că, prin neadoptarea sau, în orice caz, prin necomunicarea către Comisie a actelor cu putere de lege și a actelor administrative necesare pentru a se conforma Directivei 2005/62/CE a Comisiei din 30 septembrie 2005 de punere în aplicare a Directivei 2002/98/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind standardele și specificațiile comunitare referitoare la un sistem de calitate pentru unitățile de transfuzie sangvină (1), Republica Elenă nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul acestei directive;

obligarea Republicii Elene la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

Termenul prevăzut pentru transpunerea Directivei 2005/62/CE în dreptul intern a expirat la 31 august 2006.


(1)  JO L 256, 1.10.2005, p. 41, Ediție specială, 15/vol. 15, p. 182.