HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE A UNIUNII EUROPENE (Camera întâi)

15 iunie 2010 ( *1 )

„Concursul general EPSO/AD/77/06 — Neadmitere la proba scrisă de concurs ca urmare a rezultatului obținut la testele de acces — Competențele EPSO”

În cauza F‑35/08,

având ca obiect o acțiune formulată în temeiul articolelor 236 CE și 152 EA,

Dimitrios Pachtitis, candidat la concursul general EPSO/AD/77/06, cu domiciliul în Atena (Grecia), reprezentat de P. Giatagantzidis și de S. Stavropoulou, avocați,

reclamant,

susținut de

Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor, reprezentată de domnul H. Hijmans și de doamna M. V. Pérez Asinari, în calitate de agenți,

intervenientă,

împotriva

Comisiei Europene, reprezentată de domnii J. Currall și I. Hadjiyiannis, în calitate de agenți,

pârâtă,

TRIBUNALUL FUNCȚIEI PUBLICE (Camera întâi),

compus din domnii S. Gervasoni, președinte, H. Tagaras (raportor) și H. Kreppel, judecători,

grefier: domnul R. Schiano, administrator,

având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 1 decembrie 2009,

pronunță prezenta

Hotărâre

Prin cererea introductivă primită la grefa Tribunalului la 14 martie 2008 prin fax (originalul fiind depus la 19 martie 2008), domnul Pachtitis solicită anularea, în primul rând, a deciziei Oficiului European pentru Selecția Personalului (EPSO) din 31 mai 2007 prin care a fost informat cu privire la nereușita sa la testele de acces din cadrul concursului general EPSO/AD/77/06, în al doilea rând, a deciziei EPSO din 6 decembrie 2007 de respingere a reclamației sale împotriva deciziei din 31 mai 2007 și, în al treilea rând, a oricărui act conex.

Cadrul juridic

Potrivit articolului 27 din Statutul funcționarilor Uniunii Europene (denumit în continuare „statutul”):

„Recrutarea trebuie să vizeze asigurarea angajării funcționarilor cu cel mai înalt nivel de independență, de competență, de eficiență și de integritate, recrutați pe o bază geografică cât mai largă dintre resortisanții statelor membre ale [Uniunii]. Niciun post nu poate fi rezervat resortisanților unui anumit stat membru.”

Articolul 28 din statut prevede:

„Nimeni nu poate fi numit funcționar dacă:

Articolul 29 din statut prevede:

„(1)   În vederea ocupării posturilor vacante dintr‑o instituție, autoritatea împuternicită să facă numiri, după ce a analizat:

(2)   Autoritatea împuternicită să facă numiri poate adopta o altă procedură de recrutare decât cea pe bază de concurs pentru recrutarea membrilor personalului cu funcții superioare de conducere [...], precum și, în cazuri excepționale, pentru posturi pentru care se cer calificări speciale.

(3)   Fiecare instituție poate organiza pe cont propriu concursuri interne pe bază de dosare și de examene, pentru fiecare grupă de funcții, pentru gradul AST 6 sau gradele superioare, precum și pentru gradul AD 9 sau gradele superioare. [...]

(4)   Parlamentul European organizează din cinci în cinci ani un concurs intern pe bază de dosare și examene, pentru fiecare grupă de funcții, pentru gradul AST 6 sau gradele superioare, precum și pentru gradul AD 9 sau gradele superioare [...].”

Articolul 30 din statut prevede:

„Pentru fiecare concurs, autoritatea împuternicită să facă numiri numește un juriu. Acesta stabilește lista candidaților eligibili.

[...]”

Anexa III la statut, intitulată „Procedura de concurs”, prevede la articolul 3:

„Comisia de evaluare este compusă dintr‑un președinte, desemnat de autoritatea împuternicită să facă numiri, și din membri, desemnați în număr egal de către autoritatea împuternicită să facă numiri și de către comitetul pentru personal.

În cazul unui concurs general comun pentru două sau mai multe instituții, comisia de evaluare este compusă dintr‑un președinte desemnat de autoritatea împuternicită să facă numiri menționată la articolul 2 alineatul (2) din statut și din membri desemnați de autoritatea împuternicită să facă numiri menționată la articolul 2 alineatul (2) din statut, la propunerea instituțiilor, precum și din membri desemnați de comun acord, pe bază paritară, de către comitetele pentru personal ale instituțiilor.

Comisia de evaluare poate face apel, pentru anumite examene, la unul sau la mai mulți examinatori cu rol consultativ.

Membrii comisiei de evaluare, aleși din rândul funcționarilor, trebuie să fie încadrați într‑o grupă de funcții și într‑un grad cel puțin egal cu cel al postului care urmează să fie ocupat.

O comisie de evaluare compusă din mai mult de patru membri cuprinde cel puțin doi membri din fiecare gen.”

Potrivit articolului 5 din anexa III la statut:

„După analiza [dosarelor de candidatură], comisia de evaluare stabilește lista candidaților care corespund cerințelor stabilite în anunțul de concurs.

[...]

La încheierea lucrărilor comisiei de evaluare, aceasta stabilește lista candidaților eligibili, menționată la articolul 30 din statut; pe cât posibil, această listă trebuie să cuprindă un număr de candidați care să fie cel puțin de două ori mai mare decât numărul posturilor scoase la concurs.

Comisia de evaluare transmite lista candidaților eligibili autorității împuternicite să facă numiri, împreună cu un raport motivat al comisiei de evaluare, care poate cuprinde observații ale membrilor acesteia.”

Articolul 7 din anexa III la statut prevede:

„(1)   Instituțiile, după obținerea avizului Comitetului pentru statutul funcționarilor, încredințează [EPSO] sarcina de a lua măsurile necesare pentru a garanta aplicarea unor norme uniforme în cadrul procedurilor de selecție a funcționarilor [Uniunii] și al procedurilor de evaluare și examinare menționate la articolele 45 și 45a din statut.

(2)   Atribuțiile [EPSO] sunt următoarele:

(3)   [EPSO] poate, la cererea unei instituții, să îndeplinească alte atribuții legate de selecția funcționarilor.

(4)   [EPSO] acordă asistență diferitelor instituții, la cererea acestora, în vederea selecției de agenți temporari și agenți contractuali, în special prin definirea conținutului examenelor și prin organizarea proceduri[lor] de selecție, în cadrul articolelor 12 și 82 din Regimul aplicabil celorlalți agenți.”

Potrivit preambulului Deciziei 2002/620/CE a Parlamentului European, a Consiliului, a Comisiei, a Curții de justiție, a Curții de Conturi, a Comitetului Economic și Social, a Comitetului Regiunilor și a Ombudsmanului European din 25 iulie 2002 de înființare a EPSO (JO L 197, p. 53, Ediție specială, 01/vol. 8, p. 247) (denumită în continuare „Decizia privind înființarea EPSO”):

„(1) Pentru o utilizare eficientă și economică a resurselor, ar trebui să se atribuie unui organism interinstituțional comun mijloacele necesare pentru selectarea funcționarilor și a altor categorii de personal al [Uniunii Europene].

(2) Organismul interinstituțional astfel înființat ar trebui să aibă sarcina de a elabora liste de rezerve dintre candidații aflați în competiție deschisă, în funcție de nevoile indicate de fiecare instituție și în conformitate cu Statutul personalului, deciziile de numire a candidaților care au reușit la concursuri fiind luate de fiecare autoritate împuternicită să facă numiri.

[...]”

Potrivit articolului 2 alineatul (1) din Decizia privind înființarea EPSO:

„[EPSO] exercită competențele în materie de selecție conferite în temeiul articolului 30 primul paragraf din Statutul personalului și al anexei III la acest statut autorităților competente să facă numiri ale instituțiilor semnatare ale prezentei decizii. [...]”

Potrivit articolului 3 din Decizia privind înființarea EPSO:

„(1)   Ca răspuns la cererile care îi sunt adresate de către autoritățile competente să facă numiri prevăzute la articolul 2, [EPSO] elaborează liste de rezerve dintre candidații la concursurile deschise menționate în articolul 30 primul paragraf din Statutul personalului și în conformitate cu anexa III la acesta.

(2)   [EPSO] poate sprijini instituțiile, organismele, oficiile sau agențiile instituite prin tratate sau în conformitate cu acestea la organizarea concursurilor interne și la selectarea celorlalte categorii de personal.”

Articolul 1 din Decizia 2002/621/CE a secretarilor generali ai Parlamentului European, Consiliului și Comisiei, a grefierului Curții de Justiție, a secretarilor generali ai Curții de Conturi, Comitetului Economic și Social și Comitetului Regiunilor și a reprezentantului Ombudsmanului European din 25 iulie 2002 privind organizarea și funcționarea EPSO (JO L 197, p. 56, Ediție specială, 01/vol. 8, p. 249) (denumită în continuare „Decizia privind organizarea și funcționarea EPSO”) prevede:

„(1)   [EPSO] organizează concursuri deschise cu scopul de a asigura angajarea funcționarilor în condiții profesionale și financiare optime în instituțiile [Uniunii Europene]. [EPSO] întocmește liste de rezerve pe baza cărora instituțiile au posibilitatea de a recruta personal înalt calificat, care satisface cerințele stabilite de instituții.

(2)   Atribuțiile [EPSO] sunt:

Potrivit articolului 2 din Decizia privind organizarea și funcționarea EPSO:

„Autoritatea împuternicită să facă numiri din fiecare instituție pune la dispoziția [EPSO] un număr suficient de membri ai consiliului de selecție, de examinatori și supraveghetori pe baza «contingentului» aprobat de consiliul de administrație în conformitate cu articolul 6 litera (i), pentru a permite buna desfășurare a procedurilor de selecție în conformitate cu articolul 3 din anexa III la Statutul personalului.”

Articolul 5 alineatul (1) din Decizia privind organizarea și funcționarea EPSO prevede:

„Se înființează consiliul de administrație al [EPSO], ce are în alcătuirea sa un membru numit de fiecare instituție și trei reprezentanți ai personalului cu statut de observatori, numiți de comun acord de către comitetele pentru personal ale instituțiilor.”

În temeiul articolului 6 din Decizia privind organizarea și funcționarea EPSO:

„În interesul comun al instituțiilor, consiliul de administrație: [...]

[...]”

Situația de fapt

La 15 noiembrie 2006, EPSO a publicat anunțul de concurs general EPSO/AD/77/06 (JO C 277 A, p. 3, denumit în continuare „concursul în litigiu”) care avea drept scop întocmirea unei liste de rezervă pentru administratori lingviști cu gradul AD 5, de limbă greacă, în domeniul traducerii. Conform anunțului de concurs, candidații trebuiau să aleagă, dintre două opțiuni, denumite opțiunea 1 și opțiunea 2, pe cea care corespundea cunoștințelor lor lingvistice. Atât a doua, cât și a treia limbă a candidaților trebuia să fie germana, engleza sau franceza.

Reclamantul, cetățean elen, care a lucrat din ianuarie 1982 până în decembrie 1991 în calitate de traducător la Comisia Comunităților Europene, și‑a depus candidatura pentru concursul menționat, pentru opțiunea 1.

Concursul cuprindea trei etape. Potrivit titlului B din anunțul de concurs, prima etapă, sau etapa preliminară, consta în două teste de acces, compuse fiecare din 30 de întrebări cu variante multiple de răspuns, primul având drept scop evaluarea cunoștințelor privind Uniunea Europeană, instituțiile și politicile acesteia [denumit în continuare „testul (a)”], iar al doilea având drept scop evaluarea capacităților și a competențelor generale ale candidaților în domeniul raționamentului verbal și numeric [denumit în continuare „testul (b)”]. Potrivit titlului C din anunțul de concurs, a doua etapă consta în probe scrise, iar a treia într‑o probă orală. În temeiul titlului B din anunțul de concurs și în ceea ce privește opțiunea 1, numai 110 candidați care obțineau cele mai bune note la testele de acces și, în orice caz, punctajul minim necesar, mai precis 5 puncte din 10 la testul (a) și 10 puncte din 20 la testul (b), trebuiau invitați să depună o candidatură completă în vederea admiterii lor în a doua etapă a concursului; numărul de candidați cu opțiunea 2 care puteau fi admiși în a doua etapă a fost stabilit la 30.

Rezultă din titlul D din anunțul de concurs că respectivele candidaturi trebuiau depuse pe cale electronică. Mai precis, fiecare candidat era invitat mai întâi să alcătuiască un dosar electronic cu datele sale personale în cadrul sistemului informatic al EPSO. După înregistrarea dosarului său, candidatul putea să depună o cerere electronică de participare la concurs. Dacă cererea era introdusă în termen, EPSO îi trimitea candidatului o convocare electronică pentru a participa la etapa preliminară a concursului, redirecționându‑l apoi către site‑ul internet al unui cocontractant extern, căruia EPSO îi încredințase organizarea și desfășurarea etapei preliminare a concursului. Pe site‑ul acestui cocontractant, candidatul trebuia să rezerve pe cale electronică o dată și o oră de examen în perioada 10 aprilie-4 mai 2007, perioadă în care testele de acces trebuiau să se desfășoare în diferite centre de examinare.

Aceste teste, care au fost susținute pe calculator, astfel cum se prevedea la titlul B din anunțul de concurs, s‑au desfășurat astfel în locuri și la date diferite pentru fiecare candidat. Întrebările, de asemenea diferite pentru fiecare candidat, erau alese la întâmplare dintr‑o bază de date care conținea un set de întrebări, furnizate EPSO de către un cocontractant extern. Comisia de evaluare din cadrul concursului în litigiu nu a intervenit decât la sfârșitul testelor de acces, prin urmare numai în etapa probelor scrise și orală. Potrivit titlului E punctul 2 din anunțul de concurs, numele membrilor comisiei de evaluare au fost publicate pe site‑ul internet al EPSO cu 15 zile înaintea desfășurării probelor scrise.

După participarea reclamantului la testele de acces, EPSO i‑a comunicat, la 31 mai 2007, pe cale electronică, notele pe care le‑a obținut la testele (a) și (b), informându‑l că aceste note, „deși superioare sau egale punctajului minim impus, [erau] insuficiente pentru a[‑i permite să] se afle printre candidații care au obținut cele mai bune 110 note, potrivit modalităților stabilite la titlul B din anunțul de concurs”. Astfel, în acest mesaj electronic se arăta că reclamantul obținuse 18,334/30 de puncte, pe când cei mai buni 110 candidați admiși obținuseră cel puțin 21,333/30 de puncte.

Prin scrisoarea din 4 iunie 2007, reclamantul a solicitat EPSO o copie a răspunsurilor sale la testele (a) și (b), precum și o copie a întrebărilor cu variante multiple de răspuns din cadrul acestor teste, însoțite de grila cu răspunsurile corecte.

La 27 iunie 2007, EPSO a răspuns negativ, rezervându‑și posibilitatea de a include explicațiile sale într‑un viitor „Ghid pentru candidați”. În special, EPSO a făcut distincție între „testele de preselecție”, care avuseseră loc în cadrul unor concursuri anterioare și pentru care comunicarea întrebărilor și a răspunsurilor era permisă, și „testele de acces”, precum cele din cadrul concursului în litigiu, pentru care comunicarea întrebărilor și a răspunsurilor trebuia să fie exclusă.

Reclamantul a contestat „validitatea și conținutul” deciziei EPSO din 31 mai 2007, prin formularea unei reclamații în temeiul articolului 90 alineatul (2) din statut, în cadrul căreia, plângându‑se pe de o parte de încălcarea principiilor egalității, obiectivității și transparenței, precum și a obligației de motivare a deciziei din 31 mai 2007 și, pe de altă parte, de erorile de apreciere pe care „comisia de evaluare a testelor de acces (mai precis, calculatorul)” le‑ar fi comis în mod necesar cu ocazia corectării testelor sale de acces având în vedere experiența sa profesională, solicita revizuirea de către EPSO a conținutului acestei decizii după reexaminarea testelor sale de acces și ca EPSO să îi aducă la cunoștință dacă și, în cazul unui răspuns afirmativ, care dintre întrebările ce figurau în testele de acces au fost „anulate” de comisia de evaluare.

Prin mesajul electronic din 26 noiembrie 2007, EPSO a comunicat reclamantului, în ceea ce privește testele (a) și (b), o listă în care se aflau numerele întrebărilor cu variante multiple de răspuns la care a avut de răspuns acesta, literele care corespundeau răspunsurilor reclamantului și cele care corespundeau răspunsurilor corecte, fără a divulga însă textele acestor întrebări și răspunsuri. Rezultă din acest document că, din 30 de întrebări cu variante multiple de răspuns în ceea ce privește raționamentul verbal și numeric, reclamantul a răspuns corect la 16 întrebări, în timp ce, din 30 de întrebări care priveau cunoștințele referitoare la Uniunea Europeană, acesta a răspuns corect la 23 de întrebări.

Prin decizia din 6 decembrie 2007, în care afirma că a reexaminat, pe de o parte, dosarul reclamantului în ceea ce privește prelucrarea automată a testelor de acces ale acestuia și, pe de altă parte, consecințele anulării anumitor întrebări asupra punctajului său, EPSO a respins reclamația și a confirmat decizia sa din 31 mai 2007. În special referitor la întrebările anulate, EPSO a arătat că au fost într‑adevăr anulate șapte întrebări de către un „comitet consultativ”, care avea rolul de a controla calitatea întrebărilor cuprinse în baza de date, însă testele de acces ale reclamantului nu cuprindeau niciuna dintre întrebările anulate.

Concluziile părților și procedura

Reclamantul solicită Tribunalului:

Comisia solicită Tribunalului:

Prin scrisoarea primită la grefa Tribunalului la 31 iulie 2008, Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor (AEPD) a formulat o cerere de intervenție în cauză în susținerea concluziilor reclamantului. Observațiile părților principale cu privire la această cerere au fost depuse la grefa Tribunalului la 8 septembrie și, respectiv, la 12 septembrie 2008.

Prin Ordonanța președintelui Camerei întâi a Tribunalului din 20 noiembrie 2008, a fost admisă cererea de intervenție formulată de AEPD. Memoriul în intervenție al AEPD a fost depus la grefa Tribunalului la 29 ianuarie 2009. În acest memoriu, admițând de la început că deciziile referitoare la organizarea unui concurs și la selecția candidaților pentru etapa ulterioară a unui concurs nu intră în domeniul său de competență, AEPD a precizat că, în consecință, trebuie să se considere că intervenția sa nu privește decât cererea reclamantului de a avea acces la anumite documente din cadrul concursului, și aceasta în susținerea primului motiv invocat, întemeiat pe nemotivarea deciziilor din 31 mai 2007 și din 6 decembrie 2007.

Comisia și reclamantul au depus observații privind acest memoriu în intervenție prin scrisorile din 5 martie 2009.

În paralel cu acțiunea formulată în fața Tribunalului, reclamantul a introdus, la 31 mai 2007, o acțiune în fața Tribunalului de Primă Instanță împotriva respingerii cererii sale de confirmare prevăzute la articolul 8 din Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2001 privind accesul public la documentele Parlamentului European, ale Consiliului și ale Comisiei. Procedura este în prezent în curs de desfășurare, cauza fiind înregistrată cu numărul T‑374/07.

Pentru a asigura pregătirea cauzei pentru judecată și derularea procedurii în cele mai bune condiții, Tribunalul a adoptat măsuri de organizare a acesteia, prevăzute la articolele 55 și 56 din Regulamentul de procedură. În acest scop, prin scrisorile grefei Tribunalului din 18 noiembrie 2009 și din 8 decembrie 2009, Comisia a fost invitată să aducă precizări cu privire la compunerea și la rolul „comitetului consultativ” menționat la punctul 26 din prezenta hotărâre.

Prin scrisorile primite prin fax la grefa Tribunalului la 24 noiembrie 2009 și la 14 decembrie 2009, Comisia a răspuns solicitărilor adresate de Tribunal în cadrul măsurilor de organizare a procedurii.

Cu privire la obiectul litigiului

În plus față de anularea deciziei EPSO din 31 mai 2007 prin care i se aducea la cunoștință faptul că nu a reușit la testele de acces din cadrul concursului în litigiu, reclamantul solicită anularea deciziei EPSO din 6 decembrie 2007 prin care a fost respinsă reclamația sa formulată împotriva deciziei din 31 mai 2007.

Potrivit unei jurisprudențe constante, acțiunea unui funcționar îndreptată în mod formal împotriva respingerii explicite sau implicite a unei reclamații are drept efect sesizarea Tribunalului cu o contestație împotriva actului care lezează în legătură cu care a fost depusă reclamația (Hotărârea Curții din 17 ianuarie 1989, Vainker/Parlamentul European, 293/87, Rec., p. 23, punctul 8, Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din 10 decembrie 1992, Williams/Curtea de Conturi, T‑33/91, Rec., p. II‑2499, punctul 23).

Astfel, indiferent dacă este implicită sau explicită, în cazul în care nu conține și alte elemente, o decizie de respingere nu face decât să confirme actul sau omisiunea de care se plânge reclamantul și nu constituie, privită în mod izolat, un act atacabil (Hotărârea Curții din 28 mai 1980, Kuhner/Comisia, 33/79 și 75/79, Rec., p. 1677, punctul 9, Ordonanța Curții din 16 iunie 1988, Progoulis/Comisia, 371/87, Rec., p. 3081, punctul 17, Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din 12 decembrie 2002, Morello/Comisia, T‑338/00 și T‑376/00, RecFP, p. I‑A‑301 și II‑1457, punctul 34, și Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din 2 martie 2004, Di Marzio/Comisia, T‑14/03, RecFP, p. I‑A‑43 și II‑167, punctul 54).

Calitatea de act care lezează nu ar putea fi recunoscută în ceea ce privește un act pur confirmativ, precum un act care nu conține niciun element nou față de un act care lezează anterior și care, așadar, nu s‑a substituit acestuia (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 10 decembrie 1980, Grasselli/Comisia, 23/80, Rec., p. 3709, punctul 18, Ordonanța Tribunalului de Primă Instanță din 27 iunie 2000, Plug/Comisia, T‑608/97, RecFP, p. I‑A‑125 și II‑569, punctul 23, Hotărârea Marzio/Comisia, citată anterior, punctul 54).

Cu toate acestea, s‑a stabilit în mai multe rânduri că o decizie explicită de respingere a unei reclamații poate, ținând seama de conținutul acesteia, să nu aibă un caracter confirmativ al actului contestat de reclamant. Aceasta se întâmplă atunci când decizia de respingere a reclamației conține o reexaminare a situației reclamantului în funcție de elemente noi de drept și de fapt sau atunci când respectiva decizie modifică sau completează decizia inițială. În aceste ipoteze, respingerea unei reclamații constituie un act supus controlului instanței, pe care aceasta îl ia în considerare pentru aprecierea legalității actului contestat (Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din 10 iunie 2004, Eveillard/Comisia, T‑258/01, RecFP, p. I‑A‑167 și II‑747, punctul 31, și Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din 7 iunie 2005, Cavallaro/Comisia, T‑375/02, RecFP, p. I‑A‑151 și II‑673, punctele 63-66, Hotărârea Tribunalului din 9 septembrie 2008, Ritto/Comisia, F‑18/08, RepFP, p. I‑A‑1‑281 și II‑A‑1‑1495, punctul 17), sau pe care îl consideră chiar un act cauzator de prejudicii ce se substituie actului contestat (a se vedea în acest sens Hotărârea Kuhner/Comisia, citată anterior, punctul 9, Hotărârea Morello/Comisia, citată anterior, punctul 35, și Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din 14 octombrie 2004, Sandini/Curtea de Justiție, T‑389/02, RecFP, p. I‑A‑295 și II‑1339, punctul 49).

În speță, decizia din 6 decembrie 2007 confirmă refuzul EPSO de a înscrie numele reclamantului alături de numele celor 110 candidați care au obținut cele mai bune note la testele de acces din cadrul concursului în litigiu, respingând în același timp argumentele reclamantului și întărind acest refuz. Astfel, în timp ce decizia din 31 mai 2007 se limitează să informeze reclamantul în legătură cu faptul că nu a reușit la testele de acces din cadrul concursului în litigiu, decizia din 6 decembrie 2007 se bazează în schimb pe mai multe motive care nu sunt conținute în decizia din 31 mai 2007. În plus, decizia din 6 decembrie 2007 conține elementul nou privind anularea anumitor întrebări în cadrul testelor de acces.

În aceste împrejurări, decizia din 6 decembrie 2007, care completează decizia din 31 mai 2007, nu reprezintă un act de confirmare a acestei din urmă decizii și trebuie să fie luată în considerare în cadrul controlului de legalitate pe care Tribunalul trebuie să îl exercite.

În consecință, trebuie să se considere că acțiunea are drept efect sesizarea Tribunalului cu concluziile prin care se solicită anularea deciziei din 31 mai 2007, astfel cum a fost completată prin decizia din 6 decembrie 2007 (denumite în continuare „deciziile atacate”).

Cu privire la concluziile prin care se solicită anularea deciziilor atacate

Cu titlu preliminar, trebuie să se menționeze că, deși decizia din 31 mai 2007 se limitează să informeze reclamantul în legătură cu faptul că nu a reușit la testele de acces din cadrul concursului în litigiu, concluziile prin care se solicită anularea acestei decizii trebuie înțelese în sensul că se referă chiar la decizia de excludere a reclamantului din lista celor 110 candidați care au obținut cele mai bune note la testele de acces în discuție.

În susținerea concluziilor sale prin care solicită anularea deciziilor atacate, reclamantul invocă patru motive întemeiate, în primul rând, pe nemotivarea deciziilor în cauză, în al doilea rând, pe necompetența EPSO de a elimina candidații în etapa preliminară din cadrul concursului în litigiu, în al treilea rând, pe încălcarea principiilor egalității, obiectivității și proporționalității și, în al patrulea rând, pe existența unor erori vădite de apreciere.

Mai întâi, trebuie să se examineze cel de al doilea motiv.

Argumentele părților

Reclamantul susține că EPSO nu era competent să selecteze subiectele testelor de acces din etapa preliminară, întrucât selectarea subiectelor ar ține de esența examenelor și ar intra în competența comisiei de evaluare. Astfel, EPSO și‑ar fi arogat în mod nelegal competențele de „examinator” care ar fi trebuit să aparțină exclusiv comisiei de evaluare din cadrul concursului. Astfel, reclamantul apreciază că, potrivit Deciziei privind organizarea și funcționarea EPSO, acesta are ca unică sarcină „organizarea” concursurilor, mai precis evaluarea nevoilor de recrutare, împreună cu instituțiile, publicarea anunțului de concurs, asigurarea bunei desfășurări a concursului, furnizarea infrastructurii tehnice și materiale, verificarea utilizării listelor de rezervă și redactarea rapoartelor anuale privind activitățile sale. Cu toate acestea, în speță, EPSO și‑ar fi depășit competențele, astfel cum au fost stabilite, iar comisia de evaluare nu numai că nu a stabilit subiectele, dar nici nu a intervenit pe parcursul etapei preliminare a concursului, ceea ce constituie a fortiori, având în vedere jurisprudența privind continuitatea compunerii comisiilor de evaluare (Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din 23 martie 2000, Gogos/Comisia, T‑95/98, RecFP, p. I‑A‑51 și II‑219), o încălcare a acestei jurisprudențe. Lipsa intervenției, în această etapă, a comisiei de evaluare din cadrul concursului ar fi de altfel cu atât mai gravă cu cât etapa preliminară a concursului în litigiu ar fi cea mai dificilă, având în vedere în special numărul mare de candidați eliminați.

În opinia Comisiei, testele de acces din etapa preliminară, care precedă probele propriu‑zise, se diferențiază de acestea, comisia de evaluare neintervenind decât în elaborarea acestora din urmă. Faptul că întrebările din cadrul probelor scrise și orală sunt stabilite de comisia de evaluare nu ar însemna că EPSO nu ar putea să stabilească întrebările în faza testelor de acces din etapa preliminară. Prin urmare, este eronată susținerea reclamantului referitoare la faptul că întrebările nu au fost stabilite de comisia de evaluare și că aceasta nu și‑a îndeplinit atribuțiile în cadrul etapei preliminare a concursului în litigiu, întrucât etapa menționată nu privește decât testele de acces. De asemenea, reclamantul ar fi menționat în mod eronat Hotărârea Gogos/Comisia, citată anterior, întrucât nu ar exista nicio legătură între prezenta speță și cauza amintită, nici din punctul de vedere al prezenței comisiei de evaluare în cadrul testelor de acces, nici din punctul de vedere al compunerii comisiei de evaluare. Comisia arată că, în orice caz, potrivit jurisprudenței, EPSO ar dispune de o largă putere de apreciere pentru a determina condițiile și modalitățile de organizare a unui concurs. Astfel cum a statuat Tribunalul de Primă Instanță în Hotărârea din 26 octombrie 2004, Falcone/Comisia (T‑207/02, RecFP, p. I‑A‑305 și II‑1393, punctele 38-40) (denumită în continuare „Hotărârea Falcone”), organizarea unei prime etape de preselecție a candidaților, și anume a unei etape preliminare, în vederea reținerii numai a celor care au obținut cele mai bune note, s‑ar încadra în sfera competenței discreționare a EPSO și ar fi conformă articolelor 4 și 5 din anexa III la statut și principiului bunei administrări. În această cauză, reușita la proba de preselecție reprezenta în realitate condiția de participare la probele scrise și orale. În situația de față, testele de acces ar constitui o condiție de acces la probele scrise și orală. Deși în cazul Hotărârii Falcone, proba din etapa preliminară consta într‑un test de preselecție, în timp ce în prezenta cauză ar fi vorba despre teste de acces, principiul ar rămâne același.

Aprecierea Tribunalului

Cu titlu preliminar, trebuie să se observe că statutul acordă o importanță deosebită recrutării funcționarilor, impunând printre altele, astfel cum se prevede la articolul 27, ca aceștia să aibă cel mai înalt nivel de independență, de competență, de eficiență și de integritate. Deși, potrivit articolului 12 alineatul (1) din Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene, aceeași cerință este stabilită și în ceea ce privește recrutarea agenților temporari, trebuie să se constate că respectivele calități au o semnificație cu totul specială pentru funcționari, aceștia din urmă având vocația, pe de o parte, să exercite cele mai importante atribuții ale Uniunii Europene și, pe de altă parte, să se angajeze pentru întreaga carieră în serviciul acesteia.

Pentru a atinge scopul stabilit la articolul 27 din statut, după ce a stabilit la articolul 28 cele șase cerințe indispensabile pe care o persoană trebuie să le îndeplinească pentru a putea fi numită funcționar, legiuitorul care a elaborat statutul a prevăzut pe de o parte, la articolul 29, că recrutarea funcționarilor se realizează în general prin concurs și, la articolul 30, că pentru fiecare concurs autoritatea împuternicită să facă numiri (denumită în continuare „AIPN”) numește o comisie de evaluare care stabilește lista candidaților eligibili și, pe de altă parte, a reglementat în mod detaliat procedura de concurs, în anexa III la statut.

Rezultă în special din anexa III la statut că reglementarea procedurii de concurs se întemeiază pe principiul repartizării competențelor între AIPN și comisia de evaluare din cadrul concursului. Constituind o manifestare a autolimitării puterii administrative, această diarhie statutară evidențiază, în scopul de a asigura transparența procedurii de selecție a personalului Uniunii, voința legiuitorului care a elaborat statutul de a nu conferi numai administrației sarcina delicată a selecției personalului în discuție, ci de a implica totodată în procesul de selecție, prin intermediul comisiei de evaluare (în cadrul căreia este reprezentată și administrația), persoane din afara ierarhiei administrative și, în special, reprezentanți ai personalului.

În cadrul acestei repartizări a competențelor, astfel cum rezultă în special din articolul 1 primul paragraf din anexa III la statut și din articolul 4 din anexa menționată, AIPN trebuie să stabilească, pe de o parte, conținutul anunțului de concurs, după consultarea comisiei paritare, și, pe de altă parte, lista candidaților care îndeplinesc primele trei condiții enumerate la articolul 28 din statut pentru a putea fi numiți funcționari.

După ce AIPN a transmis această listă președintelui comisiei de evaluare, revine în continuare chiar acesteia din urmă, astfel cum se precizează la articolul 5 din anexa III la statut, în primul rând sarcina de a stabili lista candidaților care corespund cerințelor stabilite în anunțul de concurs, în al doilea rând, sarcina de a asigura desfășurarea probelor și, în al treilea rând, sarcina de a stabili lista candidaților eligibili și de a o transmite AIPN.

Având în vedere acest rol decisiv încredințat comisiei de evaluare din cadrul concursului, legiuitorul care a elaborat statutul a prevăzut un anumit număr de garanții în ceea ce privește atât înființarea și compunerea acesteia, cât și funcționarea sa.

Astfel, în privința înființării și a compunerii comisiei de evaluare, articolul 30 din statut și articolul 3 din anexa III la acesta prevăd, în primul rând, că AIPN numește o comisie de evaluare pentru fiecare concurs, în al doilea rând, că, în afara președintelui comisiei de evaluare, ceilalți membri trebuie să fie desemnați în număr egal de administrație și de comitetul pentru personal, în al treilea rând, că membrii comisiei de evaluare aleși din rândul funcționarilor trebuie să fie încadrați într‑o grupă de funcții și într‑un grad cel puțin egal cu cel al postului care urmează să fie ocupat și, în al patrulea rând, că o comisie de evaluare compusă din mai mult de patru membri trebuie să cuprindă cel puțin doi membri din fiecare gen.

În ceea ce privește funcționarea comisiei de evaluare și în afara obligației comisiei de evaluare ce rezultă din principiile generale ale dreptului Uniunii, cum ar fi de exemplu respectarea principiului egalității de tratament între candidați, precum și a principiului obiectivității în evaluarea acestora sau a principiului continuității compunerii comisiei de evaluare (a se vedea Hotărârea Gogos/Comisia, citată anterior, și Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din 5 aprilie 2005, Christensen/Comisia, T‑336/02, RecFP, p. I‑A‑75 și II‑341, punctul 38 și jurisprudența citată), articolul 6 din anexa III la statut prevede în mod expres secretul lucrărilor comisiei de evaluare, și aceasta tocmai cu scopul de a garanta independența și obiectivitatea procedurilor, protejând comisia de evaluare de orice ingerință și presiune exterioară, indiferent dacă aceasta provine de la administrație, de la candidații în cauză sau de la terți (Hotărârea Curții din 28 februarie 1980, Bonu/Consiliul, 89/79, Rec., p. 553, punctul 5).

Repartizarea competențelor între AIPN și comisia de evaluare, astfel cum a fost descrisă la punctele precedente, nu a fost afectată prin înființarea EPSO în 2002, al cărui act de constituire prevede expres, la articolul 2, că acesta exercită competențele în materie de selecție conferite AIPN în ceea ce privește concursurile. În plus, referitor la desfășurarea concursurilor de recrutare a funcționarilor, rezultă din articolul 7 din anexa III la statut că atribuțiile EPSO au, în esență, caracter organizatoric. Această constatare nu este contrazisă de dispozițiile specifice conținute în deciziile privind înființarea EPSO și privind organizarea și funcționarea EPSO, chiar dacă aceste decizii cuprind uneori formulări care pot induce în eroare, cum ar fi de exemplu aceea că EPSO „stabilește lista candidaților eligibili” (inducându‑se ideea că EPSO este competent pentru a stabili care dintre candidați trebuie să se afle pe această listă), întrucât deciziile în cauză au, în orice caz, un rang ierarhic inferior celui al dispozițiilor statutului.

În orice ipoteză, atât selectarea, cât și aprecierea subiectelor întrebărilor adresate candidaților în cadrul unui concurs sunt excluse din sfera competenței EPSO. Aceasta este concluzia care trebuie desprinsă din cele expuse la punctul anterior și care este confirmată de lipsa oricărei referiri, în articolul 7 din anexa III la statut, la vreo atribuție a EPSO în ceea ce privește stabilirea sau definirea „conținutului examenelor” pentru concursurile de recrutare a funcționarilor, în condițiile în care același articol 7 atribuie în schimb în mod expres EPSO astfel de atribuții, printre altele, în domeniul certificării funcționarilor, la alineatul (2) litera (c), sau al selecției agenților temporari și contractuali, la alineatul (4).

În concluzie, în timp ce atribuțiile încredințate EPSO pot face din acest organism un actor important în stabilirea și punerea în aplicare a politicii Uniunii în domeniul selecției personalului, în ceea ce privește, în schimb, desfășurarea concursurilor de recrutare a funcționarilor, rolul său, în mod cert semnificativ în măsura în care asistă comisia de evaluare, rămâne în orice caz subsidiar în raport cu rolul acesteia din urmă, căreia, pe de altă parte, EPSO nu i se poate substitui.

În speță, reclamantul critică faptul că a fost eliminat din concursul în litigiu după insuccesul său la testele de acces, ale căror subiecte nu au fost selectate de comisia de evaluare din cadrul concursului în litigiu, ci de EPSO, care nu era competent pentru a face această selectare a subiectelor. În esență, Comisia a răspuns că dispozițiile statutare referitoare la atribuțiile comisiei de evaluare și la garanțiile referitoare la aceasta nu erau aplicabile testelor în discuție, ce nu făceau propriu‑zis parte din concurs, ci priveau o etapă preliminară a concursului respectiv, care avea drept scop selectarea persoanelor ce urmau să aibă acces la concursul respectiv.

Poziția Comisiei nu poate fi acceptată.

Astfel, rezultă din înscrisurile de la dosar că, din 1772 de candidați care au rezervat, pentru cele două opțiuni, o dată pentru testele de acces din cadrul concursului în litigiu, în temeiul titlului B din anunțul de concurs, numai 140 puteau fi invitați să depună o candidatură completă în vederea admiterii lor în a doua etapă a concursului. Or, o procedură care are ca rezultat eliminarea a mai mult de 90 % din candidați nu din motive formale, ci pentru că nu au răspuns în mod satisfăcător la anumite teste face parte din însăși esența unui concurs.

Caracterul de „concurs” al testelor de acces este cu atât mai evident cu cât, în prezenta cauză, astfel cum era prevăzut la titlul B din anunțul de concurs, nu era suficient să se obțină jumătatea punctajului la testele în discuție, ci, pentru a putea accede la a doua etapă a concursului, în ceea ce privește opțiunea 1 (aleasă de reclamant), era necesar ca acesta să se afle printre cei 110 candidați care au obținut cele mai bune note la testele de acces. Or, acest caracter comparativ al testelor din cadrul etapei preliminare este inerent noțiunii înseși de concurs, astfel cum se subliniază în Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din 2 mai 2001, Giulietti și alții/Comisia (T‑167/99 și T‑174/99, RecFP, p. I‑A‑93 și II-441, punctul 81), la fel cum stabilise deja Curtea în Hotărârea din 4 iulie 1996, Parlamentul European/Innamorati, C‑254/95 P (Rec., p. I‑3423, punctul 28).

În plus, deși este adevărat, astfel cum arată Comisia, că testele de acces au fost corectate prin intermediul calculatorului și că, prin urmare, această corectare se bazează pe o procedură automată care exclude orice marjă de apreciere subiectivă, nu este mai puțin adevărat că desfășurarea acestei proceduri automate a implicat adoptarea unor decizii de fond, în măsura în care „comitetul consultativ” menționat la punctul 26 din prezenta hotărâre a stabilit, pe de o parte, nivelul de dificultate al întrebărilor cu variante multiple de răspuns adresate în cadrul testelor de acces și, pe de altă parte, a anulat anumite întrebări, astfel cum s‑a arătat la punctul 26 menționat. Or, este vorba în mod evident despre atribuții care incumbă în mod normal comisiei de evaluare din cadrul concursului.

Pe de altă parte, în ceea ce privește invocarea de către Comisie a Hotărârii Falcone, trebuie să se constate că aceasta este lipsită de relevanță. Astfel, în hotărârea menționată, instanța nu a făcut în esență decât să recunoască puterea discreționară a AIPN de a iniția, la fel ca în speță, un concurs cu două etape distincte, mai precis o primă etapă de preselecție, bazată pe întrebări cu variante multiple de răspuns, și o a doua etapă, de concurs propriu‑zis, condiționată de reușita la prima etapă, accesul la aceasta fiind rezervat unui număr redus de candidați. Or, raționamentul urmat în prezenta hotărâre nu pune la îndoială nicidecum existența unei asemenea competențe a AIPN. Problema dezbătută în speță este aceea dacă prima etapă a unui concurs, precum cea amintită în Hotărârea Falcone sau în prezenta cauză, poate fi organizată și finalizată numai de EPSO, fără participarea comisiei de evaluare. Nu numai că această problemă nu a fost abordată în Hotărârea Falcone, însă, în plus, trebuie amintit că, în cauza în care s‑a pronunțat această hotărâre, comisia de evaluare a supravegheat și a controlat desfășurarea tuturor probelor concursului, mai precis și a celor din cadrul primei etape. De asemenea, trebuie să se adauge că, astfel cum a admis Comisia în cursul ședinței, potrivit regimului juridic în vigoare anterior înființării EPSO, desfășurarea testelor de preselecție, similare testelor de acces din prezenta cauză, era încredințată numai comisiei de evaluare din cadrul concursului.

Din considerațiile de mai sus rezultă că reclamantul a fost eliminat din cadrul celei de a doua etape a concursului în urma unei proceduri efectuate de o autoritate necompetentă și printr‑o decizie adoptată de aceeași autoritate. În consecință, decizia în cauză trebuie să fie anulată.

Situația nu ar putea fi diferită decât dacă EPSO sau „comitetul consultativ” menționat la punctul 26 din prezenta hotărâre puteau fi considerate „comisii de evaluare” în sens statutar. Or, în mod evident, acest lucru nu este posibil.

Într‑adevăr, astfel cum admite chiar Comisia la punctul 4 din memoriul său în apărare, există o comisie de evaluare în cadrul concursului în litigiu, numele membrilor acesteia fiind comunicate cu 15 zile înainte de data probei scrise. Cu toate acestea, tot potrivit Comisiei, această comisie de evaluare nu a intervenit decât în cadrul celei de a doua etape a concursului, EPSO organizând și supervizând testele de acces „în cadrul cărora comisia de evaluare nu avusese niciun rol”.

Pe de altă parte, atât multitudinea de atribuții încredințate EPSO (în esență de consiliere și de asistență a instituțiilor), cât și compunerea sa (consiliul de administrație fiind constituit exclusiv din membri desemnați de instituții, cei trei reprezentanți ai personalului neavând decât statutul de observatori) se opun oricărei încercări de a asemăna EPSO cu o comisie de evaluare, a cărei compunere respectă o regulă paritară și care, fiind înființată pentru fiecare concurs, are sarcina precisă de a duce la bun sfârșit concursul în cauză.

În sfârșit, nu numai că nu s‑a susținut niciodată de către Comisie că EPSO și „comitetul consultativ” menționat la punctul 26 din prezenta hotărâre îndeplineau atribuțiile unei comisii de evaluare sau că puteau fi asemănate cu o comisie de evaluare, ci, dimpotrivă, în ceea ce privește „comitetul consultativ”, Comisia a negat în mod expres acest fapt în scrisoarea sa din 24 noiembrie 2009 de răspuns la măsurile de organizare a procedurii menționate la punctul 33 din prezenta hotărâre.

Rezultă din acestea că, în lipsa unei modificări statutare care să confere în mod expres EPSO atribuții ce revin în prezent comisiei de evaluare din cadrul unui concurs, EPSO nu are competența de a exercita astfel de atribuții și, în special, atribuții care, în ceea ce privește recrutarea funcționarilor, se referă la stabilirea conținutului probelor și la corectarea acestora, inclusiv a probelor de tipul testelor de întrebări cu variante multiple de răspuns, care au drept scop evaluarea capacităților de raționament verbal și numeric și/sau a cunoștințelor generale și a cunoștințelor privind Uniunea Europeană, chiar dacă aceste teste ar fi prezentate ca teste „de acces” al candidaților la probele scrise și orală din cadrul concursului. Această concluzie este valabilă cu atât mai mult în cazul în care, precum în speță, numărul candidaților admiși să participe la probele scrise din cadrul concursului nu reprezintă decât un procent infim din candidații din etapa preliminară.

Pe de altă parte, deși este adevărat că, odată cu extinderea Uniunii și cu creșterea numărului de candidați la concursurile de recrutare a funcționarilor, volumul de muncă al comisiilor de evaluare crește în mod apreciabil, nu este mai puțin adevărat că volumul suplimentar de muncă pe care l‑ar determina pentru o comisie de evaluare supravegherea și supervizarea testelor de acces din cadrul etapei preliminare, chiar în situația în care un număr scăzut de candidați ar avea în cele din urmă acces la aceste probe, nu ar reprezenta decât o parte redusă în comparație cu volumul de muncă semnificativ necesar pentru probele scrise și orale.

Având în vedere cele ce precedă, trebuie să se anuleze deciziile atacate.

Cu privire la admisibilitatea concluziilor privind anularea oricărui act conex

Aceste concluzii trebuie respinse ca inadmisibile, în măsura în care acesta se limitează să facă trimitere, în termeni impreciși, la decizii ale EPSO care nu pot fi identificate (a se vedea în acest sens Ordonanța Tribunalului de Primă Instanță din 24 martie 1993, Benzler/Comisia, T‑72/92, Rec., p. II‑347, punctele 16, 18 și 19). Comisia va trebui însă să aprecieze care sunt consecințele anulării de către Tribunal a deciziilor atacate și să revoce orice act conex, în măsura în care o astfel de revocare ar fi impusă de articolul 233 CE.

Cu privire la cheltuielile de judecată

Potrivit articolului 87 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, sub rezerva altor prevederi din capitolul VIII din titlul II al respectivului regulament, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. În temeiul alineatului (2) al aceluiași articol, Tribunalul poate, în măsura impusă de echitate, să decidă ca o parte care cade în pretenții să fie obligată numai la plata parțială a cheltuielilor de judecată sau chiar să nu fie obligată la plata acestora. În temeiul articolului 89 alineatul (4) din același regulament, intervenientul suportă propriile cheltuieli de judecată.

Din motivarea prezentei hotărâri rezultă că partea care a căzut în pretenții este Comisia. În plus, reclamantul a cerut în mod expres, în concluziile sale, ca pârâta să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât împrejurările speței nu justifică aplicarea dispozițiilor articolului 87 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, Comisia va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. În ceea ce privește AEPD, intervenientă, trebuie să se decidă în sensul că cheltuielile efectuate de aceasta rămân în sarcina sa.

( *1 ) Limba de procedură: greaca.