Cauza C-254/08

Futura Immobiliare srl Hotel Futura și alții

împotriva

Comune di Casoria

(cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Tribunale amministrativo regionale della Campania)

„Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare — Directiva 2006/12/CE — Articolul 15 litera (a) — Nerepartizare a costurilor de eliminare a deșeurilor în funcție de producerea efectivă a acestora — Compatibilitate cu principiul «poluatorul plătește»”

Concluziile avocatului general J. Kokott prezentate la 23 aprilie 2009   I ‐ 6997

Hotărârea Curții (Camera a doua) din 16 iulie 2009   I ‐ 7011

Sumarul hotărârii

Mediu – Deșeuri – Directiva 2006/12

[Directiva 2006/12 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 15 lit. (a)]

Articolul 15 litera (a) din Directiva 2006/12 privind deșeurile trebuie interpretat în sensul că, în stadiul actual al dreptului comunitar, nu se opune unei reglementări naționale care prevede, în scopul finanțării unui serviciu de gestionare și de eliminare a deșeurilor urbane, o taxă calculată pe baza unei evaluări a volumului de deșeuri generat de utilizatorii acestui serviciu, iar nu pe baza cantității de deșeuri efectiv produse și predate spre colectare de aceștia.

Astfel, într-o situație în care deținătorii de deșeuri le predau unei societăți de colectare a deșeurilor, articolul 15 litera (a) menţionat prevede că, în conformitate cu principiul „poluatorul plătește”, costul eliminării deșeurilor trebuie suportat de acești deținători. Or, adesea este dificil sau chiar costisitor să se stabilească volumul exact al deșeurilor urbane predate spre colectare de fiecare deținător. În aceste condiții, recurgerea la criterii întemeiate, pe de o parte, pe capacitatea deținătorilor de producere a deșeurilor, calculată în funcție de suprafața bunurilor imobile pe care le ocupă, precum și de afectarea acestora și/sau, pe de altă parte, pe natura deșeurilor produse poate permite calcularea costurilor de eliminare a acestor deșeuri și repartizarea lor între diferiții deținători, în măsura în care acești doi parametri sunt de natură să influențeze în mod direct cuantumul costurilor menționate.

Revine însă instanței de trimitere sarcina de a verifica, pe baza elementelor de fapt și de drept care i-au fost prezentate, dacă taxa de eliminare a deșeurilor solide urbane nu conduce la a impune în sarcina anumitor deținători, în speță unități hoteliere, costuri vădit disproporționate în raport cu volumele sau cu natura deșeurilor pe care le pot produce.

(a se vedea punctele 44, 49-51, 56 și 57 și dispozitivul)