Cauza C-76/08

Comisia Comunităților Europene

împotriva

Republicii Malta

„Neîndeplinirea obligațiilor de către un stat membru — Admisibilitate — Conservarea păsărilor sălbatice — Directiva 79/409/CEE — Vânătoare de primăvară — Interzicere — Derogare de la regimul de protecție — Condiție privind lipsa unei «alte soluții satisfăcătoare» — Încredere legitimă”

Hotărârea Curții (Camera a doua) din 10 septembrie 2009   I ‐ 8216

Sumarul hotărârii

1. Acțiune în constatarea neîndeplinirii obligațiilor – Dreptul la acțiune al Comisiei – Exercitare discreționară

   (art. 226 CE; Directiva 79/409 a Consiliului, art. 9)

2. Mediu – Conservarea păsărilor sălbatice – Directiva 79/409 – Datele de deschidere și de închidere a perioadei de vânătoare – Derogări

   (Directiva 79/409 a Consiliului, al unsprezecelea considerent și art. 7 și 9)

1.  Articolul 9 alineatul (3) din Directiva 79/409 privind conservarea păsărilor sălbatice, astfel cum a fost modificată, pentru anii 2004-2006, prin Regulamentul nr. 807/2003 și, pentru anul 2007, prin Directiva 2006/105 nu are ca efect și, de altfel, nu ar fi putut avea în mod legal ca obiect condiționarea posibilității Comisiei de a exercita o acțiune în constatarea neîndeplinirii obligațiilor de furnizarea de către statul membru în cauză a raportului anual pe care îl prevede. Dimpotrivă, articolul 9 alineatul (4) din directivă impune Comisiei să se asigure în permanență că punerea în aplicare de către statele membre a derogărilor permise la articolul 9 alineatul (1) din directivă nu produce consecințe incompatibile cu aceasta, pe baza informațiilor pe care Comisia le deține și, „în special”, pe baza rapoartelor anuale prevăzute la articolul 9 alineatul (3) menționat.

   În plus, condiționarea declanșării de către Comisie a unei proceduri în constatarea neîndeplinirii obligațiilor de transmiterea prealabilă a unui raport de către statul membru în cauză ar fi de natură să aducă atingere rolului de gardian al tratatului exercitat de Comisie, potrivit căruia aceasta are competență exclusivă pentru a decide cu privire la oportunitatea de a declanșa această procedură și la motivele pentru care aceasta trebuie inițiată.

   (a se vedea punctele 22 și 23)

2.  Printre condițiile care trebuie îndeplinite pentru ca statele membre să poată utiliza regimul derogatoriu prevăzut la articolul 9 alineatul (1) din Directiva 79/409 privind conservarea păsărilor sălbatice, astfel cum a fost modificată, pentru anii 2004-2006, prin Regulamentul nr. 807/2003 și, pentru anul 2007, prin Directiva 2006/105, figurează lipsa unei alte soluții satisfăcătoare. Această condiție nu este îndeplinită atunci când perioada de vânătoare deschisă cu titlu derogatoriu coincide, fără a fi necesar, cu perioadele în care directiva urmărește să stabilească o protecție specială. O astfel de necesitate lipsește tocmai dacă măsura de autorizare a vânătorii cu titlu derogatoriu are ca unic scop prelungirea perioadelor de vânătoare la anumite specii de păsări pe teritorii deja frecventate de acestea din urmă în perioadele de vânătoare stabilite conform articolului 7 din directivă. O astfel de necesitate lipsește și atunci când speciile în cauză sunt efectiv prezente toamna pe teritoriile deschise vânătorii de primăvară, chiar dacă sunt prezente în număr mult mai mic decât primăvara, dat fiind că aceste cantități nu sunt neglijabile.

   Cu toate acestea, simpla constatare că speciile menționate sunt efectiv prezente toamna pe teritoriile deschise vânătorii de primăvară nu este suficientă pentru a se considera că există o „altă soluție satisfăcătoare” în sensul articolului 9 alineatul (1) din directivă. Astfel, legiuitorul comunitar, utilizând expresia „altă soluție satisfăcătoare”, nu a înțeles să excludă folosirea derogării prevăzute la articolul 9 alineatul (1) litera (c) din directivă dacă ar exista o oarecare posibilitate de a vâna în perioadele de deschidere autorizate în temeiul articolului 7 din directivă, ci a înțeles să permită derogarea de la această dispoziție numai în măsura în care este necesar, dacă posibilitățile de vânătoare existente în aceste perioade, în speță toamna, sunt atât de limitate, încât se rupe echilibrul urmărit de directivă dintre protecția speciilor și anumite activități de petrecere a timpului liber.

   Cu toate acestea, din dispozițiile articolului 9 din directivă, care face referire la controlul strict al derogării respective și la caracterul selectiv al capturilor, precum, de altfel, și din principiul general al proporționalității, reiese că derogarea pe care înțelege să o folosească un stat membru trebuie să fie proporțională cu nevoile care o justifică. Prin urmare, stabilirea faptului că nu există o altă soluție satisfăcătoare, și anume, în speță, că posibilitățile de a vâna toamna sunt insuficiente, departe de a deschide fără limite posibilitatea de a autoriza vânătoarea primăvara, nu permite această deschidere decât strict în măsura în care aceasta este necesară și în condițiile în care celelalte obiective urmărite de directivă nu sunt periclitate, în special dacă există garanția că populația speciilor în cauză este menținută la un nivel satisfăcător și că, în lipsa acestei garanții, prelevările de păsări nu pot fi privite în niciun caz ca fiind judicioase și, prin urmare, ca reprezentând o exploatare admisibilă, în sensul celui de al unsprezecelea considerent al directivei.

   (a se vedea punctele 49-51 și 54-59)