Libera circulație a persoanelor – Libertatea de stabilire – Libera prestare a serviciilor – Derogări – Activități asociate exercitării autorității publice – Activități notariale – Excludere – Condiție de cetățenie pentru accesul la profesia de notar – Inadmisibilitate
(art. 43 CE și art. 45 primul paragraf CE)
Nu își îndeplinește obligațiile care îi revin în temeiul articolului 43 CE un stat membru a cărui reglementare impune o condiție de cetățenie pentru accesul la profesia de notar, atât timp cât activitățile încredințate notarilor în ordinea juridică a acestui stat membru nu sunt asociate exercitării autorității publice în sensul articolului 45 primul paragraf CE. În această privință, articolul 45 primul paragraf CE constituie o derogare de la regula fundamentală a libertății de stabilire, care trebuie să primească o interpretare care limitează sfera acesteia la ceea ce este strict necesar pentru ocrotirea intereselor pe care statele membre le pot proteja în temeiul acestei prevederi. În plus, această derogare trebuie restrânsă numai la activitățile care reprezintă în sine o participare directă și specifică la exercitarea autorității publice.
Pentru a aprecia dacă activitățile încredințate notarilor presupun o participare directă și specifică la exercitarea autorității publice, trebuie să se ia în considerare natura activităților exercitate de notari. În această privință, în cazul diferitor activități exercitate de notari, în pofida efectelor juridice importante conferite actelor lor, lipsește o participare directă și specifică la exercitarea autorității publice în sensul articolului 45 primul paragraf CE, în măsura în care fie voința părților, fie supravegherea sau decizia instanței prezintă o importanță deosebită.
Astfel, pe de o parte, în ceea ce privește actele autentice, fac obiectul autentificării numai actele sau convențiile la care părțile au consimțit în mod liber, iar notarul nu poate modifica în mod unilateral convenția care i se prezintă spre autentificare fără a lua în prealabil consimțământul părților. De altfel, deși obligația de verificare care revine notarilor urmărește, desigur, un obiectiv de interes general, doar urmărirea acestui obiectiv nu poate totuși să justifice rezervarea prerogativelor necesare în acest scop numai notarilor resortisanți ai statului membru în cauză și nici să fie suficientă pentru ca o anumită activitate să fie considerată asociată în mod direct și specific exercitării autorității publice.
Pe de altă parte, în ceea ce privește forța executorie, deși aplicarea de către notar a formulei executorii pe actul autentic îi conferă acestuia din urmă forță executorie, aceasta se întemeiază pe voința părților de a încheia un act sau o convenție, după verificarea de către notar a conformității lor cu legea, și de a le conferi forța executorie menționată. De asemenea, forța probantă pe care o are un act notarial ține de regimul probelor și nu are, așadar, efecte directe asupra problemei dacă activitatea care presupune întocmirea acestui act reprezintă, în sine, o participare directă și specifică la exercitarea autorității publice, cu atât mai mult dacă actul sub semnătură privată are, în conformitate cu legea statului membru în cauză, aceeași forță probantă ca actul autentic.
Aceeași situație este valabilă în cazul actelor, precum liberalitățile cu stabilirea cotelor părți, convențiile matrimoniale, constituirile de ipoteci, vânzările de imobile în construcție și contractele de arendă cesionabile, care trebuie încheiate prin act notarial, sub sancțiunea nulității, acte în care voința părților este preponderentă, iar urmărirea unui interes general nu poate fi suficientă pentru ca aceste activități să fie considerate asociate în mod direct și specific exercitării autorității publice. În ceea ce privește atribuțiile de colectare a impozitelor pe care le are notarul, acestea nu pot fi considerate ca atare ca reprezentând o participare directă și specifică la exercitarea autorității publice. Respectiva colectare este realizată de notar în numele debitorului, este urmată de o depunere a sumelor corespunzătoare la serviciul competent al statului și nu este astfel fundamental diferită de aceea aferentă taxei pe valoarea adăugată.
În sfârșit, în ceea ce privește statutul specific al notarilor, în primul rând, întrucât calitatea serviciilor poate varia de la un notar la altul în funcție, printre altele, de aptitudinile profesionale ale persoanelor în cauză, rezultă că, în limitele competențelor lor teritoriale respective, notarii își exercită profesia în condiții de concurență, ceea ce nu este caracteristic exercitării autorității publice. În al doilea rând, notarii răspund direct și personal, față de clienții lor, pentru prejudiciile rezultate din orice greșeală săvârșită în exercitarea activității lor.
(a se vedea punctele 72, 74, 75, 77-82, 84- 86, 90-100, 106 și 109)