Cauzele conexate C-22/08 și C-23/08

Athanasios Vatsouras și Josif Koupatantze

împotriva

Arbeitsgemeinschaft (ARGE) Nürnberg 900

(cereri de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate de Sozialgericht Nürnberg)

„Cetățenia europeană — Libera circulație a persoanelor — Articolele 12 CE și 39 CE — Directiva 2004/38/CE — Articolul 24 alineatul (2) — Aprecierea validității — Resortisanți ai unui stat membru — Activitate profesională în alt stat membru — Nivelul remunerației și durata activității — Menținerea statutului de «lucrător» — Dreptul de a beneficia de prestațiile acordate în favoarea persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă”

Concluziile avocatului general D. Ruiz-Jarabo Colomer prezentate la 12 martie 2009   I ‐ 4588

Hotărârea Curții (Camera a treia) din 4 iunie 2009   I ‐ 4609

Sumarul hotărârii

1. Libera circulație a persoanelor – Lucrători – Noțiune – Existența unui raport de muncă – Exercitarea unor activități reale și efective

   (art. 39 CE)

2. Cetățenia Uniunii Europene – Dreptul la libera circulație și la libera ședere pe teritoriul statelor membre – Directiva 2004/38 – Derogare de la principiul egalității de tratament a cetățenilor Uniunii

   [art. 39 alin. (2) CE; Directiva 2004/38 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 24 alin. (2)]

3. Drept comunitar – Principii – Egalitate de tratament – Discriminare pe motiv de cetățenie sau naționalitate – Interzicere – Domeniu de aplicare

   (art. 12 CE)

1.  Indiferent de nivelul limitat al remunerației și de durata redusă a activității profesionale, cum ar fi activitatea profesională minoră exercitată pentru scurt timp și care este insuficientă pentru a asigura mijloacele de subzistență ale titularului său ori activitatea care a durat puțin mai mult de o lună, nu este exclusă posibilitatea ca această activitate profesională, în urma unei aprecieri globale a raportului de muncă în cauză, să fie considerată de autoritățile naționale reală și efectivă, permițând astfel atribuirea calității de „lucrător” în sensul articolului 39 CE titularului său.

   În această privință, noțiunea „lucrător” în sensul articolului 39 CE are o semnificație comunitară și nu trebuie interpretată restrictiv. Trebuie considerată ca fiind „lucrător” orice persoană care exercită activități reale și efective, cu excepția activităților care sunt atât de reduse, încât apar ca fiind pur marginale și accesorii. Caracteristica raportului de muncă o constituie împrejurarea că o persoană îndeplinește, într-o anumită perioadă, pentru o altă persoană și sub îndrumarea acesteia, prestații în schimbul cărora primește o remunerație.

   (a se vedea punctele 25, 26 și 30)

2.  În ceea ce privește dreptul resortisanților statelor membre care sunt în căutarea unui loc de muncă în alt stat membru, derogarea de la principiul egalității de tratament de care beneficiază alți cetățeni ai Uniunii decât lucrătorii salariați, lucrătorii care desfășoară activități independente, persoanele care își mențin acest statut și membrii familiilor lor care au reședința pe teritoriul unui stat membru gazdă, prevăzută la articolul 24 alineatul (2) din Directiva 2004/38 privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora, de modificare a Regulamentului nr. 1612/68 și de abrogare a Directivelor 64/221, 68/360, 72/194, 73/148, 75/34, 75/35, 90/364, 90/365 și 93/96, potrivit căruia statul membru gazdă nu este obligat să acorde dreptul la prestații de asistență socială, printre altele, persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă în timpul unei perioade mai lungi în care au drept de ședere în statul membru respectiv, trebuie interpretată în conformitate cu articolul 39 alineatul (2) CE.

   În această privință, resortisanții statelor membre care sunt în căutarea unui loc de muncă în alt stat membru care au stabilit legături reale cu piața muncii din acest stat pot invoca articolul 39 alineatul (2) CE pentru a beneficia de o prestație de natură financiară menită să faciliteze accesul pe piața muncii. Revine autorităților naționale competente și, dacă este cazul, instanțelor naționale nu numai sarcina să constate existența unei legături reale cu piața muncii, ci și să analizeze elementele constitutive ale prestației respective, în special finalitatea acesteia și condițiile de acordare. Obiectivul prestației trebuie examinat în funcție de rezultatele acesteia, iar nu în funcție de structura sa formală. Astfel, nu pot fi considerate „prestații de asistență socială”, în sensul articolului 24 alineatul (2) din Directiva 2004/38, prestațiile de natură financiară care sunt menite să faciliteze accesul pe piața muncii, indiferent de calificarea acestora în legislația națională.

   (a se vedea punctele 34, 35, 40-42 și 44-46 și dispozitiv 1)

3.  Articolul 12 CE nu se opune unei reglementări naționale care exclude resortisanții statelor membre de la beneficiul prestațiilor de asistență socială acordate resortisanților statelor terțe.

   Astfel, articolul 12 primul paragraf CE interzice orice discriminare exercitată pe motiv de cetățenie sau naționalitate, în domeniul de aplicare al Tratatului CE și fără a aduce atingere dispozițiilor speciale pe care le prevede. Această dispoziție vizează situațiile care fac parte din domeniul de aplicare al dreptului comunitar în care un resortisant al unui stat membru este suspus unui tratament discriminatoriu față de resortisanții unui alt stat membru exclusiv pe motiv de cetățenie și nu are vocație de aplicare în cazul unei eventuale diferențe de tratament între resortisanții statelor membre și cei ai statelor terțe.

   (a se vedea punctele 51-53 și dispozitiv 2)