29.8.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 205/17

1)

Clauza 5 punctul 1 litera (a) din acordul-cadru cu privire la munca pe durată determinată, încheiat la 18 martie 1999, care figurează în anexa la Directiva 1999/70/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 privind acordul-cadru cu privire la munca pe durată determinată, încheiat între CES, UNICE și CEEP, trebuie interpretată în sensul că se opune utilizării contractelor de muncă pe durată determinată succesive, utilizare care ar fi justificată numai de împrejurarea că este prevăzută de un act cu putere de lege sau de o normă administrativă generală a unui stat membru. Dimpotrivă, noțiunea „motive obiective”, în sensul clauzei menționate, impune ca utilizarea acestui tip special de raporturi de muncă, astfel cum este prevăzută de reglementarea națională, să fie justificată prin existența unor elemente concrete legate mai ales de activitatea în cauză și de condițiile de exercitare a acesteia.

2)

Clauza 5 punctul 1 din acordul-cadru cu privire la munca pe durată determinată trebuie interpretată în sensul că nu se opune unei reglementări naționale precum cea în cauză în acțiunea principală care, deși impune, ca măsuri menite să prevină utilizarea abuzivă a contractelor de muncă pe durată determinată succesive, respectarea unei durate maxime totale a unor astfel de contracte, prevede excepții de la această ultimă limitare în ceea ce privește anumite categorii de lucrători, în măsura în care aceștia beneficiază de cel puțin una dintre măsurile menite să prevină utilizarea abuzivă a contractelor de muncă pe durată determinată succesive prevăzute în clauza menționată.

3)

Clauza 5 punctul 1 din acordul-cadru cu privire la munca pe durată determinată trebuie interpretată în sensul că nu se opune unei reglementări naționale precum cea în cauză în acțiunea principală care prevede, ca măsuri de reprimare a utilizării abuzive a contractelor de muncă pe durată determinată succesive, plata salariului și plata unei indemnizații, precum și sancțiuni penale și disciplinare, atât timp cât, ceea ce revine instanței de trimitere să verifice, condițiile de aplicare, precum și punerea efectivă în aplicare a dispozițiilor relevante din dreptul intern, reprezintă o măsură adecvată pentru sancționarea utilizării abuzive de către administrația publică a contractelor de muncă pe durată determinată succesive.

4)

Clauza 5 punctul 1 din acordul-cadru cu privire la munca pe durată determinată trebuie interpretată în sensul că, în măsura în care ordinea juridică internă a statului membru vizat nu cuprinde, în sectorul public, alte măsuri efective pentru a evita și, după caz, pentru a sancționa utilizarea abuzivă a contractelor de muncă pe durată determinată succesive, ceea ce revine instanței de trimitere să verifice, aceasta se opune unei reglementări naționale precum cea în cauză în acțiunea principală atât timp cât nu se aplică ratione temporis contractelor de muncă pe durată determinată succesive care au fost încheiate sau reînnoite după expirarea perioadei prevăzute de Directiva 1999/70 pentru transpunerea sa în cazul în care nu se mai aflau în derulare la data intrării în vigoare a acestei reglementări sau la un moment oarecare din perioada de trei luni anterioară acestei date.

5)

În împrejurări precum cele din acțiunea principală, clauza 5 punctul 1 din acordul-cadru cu privire la munca pe durată determinată trebuie interpretată în sensul că, în cazul în care ordinea juridică internă a statului membru vizat cuprinde, în sectorul avut în vedere, alte măsuri efective pentru a evita și, după caz, pentru a sancționa utilizarea abuzivă a contractelor de muncă pe durată determinată succesive în sensul aceluiași punct 1, aceasta nu se opune aplicării unei norme din dreptul național care interzice în mod absolut, numai în sectorul public, transformarea într-un contract de muncă pe durată nedeterminată a unei succesiuni de contracte de muncă pe durată determinată care, întrucât au avut drept obiect să acopere nevoi permanente și durabile ale angajatorului, trebuie considerate abuzive. Revine totuși instanței de trimitere obligația de a aprecia în ce măsură condițiile de aplicare, precum și punerea efectivă în aplicare a dispozițiilor relevante din dreptul intern reprezintă o măsură adecvată pentru prevenirea și, după caz, pentru sancționarea utilizării abuzive de către administrația publică a contractelor de muncă pe durată determinată succesive.

6)

Clauza 5 punctul 1 din acordul-cadru cu privire la munca pe durată determinată trebuie interpretată în sensul că, în principiu, nu se opune ca litigiile privind utilizarea abuzivă a contractelor de muncă pe durată determinată în sectorul public să intre în competența exclusivă a instanțelor administrative. Revine totuși instanței de trimitere obligația de a asigura garantarea dreptului la o protecție jurisdicțională efectivă, cu respectarea principiilor efectivității și echivalenței.

7)

Clauza 8 punctul 3 din acordul-cadru cu privire la munca pe durată determinată trebuie interpretată în sensul că nu se opune unei reglementări naționale precum cea în cauză în acțiunea principală care, în scopul constatării existenței unei utilizări abuzive a contractelor de muncă pe durată determinată, prevede condiții suplimentare în raport cu cele care erau prevăzute de dreptul intern anterior, cum ar fi în special articolul 8 alineatul 3 din Legea nr. 2112/1920 privind rezilierea obligatorie a contractului de muncă al angajaților din sectorul privat, în măsura în care astfel de condiții, ceea ce revine instanței menționate să verifice, afectează o categorie limitată de lucrători care au încheiat un contract de muncă pe durată determinată sau sunt compensate prin adoptarea de măsuri menite să prevină utilizarea abuzivă a contractelor de muncă pe durată determinată în sensul clauzei 5 punctul 1 din acordul-cadru menționat.

8)

Revine instanței de trimitere obligația de a da dispozițiilor relevante din dreptul intern, în măsura în care este posibil, o interpretare conformă clauzei 5 punctul 1 și clauzei 8 punctul 3 din acordul-cadru cu privire la munca pe durată determinată, precum și de a stabili, în acest cadru, dacă o dispoziție din dreptul intern precum articolul 8 alineatul 3 din Legea nr. 2112/1920 trebuie aplicată în acțiunea principală în locul altor dispoziții din dreptul menționat.