|
31.7.2010 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
C 209/5 |
Hotărârea Curții (Camera a doua) din 3 iunie 2010 (cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Hoge Raad der Nederlanden — Țările de Jos) — Ladbrokes Betting & Gaming Ltd, Ladbrokes International Ltd./Stichting de Nationale Sporttotalisator
(Cauza C-258/08) (1)
(Articolul 49 CE - Restricții privind libera prestare a serviciilor - Jocuri de noroc - Exploatarea de jocuri de noroc prin internet - Reglementare care rezervă o autorizație unui operator unic - Refuz de a acorda o autorizație de exploatare unui operator care dispune de o autorizație în alte state membre - Justificare - Proporționalitate - Controlul fiecărei măsuri concrete de aplicare a reglementării naționale)
2010/C 209/06
Limba de procedură: olandeza
Instanța de trimitere
Hoge Raad der Nederlanden
Părțile din acțiunea principală
Reclamante: Ladbrokes Betting & Gaming Ltd, Ladbrokes International Ltd
Pârâtă: Stichting de Nationale Sporttotalisator
Obiectul
Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare — Hoge Raad der Nederlanden Den Haag — Interpretarea articolului 49 CE — Reglementare națională care interzice organizarea de jocuri sau colectarea de pariuri în lipsa unei autorizații, și care rezervă posibilitatea obținerii unei eventuale autorizații unui operator unic, pentru protejarea binelui social și a sănătății publice — Refuzul de autorizare a unui operator (pe internet) care dispune de autorizație în alte state membre, inclusiv în statul în care are sediul social — Motive imperative de interes general
Dispozitivul
|
1. |
O reglementare națională, precum cea în cauză în acțiunea principală, care urmărește să îngrădească dependența de jocurile de noroc, precum și să lupte împotriva fraudei și care contribuie în mod efectiv la realizarea acestor obiective, se poate considera că limitează activitățile de pariuri în mod coerent și sistematic, deși titularul sau titularii unei autorizații exclusive sunt abilitați să își facă atractivă oferta pe piață prin introducerea de noi jocuri de noroc și prin recurgerea la publicitate. Revine instanței de trimitere sarcina de a verifica dacă activitățile de joc ilegale constituie o problemă considerabilă în statul membru în cauză, care ar putea fi remediată printr-o expansiune a activităților autorizate și reglementate, și dacă această expansiune nu are o amploare susceptibilă să o facă ireconciliabilă cu obiectivul de a îngrădi dependența amintită. |
|
2. |
În vederea aplicării unei reglementări a unui stat membru privind jocurile de noroc compatibile cu articolul 49 CE, instanța națională nu este obligată să verifice, în fiecare caz în parte, dacă măsura de executare care urmărește să asigure respectarea acestei reglementări este adecvată pentru a garanta realizarea obiectivului urmărit de aceasta și este conformă cu principiul proporționalității, atât timp cât această măsură este un element necesar pentru a asigura efectul util al reglementării menționate care nu implică nicio restricție suplimentară în raport cu cea care rezultă din aceeași reglementare. Împrejurarea că măsura de executare a fost adoptată în urma unei intervenții a autorităților publice destinată să asigure respectarea reglementării naționale sau în urma unei cereri a unui particular în cadrul unei proceduri civile în vederea protejării drepturilor al căror titular este în temeiul aceleiași reglementări nu are nicio influență asupra soluției litigiului cu care este sesizată instanța de trimitere. |
|
3. |
Articolul 49 CE trebuie interpretat în sensul că nu se opune unei reglementări a unui stat membru, precum cea în discuție în acțiunea principală, care supune organizarea și promovarea jocurilor de noroc unui regim de exclusivitate în favoarea unui singur operator și care interzice oricărui alt operator, inclusiv unui operator stabilit în alt stat membru, să ofere prin internet, pe teritoriul primului stat membru, servicii care sunt supuse regimului menționat. |