Părţi

În cauza T-278/07 P-DEP,

Luigi Marcuccio, cu domiciliul în Tricase (Italia), reprezentat de G. Cipressa, avocat,

recurent,

împotriva

Comisiei Europene, reprezentată de J. Currall, de C. Berardis-Kayser și de G. Gattinara, în calitate de agenți,

pârâtă,

având ca obiect stabilirea cheltuielilor de judecată ca urmare a Hotărârii Tribunalului din 20 octombrie 2008, Marcuccio/Comisia (T-278/07 P, RepFP, p. I-B-1-59 și II-B-1-407),

TRIBUNALUL (Camera de recursuri),

compus din domnii M. Jaeger, președinte, și N. J. Forwood (raportor), doamna I. Pelikánová și, domnii A. Dittrich și L. Truchot, judecători,

grefier: domnul E. Coulon,

pronunță prezenta

Ordonanță

Motivele

Situația de fapt, procedura și concluziile părților

1. Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 18 iulie 2007, domnul Luigi Marcuccio a introdus, conform articolului 9 din anexa I la Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, un recurs având ca obiect anularea Ordonanței Tribunalului Funcției Publice a Uniunii Europene (Camera întâi) din 11 mai 2007, Marcuccio/Comisia (F-2/06, RepFP, p. I-A-1-137 și II-A-1-749), prin care acesta a respins ca vădit inadmisibilă acțiunea sa prin care urmărea anularea deciziei Comisiei Comunităților Europene de încheiere a procedurii privind acordarea prestațiilor prevăzute la articolul 73 din Statutul funcționarilor Comunităților Europene în urma unui accident a cărui victimă a fost recurentul.

2. Prin Hotărârea din 20 octombrie 2008, Marcuccio/Comisia (T-278/07 P, RepFP, p. I-B-1-59 și II-B-1-407), Tribunalul a respins recursul și l-a obligat pe domnul Marcuccio la suportarea propriilor cheltuieli de judecată, precum și a celor efectuate de Comisie în cadrul acestei proceduri.

3. Prin scrisoarea din 3 mai 2011 adresată domnului Marcuccio și a cărei copie a fost trimisă avocatului său, Comisia i-a amintit printre altele că a comunicat deja avocatului său, prin scrisoarea din 8 iulie 2010, o listă cuprinzând nouă hotărâri și ordonanțe, printre care Hotărârea din 20 octombrie 2008, Marcuccio/Comisia, citată anterior, prin care era obligat la suportarea cheltuielilor de judecată, precum și cuantumurile achitate de Comisie pentru fiecare cauză. Cuantumul reclamat pentru prezenta cauză se ridică la 4 500 de euro plătiți avocatului A. Dal Ferro în temeiul unui contract de asistență juridică datat 25 septembrie 2007. Prin scrisoarea din 5 mai 2011 adresată recurentului și a cărei copie a fost trimisă avocatului său, Comisia a rectificat o eroare materială privind numai indicarea cuantumului total solicitat recurentului cu titlu de cheltuieli de judecată în cadrul a 24 de cauze, printre care și prezenta cauză.

4. Întrucât nu s-a încheiat niciun acord între părți cu privire la cheltuielile de judecată recuperabile, Comisia a introdus, prin act depus la grefa Tribunalului la 20 iulie 2012, în temeiul articolului 92 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, prezenta cerere de stabilire a cheltuielilor de judecată, prin care solicită Tribunalului să fixeze cuantumul cheltuielilor de judecată pe care aceasta le poate recupera în cauza în care s-a pronunțat Hotărârea din 20 octombrie 2008, Marcuccio/Comisia, citată anterior, la 4 500 de euro și să îl oblige pe domnul Marcuccio la suportarea cheltuielilor de judecată aferente prezentei proceduri de stabilire a cheltuielilor de judecată.

5. În observațiile depuse la 21 august 2012, domnul Marcuccio solicită Tribunalului să dispună ca cererea introdusă de Comisie să îi fie notificată și ca anexele 7, 9 și 10 să fie excluse din dosar, să respingă cererea de stabilire a cheltuielilor de judecată ca inadmisibilă sau, în subsidiar, să fixeze cuantumul cheltuielilor recuperabile la 1 400 de euro și să oblige Comisia la suportarea cheltuielilor de judecată aferente prezentei proceduri, precum și a cheltuielilor de judecată pe care Tribunalul le-ar fi efectuat inutil în acest scop.

6. În temeiul articolului 14 din Regulamentul de procedură, la propunerea Camerei de recursuri, Tribunalul a decis să trimită cauza în fața unui complet de judecată extins.

În drept

Cu privire la cererea de notificare a cererii de stabilire a cheltuielilor de judecată

7. Este necesar să se respingă de la bun început susținerile domnului Marcuccio prin care acesta invocă o încălcare a principiului contradictorialității pentru motivul că prezenta cerere a fost notificată avocatului său, G. Cipressa, iar nu lui însuși. În această privință, trebuie amintit că, prin recursul formulat în cauza în care s-a pronunțat Hotărârea din 20 octombrie 2008, Marcuccio/Comisia, citată anterior, domnul Marcuccio și-a ales domiciliul la avocatul G. Cipressa, conform articolului 44 alineatul (2) și articolului 138 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, astfel încât notificarea cererii de stabilire a cheltuielilor de judecată în aceeași cauză a fost făcută în mod valabil la avocatul menționat, în temeiul articolului 100 din acest regulament. Întrucât domnului Marcuccio i s-a dat astfel posibilitatea de a-și prezenta observațiile, conform articolului 92 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, drept pe care, de altfel, și l-a exercitat, principiul contradictorialității a fost pe deplin respectat. În consecință, cererea sa de a i se notifica cererea Comisiei trebuie respinsă.

Cu privire la admisibilitatea cererii de stabilire a cheltuielilor de judecată

8. Trebuie de asemenea respinse argumentele domnului Marcuccio care pun în discuție admisibilitatea prezentei cereri pentru motivul că scrisorile din 3 și din 5 mai 2011 (a se vedea punctul 3 de mai sus) nu i-ar fi parvenit, astfel încât nu s-ar impune constatarea niciunei contestații cu privire la cheltuielile de judecată recuperabile, în sensul articolului 92 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, la momentul introducerii prezentei cereri. În această privință, deși este adevărat că Comisia a prezentat o dovadă de expediere numai pentru scrisoarea din 5 mai 2011, domnul Marcuccio nu contestă că avocatul Cipressa a primit scrisoarea din 8 iulie 2010, nici că aceasta se referea la cauza pentru care a fost introdusă prezenta cerere și menționa cuantumul de 4 500 de euro ca sumă recuperabilă cu titlu de cheltuieli de judecată și nici nu contestă că nu s-a ajuns la un acord cu Comisia cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată recuperabile. În plus, domnul Marcuccio nu susține nici că a comunicat Comisiei că mandatul avocatului Cipressa, care continuă să îl reprezinte acum în prezenta cauză, nu se referea sau nu se mai referea la consecințele executării hotărârii prin care a fost obligat la suportarea cheltuielilor de judecată sau la o eventuală procedură de stabilire a cheltuielilor de judecată și nici că avocatul Cipressa ar fi avertizat Comisia cu privire la astfel de aspecte. Cu privire la argumentul potrivit căruia scrisorile din 3 și din 5 mai nu cuprind justificări care să permită aprecierea temeiniciei pretențiilor Comisiei, este suficient să se arate că nicio dispoziție din Regulamentul de procedură nu obligă o parte să aducă documente în susținerea pretențiilor sale în stadiul stabilirii contactului care precedă introducerea unei cereri de stabilire a cheltuielilor de judecată. În această privință, principiul contradictorialității este pe deplin respectat în fața Tribunalului în cadrul procedurii prevăzute la articolul 92 alineatul (1) din același regulament. În consecință, în raport cu situația de fapt din speță, este necesar să se considere, pe de o parte, că domnului Marcuccio i s-a dat posibilitatea de a contesta cuantumul solicitat de Comisie în executarea Hotărârii din 20 octombrie 2008, Marcuccio/Comisia, citată anterior, și, pe de altă parte, că atitudinea domnului Marcuccio echivalează cu o contestare în sensul articolului 92 alineatul (1) din Regulamentul de procedură.

9. Termenul de mai puțin de doi ani scurs între pronunțarea Hotărârii din 20 octombrie 2008, Marcuccio/Comisia, citată anterior, și trimiterea scrisorii din 8 iulie 2010 nu este, pe de altă parte, nerezonabil, din moment ce o gestionare adecvată a situației justifică ca Comisia, confruntată cu o serie de litigii cu recurentul, să îi comunice acestuia pretențiile sale referitoare la mai multe cauze soluționate până în acel moment. Astfel cum reiese din scrisoarea din 3 mai 2011, a cărei autenticitate a conținutului nu este repusă în discuție de domnul Marcuccio, scrisoarea din 8 iulie 2010 cuprindea cereri de plată a cheltuielilor de judecată în nouă cauze, dintre care ultima fusese soluționată la 23 martie 2010. În aceste condiții, domnul Marcuccio nu ar putea, în orice caz, să considere în mod întemeiat că Comisia a renunțat la dreptul său de a recupera cheltuielile de judecată pe care le-a efectuat. Prin urmare, se impune respingerea argumentelor domnului Marcuccio potrivit cărora cererea Comisiei nu ar fi fost introdusă într-un termen rezonabil. Astfel, în lipsa unui acord între părți cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată recuperabile, trebuie declarată admisibilă cererea Comisiei și trebuie fixat cuantumul cheltuielilor de judecată recuperabile de către Comisie în cauza în care s-a pronunțat Hotărârea din 20 octombrie 2008, Marcuccio/Comisia, citată anterior.

Cu privire la temeinicia cererii de stabilire a cheltuielilor de judecată

Cu privire la caracterul recuperabil al cheltuielilor de judecată efectuate de Comisie

10. Potrivit articolului 91 litera (b) din Regulamentul de procedură, sunt considerate cheltuieli recuperabile cheltuielile necesare efectuate de către părți în legătură cu procedura, în special cheltuielile de deplasare și de ședere și remunerarea unui agent, consilier sau avocat.

11. Din această dispoziție reiese că cheltuielile recuperabile se limitează, pe de o parte, la cele efectuate în legătură cu procedura în fața Tribunalului și, pe de altă parte, la cele care au fost necesare în acest sens (Ordonanța Tribunalului din 23 martie 2012, Kerstens/Comisia, T-498/09 P-DEP, punctul 13).

12. În plus, în lipsa unor dispoziții de drept al Uniunii de natură tarifară, Tribunalul trebuie să aprecieze în mod liber datele cauzei, ținând cont de obiectul și de natura litigiului, de importanța sa din perspectiva dreptului Uniunii, precum și de dificultățile cauzei, de amploarea efortului pe care procedura contencioasă l-a putut impune agenților sau consilierilor implicați și de interesele economice pe care le-a reprezentat litigiul pentru părți (Ordonanța Kerstens/Comisia, citată anterior, punctul 14).

13. Fixând cheltuielile de judecată recuperabile, Tribunalul ține cont de toate împrejurările cauzei până în momentul pronunțării ordonanței de stabilire a cheltuielilor de judecată, inclusiv de cheltuielile necesare aferente procedurii de stabilire a cheltuielilor de judecată (Ordonanța Kerstens/Comisia, citată anterior, punctul 15).

14. În această privință, astfel cum reiese din articolul 19 primul paragraf din Statutul Curții, aplicabil Tribunalului în temeiul articolului 53 primul paragraf din respectivul statut, instituțiile Uniunii pot recurge la asistența unui avocat. Onorariul acestuia intră, așadar, în noțiunea de cheltuieli necesare efectuate în legătură cu procedura (Ordonanța Kerstens/Comisia, citată anterior, punctul 20), fără ca instituția să fie obligată să demonstreze că o astfel de asistență era justificată în mod obiectiv (a se vedea în acest sens Ordonanța Curții din 31 ianuarie 2012, Comisia/Kallianos, C-323/06 P-DEP, punctele 10 și 11). În consecință, deși faptul că Comisia a recurs la doi agenți și la un avocat extern este lipsit de consecințe privind natura potențial recuperabilă a acestor cheltuieli, nimic nepermițând excluderea lor din principiu, el poate avea un impact asupra determinării cuantumului cheltuielilor efectuate în legătură cu procedura care trebuie recuperat in fine (Ordonanța Kerstens/Comisia, citată anterior, punctul 21). Astfel, nu poate fi vorba despre o încălcare a principiului egalității de tratament între reclamanți atunci când instituția pârâtă decide să recurgă la serviciile unui avocat în anumite cauze, în timp ce în altele este reprezentată de agenții săi.

15. Orice altă apreciere care condiționează dreptul unei instituții de a solicita în întregime sau parțial onorariile plătite unui avocat de demonstrarea unei necesități „obiective” de a recurge la serviciile sale ar constitui în realitate o limitare indirectă a libertății garantate de articolul 19 primul paragraf din Statutul Curții și ar implica pentru instanța Uniunii obligația de a substitui aprecierea instituțiilor și organelor responsabile cu organizarea serviciilor cu propria apreciere. Or, o astfel de misiune nu este compatibilă nici cu articolul 19 primul paragraf din Statutul Curții, nici cu competența de organizare internă de care se bucură instituțiile și organele Uniunii în ceea ce privește gestionarea propriilor cauze în fața instanțelor Uniunii. În schimb, luarea în considerare a intervenției unuia sau mai multor agenți alături de avocatul respectiv este în acord cu puterea de apreciere a instanței Uniunii în cadrul unei proceduri de stabilire a cheltuielilor de judecată în temeiul articolului 91 litera (b) din Regulamentul de procedură (a se vedea punctele 10-12 de mai sus).

Cu privire la cuantumul cheltuielilor recuperabile

16. Pentru a aprecia, pe baza criteriilor enumerate la punctul 12 de mai sus, caracterul indispensabil al cheltuielilor efectuate efectiv în legătură cu procedura, trebuie furnizate de către solicitant indicații precise (a se vedea în acest sens Ordonanța Curții din 17 februarie 2004, DAI/ARAP și alții, C-321/99 P-DEP, nepublicată în Recueil, punctul 23, și Ordonanța Curții din 20 mai 2010, Tetra Laval/Comisia, C-12/03 P-DEP și C-13/03 P-DEP, nepublicată în Repertoriu, punctul 65). Deși absența unor astfel de informații nu se opune stabilirii de către Tribunal, pe baza unei aprecieri echitabile, a cuantumului cheltuielilor de judecată recuperabile, ea îl plasează totuși într-o situație de apreciere în mod obligatoriu strictă în ceea ce privește cererile solicitantului (a se vedea Ordonanța Tribunalului din 24 octombrie 2011, Marcuccio/Comisia, T-176/04 DEP II, nepublicată în Repertoriu, punctul 27 și jurisprudența citată).

17. În prezenta cauză, în ceea ce privește, în primul rând, efortul pe care procedura contencioasă l-a impus Comisiei, trebuie să se țină cont de faptul că recursul domnului Marcuccio cuprindea șase motive, întemeiate, în primul rând, pe o denaturare și pe o deformare a situației de fapt, în al doilea rând, pe o lipsă absolută de motivare, în al treilea rând, pe o aplicare eronată a noțiunii de act care lezează, în al patrulea rând, pe o omisiune de a se pronunța cu privire la un punct esențial al litigiului și pe o încălcare a obligației de clare loqui , în al cincilea rând, pe o încălcare a adagiului ei incumbit probatio qui dicit et non qui negat și, în al șaselea rând, pe vicii de procedură care afectează procedura în fața Tribunalului Funcției Publice. În raport cu cele ce precedă, rezultă că a putut fi necesară o cantitate de muncă mai mare decât cea așteptată ținând seama de caracteristicile cauzei.

18. În al doilea rând, în ceea ce privește obiectul, natura și interesul economic al litigiului, trebuie arătat că aceste motive erau îndreptate împotriva Ordonanței Tribunalului Funcției Publice de respingere ca inadmisibilă a unei cereri de anulare a unei pretinse decizii a Comisiei de încheiere a unei proceduri referitoare la acordarea de prestații prevăzute la articolul 73 din Statutul funcționarilor Comunităților Europene. Acestea puneau în discuție aprecierea Tribunalului Funcției Publice cu privire la o serie de aspecte în raport cu care Comisia trebuia să ia poziție, ceea ce a făcut în cadrul răspunsului său.

19. În al treilea rând, în ceea ce privește importanța litigiului din perspectiva dreptului Uniunii, precum și a dificultăților cauzei, rezultă din criteriile precedente că acestea nu erau deosebit de ridicate.

20. În prezenta cauză, Comisia solicită un cuantum de 4 500 de euro care corespunde sumei forfetare negociate cu avocatul său extern. Cu titlu introductiv, trebuie amintit că instanța Uniunii nu este abilitată să stabilească onorariile datorate de părți propriilor avocați, ci să determine cuantumul în care pot fi recuperate aceste remunerații de la partea obligată la suportarea cheltuielilor de judecată (a se vedea Ordonanța Curții din 10 septembrie 2009, C.A.S./Comisia, C-204/07 P-DEP, nepublicată în Repertoriu, punctul 13 și jurisprudența citată; a se vedea Ordonanța Tribunalului din 13 februarie 2008, Verizon Business Global/Comisia, T-310/00 DEP, nepublicată în Repertoriu, punctul 29, și Ordonanța Tribunalului din 31 martie 2011, Tetra Laval/Comisia, T-5/02 DEP și T-80/02 DEP, nepublicată în Repertoriu, punctul 55 și jurisprudența citată). În același sens, caracterul forfetar al remunerației nu are nicio influență asupra aprecierii de către Tribunal a cuantumului recuperabil cu titlu de cheltuieli de judecată, instanța întemeindu-se pe criterii jurisprudențiale bine stabilite și pe indicațiile precise pe care părțile trebuie să i le furnizeze. Deși absența unor astfel de informații nu se opune stabilirii de către Tribunal, pe baza unei aprecieri echitabile, a cuantumului cheltuielilor de judecată recuperabile, îl plasează totuși pe acesta într-o situație de apreciere în mod obligatoriu strictă în ceea ce privește revendicările solicitantului, astfel cum s-a arătat la punctul 16 de mai sus.

21. În această privință, Comisia precizează că avocatul său extern evaluează ex post numărul total de ore de muncă la 17, facturate la 250 de euro pe oră, acestea constând în special în analizarea ordonanței atacate și a recursului, în cercetarea jurisprudențială și în redactarea memoriului în răspuns, precum și în comunicarea cu agenții Comisiei pentru finalizarea dosarului. Ea indică de asemenea că avocatul său extern estimează la 250 de euro cuantumul cheltuielilor administrative legate de cauza în discuție.

22. În raport cu analiza criteriilor relevante pentru determinarea cuantumului cheltuielilor recuperabile, rezultă că atât numărul de ore petrecute de avocatul extern al Comisiei, cât și tariful său orar sunt adecvate. În ceea ce privește cheltuielile efectuate de avocat, trebuie să se constate că nu este adusă nicio probă scrisă în susținerea cheltuielilor administrative suportate de avocat. Or, inadecvarea dintre mențiunile privind cheltuielile și cuantumul evaluat al acestora ar fi impus în mod deosebit prezentarea unei astfel de probe. În consecință, conform jurisprudenței amintite la punctul 20 de mai sus, se va face o justă apreciere a cheltuielilor de judecată recuperabile fixând cuantumul lor total la 4 300 de euro, ceea ce ține cont de toate împrejurările cauzei până la data adoptării prezentei ordonanțe.

23. Întrucât această concluzie nu este întemeiată pe anexele 7, 9 și 10 la cererea de stabilire a cheltuielilor de judecată, nu este necesar să se admită cererea domnului Marcuccio de retragere a acestora din dosar. Întrucât comportamentul Comisiei în cadrul prezentei proceduri nu a cauzat Tribunalului, pe de altă parte, cheltuieli care ar fi putut fi evitate, nu este necesar să se admită cererea domnului Marcuccio de obligare a Comisiei la rambursarea vreunei sume către Tribunal.

Dizpozitiv

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera de recursuri)

dispune:

Stabilește cuantumul total al cheltuielilor de judecată care trebuie rambursate de domnul Marcuccio Comisiei Europene la 4 300 de euro.