Cauzele conexate T‑428/07 și T‑455/07
Centre d’étude et de valorisation des algues SA (CEVA)
împotriva
Comisiei Europene
„Clauză compromisorie — Contracte încheiate în cadrul programului specific în domeniul cercetării, dezvoltării tehnologice și demonstrațiilor care se înscrie în proiectul «Qualité de la vie et gestion des ressources du vivant (Calitatea vieții și gestiunea resurselor vii) (1998-2002)» — Proiectele Seahealth și Biopal — Note de debit — Cereri de anulare — Recalificarea acțiunilor — Admisibilitate — Principiul contradictorialității și dreptul la apărare — Recuperarea integrală a contribuțiilor financiare ale Uniunii Europene — Neregularități financiare grave”
Sumarul hotărârii
1. Acțiune în anulare — Acțiune care privește în realitate un litigiu de natură contractuală — Recalificarea acțiunii — Condiții
[art. 230 CE și 238 CE; Regulamentul de procedură al Tribunalului, art. 44 alin. (1) lit. (c)]
2. Procedură — Sesizarea Tribunalului în temeiul unei clauze compromisorii — Contracte încheiate în cadrul programului specific în domeniul cercetării, dezvoltării tehnologice și demonstrațiilor — Respectarea de către Comisie a principiilor care guvernează contractele — Achitarea notelor de debit — Efecte
(art. 238 CE)
3. Procedură — Sesizarea Tribunalului în temeiul unei clauze compromisorii — Contracte încheiate în cadrul programului specific în domeniul cercetării, dezvoltării tehnologice și demonstrațiilor — Dreptul de a fi ascultat în cadrul procedurii de audit — Ridicarea de documente justificative de către Oficiul European de Luptă Antifraudă — Lipsa incidenței în raport cu acest drept — Nerespectarea acestui drept — Consecințe
(art. 238 CE)
4. Procedură — Sesizarea Tribunalului în temeiul unei clauze compromisorii — Contracte încheiate în cadrul programului specific în domeniul cercetării, dezvoltării tehnologice și demonstrațiilor — Cereri de desemnare a unui expert — Examinare realizată de instanța comunitară în temeiul normelor de procedură privitoare la activitățile de cercetare judecătorească
(art. 238 CE; Regulamentul de procedură al Tribunalului, art. 65-67)
5. Procedură — Sesizarea Tribunalului în temeiul unei clauze compromisorii — Contracte încheiate în cadrul programului specific în domeniul cercetării, dezvoltării tehnologice și demonstrațiilor — Neregularități financiare grave
(art. 238 CE)
1. În cazul în care este sesizat cu o acțiune în anulare sau cu o acțiune în despăgubire, deși acțiunea este în realitate de natură contractuală, Tribunalul recalifică acțiunea, în cazul în care sunt întrunite condițiile acestei recalificări. În prezența unui litigiu de natură contractuală, Tribunalul se consideră în imposibilitatea de a recalifica o acțiune în anulare fie atunci când voința expresă a reclamantului de a nu își întemeia cererea pe articolul 238 CE se opune unei astfel de recalificări, fie atunci când acțiunea nu se întemeiază pe niciun motiv referitor la încălcarea normelor care reglementează raportul contractual în cauză, indiferent dacă este vorba despre clauzele contractuale sau despre dispozițiile reglementării naționale desemnate în contract.
Este suficient ca unul dintre motivele caracteristice unei acțiuni întemeiate pe articolul 238 CE să fie invocat în cerere, în conformitate cu dispozițiile articolului 44 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, pentru ca acțiunea respectivă să poată fi recalificată fără a se aduce atingere dreptului la apărare al instituției pârâte.
(a se vedea punctele 57, 59 și 61)
2. În materie contractuală, Comisia este supusă principiilor care guvernează contractele. În principiu, în acest cadru, Comisia nu dispune de dreptul de a adopta acte unilaterale. În consecință, ea nu are obligația de a adresa acte de natură decizională contractantului vizat, în scopul executării de către acesta a obligațiilor sale contractuale de natură financiară, ci, dacă este cazul, are obligația de a sesiza instanța competentă cu o cerere de plată.
Pe de altă parte, achitarea notelor de debit de cealaltă parte din contract, în pofida lipsei caracterului decizional al acestora, nu poate fi considerată o renunțare la dreptul său eventual la plata sumelor avute în vedere. Numai o renunțare a părții menționate la acest drept sau prescripția acestui drept ar putea conduce la respingerea cererilor sale de plată, în cazul în care acestea sunt justificate prin clauzele din contracte.
(a se vedea punctele 68 și 70)
3. Împrejurarea că documentele justificative deținute de un contractant au fost ridicate de Oficiul European de Luptă Antifraudă și că acestea se numără printre excepțiile de la dreptul la acces la documente prevăzute prin Regulamentul nr. 1049/2001 nu poate justifica lipsirea de substanță a dreptului acestui contractant de a fi ascultat în cadrul procedurii de audit, în temeiul articolului 26 alineatul (3) din anexa II la contractele în cauză.
Totuși, în ceea ce privește consecințele juridice ale nerespectării dreptului de a fi ascultat al contractantului menționat, în cadrul unei acțiuni în răspundere contractuală, o astfel de neregularitate nu poate reprezenta, singură, temeiul unei eventuale obligări a Comisiei la plata către reclamant a sumelor solicitate de acesta. Astfel, în cadrul acțiunilor întemeiate pe articolul 238 CE, răspunderea contractuală a Comisiei trebuie apreciată în raport cu toate clauzele relevante din contractele în cauză invocate de părți și în temeiul tuturor elementelor disponibile în fața Tribunalului, cu respectarea principiului contradictorialității și a dreptului la apărare.
(a se vedea punctele 89 și 90)
4. În conformitate cu regula potrivit căreia orice instanță aplică propriile norme de procedură, cererile subsidiare prin care se urmărește desemnarea unui expert trebuie examinate de Tribunal în raport cu dispozițiile articolelor 65-67 din Regulamentul de procedură, consacrate activităților de cercetare judecătorească.
(a se vedea punctul 108)
5. În cazul fraudelor sau al neregularităților financiare grave constatate cu ocazia unui audit, articolul 3 alineatul (5) din anexa II la contractele în cauză prevede posibilitatea Comisiei de a recupera în întregime contribuția financiară plătită de Uniunea Europeană și urmărește astfel un scop descurajator.
Totuși, scopul urmărit prin articolul 3 alineatul (5) din anexa II, prin care se urmărește descurajarea fraudei și a neregularităților financiare grave, nu permite Comisiei să se sustragă de la aplicarea principiului executării cu bună‑credință a contractelor și de la interdicția aplicării abuzive a clauzelor contractuale, prin arogarea unor competențe discreționare în cadrul interpretării și al aplicării acestor clauze.
Având în vedere amploarea și gravitatea neregularităților financiare vădite constatate în cadrul auditului și confirmate prin înscrisurile din ancheta penală, care, în speță, au făcut obiectul dezbaterii dintre părți, recuperarea în întregime de către Comisie a contribuției financiare plătite în temeiul contractelor în cauză nu poate fi considerată o aplicare abuzivă a clauzelor articolului 3 alineatul (5) menționat. În consecință, aceasta nu prezintă caracter disproporționat în raport cu obiectivele urmărite prin clauzele relevante din contractele în cauză.
(a se vedea punctele 128, 129 și 140)
HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a șasea)
17 iunie 2010(*)
„Clauză compromisorie – Contracte încheiate în cadrul programului specific în domeniul cercetării, dezvoltării tehnologice și demonstrațiilor care se înscrie în proiectul «Qualité de la vie et gestion des ressources du vivant (Calitatea vieții și gestiunea resurselor vii) (1998-2002)» – Proiectele Seahealth și Biopal – Note de debit – Cereri de anulare – Recalificarea acțiunilor – Admisibilitate – Principiul contradictorialității și dreptul la apărare – Recuperarea integrală a contribuțiilor financiare ale Uniunii Europene – Nereguli financiare grave”
În cauzele conexate T‑428/07 și T‑455/07,
Centre d’étude et de valorisation des algues SA (CEVA), cu sediul în Pleubian (Franța), reprezentat de J.‑M. Peyrical, avocat,
reclamant,
împotriva
Comisiei Europene, reprezentată inițial de domnii L. Escobar Guerrero și W. Roels și ulterior de domnul W. Roels, în calitate de agenți, asistați de E. Bouttier, avocat,
pârâtă,
având ca obiect o cerere de anulare, în cauza T‑428/07, a notei de debit nr. 3240908670 din 20 septembrie 2007 referitoare la proiectul Seahealth și, în cauza T‑455/07, a notei de debit nr. 3240909271 din 4 octombrie 2007 referitoare la contractul Biopal, precum și obligarea Comisiei la rambursarea acestor note de debit către CEVA,
TRIBUNALUL (Camera a șasea),
compus din domnii A. W. H. Meij (raportor), președinte, V. Vadapalas și L. Truchot, judecători,
grefier: doamna T. Weiler, administrator,
având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 17 decembrie 2009,
pronunță prezenta
Hotărâre
Cadrul contractual și istoricul cauzei
1 La 24 decembrie 2002, Comisia Europeană a încheiat, între alții, cu reclamantul, Centre d’étude et de valorisation des algues SA (CEVA), societate locală franceză cu capital mixt, în calitate de coordonator al unui consorțiu, două contracte în vederea rambursării costurilor aferente unor proiecte de cercetare și de dezvoltare tehnologică. Aceste contracte au fost încheiate în temeiul Deciziei 1999/167/CE a Consiliului din 25 ianuarie 1999 de adoptare a unui program specific în domeniul cercetării, dezvoltării tehnologice și demonstrațiilor care se înscrie în proiectul „Qualité de la vie et gestion des ressources du vivant (Calitatea vieții și gestiunea resurselor vii) (1998-2002)” (JO L 64, p. 1). Unul dintre aceste contracte, denumit Seahealth (contract nr. GLK1‑CT‑2002‑02433, în continuare, „contractul Seahealth”), privește un proiect intitulat „Seaweed antioxydants as novel ingredients for better health and food quality” („Antioxidanții extrași din alge ca ingrediente noi pentru un plus de sănătate și pentru o calitate superioară a alimentelor”). Celălalt contract, denumit BIOPAL (contract nr. QLK5‑CT‑2002‑02431, în continuare, „contractul Biopal”), privește un proiect intitulat „Algae as raw material for production of bioplastics and biocomposites contributing to sustainable development of european coastal regions” („Algele ca materii prime pentru producerea bioproduselor din mase plastice și a biocompozitelor – contribuția la dezvoltarea sustenabilă a regiunilor de coastă ale Europei”).
2 Articolul 5 paragraful 1 din aceste contracte prevede că acestea sunt guvernate de legea belgiană. Pe de altă parte, contractele cuprind o clauză compromisorie în sensul articolului 238 CE. Aceste contracte sunt redactate în limba engleză.
3 Potrivit indicațiilor furnizate de reclamant și necontestate de Comisie, aceste două contracte au fost executate corespunzător între 2003 și 2005.
4 Costurile rambursabile sunt definite la articolele 22-24 din Condițiile generale comune ambelor contracte, care se găsesc în anexa II la fiecare dintre contractele menționate (denumită în continuare „anexa II”).
5 În ceea ce privește costurile de personal, articolul 23 alineatul 1 litera a) stabilește între altele:
„Toate orele de lucru consacrate contractului trebuie înregistrate pe durata proiectului, sau, în cazul coordonatorului, într‑un termen maxim de două luni de la expirarea duratei proiectului, și trebuie certificate cel puțin o dată pe lună de persoana responsabilă cu lucrările, desemnată de contractant în conformitate cu articolul 2 alineatul 2 litera a) din prezenta anexă, sau de responsabilul financiar al contractantului, abilitat conform legii.”
6 În ceea ce privește contribuția financiară a Comunității, articolul 3 alineatul 2 din anexa II prevede că, „în caz de suspiciune de fraudă sau de neregulă financiară gravă din partea unui contractant, Comisia poate suspenda plățile și/sau poate soma coordonatorul să se abțină de la orice plată către contractantul respectiv. Acesta din urmă trebuie să își execute în continuare obligațiile sale contractuale”.
7 Potrivit articolului 3 alineatul 4 din anexa II:
„În cazul în care contribuția financiară totală datorată de Comunitate, ținând seama de eventualele ajustări, inclusiv în urma unui audit financiar, precum cel vizat la articolul 26 din prezenta anexă, este inferioară valorii totale a plăților avute în vedere la alineatul 1 primul paragraf al prezentului articol, contractanții vizați rambursează diferența în euro în termenul stabilit de Comisie în cererea sa adresată prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire [...]”
8 Pe de altă parte, articolul 3 alineatul 5 prevede următoarele:
„Ulterior datei executării contractului, ulterior rezilierii contractului sau finalizării participării unui contractant, Comisia poate sau, după caz, trebuie să solicite contractantului, în urma fraudelor sau a neregulilor financiare grave constatate în cadrul unui audit, rambursarea întregii contribuții comunitare care i‑a fost plătită. La suma care trebuie rambursată se adaugă dobânzi la rata aplicată de Banca Centrală Europeană pentru operațiunile sale principale de refinanțare, majorată cu 2 %, începând din prima zi a lunii în care fondurile au fost primite de contractantul vizat. Dobânzile se aplică pentru perioada dintre primirea fondurilor și rambursarea acestora.”
9 Articolul 7 alineatul 4 litera b) din anexa II prevede între altele încetarea de îndată, din partea Comisiei, a contractului sau a participării unui contractant în cazul în care acesta din urmă „a dat declarații false pentru care i se poate atribui răspunderea sau a săvârșit omisiuni cu intenție, în vederea obținerii contribuției Comunității sau a oricărui alt avantaj prevăzut în contract”.
10 Articolul 7 alineatul 6 litera c) din anexa II prevede că, în cazul rezilierii contractului în temeiul aceluiași articol 7 alineatul 4 litera b), „Comisia poate solicita rambursarea integrală sau parțială a contribuției financiare a Comunității. La suma care trebuie rambursată se adaugă dobânzi la rata aplicată de Banca Centrală Europeană pentru operațiunile sale principale de refinanțare, majorată cu 2 %, începând din prima zi a lunii în care fondurile au fost primite de contractantul vizat. Dobânzile se aplică pentru perioada dintre primirea fondurilor și rambursarea acestora”.
11 În ce privește auditul financiar al proiectului, articolul 26 alineatul 3 din anexa II prevede următoarea procedură:
„În temeiul constatărilor realizate cu ocazia auditului financiar, se realizează un raport provizoriu, care se comunică de Comisie contractantului vizat. Acesta poate formula observații într‑un termen maxim de o lună de la primirea raportului provizoriu menționat.
Raportul final este transmis contractantului vizat. Acesta din urmă poate comunica observațiile sale Comisiei în termen de o lună de la primirea raportului final menționat. Comisia poate decide să nu țină seama de observațiile comunicate ulterior expirării acestui termen.
Pe baza concluziilor auditului, Comisia ia toate măsurile adecvate pe care le consideră necesare, inclusiv emiterea unui ordin de recuperare integrală sau parțială a plăților efectuate de aceasta.”
12 În luna mai 2006, membrii serviciilor Comisiei au realizat un audit financiar la CEVA în temeiul articolului 26 din anexa II (a se vedea punctul 11 de mai sus).
13 Prin scrisoarea din 1 august 2006, CEVA a prezentat observațiile privind proiectul de raport de audit care i‑a fost transmis în iunie 2006 și ale cărui concluzii stabileau existența unor nereguli privind cheltuielile declarate de CEVA.
14 În luna octombrie 2006, Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) a efectuat o investigație la CEVA și a ridicat originalele contractelor și ale înscrisurilor justificative, între care „evidențele orelor lucrate” pe baza contractelor în cauză, precum și corespondența și notele trimise și primite cu ocazia misiunilor. Pe de altă parte, în temeiul solicitării OLAF, acte de cercetare premergătoare privind „gestionarea de către CEVA a finanțărilor publice naționale și europene [...] obținute în ultimii ani” au fost inițiate de parchetul din Guingamp (Franța), care ulterior s‑a desesizat în favoarea instanței interregionale specializate din Rennes (Franța).
15 În raportul său final de audit adresat CEVA prin scrisoarea din 14 decembrie 2006, Comisia a menținut constatările referitoare la neregulile numeroase și grave existente în situațiile cheltuielilor.
16 Reiese din acest raport că auditorii au examinat prin sondaj, în conformitate cu dispozițiile anexei II, probele referitoare la valorile costurilor declarate. Aceștia au subliniat că prin controlul lor nu urmăreau identificarea incidentelor sau a fraudelor.
17 În acest raport final, auditorii au concluzionat în sensul ineligibilității cheltuielilor de personal pentru rambursarea acestora de către Uniunea Europeană, pentru motivul că evidențele orelor lucrate întocmite de CEVA nu erau fiabile și că numărul orelor de muncă declarate cu privire la proiectele în cauză era inexact.
18 Pe de altă parte, în concluzia generală a acestui raport, auditorii au declarat că, exceptând corecțiile sus‑menționate, referitoare în esență la costurile de personal, costurile declarate Comisiei de reclamant corespundeau valorilor înscrise în documentele contabile ale acestuia din urmă și erau justificate prin documente și prin plăți corespondente.
19 În temeiul acestor constatări, în cadrul unei ajustări a costurilor rambursabile, auditorii au arătat că, pentru anii 2003 și 2004, dintr‑o valoare totală a costurilor declarate de 465 409 euro în ce privește contractul Seahealth și de 351 430 de euro în ce privește contractul Biopal, valoarea costurilor rambursabile în raport cu contractul Seahealth, ulterior modificării, era de 110 971 de euro, iar cea a costurilor rambursabile în raport cu contractul Biopal era de 32 110 euro.
20 Prin scrisoarea din 22 ianuarie 2007, Comisia a reziliat cele două contracte, în temeiul articolului 7 alineatul 4 litera b) din anexa II, care prevede, printre altele, încetarea de îndată, din partea Comisiei, a unui contract în cazul în care un contractant a dat declarații false pentru care i se poate atribui răspunderea sau a săvârșit omisiuni cu intenție, în vederea obținerii contribuției financiare a Comunității sau a oricărui alt avantaj prevăzut în contract. În susținerea acestei decizii, Comisia a invocat pretinsa încălcare de către reclamant a articolului 22 și a articolului 23 alineatul 1 din anexa II, sus‑menționate. Comisia s‑a întemeiat pe constatările referitoare la cheltuielile de personal efectuate în raportul său final de audit și a arătat că aceste constatări fuseseră confirmate cu ocazia inspecției OLAF.
21 Prin intermediul unei scrisori din aceeași zi, întrucât a considerat că reclamantul a săvârșit nereguli financiare grave, Comisia l‑a informat în legătură cu intenția sa de a solicita rambursarea tuturor sumelor care i‑au fost plătite în executarea celor două contracte în cauză și a făcut trimitere la articolul 3 alineatele 2 și 4 din anexa II. În plus, Comisia a arătat că nu va mai efectua alte plăți în temeiul contractelor amintite.
22 Prin intermediul aceleiași scrisori, Comisia a arătat că intenționa să recupereze suma de 208 613 euro în temeiul contractului Biopal și suma de 140 320 de euro în temeiul contractului Seahealth. Comisia a solicitat reclamantului să își prezinte observațiile și să furnizeze informații, susținute de extrase bancare, cu privire la partea din sumele primite în calitate de coordonator și pe care încă nu a transferat‑o celorlalți cocontractanți.
23 Prin scrisoarea din 1 martie 2007, reclamantul și‑a prezentat observațiile și a furnizat informațiile solicitate în scrisoarea sus‑amintită a Comisiei. Acesta a arătat, în special, că nu mai era în posesia contractelor, a „evidențelor orelor lucrate”, a corespondenței și a notelor schimbate cu ocazia misiunilor, ridicate de OLAF.
24 În urma acestei scrisori, Comisia a reevaluat valoarea sumelor care urmau să fie rambursate. Prin scrisoarea din 20 martie 2007, Comisia a informat CEVA în legătură cu intenția de a solicita rambursarea unor sume în cuantum de 205 745 de euro în ce privește contractul Biopal și în cuantum de 189 703 euro în ce privește contractul Seahealth și l‑a invitat din nou să își prezinte observațiile. În anexă la această scrisoare, i‑a transmis o copie a contractelor și a raportului de audit.
25 Prin scrisoarea din 3 aprilie 2007, reclamantul l‑a concediat pe directorul său general pentru motivul unor „nereguli foarte grave în gestiune și în întocmirea documentelor contabile”.
26 Prin scrisoarea din 25 mai 2007, reclamantul și‑a prezentat observațiile. Acesta a arătat mai întâi că se afla în imposibilitatea de a‑și asigura apărarea. Astfel, în cadrul cercetării premergătoare care avea ca obiect gestionarea de către CEVA a finanțărilor publice naționale și comunitare pe care le obținuse în ultimii ani, începută la solicitarea OLAF, parchetul din Rennes a confirmat că intenționa ca documentele ridicate de OLAF să rămână inaccesibile pe întreaga durată a urmăririi penale și a refuzat transmiterea către CEVA a unei copii a acestor documente. În consecință, reclamantul a solicitat Comisiei transmiterea unei copii a „înscrisurilor în temeiul cărora [aceasta] și‑a formulat concluziile cu privire la [CEVA], precum și [a celor] care au stat la baza raportului OLAF”. În continuare, reclamantul a arătat, în aceeași scrisoare, că, în urma auditului Comisiei și a investigației OLAF, a instituit un nou sistem de „evidențe ale orelor lucrate”, aplicat diferitelor proiecte începând din luna februarie 2007, cu recalcularea orelor lucrate începând de la 1 ianuarie 2007. Pe de altă parte, CEVA ar fi instituit un nou model de calcul al costurilor, care permitea recalcularea costurilor pentru proiectele vechi. În consecință, reclamantul propunea, pe baza documentelor aflate în posesia Comisiei, să se întocmească din nou, pe cheltuiala sa, situațiile cheltuielilor aferente contractelor în cauză, de către un prestator de servicii independent, ales de comun acord.
27 Prin scrisoarea din 21 august 2007, OLAF a refuzat să transmită reclamantului documentele și concluziile investigației sale, în special pentru motivul că acestea ar privi o investigație în curs și că, în consecință, ar fi aplicabil regimul excepțiilor de la dreptul de acces la documente, prevăzut în Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2001 privind accesul public la documentele Parlamentului European, ale Consiliului și ale Comisiei (JO L 145, p. 43, Ediție specială, 01/vol. 3, p. 76).
28 Prin scrisoarea din 28 august 2007, Comisia a răspuns la scrisoarea reclamantului din 25 mai 2007, sus‑menționată, în sensul că raportul de audit și contractele care i‑au fost transmise erau suficiente pentru ca reclamantul să își asigure apărarea. Comisia a subliniat că OLAF a formulat constatări prin care doar confirma rezultatele auditului Comisiei. Aceasta a arătat că noul sistem de gestiune a orelor lucrate instituit de reclamant nu ar permite recalcularea numărului efectiv de ore consacrate proiectului decât pe baza „evidențelor orelor lucrate” semnate de membrii personalului și de superiorii lor ierarhici cu ocazia executării proiectului. În consecință, Comisia a comunicat reclamantului decizia sa de a solicita, în temeiul articolului 3 alineatul 5 din anexa II, rambursarea integrală a sumelor care i‑au fost plătite în temeiul contractelor Seahealth și Biopal.
29 Prin scrisoarea din 9 octombrie 2007, Comisia, deși a arătat că reclamantul „[a încercat] cu bună‑credință să găsească o soluție rezonabilă și echitabilă”, a confirmat că, în urma gravelor nereguli financiare săvârșite de reclamant în cadrul gestionării proiectelor vizate, avea obligația de a recupera de la reclamant sumele plătite.
30 În consecință, CEVA a achitat, în baza notei de debit nr. 3240908670 din 20 septembrie 2007, suma totală de 189 703 euro, care îi fusese plătită în temeiul contractului Seahealth, și, în baza notei de debit nr. 3240909271 din 4 octombrie 2007, suma totală de 205 745 de euro, care i‑a fost plătită în temeiul contractului Biopal.
Procedura și concluziile părților
31 Prin cererile introductive depuse la grefa Tribunalului la 22 noiembrie și, respectiv, la 14 decembrie 2007, reclamantul a introdus prezentele acțiuni.
32 La 16 iunie 2008, în cadrul măsurilor de organizare a procedurii prevăzute la articolul 64 din Regulamentul de procedură al Tribunalului, a avut loc o întâlnire în prezența judecătorului raportor, cu participarea reprezentanților părților, în vederea clarificării anumitor aspecte și a facilitării inițierii unor discuții între ele în scopul unei eventuale soluționări amiabile a prezentelor litigii. Părțile și‑au prezentat observațiile și s‑a convenit că, în termen de o lună, Comisia va transmite Tribunalului dacă este dispusă să reia discuțiile cu CEVA în vederea încheierii unui acord pe cale amiabilă. Prin scrisoarea din 10 iulie 2008, Comisia a informat Tribunalul că se găsește în imposibilitatea de a iniția aceste discuții.
33 Procedura scrisă a fost declarată terminată la 29 octombrie 2008.
34 Prin Ordonanța din 27 noiembrie 2009, președintele Camerei a șasea a dispus, după ascultarea părților, reunirea cauzelor T‑428/07 și T‑455/07 pentru buna desfășurare a procedurii orale și în vederea pronunțării hotărârii.
35 Pe baza raportului judecătorului raportor, Tribunalul (Camera a șasea) a decis deschiderea procedurii orale. În cadrul măsurilor de organizare a procedurii, acesta a invitat părțile să răspundă la anumite întrebări scrise. Părțile au răspuns acestei solicitări, iar Comisia a depus anumite înscrisuri.
36 Pledoariile părților și răspunsurile acestora la întrebările orale adresate de Tribunal au fost ascultate în ședința din 17 decembrie 2009.
37 Reclamantul solicită Tribunalului:
– anularea notelor de debit nr. 3240908670 și 3240909271;
– obligarea Comisiei la rambursarea sumelor plătite în temeiul acestor note de debit;
– cu titlu subsidiar, anularea notelor de debit în măsura în care prin acestea se solicită rambursarea integrală a sumelor care i‑au fost plătite în cadrul contractelor Biopal și Seahealth și obligarea Comisiei la rambursarea sumelor plătite în temeiul acestor note de debit;
– cu titlu încă mai subsidiar, desemnarea unui expert.
38 Comisia solicită Tribunalului:
– declararea acțiunilor în anulare ca fiind inadmisibile;
– cu titlu subsidiar, respingerea cererilor prin care se solicită reducerea sumelor stabilite prin notele de debit și desemnarea unui expert;
– ca ultim subsidiar, amânarea pronunțării până când procedura penală în curs în Franța va fi permis CEVA să ia cunoștință de documentele pe care le consideră necesare pentru apărarea intereselor sale;
– obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
Cu privire la admisibilitate
Argumentele părților
39 Fără a invoca o excepție propriu‑zisă de inadmisibilitate, Comisia susține, cu titlu principal, că prezentele acțiuni prin care se urmărește anularea notelor de debit sus‑menționate sunt inadmisibile.
40 Comisia consideră că prezentele acțiuni nu pot fi recalificate de Tribunal.
41 Comisia arată că o acțiune introdusă sub forma unei acțiuni în anulare nu poate fi recalificată de Tribunal drept acțiune în răspundere contractuală decât în mod excepțional, în cazul în care în cererea introductivă este invocată încălcarea legii aplicabile contractului. Simpla preluare textuală a clauzelor contractului nu ar permite o astfel de recalificare.
42 Comisia amintește în această privință că, în Ordonanța Tribunalului din 26 februarie 2007, Evropaïki Dynamiki/Comisia (T‑205/05, nepublicată în Repertoriu, punctul 57), Tribunalul a decis că „nu poate realiza o astfel de recalificare întrucât, contrar celor prevăzute la articolul 44 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul de procedură, reclamanta nu expune, nici măcar în mod sumar, niciun motiv, argument sau critică întemeiată pe încălcarea dreptului luxemburghez [aplicabil în speță] sau pe prevederi punctuale ale contractului”.
43 În această privință, Comisia susține că un motiv trebuie să reprezinte o pretenție întemeiată pe încălcarea legii. De aici, Comisia deduce că, în Ordonanța Evropaïki Dynamiki/Comisia, citată anterior, Tribunalul a arătat numai cu titlu suplimentar și având în vedere numai situația de fapt din speță că reclamanta nu invocase nicio încălcare a clauzelor contractului. Această interpretare ar fi confirmată prin Ordonanța Tribunalului din 2 aprilie 2008, Maison de l’Europe Avignon Méditerranée/Comisia (T‑100/03, nepublicată în Repertoriu).
44 De altfel, orice altă soluție ar aduce atingere dreptului la apărare și principiului contradictorialității. În consecință, prezentele acțiuni nu ar putea fi recalificate drept acțiuni în răspundere contractuală în măsura în care, contrar articolului 44 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul de procedură, cererile introductive formulate de CEVA nu conțin niciun motiv întemeiat pe încălcarea legislației belgiene, singura aplicabilă contractului.
45 Reclamantul contestă această argumentație. În memoriul său în replică, acesta arată că, în cazul în care este sesizat cu o acțiune în anulare sau cu o acțiune în despăgubire, deși litigiul este de natură contractuală, Tribunalul recalifică acțiunea menționată.
Aprecierea Tribunalului
46 Cu titlu introductiv, trebuie amintit că reclamantul este cel care trebuie să aleagă temeiul juridic al acțiunii sale, nefiind de competența instanței să aleagă temeiul juridic cel mai adecvat (a se vedea în acest sens Ordonanța Tribunalului Evropaïki Dynamiki/Comisia, citată anterior, punctul 38, și Ordonanța Tribunalului din 6 octombrie 2008, Austrian Relief Program/Comisia, T‑235/06, Rep., p. II‑207, punctul 32).
47 În speță, deși cererile introductive nu se întemeiază expres pe dispozițiile care reglementează acțiunea în anulare, reiese din examinarea acestora că acțiunile prin care se solicită anularea notelor de debit din 20 septembrie și din 4 octombrie 2007, referitoare la contractele Seahealth și, respectiv, Biopal (denumite în continuare „notele de debit”), se întemeiază astfel implicit pe dispozițiile aferente acestora.
48 În plus, în cadrul acestor acțiuni în anulare, reclamantul a depus de asemenea cereri de emitere a unor somații. Astfel, în concluziile prezentate, reclamantul solicită, în primul rând, anularea notelor de debit sus‑menționate. În al doilea rând, reclamantul solicită Tribunalului obligarea Comisiei la rambursarea sumelor stabilite în aceste note de debit, pe care între timp le‑a plătit.
49 În ceea ce privește acest al doilea capăt de cerere al acțiunilor, trebuie să se arate că, în speță, nu poate fi interpretat independent de cererile de anulare a notelor de debit, drept cereri în pretenții autonome derivate din contracte și întemeiate implicit pe articolul 238 CE, care ar fi fost prezentate în paralel cu cererile de anulare. Astfel, chiar dacă argumentația formulată de reclamant în cererile introductive este întemeiată în special pe clauzele contractelor respective, cererile introductive sunt intitulate „cereri introductive de anulare”. În plus, reclamantul nu arată că aceste cereri introductive ar cuprinde cereri în pretenții. În special, în replici, reclamantul nu contestă că acțiunile sunt formulate în mod inadecvat, ci susține că acestea trebuie recalificate.
50 În consecință, reclamantul a întemeiat prezentele acțiuni numai pe articolul 230 CE.
51 În temeiul articolului 230 CE, instanțele comunitare exercită controlul legalității actelor adoptate de instituții și destinate să producă efecte juridice obligatorii față de terți, modificând în mod distinct situația juridică a acestora (Ordonanța Tribunalului din 10 aprilie 2008, Imelios/Comisia, T‑97/07, nepublicată în Repertoriu, punctul 21, și Ordonanța Tribunalului Austrian Relief Program/Comisia, citată anterior, punctul 34).
52 Potrivit unei jurisprudențe constante, actele adoptate de instituții care se înscriu într‑un cadru pur contractual de care nu pot fi disociate nu figurează, tocmai din cauza naturii lor, printre actele vizate la articolul 249 CE și a căror anulare poate fi solicitată în temeiul articolului 230 CE (Ordonanța Tribunalului din 10 mai 2004, Musée Grévin/Comisia, T‑314/03 și T‑378/03, Rec., p. II‑1421, punctul 64, și Ordonanța Tribunalului Austrian Relief Program/Comisia, citată anterior, punctul 35).
53 În speță, este suficient să se constate că notele de debit se înscriu în cadrul contractelor Seahealth și Biopal, de care sunt indisociabile. Astfel, prin aceste note de debit, Comisia urmărește rambursarea contribuției plătite reclamantului pe baza acestor contracte, întemeindu‑se pe clauzele contractuale prevăzute în special la articolul 3 din anexa II.
54 Rezultă de aici că, prin însăși natura lor, aceste note de debit nu constituie decizii administrative din sfera actelor prevăzute la articolul 249 CE, a căror anulare poate fi solicitată instanței comunitare în temeiul articolului 230 CE.
55 Prin urmare, prezentele acțiuni nu pot fi declarate admisibile în măsura în care urmăresc anularea notelor de debit în temeiul articolului 230 CE.
56 În ceea ce privește cererile sus‑vizate de emitere a unor somații, acestea sunt de asemenea inadmisibile întrucât au fost introduse în temeiul articolului 230 CE (a se vedea punctele 49 și 50 de mai sus), în măsura în care, în conformitate cu o jurisprudență constantă, instanța comunitară, în cadrul controlului de legalitate pe care îl exercită, nu are competența de a adresa somații instituțiilor sau de a se substitui acestora din urmă, ci revine autorității vizate obligația să ia măsurile impuse de executarea hotărârii pronunțate în cadrul unei acțiuni în anulare (Hotărârea Tribunalului din 27 ianuarie 1998, Ladbroke Racing/Comisia, T‑67/94, Rec., p. II‑1, punctul 200 și jurisprudența citată).
57 Totuși, potrivit unei jurisprudențe consacrate, în situația în care este sesizat cu o acțiune în anulare sau cu o acțiune în despăgubire, deși acțiunea este în realitate de natură contractuală, Tribunalul recalifică acțiunea, în cazul în care sunt întrunite condițiile acestei recalificări (Hotărârea Tribunalului din 19 septembrie 2001, Lecureur/Comisia, T‑26/00, Rec., p. II‑2623, punctul 38, Ordonanța Tribunalului Musée Grévin/Comisia, citată anterior, punctul 88, și Ordonanța Tribunalului din 9 iunie 2005, Helm Düngemittel/Comisia, T‑265/03, Rec., p. II‑2009, punctul 54).
58 În această privință, contrar susținerilor Comisiei, nu reiese din jurisprudență că o astfel de recalificare este subordonată condiției invocării în cererea introductivă a legii aplicabile contractului. Dimpotrivă, reiese în special de la punctele 38-40 din Hotărârea Lecureur/Comisia, citată anterior, că Tribunalul a acceptat să recalifice o acțiune întemeiată pe articolul 230 CE în susținerea căreia reclamantul invoca numai încălcarea de către Comisie a obligațiilor sale contractuale.
59 În plus, din jurisprudență reiese că, în prezența unui litigiu de natură contractuală, Tribunalul se consideră în imposibilitatea de a recalifica o acțiune în anulare fie atunci când voința expresă a reclamantului de a nu își întemeia cererea pe articolul 238 CE se opune unei astfel de recalificări (a se vedea în acest sens Ordonanțele Musée Grévin/Comisia, citată anterior, punctul 88, și Maison de l’Europe Avignon Méditerranée/Comisia, citată anterior, punctul 54), fie atunci când acțiunea nu se întemeiază pe niciun motiv referitor la încălcarea normelor care reglementează raportul contractual în cauză, indiferent dacă este vorba despre clauzele contractuale sau despre dispozițiile reglementării naționale desemnate în contract (a se vedea în acest sens Ordonanțele citate anterior Evropaïki Dynamiki/Comisia, punctul 57, și Imelios/Comisia, punctul 33).
60 Interpretarea restrictivă a Ordonanței Evropaïki Dynamiki/Comisia, citată anterior, efectuată de Comisie se întemeiază pe o accepțiune eronată a noțiunii de motiv, în special în sensul articolului 44 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul de procedură. În această privință, definiția Comisiei, potrivit căreia, în cadrul unei acțiuni în răspundere contractuală, un motiv poate fi fondat numai pe încălcarea legii naționale care guvernează contractele, nu poate fi admisă. Astfel, clauzele contractuale, împreună cu legea națională aplicabilă și în cadrul creat de aceasta, formează normele care reglementează raportul contractual. De altfel, interpretarea unui contract în raport cu dispozițiile dreptului național aplicabil nu se justifică decât în cazul unei incertitudini privitoare la conținutul contractului sau la semnificația anumitor clauze din acesta (Hotărârea Tribunalului din 19 noiembrie 2008, Comisia/Premium, T‑316/06, nepublicată în Repertoriu, punctul 53). În consecință, întrucât noțiunea „motiv” acoperă orice argument de drept sau de fapt care, în cazul în care este considerat întemeiat de către instanță, poate conduce la admiterea cererilor părții care îl invocă, nu se poate nega că, precum în cazul invocării legii naționale aplicabile, invocarea clauzelor contractuale constituie un motiv caracteristic al unei acțiuni întemeiate pe articolul 238 CE.
61 Or, este suficient ca unul dintre motivele caracteristice unei acțiuni întemeiate pe articolul 238 CE să fie invocat în cererea introductivă, în conformitate cu dispozițiile articolului 44 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, pentru ca acțiunea respectivă să poată fi recalificată fără a se aduce atingere dreptului la apărare al instituției pârâte. În acest context, în cazul în care, astfel cum recunoaște Comisia, se admite că o acțiune în anulare poate fi recalificată drept acțiune întemeiată pe articolul 238 CE, în cazul în care reclamantul invocă motive legate de încălcarea legii naționale care guvernează contractul, nimic nu autorizează nerecunoașterea aceluiași conținut juridic, în scopul unei eventuale recalificări, motivelor întemeiate pe încălcarea obligațiilor contractuale.
62 Ordonanța Maison de l’Europe Avignon Méditerranée/Comisia, citată anterior, invocată de Comisie, nu permite infirmarea acestei analize. Este adevărat că, la punctul 23 al acestei ordonanțe, Tribunalul a arătat că reclamantul nu a prezentat „niciun motiv, argument sau critică întemeiată pe încălcarea legislației belgiene, care [era] singura aplicabilă convenției în cauză în temeiul clauzei compromisorii prevăzute în convenția amintită”. Astfel, acesta nu a menționat nici lipsa motivelor întemeiate pe încălcarea unei clauze din contract. Totuși, din această ordonanță nu rezultă că fuseseră invocate astfel de motive. În plus, motivul sus‑menționat nu constituie singurul motiv care a justificat refuzul recalificării acțiunii. Astfel, Tribunalul a luat de asemenea în considerare în această ordonanță împrejurarea esențială indicată de reclamant în mod explicit că acțiunea sa era întemeiată pe articolul 230 CE.
63 În speță, se impune să se constate că, astfel cum arată reclamantul în memoriile în replică, în susținerea recalificării acțiunilor, cererile introductive se întemeiază expres pe clauzele contractelor în cauză, respectiv pe articolul 26 și pe articolul 3 alineatele 4 și 5 din anexa II. Reclamantul contestă în special interpretarea și aplicarea de către Comisie a articolului 3 alineatul 5 din anexa II, care permite o rambursare integrală a sumelor plătite și pe baza căruia au fost emise notele de debit, deși din neregulile constatate ar reieși o diferență relativ redusă între situațiile cheltuielilor prezentate Comisiei și cheltuielile rambursabile. Reclamantul reproșează Comisiei că nu s‑a întemeiat pe articolul 3 alineatul 4 din anexa II, care abilitează această instituție să solicite rambursarea diferenței constatate în urma unui audit financiar. În conformitate cu dispozițiile articolului 44 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul de procedură, cererile introductive cuprind astfel o expunere clară și cuprinzătoare a motivului întemeiat pe nelegalitatea, în raport cu clauzele contractuale, a recuperării integrale a contribuției financiare plătite în temeiul contractelor în cauză.
64 În consecință, prezentele acțiuni pot fi recalificate drept cereri întemeiate pe articolul 238 CE, în măsura în care în acestea se invocă în special încălcarea clauzelor contractuale. În consecință, aceste acțiuni sunt admisibile.
Cu privire la fond
65 Reclamantul invocă, cu titlu principal, încălcarea principiului contradictorialității și a dreptului la apărare și, cu titlu subsidiar, nelegalitatea recuperării integrale a sumelor plătite.
66 Comisia susține, cu titlu introductiv, că, deși prezentele acțiuni sunt recalificate drept cereri în pretenții, în orice situație, acestea nu sunt fondate, ca urmare a naturii de act pregătitor a notelor de debit.
67 Comisia arată că notele de debit prezintă caracter pur pregătitor și informativ, în vederea unei eventuale decizii a Comisiei de continuare a procedurii de recuperare în temeiul articolului 256 CE. Indiferent de natura prezentelor acțiuni, astfel de note de debit nu ar constitui acte supuse căilor de atac. De aici, Comisia deduce că, dacă prezentele acțiuni sunt recalificate drept acțiuni în răspundere contractuală, acestea trebuie respinse ca nefondate, pentru motivul că întocmirea notelor de debit în cauză nu poate constitui o faptă ilicită și nu poate reprezenta cauza prejudiciului pretins suferit de CEVA ca urmare a rambursării sumelor solicitate de Comisie.
68 În această privință, în primul rând, este suficient să se amintească faptul că, în materie contractuală, Comisia este supusă principiilor care guvernează contractele (a se vedea Concluziile avocatului general Kokott prezentate în cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea Curții din 17 martie 2005, Comisia/AMI Semiconductor Belgium și alții, C‑294/02, Rec., p. I‑2175, p. I‑2178, punctul 170). În principiu, în acest cadru, Comisia nu dispune de dreptul de a adopta acte unilaterale (a se vedea în acest sens Ordonanța Musée Grévin/Comisia, citată anterior, punctul 85). În consecință, nu are obligația de a adresa acte de natură decizională contractantului vizat, în scopul executării de către acesta a obligațiilor sale contractuale de natură financiară, ci, dacă este cazul, are obligația de a sesiza instanța competentă cu o cerere în pretenții.
69 În acest context juridic și în măsura în care prezentele acțiuni sunt recalificate drept acțiuni prin care se solicită plata sumelor rambursate de reclamant pe baza notelor de debit care i‑au fost adresate, aceste acțiuni în pretenții trebuie examinate din perspectiva clauzelor contractuale invocate de părți. În cadrul unor astfel de acțiuni în răspundere contractuală, argumentul Comisiei întemeiat pe natura juridică a notelor de debit este, în consecință, lipsit de orice relevanță. Astfel, sesizat cu prezentele cereri în pretenții în temeiul articolului 238 CE, Tribunalul trebuie numai să determine dacă, în raport cu clauzele contractelor, Comisia este abilitată să recupereze în întregime valorarea contribuțiilor financiare plătite reclamantului.
70 În cadrul acestei examinări, împrejurarea că reclamantul a rambursat sumele solicitate de Comisie prin intermediul notelor de debit, chiar dacă acestea din urmă nu constituie decizii cauzatoare de prejudiciu (a se vedea punctele 52-54), este lipsită de incidență. Astfel, achitarea notelor de debit de către reclamant, în pofida lipsei caracterului decizional al acestora, nu poate fi considerată o renunțare la dreptul său eventual la plata sumelor avute în vedere. Or, numai o renunțare a părții menționate la acest drept sau prescripția acestui drept, care de altfel nu au fost invocate de Comisie, ar putea conduce la respingerea cererilor sale în pretenții, în cazul în care acestea sunt justificate prin clauzele din contracte (a se vedea, prin analogie, Hotărârea Curții din 11 februarie 1993, Cebag/Comisia, C‑142/91, Rec., p. I‑553, punctul 18).
71 În al doilea rând, prezentele acțiuni în pretenții nu ar putea fi interpretate nicidecum, astfel cum sugerează argumentația introductivă a Comisiei, drept cereri de despăgubire pentru prejudiciul pe care l‑ar fi suferit reclamantul ca urmare a trimiterii de către Comisie a notelor de debit, cu încălcarea obligațiilor sale contractuale. Astfel, prin aceste acțiuni se solicită numai ca Tribunalul să oblige Comisia la plata către reclamant a sumelor menționate în notele de debit, sume care aceasta din urmă consideră că îi sunt datorate în temeiul executării contractelor. În consecință, în cadrul acestor acțiuni, Tribunalul nu are competența de a controla legalitatea notelor de debit. Așadar, se impune constatarea caracterului inoperant al argumentului Comisiei întemeiat pe ideea că întocmirea notelor de debit nu poate constitui o faptă ilicită săvârșită cu ocazia executării contractului.
72 În consecință, argumentația inițială a Comisiei trebuie respinsă.
Cu privire la motivul întemeiat pe încălcarea principiului contradictorialității și a dreptului la apărare
Argumentele părților
73 Reclamantul invocă încălcarea principiului contradictorialității și a dreptului la apărare. Acesta se întemeiază pe articolul 41 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, proclamată la 7 decembrie 2000 la Nisa (JO C 364, p. 1), privitor la dreptul la bună administrare, care include, în principal, dreptul oricărei persoane de a fi ascultată înainte de luarea oricărei măsuri individuale care ar putea să îi aducă atingere, precum și dreptul de acces la dosarul propriu, pe articolul 42 din carta amintită, referitor la dreptul de acces la documente, și pe articolul 48 din aceeași cartă, care consacră prezumția de nevinovăție și dreptul la apărare.
74 Reclamantul reproșează în esență Comisiei că s‑a întemeiat, pe de o parte, pe concluziile investigației OLAF și, pe de altă parte, pe „evidențele orelor lucrate” aferente celor două contracte în cauză. Or, reclamantul nu ar fi avut niciodată cunoștință de concluziile OLAF, iar „evidențele orelor lucrate” ar fi fost ridicate anterior întocmirii raportului final de audit. În consecință, reclamantul nu ar fi fost ascultat în mod legal anterior deciziei Comisiei de a solicita rambursarea integrală a contribuțiilor financiare plătite în temeiul acestor contracte.
75 Comisia ar fi încălcat principiul bunei administrări cu ocazia realizării auditului financiar, în măsura în care raportul de audit se referă nu numai la „evidențele orelor lucrate”, ci și la concluziile investigației OLAF. În plus, Comisia ar fi încălcat principiul contradictorialității, întrucât nu a comunicat CEVA „evidențele orelor lucrate”, precum și concluziile OLAF.
76 În memoriile sale în replică, reclamantul menționează comportamentul Comisiei, pe care îl consideră părtinitor și inechitabil, în cadrul altor contracte încheiate cu această instituție.
77 Comisia contestă această argumentare. Aceasta susține că principiul contradictorialității a fost respectat, în măsura în care reclamantul avea cunoștință de toate înscrisurile, al căror autor era, și pe care Comisia s‑a întemeiat în vederea stabilirii notelor de debit, având în vedere raportul de audit. În plus, reclamantul l‑ar fi concediat pe directorul său general pentru culpă gravă, achiesând la concluziile Comisiei privitoare la neregulile pe care le‑ar fi săvârșit în gestionarea „evidențelor orelor lucrate”. În consecință, ar fi incoerent să se conteste aceste concluzii.
78 Pe de altă parte, Comisia nu s‑ar fi întemeiat pe concluziile raportului OLAF pentru a solicita rambursarea sumelor plătite.
Aprecierea Tribunalului
79 Articolul 26 alineatul 3 din anexa II conferă contractantului vizat dreptul de a‑și prezenta observațiile cu privire la raportul provizoriu de audit și cu privire la raportul final de audit.
80 În speță, în primul rând, se impune să se examineze critica potrivit căruia Comisia ar fi încălcat dreptul reclamantului de a fi ascultat în cadrul procedurii de audit, în măsura în care reclamantul nu a avut acces la raportul OLAF.
81 În această privință, este suficient să se constate că nici raportul de audit, nici decizia Comisiei de a solicita rambursarea contribuțiilor financiare plătite în temeiul contractelor în cauză nu au la bază concluziile OLAF.
82 Reiese în mod explicit din raportul final de audit, pe care s‑a întemeiat Comisia, că auditorii au făcut o distincție între controlul financiar pe care l‑au realizat în conformitate cu dispozițiile contractuale și controlul efectuat de OLAF. Așadar, reiese cu claritate că acest raport nu ia în considerare concluziile OLAF. Astfel, s‑a arătat expres că acesta are ca obiect examinarea probelor referitoare la costurile declarate, că nu urmărește să detecteze „incidențe” sau fraude și că a fost întocmit sub rezerva oricărei constatări suplimentare efectuate de serviciile OLAF.
83 În plus, reiese în special din scrisoarea din 28 august 2007 adresată de Comisie reclamantului că această instituție s‑a întemeiat numai pe constatările efectuate în raportul final de audit. În ceea ce privește concluziile OLAF, Comisia s‑a limitat să precizeze, în corespondența menționată, că în concluziile OLAF se confirmau declarațiile efectuate de auditori.
84 De aici rezultă că, în speță, invocarea raportului OLAF nu este pertinentă, întrucât recuperarea în întregime a contribuției financiare plătite, contestată de reclamant, nu se întemeia pe acest raport și nici pe începerea ulterioară a cercetării penale împotriva reclamantului.
85 În aceste condiții, împrejurarea că reclamantul nu a avut acces la raportul OLAF nu poate aduce atingere principiului contradictorialității și dreptului acestuia de a fi ascultat în cadrul procedurii de audit. În ceea ce privește argumentul referitor la prezumția de nevinovăție, acesta nu este susținut și trebuie de asemenea respins ca nefondat.
86 În al doilea rând, în ceea ce privește motivul întemeiat pe faptul că reclamantul nu mai deținea „evidențele orelor lucrate” atunci când și‑a prezentat observațiile cu privire la raportul final de audit, trebuie subliniat că, în contradicție cu susținerile Comisiei, împrejurarea că reclamantul este autorul „evidențelor orelor lucrate” nu permite să se prezume că acesta a fost ascultat în mod valabil, mai ales că nu mai avea acces la aceste documente, ca urmare a ridicării lor de către OLAF. Pe de altă parte, împrejurarea că reclamantul a admis existența unor nereguli, în timp ce nu mai avea acces la „evidențele orelor lucrate”, nu poate în niciun caz determina prezumția că a fost în măsură să se apere și că a recunoscut toate neregulile care i‑au fost reproșate, precum și gravitatea acestora.
87 În speță, deși Comisia nu invocă acest aspect, trebuie observat că reclamantul deținea în continuare „evidențele orelor lucrate” atunci când a prezentat observații cu privire la raportul provizoriu de audit. În schimb, acesta nu mai deținea aceste „evidențe ale orelor lucrate” atunci când a prezentat observații cu privire la raportul final de audit.
88 În aceste condiții, chiar dacă reclamantul nu contestă confirmarea de către Comisie a concluziilor raportului provizoriu de audit în raportul final de audit, acesta nu și‑a putut totuși exercita în mod util dreptul de a fi ascultat cu privire la raportul final de audit, în conformitate cu articolul 26 alineatul 3 din anexa II. Reclamantul nu a fost în măsură nici să se pronunțe ulterior în deplină cunoștință de cauză cu privire la existența și la gravitatea neregulilor financiare constatate, în urma scrisorilor sus‑menționate ale Comisiei din 22 ianuarie 2007 și din 20 martie 2007, prin care a fost informat în legătură cu intenția acestei instituții de a solicita rambursarea integrală a contribuțiilor financiare care îi fuseseră acordate în temeiul celor două contracte în cauză.
89 În această privință, împrejurarea că documentele justificative deținute de contractantul vizat, respectiv „evidențele orelor lucrate”, au fost ridicate de OLAF și că, în consecință, potrivit Comisiei, acestea se numără printre excepțiile de la dreptul la acces la documente prevăzute în Regulamentul nr. 1049/2001 nu poate justifica lipsirea de substanță a dreptului acestui contractant de a fi ascultat în cadrul procedurii de audit, în temeiul articolului 26 alineatul (3) din anexa II.
90 Totuși, în ceea ce privește consecințele juridice ale nerespectării, în speță, a dreptului reclamantului de a fi ascultat, în temeiul articolului 26 alineatul 3 din anexa II, este important să se sublinieze că, în cadrul prezentelor acțiuni în răspundere contractuală, o astfel de neregularitate nu poate reprezenta, singură, temeiul unei eventuale obligări a Comisiei la plata către reclamant a sumelor solicitate de acesta. Astfel, în cadrul prezentelor acțiuni, întemeiate pe articolul 238 CE, răspunderea contractuală a Comisiei trebuie apreciată în raport cu toate clauzele relevante din contractele în cauză invocate de părți și în temeiul tuturor elementelor disponibile în fața Tribunalului, cu respectarea principiului contradictorialității și a dreptului la apărare.
91 Pe de altă parte, încălcarea dreptului reclamantului de a fi ascultat în temeiul articolului 26 alineatul 3 din anexa II sus‑menționată ar putea, dacă este cazul, să fie luată în considerare în cadrul examinării unei cereri de despăgubire – în special sub forma unei cereri de daune interese compensatorii – pentru eventualul prejudiciu produs prin această neregularitate, în cazul în care dreptul național aplicabil prevede posibilitatea unei astfel de despăgubiri în cazul încălcării obligațiilor contractuale.
92 Totuși, în speță, reclamantul nu solicită despăgubirea pentru un eventual prejudiciu care ar rezulta din încălcarea dreptului său de a fi ascultat în temeiul articolului 26 alineatul 3 din anexa II. Astfel, prin prezentele acțiuni se solicită numai obligarea Comisiei la restituirea către reclamant a sumelor pe care acesta le‑ar fi rambursat acestei instituții fără să fi fost datorate, ulterior primirii notelor de debit sus‑menționate.
93 În ceea ce privește argumentele reclamantului referitoare la comportamentul invocat al Comisiei în cadrul altor contracte, în orice caz, acestea trebuie respinse în măsura în care nu prezintă nicio legătură cu obiectul litigiilor de față.
94 În consecință, în împrejurările prezentului litigiu, motivul întemeiat pe încălcarea principiului contradictorialității și a dreptului la apărare al reclamantului este inoperant.
95 În speță, având în vedere ansamblul elementelor care au fost prezentate și cu privire la care părțile și‑au putut prezenta observațiile fie în memorii, fie în răspunsurile scrise la întrebările Tribunalului, fie în ședință, revine Tribunalului sarcina de a examina cererile în pretenții ale reclamantului.
96 În această privință, reiese din răspunsurile scrise ale părților la întrebările scrise adresate de Tribunal anterior ședinței că reclamantul, în calitatea sa de învinuit, și Comisia, în calitate de parte civilă, aveau în continuare acces la toate înscrisurile din procedura penală din Franța, care cuprindeau în special documentele reclamantului, între care „evidențele orelor lucrate” referitoare la proiectele Seahealth și Biopal, care fuseseră ridicate de OLAF.
97 În acest context, întrucât reclamantul a putut avea acces la toate înscrisurile pe care le consideră necesare în apărare, cererea Comisiei, formulată ca ultim subsidiar, prin care se urmărește suspendarea procedurii a rămas fără obiect. În consecință, nu este necesară pronunțarea cu privire la această cerere.
98 Așadar, trebuie să se examineze în continuare motivul întemeiat pe nelegalitatea recuperării integrale a sumelor în litigiu, având în vedere ansamblul elementelor disponibile în prezent la care reclamantul a avut acces și cu privire la care acesta și‑a putut exprima punctul de vedere în răspunsurile la întrebările scrise adresate de Tribunal și în ședință.
Cu privire la motivul întemeiat pe nelegalitatea recuperării integrale a sumelor plătite reclamantului în temeiul contractelor Seahealth și Biopal
Argumentele părților
99 Reclamantul amintește că articolul 3 alineatul 5 din anexa II prevede că numai în caz de fraudă sau de nereguli financiare grave constatate în cadrul unui audit, Comisia poate solicita rambursarea integrală a contribuției comunitare plătite cocontractantului.
100 În speță, reclamantul recunoaște existența unor „lacune flagrante de înregistrare a orelor” în perioada care corespunde executării contractelor în cauză. Acesta nu contestă incoerențele și lipsa de transparență a sistemului „evidențelor orelor lucrate”, subliniate în cadrul auditului Comisiei. Totuși, aceste erori sau aceste fapte ilicite nu ar permite repunerea în discuție a realității și a calității activității realizate de reclamant, care nu ar fi contestate de Comisie. În plus, acestea nu ar fi suficient de grave pentru a justifica aplicarea articolului 3 alineatul 5 din anexa II.
101 Reclamantul sugerează aplicarea retroactivă în cazul contractelor în cauză a noului său sistem de control al gestiunii, care permite o urmărire riguroasă a orelor și a costurilor, instituit în 2007 și fondat, pe de o parte, pe costurile și pe orele consacrate direct proiectului avut în vedere și, pe de altă parte, pe cele împărțite între proiecte. Potrivit noilor estimări cifrice realizate cu ajutorul acestei metode, diferența dintre numărul de ore consacrate efectiv fiecăruia dintre proiecte și numărul de ore declarate în situațiile cheltuielilor referitoare la cele două contracte în cauză care au fost transmise Comisiei nu ar depăși 1,9 % în ceea ce privește contractul Seahealth și 5,35 % în ceea ce privește contractul Biopal. Potrivit explicației reclamantului, întrucât contractele au fost executate în 2003, 2004 și 2005, parametrii de calcul din fiecare an au fost reconstituiți pornind de la conturile de profit și pierderi reale de la finalul exercițiilor financiare și de la statele de salarii din aceste perioade.
102 În răspunsurile sale la întrebările scrise ale Tribunalului, reclamantul arată că reiese din „evidențele orelor lucrate” recapitulative, stabilite pentru fiecare proiect de către brigada financiară a poliției judiciare din Rennes, că diferența dintre „evidențele orelor lucrate” și situațiile cheltuielilor era de numai 6 % în ceea ce privește proiectele Seahealth și Biopal.
103 Diferențele reduse astfel puse în evidență ar confirma că erorile cuprinse în „evidențele orelor lucrate” nu erau suficient de grave pentru a justifica aplicarea articolului 3 alineatul 5 din anexa II. Prin urmare, cererea de rambursare integrală a sumelor plătite ar fi disproporționată.
104 Ca ultim subsidiar, reclamantul solicită Tribunalului desemnarea unui expert în scopul de a controla calculul timpului pe care l‑a efectuat cu aplicarea noului său sistem de control al gestiunii în cazul contractelor respective (a se vedea punctul 101 de mai sus). În ședință, reclamantul a precizat că un expert științific ar putea efectua o evaluare a timpului de lucru necesar, ținând seama de lucrările științifice necesare și de metodele de realizare a acestora în temeiul celor două contracte în cauză.
105 În primul rând, Comisia susține că reclamantul nu invocă încălcarea în vreun mod a obligațiilor sale contractuale sau o dispoziție de drept belgian. Prin urmare, cererile de reducere a cuantumului sumelor care trebuie restituie și de desemnare a unui expert ar trebui respinse ca neconforme cu articolul 44 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul de procedură.
106 În al doilea rând, și în orice ipoteză, dată fiind gravitatea neregulilor financiare săvârșite, cererea de rambursare integrală a sumelor plătite, în temeiul articolului 3 alineatul 5 din anexa II, ar fi justificată. În ședință, Comisia a subliniat că existența unui element intențional, caracteristică unei fraude, nu era necesară pentru a solicita o astfel de rambursare în prezența unor nereguli financiare grave, precum cele constatate în speță.
Aprecierea Tribunalului
107 Cu titlu introductiv, în ceea ce privește admisibilitatea prezentului motiv, este suficient a se aminti că, în contradicție cu susținerile Comisiei, acesta a fost invocat în conformitate cu dispozițiile articolului 44 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul de procedură (a se vedea punctul 63 de mai sus).
108 În ceea ce privește cererile subsidiare prin care se urmărește desemnarea unui expert, se impune să se arate că, în conformitate cu regula potrivit căreia orice instanță aplică propriile norme de procedură (Concluziile avocatului general Kokott prezentate în cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea Comisia/AMI Semiconductor Belgium și alții, citate anterior, punctul 56), aceste cereri trebuie examinate de Tribunal în raport cu dispozițiile articolelor 65-67 din Regulamentul de procedură, consacrate activităților de cercetare judecătorească. În consecință, nu i se poate reproșa reclamantului că nu a întemeiat aceste cereri pe legea contractelor.
109 Pe baza concluziilor unui audit financiar, Comisia este abilitată să ia toate măsurile adecvate pe care le consideră necesare, inclusiv emiterea unui ordin de recuperare integrală sau parțială a plăților efectuate în temeiul contractelor în cauză.
110 În speță, în urma auditului financiar, Comisia a reziliat cele două contracte avute în vedere, în temeiul articolului 7 alineatul 4 litera b) din anexa II, și a decis, în temeiul articolului 3 alineatul 2 din anexa respectivă, să nu mai efectueze alte plăți în temeiul acestor contracte. Aceste decizii nu au fost contestate de reclamant.
111 În aceste împrejurări, reclamantul contestă recuperarea integrală de către Comisie, în temeiul articolului 3 alineatul 5 din anexa II, a contribuțiilor financiare care îi fuseseră deja plătite în temeiul contractelor în cauză. Acesta reproșează Comisiei că nu a aplicat articolul 3 alineatul 4 din anexa II, potrivit căruia contractantul vizat rambursează numai diferența în cazul în care, ținând seama de eventualele ajustări, inclusiv de cele efectuate în urma unui audit financiar vizat la articolul 26 din anexa II, plățile primite depășesc cuantumul total al contribuției comunitare datorate.
112 Trebuie arătat că, în timp ce contractele Seahealth și Biopal au fost executate în mod adecvat între 2003 și 2005, astfel cum arată reclamantul fără a fi contrazis de Comisie, reiese din raportul final de audit că auditul, realizat în luna mai 2006, a vizat numai anii 2003 și 2004.
113 În ceea ce privește anii 2003 și 2004, reiese din acest raport final de audit că reclamantul nu a justificat costurile de personal în conformitate cu prevederile contractuale și, în consecință, acestea au fost declarate nerambursabile. În schimb, alte costuri decât cele legate de cheltuielile de personal au fost considerate rambursabile (a se vedea punctul 19 de mai sus).
114 Pe de altă parte, reiese din răspunsurile Comisiei la întrebările adresate de Tribunal în ședință că această instituție nu dispunea, cu ocazia auditului financiar, de declarațiile de cheltuieli aferente anului 2005, care au fost efectuate cu întârziere. Aceste declarații de cheltuieli au fost refuzate din oficiu în urma raportului de audit, întrucât Comisia considera, având în vedere incertitudinile semnificative privind anii 2003 și 2004, că reclamantul nu își mai îndeplinea obligațiile financiare, inclusiv în 2005.
115 Prin urmare, prezentele litigii implică, pe de o parte, costurile declarate pentru anii 2003 și 2004, controlate în cadrul auditului (a se vedea punctul 26 de mai sus), și, pe de altă parte, declarațiile de costuri referitoare la anul 2005, care au fost respinse din oficiu.
116 În consecință, trebuie să se verifice dacă, în împrejurările speței, prevederea de la articolul 3 alineatul 5 din anexa II, în legătură cu articolul 26 alineatul 3 și cu articolul 7 alineatul 6 litera c) din această anexă, abilita Comisia să solicite rambursarea integrală a contribuțiilor financiare plătite în temeiul celor două contracte în cauză.
117 Articolul 26 alineatul 3 și articolul 7 alineatul 6 litera c) din anexa II se limitează să prevadă posibilitatea Comisiei de a recupera toate contribuțiile financiare menționate, în urma unui audit sau, respectiv, a rezilierii contractului. Acestea însă nu definesc condițiile în care are loc o astfel de recuperare integrală.
118 Aceste condiții sunt definite la articolul 3 alineatul 5 din anexa II, potrivit căruia Comisia poate sau, după caz, trebuie să solicite contractantului, în urma fraudelor sau a neregulilor financiare grave constatate în cadrul unui audit, rambursarea întregii contribuții comunitare care i‑a fost plătită.
119 Reiese din modul de redactare a acestui articol 3 alineatul 5 din anexa II că, și în caz de fraude sau de nereguli financiare grave, constatate în cadrul unui audit, Comisia nu este obligată în toate cazurile să recupereze întreaga contribuție financiară plătită contractantului respectiv. Dimpotrivă, Comisia are obligația de a examina „după caz” dacă, în raport cu împrejurările speței, o astfel de măsură este obligatorie sau adecvată, având în vedere clauzele contractului.
120 În această privință, nu poate fi reținută interpretarea dată de Comisie în ședință articolului 3 alineatul 5 din anexa II, potrivit căreia obligația de a solicita rambursarea integrală a contribuției financiare în cauză ar viza numai cazurile în care contractul a fost reziliat ca urmare a unei culpe, în timp ce Comisia ar avea la dispoziție o putere de apreciere care să îi permită să ia în considerare buna‑credință a contractantului în cazul ajungerii contractului la termen.
121 Astfel, argumentația Comisiei, întemeiată pe noțiunea de reziliere pentru culpă, este lipsită de precizie. Chiar dacă s‑ar admite luarea în considerare de către Comisie a ipotezei potrivit căreia un contract a fost reziliat, precum contractele Seahealth și Biopal, în temeiul articolului 7 alineatul 4 litera b) din anexa II, care face trimitere la declarațiile false pentru care contractantul poate fi considerat răspunzător și la omisiunile săvârșite cu intenție în vederea obținerii contribuției financiare comunitare, trebuie să se constate că în clauzele relevante din anexa II nu se stabilește nicio legătură automată între o astfel de reziliere în temeiul articolului sus‑menționat și o eventuală obligație de recuperare integrală a contribuției financiare menționate în temeiul articolului 3 alineatul 5 din anexa II.
122 În speță, reiese de aici că simpla împrejurare a rezilierii contractelor în cauză în temeiul articolului 7 alineatul 4 litera b) din anexa II și necontestarea acestei rezilieri de către reclamant nu sunt de natură să impună Comisiei o obligație de recuperare integrală a sumelor plătite reclamantului, în temeiul articolului 3 alineatul 5 din anexa II. De altfel, trebuie arătat că, în timp ce Comisia s‑a întemeiat în decizia de reziliere pe articolul 7 alineatul 4 litera b), iar nu pe articolul 7 alineatul 3 litera e) din anexa II, care îi conferă posibilitatea de a rezilia un contract în cazul unei nereguli financiare grave, Comisia invocă în prezentele litigii numai existența unor nereguli financiare grave, iar nu a unor fraude, astfel cum a confirmat în ședință.
123 În consecință, trebuie să se determine dacă, având în vedere lacunele flagrante de înregistrare a orelor, recunoscute de reclamant, Comisia era cel puțin abilitată, în temeiul articolului 3 alineatul 5 din anexa II, să solicite rambursarea integrală a sumelor pe care le‑a plătit în temeiul contractelor în cauză. În cazul în care condițiile unei asemenea recuperări integrale nu sunt îndeplinite, Comisia ar avea numai dreptul de a solicita, în temeiul articolului 3 alineatul 4 din anexa II, pe baza unei evaluări a tuturor cheltuielilor rambursabile, rambursarea diferenței dintre sumele plătite și sumele datorate de Uniune.
124 Această apreciere trebuie realizată în raport cu obligațiile contractuale ale contractanților, în ceea ce privește justificarea cheltuielilor efectuate.
125 În speță, reclamantul avea obligația de a‑și justifica cheltuielile de personal în conformitate cu clauzele articolului 23 alineatul 1 litera c) din anexa II, care prevede în esență că toate orele de muncă consacrate contractului trebuie înregistrate pe durata proiectului, sau, în cazul coordonatorului, în termen de două luni de la finalizarea proiectului, și trebuie certificate cel puțin o dată pe lună de șeful de proiect sau de responsabilul financiar al contractantului, abilitat conform legii.
126 În această privință, trebuie amintit că obligația Comisiei de a asigura buna gestiune financiară a resurselor comunitare, în conformitate cu articolul 274 CE, și necesitatea de a lupta împotriva fraudării finanțărilor comunitare conferă o importanță fundamentală obligațiilor legate de condițiile financiare (a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 22 mai 2007, Comisia/IIC, T‑500/04, Rep., p. II‑1443, punctele 93-95, și Hotărârea Tribunalului din 12 septembrie 2007, Comisia/Trends, T‑448/04, nepublicată în Repertoriu, punctul 141). Prin urmare, în speță, obligația contractantului de a prezenta situații ale cheltuielilor, în conformitate cu cerințele specifice stabilite la articolul 23 alineatul 1 din anexa II referitor la cheltuielile de personal, constituie unul dintre angajamentele sale esențiale, prin care se urmărește să se permită Comisiei să dispună de datele necesare pentru a verifica dacă respectivele contribuții au fost utilizate în conformitate cu prevederile contractuale.
127 Din acest motiv, Comisia este abilitată, în temeiul articolului 3 alineatul 4 din anexa II, să solicite, dacă este cazul, rambursarea sumelor plătite care corespund cheltuielilor pe care Comisia le consideră nerambursabile din cauză că acestea nu au fost justificate în conformitate cu prevederile contractuale.
128 În schimb, în cazul fraudelor sau al neregulilor financiare grave constatate cu ocazia unui audit, articolul 3 alineatul 5 din anexa II prevede posibilitatea Comisiei de a recupera în întregime contribuția financiară plătită de Uniune și urmărește astfel un scop descurajator (a se vedea, prin analogie, Hotărârea Tribunalului din 26 septembrie 2002, Sgaravatti Mediterranea/Comisia, T‑199/99, Rec., p. II‑3731, punctul 136).
129 Totuși, scopul vizat prin articolul 3 alineatul 5 din anexa II, prin care se urmărește descurajarea fraudei și a neregulilor financiare grave, nu permite Comisiei să se sustragă de la aplicarea principiului executării cu bună‑credință a contractelor și de la interdicția aplicării abuzive a clauzelor contractuale, prin arogarea unor competențe discreționare în cadrul interpretării și al aplicării acestor clauze.
130 Prin urmare, în speță trebuie să se verifice dacă, având în vedere constatările efectuate în raportul final de audit, precum și înscrisurile din dosar prezentate și analizate în răspunsurile părților la întrebările scrise ale Tribunalului și dezbătute între părți în ședință, neregulile financiare săvârșite de reclamant sunt de o gravitate suficientă pentru a justifica, în lumina principiului executării cu bună‑credință a contractelor, recuperarea integrală, în temeiul articolului 3 alineatul 5 din anexa II, a contribuției financiare plătite.
131 Desigur, raportul final de audit constată numai caracterul nerambursabil al costurilor de personal pentru 2003 și 2004, în măsura în care auditul a vizat perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2003 și 31 decembrie 2004, astfel cum s‑a arătat deja (a se vedea punctul 112 de mai sus). Totuși, rezultă din acest raport că motivele pe care s‑au întemeiat auditorii pentru a constata lipsa justificării costurilor de personal declarate pentru anii 2003 și 2004 pot fi transpuse cu privire la costurile de personal pentru anul 2005.
132 Astfel, reiese din raportul final de audit că „evidențele orelor lucrate” referitoare nu numai la anii 2003 și 2004, ci și la anul 2005, aflate într‑o cutie pusă la dispoziția auditorilor, cuprindea numai o evidență săptămânală și lunară globală a tuturor orelor de muncă prestate de fiecare membru al personalului pentru toate proiectele în curs. Orele consacrate proiectelor Seahealth și Biopal nu fuseseră înregistrate. Aceste „evidențe ale orelor lucrate”, semnate de fostul director al CEVA, nu erau nici semnate de personalul care a lucrat în cadrul respectivelor proiecte, nici contrasemnate de șefii de proiecte. În plus, acestea nu erau nici datate, nici numerotate, astfel încât era imposibil de determinat data la care au fost întocmite și semnate de fostul director al reclamantului. În plus, auditorii au constatat existența mai multor versiuni ale carnetelor de „evidențe ale orelor lucrate”pentru diferite proiecte, care prezentau contradicții semnificative între ele.
133 În sfârșit, raportul final de audit arată că responsabilul proiectului Biopal a confirmat că nu poate aprecia exact timpul de lucru al fiecărui membru al personalului consacrat fiecărui proiect, întrucât, potrivit acestuia, nu exista niciun sistem de înregistrare.
134 În aceste condiții, auditorii au considerat că „evidențele orelor lucrate” nu sunt fiabile și că aceștia nu dispun de nicio bază pentru determinarea numărului de ore consacrate proiectelor în cauză. În consecință, aceștia au considerat că toate costurile de personal declarate pentru anii 2003 și 2004, analizate în cadrul auditului, sunt nerambursabile.
135 Pe de altă parte, Tribunalul constată că reclamantul nu a invocat nici în răspunsurile sale scrise la întrebările Tribunalului, nici în ședință un argument serios care să permită infirmarea constatărilor de fapt și a concluziilor care apar în raportul de audit. În special, reclamantul nu a furnizat niciun element care să poată crea incertitudini cu privire la susținerea Comisiei potrivit căreia acesta nu a realizat nicio înregistrare a orelor de lucru consacrate contractelor în cauză.
136 În special, reclamantul nu contestă că „evidențele orelor lucrate” au fost reconstituite a posteriori, ulterior încetării contractelor, de către fostul său director. În ceea ce privește așa‑numitele „evidențe ale orelor lucrate” recapitulative, întocmite de brigada financiară a poliției judiciare din Rennes, invocate de reclamant, este necontestat că acestea se limitează la recapitularea evidențelor orelor lucrate astfel reconstituite și la confruntarea acestora cu costurile declarate. Acestea nu cuprind niciun element referitor la orele de lucru efectiv consacrate contractelor respective.
137 În plus, lipsa oricărui caracter fiabil al reconstituirii sus‑menționate a „evidențelor orelor lucrate” este confirmată prin discordanțe semnificative între cuprinsul acestor „evidențe ale orelor lucrate”, astfel cum reiese din tabelul de sinteză al fișelor recapitulative sus‑menționate, întocmit de reclamant în răspunsul său la întrebările scrise ale Tribunalului, și declarațiile anumitor martori consemnate în raportul brigăzii financiare din data de 31 martie 2008, depus de Comisie. Astfel, în timp ce pentru unul dintre martori, un șef de proiect, evidențele orelor lucrate menționau un total de 685 de ore de lucru consacrate proiectului Biopal, la audierea de către brigada financiară, același martor a declarat că nu a lucrat niciodată la acest proiect.
138 Pe de altă parte, în ce privește mai precis sumele plătite pentru anul 2005, nu reiese nici din înscrisurile din dosar, nici din răspunsurile scrise ale părților la întrebările Tribunalului, nici din observațiile orale ale acestora formulate în ședință că reclamantul a transmis Comisiei înscrisuri justificative privind cheltuielile de personal efectuate în cursul anului 2005 în temeiul contractelor în cauză. De altfel, reclamantul nu susține că a prezentat astfel de înscrisuri justificative.
139 În aceste condiții, numai lipsa evidențelor orelor lucrate, întocmite în mod constant cu privire la anii 2003, 2004 și 2005 constituie o încălcare a articolului 23 alineatul 1 din anexa II, suficientă pentru a considera nerambursabile toate cheltuielile de personal avute în vedere (Hotărârea Comisia/Premium, citată anterior, punctul 44).
140 În plus, având în vedere amploarea și gravitatea neregulilor financiare vădite constatate în cadrul auditului și confirmate prin înscrisurile din cadrul cercetării penale, care, în speță, au făcut obiectul dezbaterii dintre părți, recuperarea integrală de către Comisie a contribuției financiare plătite reclamantului în temeiul contractelor în cauză nu poate fi considerată o aplicare abuzivă a clauzelor articolului 3 alineatul 5 din anexa II. Contrar susținerilor reclamantului, aceasta nu prezintă caracter disproporționat în raport cu obiectivele urmărite prin clauzele relevante din contractele în cauză (a se vedea punctele 126-128 de mai sus).
141 În ceea ce privește cererile în subsidiar ale reclamantului prin care acesta a solicitat desemnarea unui expert, acestea nu pot fi admise în măsura în care reclamantului îi revine sarcina, în temeiul obligațiilor sale contractuale, de a face dovada cheltuielilor sale de personal în conformitate cu cerințele specifice privind sarcina probei, prevăzute la articolul 23 alineatul 1 din anexa II (a se vedea în acest sens Hotărârea Comisia/IIC, citată anterior, punctul 105).
142 Rezultă că prezentele acțiuni trebuie respinse ca nefondate.
Cu privire la cheltuielile de judecată
143 Potrivit articolului 87 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.
144 Pe de altă parte, articolul 87 alineatul (3) din Regulamentul de procedură prevede că, pentru motive excepționale sau în cazul în care părțile cad în pretenții cu privire la unul sau mai multe capete de cerere, Tribunalul poate să repartizeze cheltuielile de judecată sau poate decide ca fiecare parte să suporte propriile cheltuieli.
145 În speță, deși reclamantul a căzut în pretenții cu privire la toate capetele de cerere, trebuie să se țină seama de faptul că, în urma ridicării de către OLAF a „fișelor de timp”, acesta nu a fost în măsură să se pronunțe în deplină cunoștință de cauză cu privire la existența și la gravitatea neregulilor financiare care îi erau reproșate. Reclamantul a avut acces la aceste documente numai la încheierea procedurii scrise în fața Tribunalului (a se vedea punctele 89-96 de mai sus). În consecință, se impune obligarea fiecărei părți la plata a jumătate din propriile cheltuieli de judecată, precum și a jumătate din cele efectuate de cealaltă parte.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera a șasea)
declară și hotărăște:
1) Respinge acțiunile
2) Fiecare parte suportă jumătate din propriile cheltuieli de judecată, precum și jumătate din cele efectuate de cealaltă parte.
|
Meij |
Vadapalas |
Truchot |
Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 17 iunie 2010.
Semnături
* Limba de procedură: franceza.