1. Acțiune în despăgubire – Obiect – Cerere de despăgubire îndreptată împotriva Uniunii în temeiul articolului 288 al doilea paragraf CE – Competență exclusivă a instanței Uniunii – Apreciere a caracterului contractual sau extracontractual al răspunderii angajate – Criterii
(art. 235 CE, 238 CE, 240 CE și art. 288 al doilea paragraf CE; Regulamentul de procedură al Tribunalului, art. 113)
2. Acțiune în despăgubire – Obiect – Reparare a prejudiciilor care rezultă dintr‑o pretinsă încălcare de către Comisie a obligației sale de protecție a confidențialității know‑how‑ului – Temei extracontractual – Competența instanței Uniunii
(art. 235 CE, 287 CE și art. 288 al doilea paragraf CE; Carta drepturilor fundamentale, art. 41)
3. Procedură – Cerere de sesizare a instanței – Cerințe de formă
[Statutul Curții de Justiție, art. 21 primul paragraf și art. 53 primul paragraf; Regulamentul de procedură al Tribunalului, art. 44 alin. (1) lit. (c)]
4. Acțiune în despăgubire – Competența instanței Uniunii – Competență de a se pronunța cu privire la o afirmație referitoare la o contrafacere de către Comisie a dreptului de autor – Condiții
(art. 235 CE și art. 288 al doilea paragraf CE)
5. Acțiune în despăgubire – Competența instanței Uniunii – Obligarea Uniunii la repararea unui prejudiciu în conformitate cu principiile generale comune ordinilor juridice ale statelor membre în materia răspunderii extracontractuale
(art. 235 CE și art. 288 al doilea paragraf CE)
6. Răspundere extracontractuală – Condiții – Încălcare suficient de gravă a unei norme de drept care conferă drepturi particularilor – Prejudiciu real și cert – Legătură de cauzalitate
(art. 288 al doilea paragraf CE)
7. Apropierea legislațiilor – Drept de autor și drepturi conexe – Directiva 91/250 – Protecția juridică a programelor pentru calculator – Acte supuse unor restricții – Excepții – Întindere
(Directiva 91/250 a Consiliului, art. 4 și 5)
8. Răspundere extracontractuală – Condiții – Încălcare suficient de gravă a unei norme de drept care conferă drepturi particularilor
(art. 288 al doilea paragraf CE)
1. În materia răspunderii contractuale, instanța Uniunii nu este competentă decât în prezența unei clauze compromisorii în sensul articolului 238 CE. În lipsa unei astfel de clauze, Tribunalul nu poate, în temeiul articolului 235 CE, să soluționeze, în realitate, o acțiune în despăgubiri de origine contractuală. În caz contrar, Tribunalul și‑ar extinde competența dincolo de litigiile a căror soluționare îi este limitativ rezervată de articolul 240 CE, în condițiile în care această dispoziție încredințează instanțelor naționale competența de drept comun pentru soluționarea litigiilor în care Uniunea este parte. Competența instanței Uniunii în materie contractuală derogă de la dreptul comun și trebuie, prin urmare, să fie interpretată în mod restrictiv, astfel încât Tribunalul nu poate soluționa decât cereri care decurg din contract sau care au o legătură directă cu obligațiile care decurg din acesta.
În schimb, în materia răspunderii extracontractuale, instanța Uniunii este competentă fără a fi necesar ca părțile în litigiu să își manifeste acordul prealabil. Pentru a determina competența sa în temeiul articolului 235 CE, Tribunalul trebuie să examineze, în raport cu diferitele elemente pertinente ale dosarului, dacă cererea de despăgubire prezentată de reclamant se întemeiază în mod obiectiv și global pe obligații de origine contractuală sau extracontractuală care să permită caracterizarea temeiului contractual sau extracontractual al litigiului. Aceste elemente pot fi deduse, printre altele, din examinarea pretențiilor părților, din faptul generator al prejudiciului a cărui reparare este cerută și din conținutul dispozițiilor contractuale sau extracontractuale invocate pentru soluționarea problemei în litigiu. Prin urmare, atunci când intervine în materia răspunderii extracontractuale, Tribunalul poate bineînțeles să examineze conținutul unui contract, cum o face în privința oricărui document invocat de o parte în sprijinul argumentației sale, pentru a ști dacă acesta este de natură să pună în discuție competența de atribuire care îi este conferită expres prin articolul 235 CE. Această examinare ține de aprecierea faptelor invocate pentru stabilirea competenței Tribunalului, a cărei absență este o cauză de inadmisibilitate de ordine publică în sensul articolului 113 din Regulamentul de procedură.
(a se vedea punctele 58-62)
2. Principiul în virtutea căruia întreprinderile au dreptul la protecția secretelor lor comerciale, a cărui expresie o constituie articolul 287 CE, este un principiu general de drept al Uniunii. Articolul 41 din Carta drepturilor fundamentale evocă de asemenea necesitatea ca administrația să respecte interesele legitime legate de confidențialitate și de secretul profesional și comercial.
Secretele comerciale includ informațiile tehnice referitoare la know‑how în cazul cărora nu numai divulgarea către public, ci și simpla transmitere către un subiect de drept diferit de cel care a furnizat informația poate leza grav interesele acestuia. Pentru ca informațiile tehnice să intre, prin natura lor, în domeniul de aplicare al articolului 287 CE, este necesar, mai întâi, ca acestea să nu fie cunoscute decât de un număr restrâns de persoane. Apoi, trebuie să fie vorba despre informații a căror divulgare este susceptibilă să producă un prejudiciu serios persoanei care le‑a furnizat sau unor terți. În sfârșit, trebuie ca interesele susceptibile de a fi lezate prin divulgarea informațiilor să fie în mod obiectiv demne de a fi protejate.
Din moment ce este vorba, într‑o anumită speță, despre aprecierea caracterului pretins culpabil și prejudiciabil al divulgării de către Comisie către un terț a unor informații protejate de un drept de proprietate sau a know‑how‑ului fără autorizarea expresă a titularului acestora în raport cu principiile generale comune ordinilor juridice ale statelor membre aplicabile în materie, iar nu cu dispoziții contractuale prevăzute în contracte încheiate în trecut referitor la aspecte care nu privesc dreptul de autor și know‑how‑ul reclamantului, litigiul este de natură extracontractuală.
(a se vedea punctele 79, 80 și 103)
3. Orice cerere trebuie să indice obiectul litigiului și să cuprindă o expunere sumară a motivelor invocate. Această indicare trebuie să fie suficient de clară și de precisă pentru a permite pârâtului să își pregătească apărarea, iar instanței Uniunii, să își exercite controlul jurisdicțional. În vederea garantării securității juridice și a bunei administrări a justiției, este necesar ca elementele esențiale de fapt și de drept pe care se întemeiază o acțiune să rezulte, cel puțin în mod sumar, dar coerent și comprehensibil, din chiar textul cererii introductive. Pentru îndeplinirea acestor cerințe, o cerere prin care se urmărește repararea prejudiciilor produse de o instituție trebuie să cuprindă în special elementele care îi permit identificarea comportamentului pe care reclamantul îl reproșează acesteia.
(a se vedea punctele 107 și 108)
4. Atunci când, în cadrul unei acțiuni în răspundere extracontractuală, noțiunea de contrafacere a dreptului de autor este invocată alături de cea a protecției confidențialității know‑how‑ului cu unicul scop de a califica comportamentul Comisiei ca nelegal, aprecierea caracterului nelegal al comportamentului în cauză se efectuează în raport cu principiile generale comune ordinilor juridice ale statelor membre și nu necesită o decizie prealabilă a unei autorități naționale competente.
În consecință, având în vedere competențele conferite instanței Uniunii prin articolul 235 CE și prin articolul 288 al doilea paragraf CE în materia răspunderii extracontractuale și în lipsa unei căi de atac naționale care să poată conduce la repararea de către Comisie a pretinsului prejudiciu suferit de un reclamant în urma contrafacerii dreptului de autor al unui program, nimic nu se opune ca noțiunea de contrafacere utilizată de reclamant să poată fi luată în considerare pentru a califica comportamentul Comisiei ca nelegal în cadrul unei cereri de despăgubire.
Noțiunea de contrafacere utilizată de reclamant în cadrul unei astfel de acțiuni se interpretează numai în raport cu principiile generale comune ordinilor juridice ale statelor membre, care sunt, în ceea ce privește programele pentru calculator, preluate sau prevăzute de mai multe directive de armonizare. Tribunalul este, așadar, competent să constate o contrafacere în sensul care ar putea fi dat acestui termen de o autoritate națională a unui stat membru în temeiul dreptului acelui stat în cadrul unei astfel de acțiuni în despăgubire.
(a se vedea punctele 115-117)
5. Rezultă din articolul 288 al doilea paragraf CE și din articolul 235 CE că instanța Uniunii este competentă să impună Uniunii orice formă de despăgubire care este conformă principiilor generale comune ordinilor juridice ale statelor membre în materie de răspundere extracontractuală, inclusiv, dacă rezultă că este conformă cu aceste principii, o reparație în natură, dacă este cazul sub forma unei somații de a face sau de a nu face. În consecință, Uniunea nu se poate sustrage, în principiu, unei măsuri procedurale corespunzătoare luate de instanța Uniunii, în condițiile în care aceasta are competența exclusivă de a soluționa acțiunile în repararea unui prejudiciu care îi este imputabil.
O reparare integrală a prejudiciului pretins a fi fost cauzat, în situația în care se invocă încălcarea unui drept de autor de către Comisie, impune ca titularului acestui drept să i se restabilească dreptul integral, o astfel de restabilire impunând cel puțin, indiferent de eventuale despăgubiri exprimate cifric, încetarea imediată a atingerii aduse dreptului său. Repararea integrală a prejudiciului în astfel de cazuri poate de asemenea să ia forma confiscării sau a distrugerii rezultatului unei contrafaceri sau a publicării pe cheltuiala Comisiei a deciziei Tribunalului.
(a se vedea punctele 120-123)
6. Angajarea răspunderii extracontractuale a Uniunii, în sensul articolului 288 al doilea paragraf CE, este supusă întrunirii mai multor condiții cumulative, și anume nelegalitatea comportamentului imputat instituției, caracterul real al prejudiciului și existența unei legături de cauzalitate între conduita invocată și prejudiciul pretins.
Comportamentul nelegal imputat unei instituții trebuie să constea într‑o încălcare suficient de gravă a unei norme de drept care are ca obiect conferirea de drepturi particularilor. Atunci când instituția în cauză nu dispune decât de o marjă de apreciere considerabil redusă sau chiar inexistentă, simpla încălcare a dreptului Uniunii poate fi suficientă pentru a se stabili existența unei încălcări suficient de grave.
Prejudiciul a cărui reparare este solicitată trebuie să fie real și cert și trebuie să existe o legătură suficient de directă de la cauză la efect între comportamentul instituției și prejudiciu.
(a se vedea punctele 126, 127 și 268)
7. Excepția legală, prevăzută la articolul 5 din Directiva 91/250 privind protecția juridică a programelor pentru calculator, de la actele care țin de dreptul exclusiv al autorului programului și care sunt definite la articolul 4 din aceeași directivă nu este aplicabilă decât lucrărilor realizate de dobânditorul legitim al programului pentru calculator, iar nu și lucrărilor încredințate de către acest dobânditor unui terț. Această excepție rămâne de asemenea limitată la actele necesare pentru a permite dobânditorului legitim să utilizeze programul pentru calculator conform destinației sale, inclusiv pentru a corecta erori.
(a se vedea punctul 225)
8. Constituie o încălcare suficient de gravă a drepturilor de autor și a know‑how‑ului deținute de o întreprindere asupra unui program, încălcare care este de natură să angajeze răspunderea extracontractuală a Uniunii, faptul că Comisia și‑a acordat dreptul de a realiza lucrări care urmau să antreneze o modificare a elementelor referitoare la programul menționat, cum ar fi, de exemplu, codurile‑sursă, fără a fi obținut în prealabil acordul întreprinderii respective.
(a se vedea punctele 250 și 261)