10.9.2011   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 269/42


Hotărârea Tribunalului din 13 iulie 2011 — Unipetrol/Comisia

(Cauza T-45/07) (1)

(Concurență - Înțelegeri - Piața cauciucului butadienic și a cauciucului stiren butadienic fabricat prin polimerizare în emulsie - Decizie de constatare a unei încălcări a articolului 81 CE - Participare la înțelegere - Imputabilitatea comportamentului ilicit - Amenzi)

2011/C 269/93

Limba de procedură: engleza

Părțile

Reclamantă: Unipetrol a.s. (Praga, Republica Cehă) (reprezentanți: J. Matějček și I. Janda, avocați)

Pârâtă: Comisia Europeană (reprezentanți: inițial M. Kellerbauer, V. Bottka și O. Weber, ulterior M. Kellerbauer, V. Bottka și V. Di Bucci, agenți)

Obiectul

Cerere de anulare, în privința Unipetrol a.s., a Deciziei Comisiei C(2006) 5700 final din 29 noiembrie 2006 privind o procedură în temeiul articolului 81 [CE] și al articolului 53 din Acordul privind SEE (Cazul COMP/F/38.638 — Cauciuc butadienic și cauciuc stiren butadienic fabricat prin polimerizare în emulsie) sau, în subsidiar, exercitarea de către Tribunal a deplinei sale jurisdicții

Dispozitivul

1.

Anulează Decizia Comisiei C(2006) 5700 final din 29 noiembrie 2006 privind o procedură în temeiul articolului 81 [CE] și al articolului 53 din Acordul privind SEE (Cazul COMP/F/38.638 — Cauciuc butadienic și cauciuc stiren butadienic fabricat prin polimerizare în emulsie) în măsura în care aceasta vizează Unipetrol a.s.

2.

Obligă Comisia Europeană la plata cheltuielilor de judecată.


(1)  JO C 82, 14.4.2007.