HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE
(Camera a doua)
29 ianuarie 2009
Cauza F‑98/07
Nicole Petrilli
împotriva
Comisiei Comunităților Europene
„Funcție publică – Agenți contractuali auxiliari – Admisibilitate – Act care lezează – Articolele 3b și 88 din RAA – Durata contractului – Articolul 3 alineatul (1) din Decizia Comisiei din 28 aprilie 2004 privind durata maximă pentru care se recurge la personal nepermanent în serviciile Comisiei – Legalitate”
Obiectul: Acțiune formulată în temeiul articolelor 236 CE și 152 EA, prin care doamna Petrilli solicită anularea deciziei Comisiei din 20 iulie 2007 de respingere a cererii sale de prelungire a contractului de agent contractual auxiliar, precum și obligarea Comisiei la plata de daune interese
Decizia: Anulează decizia Comisiei Comunităților Europene din 20 iulie 2007 prin care se respinge cererea de prelungire a unui contract de agent contractual auxiliar în favoarea reclamantei. Părțile vor transmite Tribunalului în termen de trei luni de la pronunțarea prezentei hotărâri interlocutorii fie cuantumul stabilit de comun acord al compensației bănești datorate caracterului nelegal al deciziei din 20 iulie 2007, fie, în lipsa unui acord, concluziile lor exprimate în cifre în ceea ce privește acest cuantum. Cererea privind cheltuielile de judecată se soluționează odată cu fondul.
Sumarul hotărârii
1. Funcționari – Regimul aplicabil celorlalți agenți – Agent contractual auxiliar – Perioada angajării
(Regimul aplicabil celorlalți agenți, art. 88 primul paragraf)
2. Funcționari – Regimul aplicabil celorlalți agenți – Agent contractual auxiliar – Perioada angajării
(Regimul aplicabil celorlalți agenți, art. 88 primul paragraf)
1. Articolul 88 primul paragraf din Regimul aplicabil celorlalți agenți permite autorității abilitate să încheie contractele de muncă să încheie și să reînnoiască contracte de agent contractual auxiliar pe durată determinată, în măsura în care „durata efectivă a încadrării în muncă într‑o instituție, inclusiv durata unei eventuale reînnoiri a contractului, [nu poate depăși] trei ani”. Sensul termenilor „durata efectivă a încadrării în muncă într‑o instituție” nu poate viza decât durata unui contract de agent contractual în sensul articolului 3b din Regimul aplicabil celorlalți agenți, iar nu cea a oricărui alt contract în cadrul instituției.
(a se vedea punctele 47 și 48)
2. O instituție nu poate, fără a încălca articolul 88 primul paragraf din Regimul aplicabil celorlalți agenți, să restrângă, în mod general și impersonal, în special prin dispoziții generale de punere în aplicare sau printr‑o decizie internă de aplicabilitate generală, perioada maximă a angajării agenților contractuali în temeiul articolului 3b din Regimul aplicabil celorlalți agenți, astfel cum a fost stabilită de legiuitor însuși. Astfel, instituțiile nu sunt competente să deroge de la o normă explicită din statut sau din regimul menționat printr‑o normă de punere în aplicare, fără o abilitare expresă în acest sens.
Or, rezultă din articolul 1 alineatul (2) litera (a) a treia liniuță din Decizia Comisiei din 28 aprilie 2004 privind perioada maximă pentru care se recurge la personal nepermanent în serviciile Comisiei că această decizie și, prin urmare, limita de șase ani de prestare a serviciilor cuprinsă la articolul 3 alineatul (1) se aplică agenților contractuali auxiliari, în ansamblul lor, cu unica excepție a interpreților de conferință, prevăzuți la articolul 90 din Regimul aplicabil celorlalți agenți.
Cu siguranță, regula celor șase ani nu poate limita durata unui contract de agent contractual auxiliar la o perioadă mai mică de trei ani decât în ipoteza în care persoana interesată ar fi fost recrutată în prealabil ca agent temporar, auxiliar, contractual, interimar sau ca alt tip de agent. Articolul 3 alineatul (1) din Decizia din 28 aprilie 2004 nu are, prin urmare, ca efect reducerea sistematică a perioadei maxime de trei ani prevăzute la articolul 88 primul paragraf din Regimul aplicabil celorlalți agenți.
Cu toate acestea, frecvența aplicării unei derogări, redactată în termeni generali și impersonali, de la durata maximă posibilă a angajării agenților contractuali auxiliari, astfel cum este prevăzută la articolul 88 primul paragraf din Regimul aplicabil celorlalți agenți, nu poate fi decisivă pentru a se stabili competența Comisiei de a deroga de la o normă explicită din Regimul aplicabil celorlalți agenți.
Prin urmare, articolul 3 alineatul (1) din Decizia Comisiei din 28 aprilie 2004 restrânge, în mod nelegal, domeniul de aplicare al prevederii articolului 88 primul paragraf din Regimul aplicabil celorlalți agenți.
(a se vedea punctele 54-59)
Trimitere la:
Tribunalul de Primă Instanță: 1 decembrie 1994, Schneider/Comisia, T‑54/92, RecFP, p. I‑A‑281 și II‑887, punctul 19
Tribunalul Funcției Publice: 26 iunie 2008, Joseph/Comisia, F‑54/07, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 69