|
15.8.2009 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
C 193/34 |
Hotărârea Tribunalului Funcției Publice din 6 mai 2009 — Sergio și alții/Comisia
(Cauza F-137/07) (1)
(Funcție publică - Drepturi și obligați - Libertate sindicală - Memorandum de înțelegere Comisie — organizații sindicale și profesionale - Decizii individuale de detașare/scutire de serviciu întemeiate pe un protocol - Act care lezează - Calitate procesuală activă - Funcționar care acționează în nume propriu, iar nu în numele unei organizații sindicale - Inadmisibilitate - Notificare a respingerii reclamației către avocatul reclamanților - Moment de la care începe să curgă termenul de recurs)
2009/C 193/56
Limba de procedură: franceza
Părțile
Reclamanți: Giovanni Sergio (Bruxelles, Belgique) și alții (reprezentant: M. Lucas, avocat)
Pârâtă: Comisia Comunităților Europene (reprezentanți: domnul J. Currall și doamna B. Eggers, agenți)
Obiectul
Pe de o parte, anularea „Memorandumului de înțelegere între Organizațiile Sindicale și Profesionale (OSP) și Direcția generală Personal și Administrație (DG ADMIN)”, precum și a deciziilor Autorității împuternicite să facă numiri (AIPN) confirmate prin memorandumul din 19 decembrie 2006 și a deciziei din 14 noiembrie 2006 și, pe de altă parte, cerere de daune interese cu valoare simbolică de un euro
Dispozitivul
|
1) |
Respinge acțiunea. |
|
2) |
Îi obligă pe domnii Sergio, Blanchard, Marquez-Garcia, Scheuer și Wurzler la plata cheltuielilor de judecată. |
(1) JO C 79, 29.3.2008, p. 37.