8.3.2008

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 64/15

Recurs introdus la 19 noiembrie 2007 de Saint-Gobain Glass Deutschland GmbH împotriva ordonanței Tribunalului de Primă Instanță (Camera a treia) pronunțate la 11 septembrie 2007 în cauza T-28/07, Fels-Werke GmbH, Saint-Gobain Glass Deutschland GmbH, Spenner-Zement GmbH & Co. KG/Comisia Comunităților Europene

(Cauza C-503/07 P)

(2008/C 64/24)

Limba de procedură: germana

Părțile

Recurentă: Saint-Gobain Glass Deutschland GmbH (reprezentanți: H. Posser și S. Altenschmidt, Rechtsanwälte)

Celelalte părți în proces: Fels-Werke GmbH, Spenner-Zement GmbH & Co. KG, Comisia Comunităților Europene

Concluziile recurentei

—	anularea ordonanței Tribunalului de Primă Instanță (Camera a treia) din 11 septembrie 2007 în cauza T-28/07 (Fels-Werke și alții/Comisia Comunităților Europene), în măsura în care se referă la recurentă;

—

anularea articolului 1 punctul 2 al Deciziei Comisiei din 29 noiembrie 2006 privind planul național de alocare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră comunicat de Germania conform Directivei 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului (numărul documentului nepublicat), în măsura în care acesta declară garanțiile de alocare din prima perioadă de comercializare descrise în capitolul 6.2 al planului național de alocare al Germaniei sub titlul „Alocări conform articolului 8 din ZuG 2007” drept incompatibile cu Directiva 2003/87/CE;

—

anularea articolului 2 punctul 2 din această decizie, în măsura în care acesta impune Republicii Federale Germania reguli de punere în aplicare a garanțiilor de alocare din prima perioadă de comercializare descrise în capitolul 6.2 al planului național de alocare al Germaniei sub titlul „Alocări conform articolului 8 din ZuG 2007” și, de asemenea, impune cu această ocazie validitatea acelorași factori de realizare ca și pentru alte instalații fixe comparabile;

—	în subsidiar, anularea primului punct al dispozitivului ordonanței menționate și retrimiterea cauzei la Tribunalul de Primă Instanță;

—	obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

Prin ordonanța atacată Tribunalul a negat faptul că recurenta este vizată în mod individual și, prin urmare, a respins ca inadmisibilă acțiunea privind anularea în parte a Deciziei Comisiei din 29 noiembrie 2006 privind planul național de alocare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră comunicat de Germania.

În susținerea recursului, recurenta invocă încălcarea dreptului procedural care îi justifică interesul, precum și a normei de drept comunitar material prevăzută la articolul 230 al patrulea paragraf CE.

În primul rând, Tribunalul a încălcat principiile unui proces echitabil și obligația respectării dreptului la apărare. Tribunalul ar fi motivat în esență lipsa vizării individuale a recurentei prin faptul că aceasta nu a dovedit apartenența invocată la un cerc închis de operatori și mai ales prin faptul că aceasta nu a prezentat lista operatorilor care beneficiază de aplicarea articolului 8 alineatul 1 din ZuG 2007. Cu toate acestea Tribunalul nu ar fi solicitat recurentei în niciun moment în cadrul procedurii prezentarea unei liste a întreprinderilor interesate de garanțiile de alocare. Recurenta susține că relevanța prezentării unei astfel de liste nu reieșea nici din alte motive, întrucât caracterul limitat și închis al cercului de operatori interesați de garanțiile de alocare rezulta deja din structura juridică obligatorie a ZuG 2007, prezentată Tribunalului. Mai mult, prin cerința prezentării unei astfel de liste, Tribunalul ar impune recurentei o obligație imposibil de îndeplinit.

În al doilea rând Tribunalul a încălcat articolul 230 al patrulea paragraf CE, prin faptul că a negat în mod nejustificat că recurenta era vizată în mod individual. Cercul de persoane căruia i se aplică decizia atacată nu este stabilit doar — astfel cum s-a exprimat Tribunalul — „mai mult sau mai puțin exact”, ci ar fi definit din oficiu în mod definitiv prin evenimentele din trecut și, în mod logic, nu ar mai putea fi extins. În plus, în ceea ce îi privește pe operatorii interesați de garanțiile de alocare prevăzute de articolul 8 din ZuG 2007 decizia atacată ar putea fi înțeleasă drept un pachet de decizii individuale, întrucât fiecăruia dintre aceștia i-ar fi interzisă menținerea garanției de alocare.