Cauza C-489/07

Pia Messner

împotriva

Firma Stefan Krüger

(cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Amtsgericht Lahr)

„Directive 97/7/CE — Protecția consumatorilor — Contracte la distanță — Exercitarea dreptului de retractare de către consumator — Despăgubire pentru utilizare care trebuie plătită vânzătorului”

Concluziile avocatului general V. Trstenjak prezentate la 18 februarie 2009   I ‐ 7317

Hotărârea Curții (Camera întâi) din 3 septembrie 2009   I ‐ 7356

Sumarul hotărârii

Apropierea legislațiilor – Protecția consumatorilor cu privire la contractele la distanță – Directiva 97/7

[Directiva 97/7 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 6 alin. (1) a doua teză și alin. (2)]

Dispozițiile articolului 6 alineatul (1) a doua teză și alineatul (2) din Directiva 97/7 privind protecția consumatorilor cu privire la contractele la distanță trebuie să fie interpretate în sensul că se opun ca o reglementare națională să prevadă în mod general posibilitatea ca vânzătorul să solicite consumatorului o despăgubire pentru utilizarea unui bun dobândit printr-un contract la distanță în cazul în care acesta din urmă și-a exercitat dreptul de retractare cu respectarea termenelor. Astfel, în cazul în care consumatorul ar trebui să plătească o astfel de despăgubire numai pentru faptul că a avut posibilitatea de a utiliza bunul cât timp s-a aflat în posesia sa, acesta nu și-ar putea exercita dreptul de retractare decât în schimbul plății despăgubirii menționate. O astfel de consecință ar fi într-o contradicție clară cu redactarea și cu finalitatea articolului 6 alineatul (1) a doua teză și alineatul (2) din Directiva 97/7 și ar priva în mod special consumatorul de posibilitatea de a utiliza în deplină libertate și fără nicio presiune termenul de reflecție care îi este acordat prin această directivă. De asemenea, eficacitatea și efectivitatea dreptului de retractare ar fi afectate dacă s-ar impune consumatorului plata unei despăgubiri ca urmare a simplei împrejurări de a fi examinat și testat bunul. În măsura în care dreptul de retractare are ca obiectiv tocmai să acorde această posibilitate consumatorului, faptul de a fi recurs la aceasta nu poate avea drept consecință ca dreptul respectiv să nu poată fi exercitat de către consumator decât cu condiția de a plăti o despăgubire.

Cu toate acestea, aceleași dispoziții nu se opun ca plata unei despăgubiri pentru utilizarea bunului să fie impusă consumatorului în ipoteza în care acesta ar fi utilizat bunul menționat într-un mod incompatibil cu principiile de drept civil, precum buna-credință sau îmbogățirea fără justă cauză, cu condiția de a nu se aduce atingere finalității directivei menționate și în special eficacității și efectivității dreptului de retractare, ceea ce revine instanței naționale să stabilească.

(a se vedea punctele 23, 24 și 29 și dispozitivul)