Cauza C-339/07
Christopher Seagon, acționând în calitate de administrator judiciar al societății Frick Teppichboden Supermärkte GmbH
împotriva
Deko Marty Belgium NV
(cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Bundesgerichtshof)
„Cooperare judiciară în materie civilă — Proceduri de insolvență — Instanță competentă”
Concluziile avocatului general D. Ruiz-Jarabo Colomer prezentate la 16 octombrie 2008 I ‐ 769
Hotărârea Curții (Camera întâi) din 12 februarie 2009 I ‐ 791
Sumarul hotărârii
Cooperare judiciară în materie civilă – Proceduri de insolvență – Regulamentul nr. 1346/2000
[Regulamentul nr. 1346/2000, art. 3 alin. (1), art. 16 și art. 25, considerentele (2), (4), (6) și (8)]
Articolul 3 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1346/2000 privind procedurile de insolvență trebuie interpretat în sensul că instanțele statului membru pe teritoriul căruia a fost deschisă procedura de insolvență sunt competente să se pronunțe asupra unei acțiuni revocatorii formulate în cadrul procedurii de insolvență și îndreptate împotriva unui pârât care are sediul social într-un alt stat membru.
O astfel de interpretare rezultă din efectul util al acestui regulament, precum și din intenția legiuitorului de a limita regulamentul respectiv la dispozițiile care reglementează competența de a deschide proceduri de insolvență și de a pronunța hotărâri care derivă direct din procedurile de insolvență și sunt strâns legate de acestea.
(a se vedea punctele 20, 21 și 28 și dispozitivul)