Cauza C-318/07

Hein Persche

împotriva

Finanzamt Lüdenscheid

(cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Bundesfinanzhof)

„Libera circulație a capitalurilor — Impozit pe venit — Deductibilitatea donațiilor efectuate în favoarea unor organisme recunoscute ca fiind de interes general — Limitarea deductibilității la donațiile efectuate în favoarea organismelor naționale — Donații în natură — Directiva 77/799/CEE — Asistență reciprocă acordată de către autoritățile competente ale statelor membre în domeniul impozitării directe”

Concluziile avocatului general P. Mengozzi prezentate la 14 octombrie 2008   I ‐ 363

Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 27 ianuarie 2009   I ‐ 390

Sumarul hotărârii

1. Libera circulație a capitalurilor – Dispozițiile tratatului – Domeniu de aplicare

   (art. 56 CE și 58 CE)

2. Libera circulație a capitalurilor – Restricții – Legislație fiscală – Impozit pe venit

   (art. 56 CE)

1.  Atunci când o persoană impozabilă solicită într-un stat membru deductibilitatea fiscală a donațiilor făcute în favoarea unor organisme stabilite și recunoscute ca fiind de interes general într-un alt stat membru, astfel de donații intră în domeniul de aplicare al prevederilor privind libera circulație a capitalurilor din tratat, chiar dacă acestea sunt efectuate în natură, sub formă de bunuri de uz curent.

   Astfel, o reglementare fiscală națională poate intra în domeniul de aplicare al articolelor 56 CE-58 CE chiar dacă privește transferul unui patrimoniu care poate cuprinde atât sume de bani, cât și bunuri imobile și mobile. În consecință, la fel ca și impozitul aplicat pe moșteniri, tratamentul fiscal al donațiilor făcute în bani sau în natură intră în domeniul de aplicare al dispozițiilor tratatului referitoare la circulația capitalurilor, cu excepția cazurilor în care elementele constitutive ale operațiunilor respective se limitează la interiorul unui singur stat membru.

   (a se vedea punctele 26, 27 și 30 și dispozitiv 1)

2.  Articolul 56 CE se opune unei reglementări a unui stat membru în temeiul căreia, în ceea ce privește donațiile făcute unor organisme recunoscute ca fiind de interes general, beneficiul deducerii fiscale nu este acordat decât pentru donațiile efectuate în favoarea unor organisme stabilite pe teritoriul național, fără nicio posibilitate pentru persoana impozabilă de a demonstra că o donație făcută în favoarea unui organism stabilit într-un alt stat membru îndeplinește condițiile impuse de respectiva reglementare pentru acordarea unui astfel de beneficiu.

   Astfel, în condițiile în care posibilitatea obținerii unei deduceri fiscale poate influența în mod semnificativ atitudinea donatorului, imposibilitatea deductibilității în statul membru de impunere a donațiilor făcute în favoarea unor organisme recunoscute ca fiind de interes general atunci când acestea sunt stabilite în alte state membre este de natură să afecteze disponibilitatea persoanelor impozabile având reședința în primul stat membru de a efectua donații în favoarea acestora și, în consecință, constituie o restricție privind libera circulație a capitalurilor interzisă, în principiu, de articolul 56 CE.

   Într-adevăr, un stat membru poate să aplice, în cadrul legislației sale referitoare la deductibilitatea fiscală a donațiilor, o diferență de tratament între organismele naționale recunoscute ca fiind de interes general și cele stabilite în alte state membre atunci când acestea din urmă urmăresc alte obiective decât cele prevăzute prin propria sa legislație. În această privință, dreptul comunitar nu impune statelor membre să asigure că organismele străine recunoscute ca fiind de interes general în statul membru de origine beneficiază în mod automat de aceeași recunoaștere pe teritoriul lor. Cu toate acestea, un organism stabilit într-un stat membru și care îndeplinește condițiile impuse de un alt stat membru pentru acordarea de avantaje fiscale se află, în ceea ce privește acordarea de către acest din urmă stat membru a unor avantaje fiscale pentru încurajarea activităților respective de interes general, într-o situație comparabilă cu cea a organismelor recunoscute ca fiind de interes general și care sunt stabilite în acest din urmă stat membru.

   Pe de altă parte, în măsura în care nimic nu împiedică autoritățile fiscale ale statului membru de impunere să ceară unei persoane impozabile care dorește să obțină deductibilitatea fiscală a donațiilor efectuate în beneficiul unor organisme stabilite într-un alt stat membru să prezinte documentele justificative relevante, acest stat membru de impunere nu poate invoca necesitatea de a asigura eficacitatea controalelor fiscale pentru a justifica o reglementare națională care împiedică în mod absolut persoana impozabilă să aducă astfel de dovezi. În acest context, înainte de a acorda o scutire fiscală unui organism stabilit și recunoscut ca fiind de interes general într-un alt stat membru, un stat membru este autorizat să aplice măsuri care să îi permită să verifice, în mod clar și precis, dacă acest organism îndeplinește condițiile cerute de reglementarea națională pentru a beneficia de această scutire, precum și să controleze administrarea sa efectivă. În schimb, eventualele inconveniente administrative care ar decurge din faptul că astfel de organisme sunt stabilite într-un alt stat membru nu sunt suficiente pentru a justifica un refuz din partea autorităților statului respectiv de a acorda acestor organisme aceleași scutiri fiscale ca și organismelor naționale de același tip. Aceasta se aplică de asemenea în cazul unei persoane impozabile care solicită într-un stat membru deductibilitatea fiscală a unei donații făcute în favoarea unui organism stabilit și recunoscut ca fiind de interes general într-un alt stat membru.

   În plus, în temeiul Directivei 77/799 privind asistența reciprocă acordată de către autoritățile competente ale statelor membre în domeniul impozitării directe și indirecte, autoritățile fiscale respective se pot adresa autorităților unui alt stat membru pentru a obține orice informație care se dovedește necesară pentru stabilirea corectă a impozitului unei persoane impozabile. Cu toate acestea, directiva respectivă nu afectează în niciun mod competența autorităților competente ale statului membru al donatorului de a aprecia, în special, dacă sunt îndeplinite condițiile cărora le este subordonată, prin această legislație, acordarea unui avantaj fiscal. Astfel, în ceea ce privește un organism stabilit și recunoscut ca fiind de interes general într-un alt stat membru, statul membru al donatorului nu trebuie să acorde un tratament fiscal identic celui aplicat donațiilor făcute organismelor naționale decât dacă acest organism îndeplinește condițiile stabilite prin legislația acestui din urmă stat membru pentru acordarea de avantaje fiscale, printre care se numără urmărirea unor obiective identice cu cele promovate de legislația fiscală a statului membru respectiv. Autorităților naționale competente, inclusiv instanțelor naționale, le revine obligația să verifice dacă, în conformitate cu normele de drept național, s-a făcut dovada respectării condițiilor impuse de acest stat membru pentru acordarea avantajului fiscal în discuție.

   În sfârșit, un stat membru nu poate nici să excludă acordarea de avantaje fiscale pentru donațiile făcute în favoarea unui organism stabilit și recunoscut ca fiind de interes general într-un alt stat membru pentru simplul motiv că, în raport cu astfel de organisme, autoritățile fiscale ale primului stat membru nu dispun de posibilitatea de a verifica la fața locului respectarea cerințelor pe care le impune legislația lor fiscală.

   În ceea ce privește organismele de interes general situate într-o țară terță, în principiu, este legitim ca statul membru de impunere să refuze acordarea unui astfel de avantaj fiscal dacă, în special din cauza lipsei unei obligații convenționale a acestei țări terțe de a furniza informații, se dovedește imposibilă obținerea informațiilor necesare de la țara respectivă.

   (a se vedea punctele 38, 39, 47, 48, 50, 55, 56, 60, 61, 63, 66, 70 și 72 și dispozitiv 2)