1

Prin recursul formulat, domnul Campoli solicită anularea Hotărârii Tribunalului de Primă Instanță al Comunităților Europene din 29 noiembrie 2006, Campoli/Comisia (T-135/05, Rec., p. FP-I-A-2-297, II-A-2-1527, denumită în continuare „hotărârea atacată”), prin care acesta a respins ca fiind în parte inadmisibilă și în parte nefondată acțiunea sa având ca obiect, în esență, anularea fișelor sale de pensie pentru lunile mai-iulie 2004, în măsura în care în acestea se aplica pentru prima oară un coeficient corector calculat în mod nelegal, în funcție de costul mediu al vieții în țara sa de reședință, iar nu în raport cu costul vieții în capitala acestei țări.

2

Articolul 82 alineatul (1) al doilea paragraf din Statutul funcționarilor Comunităților Europene, în versiunea aplicabilă înainte de 1 mai 2004 (denumit în continuare „vechiul statut”), prevedea că pensiilor li se aplică un coeficient corector stabilit pentru țara, situată pe teritoriul Comunităților, în care titularul pensiei dovedește că își are reședința.

3

Întrucât nicio dispoziție specială din vechiul statut nu stabilea metoda de calcul al coeficienților corectori aplicabili pensiilor, în practică, acestora li s-au aplicat coeficienți corectori calculați pentru remunerațiile funcționarilor aflați în activitate, în aplicarea articolului 64 primul paragraf și a anexei XI la statut, mai exact după o metodă prin care se urmărea asigurarea aceleiași puteri de cumpărare, oricare ar fi locul de repartizare a funcționarilor. Prin această metodă se urmărea să se reflecte diferența medie pentru un funcționar tipic dintre costul vieții în capitala țării în care a fost repartizat și costul vieții la Bruxelles (Belgia) (denumită în continuare „metoda «capitală»”). În ceea ce privește pensionarii, elementul de referință era reprezentat de costul vieții în capitala țării de reședință comparat cu costul vieții la Bruxelles.

4

Prin Regulamentul (CE, Euratom) nr. 723/2004 al Consiliului din 22 martie 2004 de modificare a Statutului funcționarilor Comunităților Europene, precum și a Regimului aplicabil celorlalți agenți ai Comunităților (JO L 124, p. 1) a fost introdusă o amplă reformă a vechiului statut. Una dintre inovațiile aduse prin acest regulament se referă la eliminarea, începând cu 1 mai 2004, a coeficienților corectori care se aplică pensiilor.

5

Ca motivare, în considerentul (30) al Regulamentului nr. 723/2004 se menționează:

„Integrarea sporită a Uniunii Europene și libertatea de care dispun pensionarii în alegerea locului de reședință în Uniunea Europeană au făcut ca sistemul coeficienților corectori pentru pensii să devină obsolet. Acest sistem a cauzat și probleme privind verificarea locului de reședință al pensionarilor, care trebuie rezolvate. Prin urmare, respectivul sistem trebuie eliminat, prevăzându-se o tranziție adecvată pentru pensionari, precum și pentru funcționarii recrutați înainte de intrarea în vigoare a prezentului regulament.” [traducere neoficială]

6

În consecință, articolul 82 alineatul (1) al doilea paragraf și alineatul (3) din statut, în versiunea care a intrat în vigoare începând cu 1 mai 2004 (denumit în continuare „noul statut”), prevede că niciun coeficient corector nu se aplică pensiilor, și nici prestațiilor de invaliditate.

7

Această eliminare a coeficienților corectori nu privește funcționarii pensionați înainte de 1 mai 2004. Astfel, articolul 20 alineatul (1) primul paragraf din anexa XIII la noul statut prevede că pensiilor acestor funcționari li se aplică în continuare coeficientul corector fixat pentru statul membru în care aceștia demonstrează că și-au stabilit reședința principală.

8

În același timp, prin articolul 20 alineatul (1) al doilea paragraf din anexa XIII la noul statut a fost introdusă regula conform căreia coeficientul corector minim aplicabil pensiilor este de 100 %.

9

Potrivit articolului 20 alineatul (4) din anexa XIII la noul statut, sistemul tranzitoriu privind coeficienții corectori se aplică și prestațiilor de invaliditate.

10

Coeficienții corectori aplicabili în temeiul acestui sistem tranzitoriu se determină, potrivit articolului 1 alineatul (3) litera (a) și articolului 3 alineatul (5) litera (b) din anexa XI la noul statut, pe baza diferenței medii dintre costul vieții în statul membru de reședință al respectivului pensionar și costul vieții în Belgia (denumită în continuare „metoda «țară»”), în timp ce metoda „capitală” se aplică în continuare pentru remunerațiile funcționarilor aflați în activitate.

11

În scopul facilitării pentru respectivii pensionari a trecerii de la metoda „capitală” la noua metodă „țară”, aceasta din urmă este introdusă treptat, de-a lungul unei perioade tranzitorii de patru ani. În acest scop, la articolul 20 alineatul (2) din anexa XIII la noul statut se eșalonează structura procentuală a cuantumului pensiilor după următorul calendar:

12

În plus, articolul 24 alineatul (2) al doilea paragraf din anexa XIII la noul statut prevede garantarea valorii nominale a pensiei nete primite înainte de 1 mai 2004.

13

Începând de la pensionarea sa în luna februarie 2003, recurentul a beneficiat de o pensie de invaliditate în temeiul articolelor 53 și 78 din vechiul statut, căreia, în temeiul articolului 82, îi era aplicat coeficientul corector stabilit pentru țara în care acesta a dovedit că își are reședința, mai exact Regatul Unit, întrucât recurentul se instalase la Londra, unde își cumpărase o casă. Astfel, începând cu 1 ianuarie 2004, pensiei de invaliditate a recurentului i s-a aplicat coeficientul corector stabilit la 139,6 % pentru Regatul Unit. Acest coeficient corector a fost calculat după metoda „capitală”, astfel încât să reflecte diferența costului vieții dintre Londra și Bruxelles.

14

Printr-o scrisoare din 13 mai 2004, Oficiul pentru Administrarea și Plata Drepturilor Individuale al Comisiei Comunităților Europene l-a informat pe recurent cu privire la consecințele intrării în vigoare a noului statut asupra drepturilor sale de pensie. În această scrisoare se menționa, printre altele, că drepturile de pensie ale recurentului nu se modificau dacă pensia sa fusese stabilită înainte de luna mai 2004.

15

Cu toate acestea, recurentul și-a dat seama de faptul că regimul său pecuniar suferea reduceri în temeiul noului statut, coeficientul corector aplicabil pensiilor plătite foștilor funcționari cu reședința la Londra fiind suprimat treptat și înlocuit cu un nou coeficient corector, inferior celui vechi.

16

Prin urmare, la 20 august 2004, recurentul a sesizat autoritatea împuternicită să facă numiri (denumită în continuare „AIPN”) cu o reclamație, în temeiul articolului 90 din statut, îndreptată împotriva deciziei Comisiei, decizie reprezentată de fișele de pensie pentru lunile mai-iulie 2004. Acesta a susținut că reducerea nejustificată, în opinia sa, a drepturilor sale de pensie, în special a coeficientului corector, încălca mai multe principii generale de drept. Prin Decizia din 13 decembrie 2004, Comisia a respins această reclamație (denumită în continuare „decizia în litigiu”).

17

Prin hotărârea atacată, Tribunalul a respins acțiunea recurentului având ca obiect anularea deciziei în litigiu împreună cu, pe de o parte, decizia AIPN contestată în cadrul reclamației acestuia și care a modificat, începând cu 1 mai 2004, coeficientul corector, alocația pentru locuință și alocația școlară forfetară aplicabile pensiei sale, precum și, pe de altă parte, cu fișele sale de pensie, în măsura în care prin acestea se pune în aplicare ultima decizie începând cu luna mai 2004.

18

Mai întâi, Tribunalul a considerat inadmisibil capătul de cerere referitor la alocația pentru locuință și la alocația școlară, pentru motivul că acesta nu era cuprins în reclamația recurentului, precum și capetele de cerere prin care se urmărea anularea deciziei cuprinse în fișele de pensie pentru lunile mai și iunie 2004, pentru lipsa interesului de a acționa. În schimb, Tribunalul a recunoscut existența unui astfel de interes în atacarea fișei de pensie referitoare la luna iulie 2004, dat fiind faptul că, pentru remunerațiile funcționarilor aflați în activitate și repartizați în Regatul Unit, coeficientul corector aplicabil fusese stabilit după metoda „capitală” la 142,7 %, cu efect retroactiv pentru această lună, în timp ce cuantumul pensiei recurentului rămânea fixat, în conformitate cu garantarea valorii nominale, la un nivel egal cu cel obținut prin aplicarea coeficientului corector de 139,6 % la aceeași dată.

19

În continuare, Tribunalul a apreciat că sunt neîntemeiate cele șapte aspecte ale excepției de nelegalitate a articolului 20 din anexa XIII la noul statut, care constituie unicul motiv invocat de recurent, întemeiate pe o încălcare a principiilor protecției încrederii legitime, securității juridice, neretroactivității și drepturilor dobândite, pe încălcarea principiilor egalității de tratament, proporționalității și bunei administrări, precum și pe un abuz de putere și, respectiv, pe o motivare insuficientă.

20

În ceea ce privește aspectul motivului menționat întemeiat pe o încălcare a principiului egalității de tratament, a cărui apreciere de către Tribunal este contestată în cadrul prezentului recurs, au fost invocate patru argumente în susținerea acestuia.

21

Astfel, la punctele 99-109 din hotărârea atacată, Tribunalul a respins primul argument al recurentului, conform căruia aplicarea metodei „țară” la calcularea coeficienților corectori tranzitorii aplicați pensiilor funcționarilor care au ieșit la pensie înainte de 1 mai 2004 ar încălca principiul egalității de tratament, deoarece coeficienții corectori calculați după această nouă metodă nu ar garanta menținerea unei puteri de cumpărare echivalente pentru toți pensionarii. Tribunalul a amintit mai întâi concluzia sa din Hotărârea din 26 februarie 2003, Drouvis/Comisia (T-184/00, RecFP, p. I-A-51 și II-297, punctul 60), conform căreia un coeficient corector unic pe țară poate constitui un indicator adecvat pentru a reflecta, în mod absolut aproximativ, costul vieții în interiorul unui stat membru și pentru a susține obiectivul constând în asigurarea unei egalități de tratament între pensionari.

22

Tribunalul a considerat de asemenea că, prin înlocuirea metodei „capitală” cu metoda „țară”, legiuitorul nu a depășit limitele stabilite pentru exercitarea puterii sale de apreciere în materie. La punctul 105 din hotărârea atacată, acesta a arătat printre altele că legiuitorul este liber să adopte prevederi mai puțin favorabile decât cele precedente pentru respectivii funcționari, cu condiția de a stabili o perioadă tranzitorie care să aibă o durată suficientă. Această libertate nu ar putea fi limitată nici prin invocarea principiului egalității puterii de cumpărare, cu atât mai mult cu cât sistemul tranzitoriu garantează pensionarilor menținerea valorii nominale a pensiei nete primite înainte de intrarea în vigoare a noului statut.

23

La punctele 110-115 din hotărârea atacată, Tribunalul a respins al doilea argument al recurentului, întemeiat pe o discriminare între funcționarii în activitate, pentru care se aplică întotdeauna metoda capitală, și funcționarii pensionați, arătând că aceste două categorii de funcționari se află în situații diferite din punct de vedere obiectiv.

24

Al treilea argument al recurentului, prin care se urmărește demonstrarea existenței unei discriminări în raport cu pensionarii care au reședința în Belgia din cauză că pensiile acestora din urmă ar fi stabilite ținându-se cont de costul vieții la Bruxelles, în calitate de capitală, a fost respins la punctele 116-130 din hotărârea atacată. În această privință, Tribunalul a constatat mai întâi că, în conformitate cu prevederile articolului 1 alineatul (3) litera (a) punctul (ii) coroborate cu cele ale articolului 3 alineatul (5) litera (b) din anexa XI la noul statut, coeficienții corectori aplicabili pensiilor plătite în alte state membre decât Regatul Belgiei sunt determinați „prin referire la Belgia” și că nimic din noul sistem de pensii nu permite să se concluzioneze că legiuitorul ar fi vrut ca pensionarii cu reședința în Belgia să profite de un coeficient corector ținând cont de costul vieții la Bruxelles, în calitate de capitală.

25

Acesta a adăugat, la punctele 120-123 din hotărârea atacată, că este adevărat că, odată cu trecerea de la metoda „capitală” la metoda „țară”, nici cuantumul pensiilor de bază „belgiene”, nici coeficientul corector de 100 % aplicat acestui cuantum nu au făcut obiectul unei reduceri care să fi ținut cont de noua metodologie. În această privință, Comisia ar fi arătat în ședință că, în practică, statisticienii ar fi ajuns la concluzia că metoda care constă în măsurarea diferenței dintre prețurile din Bruxelles și prețurile dintr-o altă capitală, precum Londra, oferă o estimare absolut valabilă a diferenței dintre prețurile din Belgia și prețurile din Regatul Unit în ceea ce privește toate produsele, cu o singură excepție, și anume chiriile. Comisia ar fi precizat că, pentru a stabili coeficienții corectori aplicabili pensiilor, statisticienii compară chiriile medii din respectiva țară cu chiriile medii din Belgia. Pe această bază, ar putea fi estimat că „diferența dintre Bruxelles și media din Belgia este de ordinul a 2 %”. Cu toate acestea, nu s-ar fi stabilit un coeficient corector de 98 % pentru Belgia.

26

Tribunalul a constatat în această privință, la punctul 124 din hotărârea atacată, că explicațiile oferite de Comisie se referă la punerea în aplicare a noului sistem de pensii, astfel cum a fost realizată de Oficiul Statistic al Comunităților Europene (Eurostat) și finalizată prin regulamentele de adaptare a coeficienților corectori care se aplică pensiilor, în timp ce excepția de nelegalitate invocată de recurent se referă numai la articolul 20 din anexa XIII la noul statut. Or, legalitatea unui regulament comunitar nu poate depinde de modul în care acesta este aplicat în practică. Tribunalul a adăugat, la punctul 125 din hotărârea atacată, că, în orice caz, în măsura în care practica descrisă de Comisie ar favoriza pensionarii cu reședința în Belgia, îndepărtându-se de la noua metodă „țară”, trebuie amintit că respectarea principiului egalității de tratament trebuie conciliată cu respectarea principiului legalității, conform căruia nimeni nu poate invoca, în folosul său, o nelegalitate comisă în favoarea altuia.

27

În sfârșit, la punctele 131-140 din hotărârea atacată, Tribunalul a respins al patrulea argument, prin care recurentul invoca o discriminare în raport cu pensionarii care au reședința într-un stat membru „ieftin”, care beneficiaseră de un coeficient corector mai mic de 100 % înainte de 1 mai 2004 și pentru care noul sistem de pensii a introdus un coeficient corector minim de 100 %, cu rezultatul că acești pensionari beneficiază de un coeficient corector vădit superior costului efectiv al vieții de la locul de reședință.

28

Tribunalul a reținut astfel, la punctele 132-135 din hotărârea atacată, că acest argument era inadmisibil, dat fiind că recurentul nu demonstrase că putea beneficia din punct de vedere financiar de o hotărâre prin care se declara nelegală aplicarea unui coeficient corector minim de 100 % la pensiile plătite persoanelor cu reședința în statele membre „ieftine”. În special, acesta nu ar fi afirmat că pretinsul „cadou financiar” oferit pensionarilor cu reședința într-un astfel de stat membru implică în mod obligatoriu o pierdere financiară echivalentă pentru pensionarii cu reședința într-un stat membru „scump”. Pe de altă parte, întrucât sistemul comunitar de pensii nu are la bază modelul unui fond de pensii, ci principiul solidarității, norma care introduce un coeficient corector minim de 100 % nu ar avea ca efect din punct de vedere juridic îmbogățirea pensionarilor respectivi pe cheltuiala categoriei de pensionari din care face parte recurentul.

29

Tribunalul a declarat, la punctul 136 din hotărârea atacată, că, în orice caz, introducerea unui coeficient corector minim de 100 % nu poate fi calificată drept vădit arbitrară sau neadecvată, dat fiind că această normă a fost adoptată pentru apropierea, pe cât posibil, a sistemului tranzitoriu, care menține coeficienții corectori aplicabili pensiilor, de sistemul definitiv, care îi elimină. În acest sens, norma respectivă nu face decât să anticipeze, pentru un mare număr de state membre și cu referire la pensionarii vizați, eliminarea coeficienților corectori aplicabili pensiilor.

30

Prin recursul formulat, domnul Campoli solicită Curții:

31

Comisia, care a formulat de asemenea un recurs incident, solicită Curții:

32

Consiliul Uniunii Europene solicită Curții:

33

Prin recursul formulat, recurentul contestă aprecierea Tribunalului cu privire la primul, la al treilea și la al patrulea argument avansat în susținerea aspectului motivului său întemeiat pe încălcarea principiului egalității de tratament. Invocând un unic motiv în cadrul recursului, recurentul invocă, în această privință, nerespectarea de către Tribunal a principiului egalității de tratament, a principiului dreptului la apărare, a principiului egalității părților în fața instanței comunitare, a obligației de motivare care revine instituțiilor, a noțiunii de interes de a acționa în cadrul unei excepții de nelegalitate și a propriei sale obligații de motivare.

34

Înainte de examinarea temeiniciei acestui motiv, trebuie să se statueze cu privire la recursul incident formulat de Comisie, din moment ce prin acesta se urmărește ca recursul introdus de recurent să fie declarat inadmisibil.

35

Comisia apreciază că Tribunalul ar fi trebuit să declare din oficiu inadmisibil primul, al treilea și al patrulea argument invocat în susținerea aspectului motivului întemeiat pe încălcarea principiului egalității de tratament, din moment ce nu fuseseră invocate în faza precontencioasă. În această privință, Comisia susține că, în reclamația precontencioasă, recurentul a invocat în cadrul acestui aspect numai al doilea argument, întemeiat pe discriminarea dintre funcționari și pensionari, iar acesta era distinct de celelalte trei argumente invocate ulterior.

36

În cadrul memoriului în duplică, Comisia precizează că recursul său incident are ca obiect declararea ca inadmisibil a recursului, deoarece acesta se referă exclusiv la cele trei argumente inadmisibile. Aceasta admite că, deși este formulat astfel, obiectul recursului său incident nu corespunde în întregime cu modul de redactare a articolului 56 din Statutul Curții de Justiție, dar apreciază că este totuși obligația Curții să examineze din oficiu dacă Tribunalul a comis o eroare de drept prin faptul că nu a declarat din oficiu ca inadmisibile cele trei argumente în cauză.

37

În opinia recurentului, recursul incident este inadmisibil, dat fiind că, în mod contrar cerințelor articolului 56 menționat mai sus, concluziile Comisiei nu au fost respinse în primă instanță. În special, aceasta nu ar fi solicitat ca acțiunea să fie declarată inadmisibilă, iar Tribunalul ar fi admis în totalitate concluziile Comisiei, respingând acțiunea ca neîntemeiată. Pe de altă parte, deși a formulat un recurs incident, Comisia nu ar solicita anularea în tot sau în parte a hotărârii atacate.

38

În subsidiar, recurentul apreciază că recursul incident este nefondat. Într-adevăr, primul, al treilea și al patrulea argument în discuție ar fi legate de încălcarea principiului egalității de tratament invocată în reclamația sa. În decizia în litigiu, Comisia însăși ar fi identificat în mod clar argumentele sale drept constituind o critică a faptului că „locuitorii unei regiuni «scumpe» se vedeau astfel lipsiți de o putere de cumpărare echivalentă cu cea a persoanelor care și-au stabilit reședința în regiuni «mai puțin scumpe»” și că „pensionarii nu vor mai beneficia de aceeași putere de cumpărare în funcție de reședința lor”. În raportul de ședință al Tribunalului ar fi expuse în mod clar cele patru argumente invocate de recurent în susținerea argumentelor întemeiate pe încălcarea principiului nediscriminării, fără ca raportul sau admisibilitatea acestor argumente să fi fost criticate de Comisie.

39

În temeiul articolului 56 al doilea paragraf din Statutul Curții de Justiție, recursul poate fi introdus de oricare parte ale cărei concluzii au fost respinse în totalitate sau în parte.

40

Or, după cum afirmă însăși Comisia în memoriul în duplică, prin hotărârea atacată sunt admise în întregime concluziile sale prezentate în fața Tribunalului. Trebuie să se arate în special că, deși a susținut în fața Tribunalului inadmisibilitatea cererilor recurentului privind alocația pentru locuință și alocația școlară pentru motivul că acestea nu figurează în reclamație, Comisia nu a invocat deloc inadmisibilitatea aspectului întemeiat pe încălcarea principiului egalității de tratament.

41

Pe de altă parte, după cum rezultă în special de la articolul 61 din Statutul Curții de Justiție, orice recurs trebuie să urmărească anularea în tot sau în parte a unei hotărâri a Tribunalului, Curtea putând, în cazul anulării, fie să soluționeze ea însăși în mod definitiv litigiul atunci când acesta este în stare de judecată, fie să trimită cauza Tribunalului pentru a se pronunța asupra acesteia.

42

Or, în speță, recursul incident al Comisiei nu urmărește anularea hotărârii atacate, ci declararea ca inadmisibil a recursului principal introdus de recurent.

43

Rezultă că respectivul recurs incident trebuie respins ca inadmisibil.

44

Recurentul susține că, prin respingerea acestui prim argument, Tribunalul a încălcat principiul egalității de tratament și obligația de motivare care incumbă instanței comunitare. De fapt, în hotărârea atacată, larga putere de apreciere de care se bucură legiuitorul ar fi plasată mai presus de acest principiu. Punctul 105 din această hotărâre ar fi determinant în această privință. Existența unei perioade de tranziție având o durată suficientă, evocată de Tribunal, ar fi un element util în examinarea respectării principiilor securității juridice, neretroactivității și drepturilor dobândite, dar ar fi străină de examinarea legalității unei măsuri în raport cu principiul egalității de tratament.

45

Pe de altă parte, recurentul subliniază că un coeficient corector stabilit după metoda „țară” nu respectă principiul egalității de tratament, în măsura în care nu permite reflectarea, nici chiar aproximativă, a costului vieții în interiorul unei țări și îndeplinirea, în acest mod, a obiectivului egalității puterii de cumpărare între foștii funcționari. Noua metodă ar penaliza, de fapt, pensionarii cu reședința în capitală sau în alte orașe ori regiuni „scumpe”, care s-ar afla în imposibilitatea de a face față costurilor legate de locul lor de reședință.

46

În opinia Comisiei, punctul 105 din hotărârea atacată nu face decât să deducă consecințele marjei de apreciere de care dispune legiuitorul în materia respectivă. Cu privire la acest aspect, Tribunalul ar fi hotărât printre altele că egalitatea puterii de cumpărare ca formă specifică a principiului egalității nu ar fi încălcată prin schimbarea metodei respective în lipsa unei diferențieri arbitrare sau vădit neadecvate care depășește marja de apreciere de care beneficiază legiuitorul, cu atât mai mult cu cât sistemul tranzitoriu garantează menținerea valorii nominale a pensiei nete.

47

Consiliul susține că recurentul confundă principiul egalității de tratament și „principiul echivalenței puterii de cumpărare”. Într-adevăr, punctul 105 din hotărârea atacată nu s-ar referi la principiul egalității de tratament în general, ci la „principiul echivalenței puterii de cumpărare”, care nu ar fi decât unul dintre mijloacele posibile de asigurare a egalității de tratament. Pe de altă parte, la fel ca și metoda „capitală”, metoda „țară” ar respecta principiul egalității de tratament și nu ar aduce atingere în mai mare măsură liberei circulații a pensionarilor. Într-adevăr, vechiul sistem ar fi privilegiat, în aceeași măsură ca și sistemul actual, alegerea locurilor în care viața este mai ieftină în interiorul unui stat și ar fi condiționat astfel alegerea locului de reședință.

48

Prin criticile sale referitoare la aprecierea Tribunalului cu privire la argumentul întemeiat pe o încălcare a principiului egalității de tratament în lipsa garantării de către noua metodă „țară” a unei puteri de cumpărare echivalente pentru toți pensionarii, recurentul urmărește, în esență, să se declare că în mod greșit Tribunalul a hotărât că legiuitorul comunitar, înlocuind metoda „capitală” cu metoda „țară” pentru stabilirea coeficienților corectori în cadrul sistemului tranzitoriu de pensii, nu a depășit limitele puterii sale de apreciere în materie.

49

Pentru a aprecia temeinicia acestui argument, trebuie să se stabilească mai întâi dacă aplicarea în cazul pensiilor a unui coeficient corector unic pe țară, calculat după metoda „țară”, este compatibilă sau incompatibilă cu principiul egalității de tratament.

50

În această privință, trebuie amintit că, în temeiul principiului egalității de tratament sau al principiului nediscriminării, situațiile comparabile nu trebuie tratate în mod diferit și situațiile diferite nu trebuie tratate în același mod, cu excepția cazului în care un astfel de tratament este justificat în mod obiectiv (Hotărârea din 10 ianuarie 2006, IATA și ELFAA, C-344/04, Rec., p. I-403, punctul 95, și Hotărârea din 11 septembrie 2007, Lindorfer/Consiliul, C-227/04 P, Rep., p. I-6767, punctul 63).

51

În ceea ce privește articolele din vechiul statut care prevăd aplicarea unui coeficient corector la remunerațiile și la pensiile funcționarilor, Curtea a hotărât deja că nu se poate susține că o dispoziție care are ca scop menținerea unei puteri de cumpărare echivalente pentru toți funcționarii aflați la pensie, oricare ar fi locul lor de reședință, este incompatibilă cu principiul egalității de tratament (a se vedea Ordonanța din 29 aprilie 2004, Drouvis/Comisia, C-187/03 P, punctele 25 și 26, precum și jurisprudența citată).

52

Or, după cum a arătat pe bună dreptate Tribunalul la punctele 99-101 din hotărârea atacată, un sistem al coeficienților corectori, prin însăși natura lui, nu poate asigura o egalitate de tratament absolută între foștii funcționari, dat fiind că este evident imposibil să se țină cont de costul vieții și de variațiile acestuia din toate localitățile diferitelor state membre în care pensionarii și-ar putea stabili reședința și să se aplice pentru fiecare localitate un coeficient corector specific. În aceste condiții, un coeficient corector unic pe țară poate constitui un indicator adecvat pentru a reflecta, în mod absolut aproximativ, costul vieții în interiorul unui stat membru.

53

În ceea ce privește metoda care trebuie aleasă pentru calcularea unui astfel de coeficient corector unic pe țară, nu se contestă, după cum a arătat avocatul general la punctele 69 și 70 din concluzii, că, oricare ar fi sistemul ales, acesta poate constitui cel mult o aproximare rezonabilă a costului vieții suportat efectiv de fiecare fost funcționar și că, în această optică, atât metoda „capitală”, cât și metoda „țară” prezintă avantaje și inconveniente.

54

Având în vedere caracterul absolut aproximativ al unui coeficient corector unic pe țară, scopul garantării unei anumite echivalențe a puterii de cumpărare între foștii funcționari care au reședința în diferite state membre trebuie, într-adevăr, considerat îndeplinit în măsura în care acest coeficient corector unic este stabilit conform criteriilor care îi garantează caracterul reprezentativ. Or, este incontestabil că metoda „țară” reflectă costul vieții în interiorul unui stat într-un mod cel puțin la fel de reprezentativ ca și metoda „capitală”.

55

Întrucât metoda „țară” constituie, prin urmare, un mod de calcul adecvat pentru a asigura, pe cât posibil, echivalența puterii de cumpărare între pensionari, Tribunalul nu a comis o eroare de drept atunci când a apreciat că legiuitorul comunitar nu a încălcat principiul egalității de tratament prin înlocuirea metodei „capitală” cu metoda „țară” pentru stabilirea coeficienților corectori în cadrul sistemului tranzitoriu de pensii.

56

În ceea ce privește criticile recurentului referitoare la punctul 105 din hotărârea atacată, trebuie să se constate că acestea se dovedesc nefondate. Din raționamentul dezvoltat la punctele 99-104 din hotărârea atacată rezultă că, contrar celor susținute de recurent, Tribunalul a răspuns efectiv în mod negativ la întrebarea dacă noua metodă de stabilire a coeficienților corectori constituie o diferențiere arbitrară sau vădit neadecvată în raport cu obiectivul urmărit. Astfel, Tribunalul nu a reținut în niciun mod că unica limită a puterii legiuitorului este reprezentată de existența unei perioade tranzitorii suficiente, după cum sugerează recurentul, ci, dimpotrivă, urmând un raționament similar celui dezvoltat la punctele 51-54 din prezenta hotărâre, a examinat problema dacă legiuitorul comunitar a încălcat principiul egalității de tratament prin înlocuirea metodei „capitală” cu metoda „țară”. Citind în context punctul contestat, este, așadar, evident că raționamentul Tribunalului nu se întemeiază pe premisa conform căreia, în cadrul adaptării sistemului de pensii, legiuitorul comunitar ar fi ținut de principiile securității juridice și drepturilor dobândite, dar nu de principiul egalității de tratament.

57

Rezultă din ceea ce precedă că primul aspect al motivului unic de recurs, întemeiat pe încălcarea principiului egalității de tratament și pe obligația de motivare care îi incumbă instanței comunitare, trebuie respins ca nefondat.

58

Contrar a ceea ce s-a apreciat la punctele 132-135 din hotărârea atacată, recurentul susține că are interesul de a acționa. Acesta contestă faptul că un astfel de interes nu ar putea rezulta decât dintr-o îmbogățire a pensionarilor cu reședința într-un stat membru „ieftin” în detrimentul pensionarilor cu reședința într-un stat membru „scump” și subliniază că respectiva sa critică este întemeiată pe atingerea adusă „principiului egalității puterii de cumpărare”. Presupunând chiar că ar trebui să se analizeze relațiile existente între prestațiile plătite unui grup de pensionari și cele plătite unui alt grup, ar trebui să se constate că, prin introducerea metodei „țară”, se „compensează” costul determinat de aplicarea unui coeficient corector minim de 100 %.

59

În ceea ce privește constatarea Tribunalului de la punctul 136 din hotărârea atacată, conform căreia introducerea unui coeficient corector minim de 100 % nu poate fi în niciun caz calificată drept vădit arbitrară sau neadecvată, recurentul susține că simpla referire la larga putere a legiuitorului și la obiectivul de apropiere a sistemului tranzitoriu de sistemul definitiv nu poate justifica această concluzie. În plus, nu a fost introdus niciun sistem tranzitoriu pentru pensionarii cu reședința în țările „ieftine”. Diferențierea care rezultă din faptul că norma care instituie un coeficient corector minim acordă acestor pensionari beneficiul unor prestații care depășesc substanțial costul vieții de la locul de reședință al acestora nu ar avea nicio justificare obiectivă în natura și în caracteristicile sistemului tranzitoriu.

60

Comisia și Consiliul apreciază că pe bună dreptate Tribunalul a declarat inadmisibil argumentul recurentului. În această privință, cele două instituții susțin că, chiar dacă Tribunalul ar fi considerat fondat acest argument, consecința ar fi fost o reducere a cuantumului pensiei pentru pensionarii cu reședința în statele membre „ieftine”, ceea ce nu ar fi modificat cu nimic situația recurentului. În subsidiar, acestea susțin că, prin alinierea sistemului tranzitoriu la sistemul definitiv pentru un mare număr de state membre și în favoarea pensionarilor cu reședința în state membre „ieftine”, legiuitorul a făcut o alegere coerentă și adecvată. Consiliul subliniază că, pentru aceștia din urmă, nu existau așteptări legitime care trebuiau respectate, ceea ce explică faptul că nu erau necesare măsuri tranzitorii în privința lor.

61

Criticile privind motivarea hotărârii atacate, prin care Tribunalul a respins argumentul recurentului întemeiat pe o discriminare în raport cu pensionarii care au reședința într-un stat membru „ieftin”, rezultând din introducerea unui coeficient corector minim de 100 %, urmăresc atât aprecierea de către Tribunal a admisibilității acestui argument, cât și examinarea acestui argument pe fond. Într-adevăr, recurentul urmărește să demonstreze că, în mod contrar aprecierii Tribunalului, acest argument este admisibil și fondat.

62

Înainte de a răspunde la aceste critici, trebuie să se examineze excepția de inadmisibilitate invocată de Comisie. Aceasta susține că Tribunalul ar fi trebuit să declare din oficiu că argumentul este inadmisibil, dat fiind că fusese formulat de recurent numai în stadiul replicii, în cadrul procedurii în primă instanță, astfel încât este vorba de un argument nou.

63

În această privință, este suficient să se constate că, după cum a arătat avocatul general la punctele 103 și 104 din concluzii, argumentul respectiv figura, fie și numai într-o formă embrionară, în dezvoltările din cerere consacrate abuzului de putere, precum și încălcării principiului proporționalității și obligației de motivare. Or, rezultă din jurisprudență că un motiv care constituie dezvoltarea unui motiv enunțat anterior, direct sau implicit, în cererea introductivă de instanță trebuie considerat admisibil (a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 mai 1983, Verros/Parlamentul European, 306/81, Rec., p. 1755, punctul 9, și Hotărârea din 26 aprilie 2007, Alcon/OAPI, C-412/05 P, Rep., p. I-3569, punctele 38-40).

64

În ceea ce privește temeinicia criticilor recurentului, trebuie să fie examinate mai întâi cele formulate cu referire la punctul 136 din hotărârea atacată, prin care Tribunalul, după ce a stabilit inadmisibilitatea respectivului argument pentru lipsa interesului de a acționa al recurentului, a statuat că, în orice caz, introducerea unui coeficient corector minim de 100 % nu poate fi calificată drept vădit arbitrară sau neadecvată, dat fiind că această normă a fost adoptată pentru apropierea, pe cât posibil, a sistemului tranzitoriu, care menține coeficienții corectori aplicabili pensiilor, de sistemul definitiv, care îi elimină. Într-adevăr, numai în ipoteza în care această constatare ar fi afectată de o eroare de drept, prezentul aspect al motivului invocat de recurent ar putea fi admis în final. Dar nu aceasta este situația.

65

După cum a arătat pe bună dreptate Tribunalul, introducerea în cadrul sistemului tranzitoriu a unui coeficient corector minim de 100 % nu face decât să anticipeze, pentru o parte a pensionarilor, eliminarea coeficienților corectori prevăzută de sistemul definitiv. Așadar, conformitatea sistemului tranzitoriu cu principiul egalității de tratament trebuie analizată din această perspectivă.

66

Or, trebuie să se constate că decizia legiuitorului comunitar de reformare a sistemului de pensii prin eliminarea coeficienților corectori aplicabili acestora nu este incompatibilă cu principiul egalității de tratament. Deși este adevărat că vechiul sistem de pensii, întemeiat pe un sistem de coeficienți corectori și, prin urmare, pe o anumită compensare a puterii de cumpărare în funcție de statul membru de reședință al pensionarului, constituia un mijloc adecvat pentru punerea în aplicare a respectivului principiu, nu se poate deduce de aici că orice alt sistem este incompatibil cu acest principiu.

67

Într-adevăr, după cum pe bună dreptate a arătat Consiliul, un sistem de pensii care urmărește echivalența puterii de cumpărare nu este decât unul dintre mijloacele posibile de asigurare a principiului egalității de tratament. Acest principiu este în aceeași măsură respectat de un sistem în cadrul căruia pensionarii primesc, la o contribuție echivalentă, o pensie nominală egală, ceea ce, după cum a constatat Comisia, reprezintă de altfel, de regulă, cazul general al sistemelor de pensie existente în statele membre și în alte organizații internaționale.

68

Dat fiind că sistemul definitiv de pensii care rezultă din noul statut, în măsura în care nu mai urmărește obiectivul garantării unei anumite echivalențe a puterii de cumpărare între pensionari indiferent de locul lor de reședință, este, prin urmare, compatibil cu principiul egalității de tratament, sistemul tranzitoriu, care nu face decât să anticipeze principiul unei pensii cu cuantum „unic”, în beneficiul pensionarilor pentru care acest principiu este favorabil, nu poate constitui o discriminare.

69

Trebuie, așadar, să se constate că pe bună dreptate Tribunalul a apreciat că este nefondat argumentul recurentului întemeiat pe o discriminare în raport cu pensionarii care au reședința într-un stat membru „ieftin” rezultând din introducerea, prin sistemul tranzitoriu, a unui coeficient corector minim de 100 %. În aceste condiții, Curtea nu mai trebuie să se pronunțe asupra obiecției întemeiate pe faptul că respectivul argument ar fi inadmisibil pentru lipsa interesului de a acționa al recurentului.

70

Rezultă din cele ce precedă că prezentul aspect al motivului unic, întemeiat pe o încălcare a principiului egalității de tratament și a noțiunii de interes de a acționa, trebuie respins.

71

În această privință, contrar a ceea ce este reținut în hotărârea atacată, recurentul susține că noul sistem de pensii presupune o raportare la costul vieții din Bruxelles. Astfel, la articolul 3 din anexa XI la noul statut s-ar preciza că adaptarea remunerațiilor și a pensiilor are la bază o serie de elemente menționate la articolul 1 din aceeași anexă, printre care figurează evoluția costului vieții pentru Bruxelles (indicele internațional al Bruxelles-ului). Faptul că nu se aplică niciun coeficient corector pentru Belgia, astfel cum este prevăzut la articolul 3 alineatul (5) din anexa XI la noul statut, ar însemna că pensiile sunt afectate de facto de un coeficient corector de 100 %. Prin urmare, veniturile pensionarilor cu reședința în Belgia ar fi stabilite ținându-se cont numai de costul vieții la Bruxelles, capitala acestui stat membru.

72

În plus, recurentul critică motivarea hotărârii atacate cuprinsă atât la punctul 124 din aceasta, potrivit căreia „legalitatea unui regulament comunitar nu poate depinde de modul în care acesta este aplicat în practică”, cât și la punctul 125 din această hotărâre, unde se face referire la jurisprudența pe baza căreia respectarea principiului egalității de tratament trebuie conciliată cu respectarea principiului legalității, conform căruia nimeni nu poate invoca, în folosul său, o nelegalitate comisă în favoarea altuia. În această privință, recurentul invocă o încălcare a principiilor egalității de tratament și egalității părților în fața instanței comunitare, a dreptului la apărare, precum și a obligației de motivare care incumbă instanței comunitare și instituțiilor.

73

Comisia și Consiliul fac trimitere la modul de redactare a articolului 1 alineatul (3) litera (a) și a articolului 3 alineatul (5) al doilea paragraf litera (b) din anexa XI la statut, subliniind că primul dintre aceste articole prevede că Eurostat calculează paritățile economice „în raport cu Belgia”. Noul sistem nu presupune, așadar, nicio raportare la costul vieții din Bruxelles. Punerea în aplicare a sistemului tranzitoriu ar rezulta din regulamentele de aplicare ale Consiliului, pe care Eurostat nu ar face decât să le pună în practică. Recurentul ar fi renunțat să conteste aceste regulamente de aplicare, neinvocând decât nelegalitatea Regulamentului nr. 723/2004.

74

După cum s-a arătat la punctele 68 și 69 din prezenta hotărâre, precum și la punctul 136 din hotărârea atacată, introducerea prin sistemul tranzitoriu a unui coeficient corector minim de 100 % nu implică o încălcare a principiului egalității de tratament. În aceste condiții, trebuie să se constate că aplicarea, în drept sau în fapt, a unui coeficient corector de 100 % pensionarilor cu reședința în Belgia nu ar putea constitui o astfel de încălcare.

75

Într-adevăr, chiar în ipoteza în care costul vieții în Belgia, calculat după metoda „țară”, ar fi inferior celui luat în considerare pentru calcularea salariului de bază, cu rezultatul că, aplicând logica proprie vechiului sistem de pensii, ar fi trebuit să se stabilească un coeficient corector mai mic de 100 %, faptul că pensionarii cu reședința în Belgia beneficiază, de altfel, ca și toți pensionarii cu reședința într-un stat membru „ieftin” despre care este vorba la punctul 69 din prezenta hotărâre, de cuantumul integral al pensiei de bază și, așadar, de o putere de cumpărare superioară aceleia a recurentului nu constituie, din perspectiva sistemului tranzitoriu, o discriminare.

76

Rezultă din cele ce precedă că, deși motivarea hotărârii atacate, în special aceea cuprinsă la punctele 124 și 125 din aceasta, trebuia să fie afectată de o eroare de drept, după cum afirmă recurentul, constatarea unei astfel de erori nu ar fi de natură să determine anularea acestei hotărâri din moment ce argumentul recurentului întemeiat pe o discriminare în raport cu pensionarii care au reședința în Belgia trebuie, în orice caz, să fie respins, pentru motivele enunțate la punctele 74 și 75 din prezenta hotărâre, care, în plus, au fost expuse de asemenea de Tribunal în hotărârea atacată.

77

În aceste condiții, prezentul aspect al motivului unic, întemeiat pe încălcarea principiilor egalității de tratament și egalității părților în fața instanței comunitare, a dreptului la apărare, precum și a obligației de motivare care incumbă instanței comunitare și instituțiilor, trebuie respins.

78

Din moment ce niciunul dintre aspectele motivului unic invocat de recurent nu este fondat, recursul introdus de domnul Campoli trebuie respins.

79

În temeiul articolului 122 primul paragraf din Regulamentul de procedură, atunci când recursul nu este fondat, Curtea se pronunță asupra cheltuielilor de judecată.

80

Potrivit articolului 69 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, aplicabil procedurii de recurs în temeiul articolului 118 din acest regulament, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. În temeiul articolului 69 alineatul (3) din respectivul regulament, Curtea poate, cu toate acestea, să repartizeze cheltuielile de judecată sau poate decide ca fiecare parte să suporte propriile cheltuieli de judecată, în cazul în care părțile cad în pretenții cu privire la unul sau la mai multe capete de cerere sau pentru motive excepționale. Întrucât fiecare parte a căzut parțial în pretenții, trebuie să se decidă că fiecare parte suportă propriile cheltuieli de judecată.

81

În temeiul articolului 69 alineatul (4) din Regulamentul de procedură, aplicabil de asemenea în conformitate cu articolul 118 din același regulament, instituțiile care intervin în litigiu suportă propriile cheltuieli de judecată. Prin urmare, se impune obligarea Consiliului la suportarea propriilor cheltuieli de judecată.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a doua) declară și hotărăște: