1.

La 22 martie 2001, AEPI Elliniki Etaireia pros Prostasian tis Pnevmatikis Idioktisias AE (denumită în continuare „AEPI” sau „recurenta”), societate de drept elen însărcinată cu gestiunea colectivă a drepturilor de autor asupra operelor muzicale, a sesizat Comisia Comunităților Europene cu o plângere împotriva Republicii Elene și a trei organisme elene ce au drept activitate gestiunea colectivă a drepturilor de autor ai căror titulari sunt soliștii interpreți, muzicienii executanți și, respectiv, producătorii de suporturi materiale audio și/sau video (Erato, Apollon și Grammo, denumite în continuare „organisme de gestiune colectivă”).

2.

În această plângere, AEPI a susținut, pe de o parte, că organismele în cauză au încălcat articolele 81 CE și 82 CE prin stabilirea la un nivel excesiv, ce ajungea până la 5% din veniturile brute ale stațiilor de radiodifuziune și ale canalelor de televiziune grecești, a remunerației drepturilor conexe și, pe de altă parte, că Republica Elenă a încălcat articolul 81 CE prin faptul că le-a permis să pună în aplicare înțelegeri și practici concertate în această privință. AEPI susținea că ar fi suferit prejudicii grave și ireparabile ca rezultat al comportamentelor menționate anterior, prin impunerea unor obligații excesive întreprinderilor care utilizează operele muzicale, care le-au împiedicat pe acestea din urmă să achite drepturile de autor pe care le solicita AEPI.

3.

Prin două decizii diferite din 18 și din , Comisia a respins plângerea adresată împotriva organismelor de gestiune colectivă și, respectiv, a clasat plângerea adresată împotriva Republicii Elene ( 2 ).

4.

Decizia din 18 aprilie 2005 (denumită în continuare „decizia în litigiu”) este întemeiată în special pe următoarele considerații:

„În cazul în speță, încălcarea invocată nu este de natură să cauzeze disfuncții importante ale pieței comune, având în vedere că toate părțile implicate au sediul în Grecia și că își exercită activitățile doar în Grecia. Nu este previzibilă schimbarea situației, în sensul ca cele trei organisme [de gestiune colectivă] să înceapă în scurt timp să își exercite activitățile în alte țări, având în vedere structura piețelor de servicii pentru protejarea drepturilor conexe și dificultățile practice ale unei astfel de activități. În plus, efectele practicilor invocate nu se produc decât pe piața greacă. Contractele de utilizare a muzicii nu se încheie decât cu posturi de radio și de televiziune și cu alți utilizatori care se află în Grecia. Cele trei organisme [de gestiune colectivă] nu sunt competente decât pentru protejarea drepturilor conexe în Grecia și nu au posibilitatea practică de a-și exercita competența în afara acestei țări.

Pe de altă parte, în vederea stabilirii unei eventuale încălcări, Comisia ar trebui să inițieze o investigație complexă privind condițiile care predomină pe piața relevantă și alternativele disponibile. În primul rând, având în vedere că, pe de o parte, legea elenă (în conformitate cu Directiva 92/100/CEE) prevede că se va plăti o remunerație unică pentru toate drepturile conexe și că, pe de altă parte, încălcarea invocată ar rezulta din faptul că cele trei organisme se adresează în comun utilizatorilor în vederea solicitării acestei remunerații, Comisia ar trebui să demonstreze eventuala existență și eficacitate a unor metode pentru solicitarea în mod separat a plății remunerației unice. În al doilea rând, Comisia [ar trebui nu doar] să demonstreze deținerea unei poziții dominante colective de către cele trei organisme, [ci], conform Hotărârilor Curții de Justiție Tournier și Lucazeau [și alții][ ( 3 )], să investigheze [și] cu privire la nivelurile aferente ale prețurilor drepturilor de autor și ale drepturilor conexe în toate țările Uniunii, bazele respective de calcul, criteriile utilizate și condițiile care predomină pe piața greacă în raport cu [piețele] alt[or] țări europene.

În plus, trebuie observat că societatea dumneavoastră are posibilitatea de a-și prezenta criticile în fața autorităților naționale. În special, aceasta poate sesiza autoritatea elenă în materie de concurență. Ca urmare a cunoașterii aprofundate a condițiilor pieței naționale, [aceasta din urmă] ar fi pe deplin în măsură să instrumenteze plângerea dumneavoastră. Faptul că toate părțile implicate și toți utilizatorii de muzică vizați au sediul și își exercită activitățile pe piața greacă consolidează importanța cunoașterii detaliate a condițiilor pieței locale. De altfel, această autoritate are competența să aplice articolele 81 și 82 din Tratatul CE, la fel ca și Comisia Europeană.

În consecință, trebuie concluzionat că întinderea și complexitatea măsurilor de investigare necesare pentru constatarea aspectului dacă respectivul comportament al celor trei organisme […] este sau nu este conform cu normele dreptului comunitar al concurenței sunt disproporționate față de importanța foarte limitată a unei eventuale încălcări pentru funcționarea pieței comune. În consecință, cazul nu prezintă gradul de interes comunitar necesar pentru deschiderea unei investigații de către Comisie” ( 4 ).

5.

Prin acțiunea introdusă la grefa Tribunalului de Primă Instanță la 15 iunie 2005, AEPI a solicitat anularea deciziei în litigiu. Această acțiune, prin care reclamanta a denunțat o eroare vădită de apreciere a interesului comunitar și o încălcare a obligației de motivare, a fost respinsă de către Tribunal prin Hotărârea din , AEPI/Comisia (T-229/05, denumită în continuare „hotărârea atacată”), prin care reclamanta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată.

6.

În cadrul examinării motivului referitor la eroarea vădită de apreciere, Tribunalul ( 5 ) a amintit că „[p]entru a aprecia interesul comunitar care trebuie urmărit în examinarea unei cauze”, Comisia trebuie, în mod deosebit, „să evalueze comparativ importanța încălcării pretinse în ceea ce privește funcționarea pieței comune, probabilitatea stabilirii existenței acesteia, precum și întinderea măsurilor de investigare necesare, pentru a-și îndeplini, în cele mai bune condiții, misiunea de supraveghere a respectării articolelor 81 CE și 82 CE” (punctul 40 din hotărârea atacată) ( 6 ).

7.

În plus, Tribunalul a amintit că, în ceea ce privește „atingerea adusă funcționării pieței comune”, în conformitate cu o jurisprudență constantă, „un acord între întreprinderi, pentru a putea aduce atingere comerțului între statele membre, trebuie, pe baza unui ansamblu de elemente obiective de drept și de fapt, să permită să se prevadă, cu un grad suficient de probabilitate, că acesta poate avea o influență directă sau indirectă, actuală sau potențială asupra fluxurilor comerciale între statele membre într-un sens care ar putea aduce atingere realizării obiectivelor unei piețe unice între statele membre” (punctul 42 din hotărârea atacată) ( 7 ). Acesta a adăugat că „orice înțelegere și orice practică susceptibilă să afecteze libertatea comerțului între statele membre într-un sens care ar putea aduce atingere realizării obiectivelor pieței unice între statele membre, în special prin împărțirea piețelor naționale sau prin modificarea structurii concurenței în cadrul pieței comune, intră sub incidența dreptului comunitar”, în timp ce „comportamentele ale căror efecte sunt localizate pe teritoriul unui singur stat membru intră sub incidența ordinii juridice naționale” (punctul 43 din hotărârea atacată) ( 8 ).

8.

În continuare, Tribunalul a arătat că, [î]n mod special, în domeniul drepturilor de autor, […] potrivit jurisprudenței constante, în cazul în care efectele unor încălcări invocate într-o plângere nu se resimt, în principal, decât pe teritoriul unui stat membru și în cazul în care instanțele și autoritățile administrative competente ale acestui stat membru au fost sesizate cu litigiile dintre petent și entitatea menționată în plângere, Comisia are dreptul să respingă plângerea pentru lipsă de interes comunitar suficient pentru examinarea cauzei, cu condiția ca drepturile petentului să poată fi protejate în mod satisfăcător, în special de către instanțele naționale ( 9 ) (punctul 44 din hotărârea atacată).

9.

Pe de altă parte, Tribunalul a constatat că, în cursul etapei scrise a procedurii, recurenta nu contestase decât primul dintre cele trei motive pe care Comisia s-a întemeiat în decizia în litigiu pentru a concluziona că, în speță, nu ar exista un interes comunitar suficient, și anume că practicile care fac obiectul plângerii nu ar fi de natură să cauzeze disfuncții importante în cadrul pieței comune. În consecință, Tribunalul a considerat că își putea limita analiza „la argumentele [prin care reclamanta] contestă inexistența unei atingeri aduse comerțului dintre statele membre, susținând că impunerea de redevențe în cuantum excesiv pentru drepturile conexe este o practică de natură să afecteze piața comună în sensul articolelor 81 CE și 82 CE, chiar dacă aceasta se limitează la teritoriul elen” (punctele 45-47 din hotărârea atacată).

10.

„În această privință”, a continuat Tribunalul, „Comisia a considerat […] că toate părțile implicate în cauză au sediul și își exercită activitățile în Grecia, […], că este improbabil ca activitățile celor trei organisme de gestiune colectivă să se poată extinde la alte țări […], că utilizatorii de muzică sunt de naționalitate elenă și că [organismele în cauză] au o competență limitată la teritoriul elen” (punctul 48 din hotărârea atacată).

11.

Potrivit Tribunalului, elementele de fapt și de drept invocate de recurentă nu permiteau „să se demonstreze că practicile care fac obiectul plângerii exercită o influență asupra schimburilor comerciale dintre statele membre într-un mod care ar putea aduce atingere realizării obiectivelor unei piețe unice”. Astfel, recurenta s-a limitat „să invoce dificultățile financiare cu care se confruntă societățile de gestiune a drepturilor de autor și utilizatorii de muzică în Grecia și în toate statele membre” și „nu este în măsură să își susțină afirmațiile sau, cel puțin, să prezinte elemente de natură să susțină aceste afirmații” (punctul 49 din hotărârea atacată).

12.

La punctul 50 din hotărârea atacată, Tribunalul a constatat în continuare, cu privire la „argumentul reclamantei potrivit căruia din faptul că drepturile creatorilor greci și străini sunt plătite unor societăți stabilite în Uniunea Europeană ar decurge disfuncții importante ale pieței comune”, că „cele trei organisme de gestiune colectivă au o competență limitată la teritoriul elen și că, în consecință, utilizatorii de muzică de pe teritoriul elen și creatorii greci suportă, în esență, pretinsele prejudicii care decurg din practicile care fac obiectul plângerii”.

13.

Tribunalul și-a încheiat raționamentul prin următoarele considerații:

14.

Prin urmare, Tribunalul a respins motivul de anulare întemeiat pe eroarea vădită de apreciere a interesului comunitar.

15.

În cele din urmă, Tribunalul a respins de asemenea motivul de anulare întemeiat pe pretinsa încălcare a obligației de motivare, considerând că, în decizia în litigiu, Comisia arătase în mod clar motivele specifice care au determinat aprecierea sa și au condus la respingerea plângerii (punctul 63 din hotărârea atacată).

16.

Prin cererea depusă la grefa Curții la 14 septembrie 2007, AEPI a solicitat anularea hotărârii atacate, admiterea concluziilor pe care le-a formulat în primă instanță sau trimiterea cauzei la Tribunal spre rejudecare, precum și obligarea Comisiei la plata tuturor cheltuielilor de judecată.

17.

Comisia solicită respingerea recursului și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

18.

Reprezentanții părților au fost ascultați de Curte în ședința care a avut loc la 15 octombrie 2008.

19.

Recurenta invocă cinci motive în susținerea recursului formulat. Primul motiv se întemeiază pe nemotivarea hotărârii atacate în ceea ce privește respectarea de către Comisie a limitelor exercitării puterii discreționare de care dispune în această privință. Al doilea, al treilea și al patrulea motiv vizează, în esență, constatarea faptului că hotărârea atacată cuprinde erori de apreciere sau o nemotivare în ceea ce privește constatarea lipsei prejudiciului adus comerțului intracomunitar. Prin intermediul celui de al cincilea motiv, recurenta reproșează Tribunalului o interpretare eronată a articolelor 81 CE și 82 CE pentru motivul că Tribunalul a subordonat aplicabilitatea articolelor citate anterior existenței unui prejudiciu actual adus comerțului intracomunitar.

20.

În memoriul său în răspuns, Comisia a susținut, înainte de a trece la examinarea diferitelor motive de recurs, că acesta este inadmisibil în măsura în care nu conținea argumente destinate identificării unei erori de drept care ar afecta hotărârea atacată, ci se limita să reproducă motivele și argumentele deja invocate în fața Tribunalului.

21.

În opinia noastră, această excepție de inadmisibilitate este lipsită de temei. Chiar dacă recurenta și-a formulat argumentele într-un mod destul de dezordonat și adesea repetitiv, considerăm că aceasta, astfel cum rezultă din expunerea motivelor de recurs care figurează în continuare, a identificat diferite puncte din hotărâre împotriva cărora și-a formulat criticile, prezentând motivele pe care se întemeiau acestea. În consecință, excepția de inadmisibilitate a recursului ar trebui să fie respinsă.

22.

Prin intermediul primului motiv, recurenta reproșează Tribunalului că a omis să precizeze dacă, în prezenta cauză, Comisia respectase sau depășise limitele puterii sale discreționare. Din acest motiv, hotărârea atacată ar putea fi afectată de o lipsă absolută de motivare.

23.

Astfel cum a subliniat Comisia, acest motiv este în mod vădit lipsit de temei.

24.

În primul rând, Tribunalul a amintit că, pe de o parte, evaluarea interesului comunitar pe care îl prezintă o plângere în materie de concurență depinde de elementele de fapt și de drept ale fiecărei spețe, care pot fi diferi considerabil de la o cauză la alta, iar nu de criterii prestabilite care ar fi aplicabile în mod obligatoriu, și că, pe de altă parte, Comisia, învestită prin articolul 85 alineatul (1) CE cu misiunea de a asigura aplicarea articolelor 81 CE și 82 CE, are obligația să definească și să pună în aplicare politica comunitară în materie de concurență și dispune în acest scop de o putere discreționară în instrumentarea plângerilor menționate ( 10 ). În continuare, Tribunalul a atras atenția că atunci când Comisia decide, în cadrul exercitării acestei puteri, să acorde grade de prioritate plângerilor cu care este sesizată, aceasta poate stabili în mod legitim ordinea în care vor fi examinate aceste plângeri și se poate referi la interesul comunitar pe care îl prezintă o cauză drept criteriu de prioritate ( 11 ). Aceste considerații sunt pe deplin conforme cu aprecierile Curții în Hotărârea Ufex și alții/Comisia ( 12 ).

25.

În continuare, Tribunalul a subliniat că, pentru a aprecia interesul comunitar pentru continuarea examinării unei cauze, Comisia trebuie în special să evalueze comparativ importanța încălcării invocate cu privire la funcționarea pieței comune, probabilitatea de a putea stabili existența acesteia, precum și întinderea măsurilor de investigare necesare ( 13 ). Tribunalul a constatat că, în decizia în litigiu, Comisia s-a întemeiat pe trei motive pentru a reține lipsa de interes comunitar pe care îl prezintă practicile care fac obiectul plângerii și că numai unul dintre acestea, cel întemeiat pe incapacitatea comportamentelor care fac obiectul plângerii de a cauza disfuncții importante în cadrul pieței comune, se referă la obiecțiile formulate de către recurentă ( 14 ).

26.

În consecință, Tribunalul s-a concentrat asupra examinării acestor obiecții și le-a considerat drept neîntemeiate, cu aprecieri care fac obiectul unei contestări speciale în cele patru motive de recurs.

27.

Astfel, Tribunalul a considerat în mod clar că recurenta nu a prezentat elemente de natură să demonstreze că, în speță, Comisia își depășise limitele puterii sale discreționare.

28.

Prin urmare, considerăm că primul motiv trebuie respins.

29.

Prin intermediul celui de al doilea și al celui de al treilea motiv de recurs, recurenta invocă erori de apreciere sau o nemotivare la punctul 44 din hotărârea atacată, în care, în opinia acesteia, Tribunalul a considerat în mod greșit că, atunci când efectele unei încălcări nu se produc decât pe teritoriul unui singur stat membru, Comisia este întemeiată să respingă plângerea ca fiind lipsită de interes comunitar suficient de vreme ce comerțul interstatal nu este afectat. În plus, Tribunalul și-ar fi întemeiat această constatare pe o jurisprudență care, contrar celor afirmate, nu privește materia drepturilor de autor, omițând, în schimb, să ia în considerare o întreagă serie de hotărâri pronunțate de către instanțele comunitare, mai multe dintre ele chiar în această materie, din care ar rezulta că poate exista o încălcare a normelor menționate la articolele 81 CE și 82 CE, chiar dacă acest comportament incriminat a avut loc în mod exclusiv pe teritoriul unui stat membru ( 15 ). În plus, prin intermediul celui de al treilea motiv, recurenta susține că trimiterea, făcută de mai multe ori în decizia în litigiu și în hotărârea atacată, la Hotărârea Automec/Comisia este lipsită de relevanță și neadecvată, deoarece această hotărâre ar privi, spre deosebire de cazul în speță, „nu o încălcare efectivă, ci o încălcare ipotetică”, întrucât circulara care făcea obiectul plângerii, adresată de BMW Italia concesionarilor săi și examinată în hotărârea menționată, nu se aplicase niciodată.

30.

Prin intermediul celui de al patrulea motiv de recurs, recurenta invocă obiecții întemeiate pe erori de apreciere sau pe o nemotivare în ceea ce privește considerațiile menționate la punctele 49 și 50 din hotărârea atacată, potrivit cărora, pe de o parte, recurenta nu a invocat elemente de natură să demonstreze că practicile care fac obiectul plângerii exercită o influență asupra schimburilor comerciale dintre statele membre într-un mod care ar putea aduce atingere realizării obiectivelor unei piețe unice și, pe de altă parte, că, în esență, utilizatorii de muzică de pe teritoriul elen și creatorii greci sunt cei care suportă prejudiciile care se pretinde că decurg din practicile care fac obiectul plângerii. Recurenta invocă mai multe elemente care ar fi de natură să demonstreze, contrar celor reținute de Tribunal, că practicile care fac obiectul plângerii nu sunt doar de natură să afecteze comerțul intracomunitar într-un viitor apropiat, ci l-au afectat deja.

31.

În cele din urmă, prin intermediul celui de al cincilea motiv de recurs, recurenta reproșează Tribunalului că ar fi interpretat greșit articolele 81 CE și 82 CE, întrucât a considerat că, pentru aplicarea acestora, este necesară existența unui prejudiciu actual adus comerțului intracomunitar, excluzând, în consecință, în același scop, relevanța unui prejudiciu doar potențial. În plus, aceasta contestă concluzia cuprinsă la punctul 54 din hotărârea atacată, potrivit căreia recurenta nu a furnizat niciun element concret care să demonstreze existența actuală sau potențială a unor disfuncții importante în cadrul pieței comune. Recurenta prezintă mai multe argumente care să demonstreze că aceste practici sunt de natură să afecteze comerțul dintre statele membre.

32.

Comisia contestă temeinicia tuturor motivelor expuse anterior, considerând că hotărârea atacată nu conține niciun viciu de motivare și nici erori de apreciere.

33.

În ceea ce ne privește, atragem atenția că dezbaterile s-au caracterizat printr-o confuzie evidentă între două noțiuni în privința cărora trebuie să se facă o distincție, confuzie care ni se pare a fi făcută atât de recurentă, cât și, la rândul său, de Comisie. Este vorba, pe de o parte, despre atingerea adusă comerțului dintre statele membre drept condiție de aplicabilitate a articolelor 81 CE și 82 CE și, pe de altă parte, de existența unor disfuncții importante ale pieței comune drept criteriu de evaluare a existenței unui interes comunitar suficient pentru examinarea unei plângeri de către Comisie.

34.

După cum se știe, prin însuși modul de redactare a articolelor 81 CE și 82 CE, acestea se aplică în privința înțelegerilor care restrâng concurența și în privința abuzurilor de poziție dominantă care pot afecta comerțul dintre statele membre. Potrivit jurisprudenței, această condiție tinde să delimiteze domeniul de aplicare al normelor de drept comunitar privind protecția concurenței dintre întreprinderi în raport cu dreptul național al concurenței. Astfel, numai în măsura în care o înțelegere restrictivă sau un abuz de poziție dominantă sunt susceptibile să afecteze comerțul dintre statele membre, denaturarea concurenței provocată de unul dintre aceste comportamente intră sub incidența interdicțiilor prevăzute la articolele 81 CE și 82 CE, în timp ce, în caz contrar, nu intră sub incidența acestora ( 16 ).

35.

În această privință, rezultă dintr-o jurisprudență constantă că, pentru a fi susceptibil să afecteze comerțul dintre statele membre, un acord între întreprinderi sau un abuz de poziție dominantă trebuie, pe baza unui ansamblu de elemente obiective de drept sau de fapt, să permită să se considere, cu un grad de probabilitate suficient, că poate exercita o influență directă sau indirectă, actuală sau potențială asupra schimburilor comerciale dintre statele membre, într-un mod care ar putea aduce atingere realizării obiectivelor unei piețe unice între state ( 17 ).

36.

Potrivit jurisprudenței, o asemenea influență asupra schimburilor comerciale trebuie să nu fie „nesemnificativă”: „[un] acord nu intră în sfera de aplicare a interdicției de la articolul [81 CE], atunci când nu are decât un efect nesemnificativ asupra pieței, ținând seama de slaba poziție a celor interesați pe piața produselor în cauză” ( 18 ).

37.

În decizia în litigiu, Comisia nu a respins plângerea recurentei deoarece a considerat că practicile care făceau obiectul acesteia nu puteau afecta comerțul dintre statele membre decât în mod nesemnificativ. Comisia nu s-a pronunțat deloc asupra problemei dacă aceste practici contravin articolelor 81 CE și 82 CE. Aceasta a respins plângerea în cauză în măsura în care, făcând uz de puterea de care dispune de a acorda grade de prioritate diferite plângerilor cu care este sesizată ( 19 ), a considerat că nu exista un interes comunitar suficient pentru a proceda la examinarea chestiunii citate anterior, întrucât în special aceste practici nu i se păreau a fi de natură „să cauzeze disfuncții importante ale pieței comune”. În mod evident, Comisia nu a intenționat, așadar, să afirme că prejudiciul susceptibil să rezulte, teoretic, din aceste practici pentru comerțul intracomunitar nu depășea nivelul minim de importanță care, eventual, făcea aplicabil articolul 81 CE sau 82 CE. Aceasta a intenționat doar să sublinieze „importanța foarte limitată a unei eventuale încălcări pentru funcționarea pieței comune”, și anume să evidențieze faptul că, în orice caz, acestea nu erau practici de natură să aibă repercusiuni considerabile asupra funcționării acesteia din urmă.

38.

Pe de altă parte, din jurisprudența Curții rezultă că, atunci când Comisia a stabilit ordinea de prioritate a instrumentării plângerilor cu care este sesizată, aceasta se poate referi în mod întemeiat la interesul comunitar ( 20 ) și că, în acest cadru, Comisia „este obligată să aprecieze în fiecare cauză gravitatea pretinselor atingeri aduse concurenței și persistența efectelor acestora”, obligație care „presupune mai ales să țină seama de durata și de importanța încălcărilor care fac obiectul plângerii, precum și de influența acestora asupra situației concurenței în Comunitate” ( 21 ).

39.

Atunci când Comisia a arătat, în pasajul din decizia în litigiu reprodus la punctul 4 de mai sus, că toate părțile implicate au sediul în Grecia și că își exercită activitățile doar în Grecia, că efectele practicilor invocate nu se produc decât pe piața greacă, contractele de utilizare a muzicii nu se încheie decât cu posturi de radio și de televiziune și cu alți utilizatori care se află în Grecia, că cele trei organisme de gestiune colectivă nu sunt competente decât pentru protejarea drepturilor conexe în Grecia și nu au posibilitatea practică de a-și exercita competența în afara acestei țări, ea nu a intenționat să nege existența unei afectări actuale sau potențiale a comerțului intracomunitar, ci doar să excludă faptul că, chiar dacă o astfel de afectare ar putea fi stabilită și nu ar fi neglijabilă, aceasta poate avea o incidență considerabilă asupra comerțului menționat.

40.

Or, este evident că, în hotărârea atacată, Tribunalul însuși a confundat problema existenței unei atingeri aduse comerțului intracomunitar și, prin urmare, a unei încălcări a articolelor 81 CE și 82 CE, cu aceea a caracterului suficient de grav al unei eventuale încălcări, de natură să justifice o investigație din partea Comisiei.

41.

La punctele 42 și 43 din hotărârea atacată, Tribunalul începe prin a aminti anumite principii elaborate de jurisprudență cu privire la atingeri aduse comerțului intracomunitar drept condiție a aplicabilității articolelor 81 CE și 82 CE și drept criteriu de repartizare a competențelor între dreptul comunitar și dreptul național.

42.

La punctul 44, care începe în mod necorespunzător cu termenii „[î]n special în domeniul drepturilor de autor”, Tribunalul menționează câteva dintre propriile hotărâri care nu privesc totuși problema atingerii aduse comerțului intracomunitar, tratată la punctele precedente, ci pe aceea a existenței unui interes comunitar suficient pentru continuarea examinării unei plângeri privind o practică ale cărei efecte sunt resimțite, în esență, doar pe teritoriul unui singur stat membru.

43.

La punctul 47 din hotărârea atacată, Tribunalul precizează că se va limita la argumentele recurentei potrivit cărora aceasta contestă inexistența unei atingeri aduse comerțului dintre statele membre, susținând că „impunerea de redevențe în cuantum excesiv pentru drepturile conexe este o practică de natură să afecteze piața comună în sensul articolelor 81 CE și 82 CE, chiar dacă aceasta se limitează la teritoriul elen”.

44.

Punctul 48, care începe cu termenii „[î]n această privință”, amintește împrejurările de fapt pe care Comisia se întemeia, în decizia în litigiu, nu pentru a respinge posibilitatea unei afectări a comerțului intracomunitar, ci pentru a concluziona, în cadrul evaluării existenței unui interes comunitar ca urmare a examinării plângerii, în sensul absenței unor disfuncții importante ale pieței comune.

45.

Acest du-te-vino al Tribunalului între referiri la atingerea adusă comerțului intracomunitar (sau pieței comune) și referiri la disfuncții importante ale pieței comune se observă și cu ocazia lecturii punctelor următoare din hotărârea atacată, unele consacrate primului aspect (punctele 49 și 51), altele celui de al doilea (punctul 50), fără o continuare logică adecvată, până la a avea drept rezultat lipsa vădită de coerență între cele două puncte finale ale acestui raționament, în care Tribunalul constată mai întâi că „reclamanta nu a prezentat niciun element concret care să demonstreze existența actuală sau potențială a unor disfuncții importante în cadrul pieței comune” (punctul 54) și concluzionează în continuare că, „[î]n consecință, reclamanta nu demonstrează că, în decizia [în litigiu], Comisia a săvârșit o eroare vădită de apreciere atunci când a constatat că practicile care fac obiectul plângerii reclamantei și-au produs efectele în mare măsură sau chiar integral pe piața greacă și că, în consecință, acestea nu erau de natură să afecteze comerțul dintre statele membre în sensul articolelor 81 CE și 82 CE” ( 22 ).

46.

De altfel, nu se poate considera că, dincolo de imperfecțiunile de redactare, Tribunalul a urmărit, în esență, să afirme, contrar ordinii logice conferite punctelor 54 și 55 din hotărârea atacată, că, întrucât comerțul intracomunitar nu a fost afectat în speță, a fortiori, nu au existat nici disfuncții importante ale pieței comune.

47.

O astfel de interpretare a hotărârii este nu doar contrară conținutului său literal, ci poate avea ca efect apariția unei contradicții între aceasta și limitele controlului de legalitate pe care instanța comunitară are competența să îl exercite în conformitate cu articolul 230 CE. Astfel, în acest cadru, i se solicită instanței comunitare în special să verifice caracterul suficient și temeinicia motivelor invocate de autorul actului atacat și să îl anuleze pe acesta din urmă în situația în care verificarea menționată anterior se dovedește negativă sub unul dintre aceste două aspecte. În această ultimă ipoteză, dimpotrivă, instanța nu este autorizată să propună o nouă motivare a actului atacat, de natură să justifice indiferent de situație rămânerea sa în vigoare. Dacă ar proceda astfel, instanța comunitară și-ar substitui propria apreciere celei a instituției competente pentru a adopta actul în cauză, intervenind în administrarea activă și destabilizând astfel echilibrul instituțional urmărit prin Tratatul CE.

48.

În această privință, Curtea a subliniat deja, în ceea ce privește o cauză în care fusese atacată în fața Tribunalului o decizie a Comisiei de respingere a unei plângeri privind încălcarea normelor de concurență din Tratatul CE, că, „deoarece controlul de legalitate prevăzut la articolul 173 din Tratatul [CE] [devenit, după modificare, articolul 230 CE] nu conferă Tribunalului, într-o cauză precum cea din speță, o competență de fond, contrar celei exercitate de instanțele comunitare în temeiul articolului 172 din Tratatul [CE] (devenit articolul 229 CE) în ceea ce privește, de exemplu, deciziile prin care se aplică sancțiuni, nu era de competența sa, în speță, să substituie o altă decizie deciziei în litigiu ori să procedeze la o modificare a acestei decizii” ( 23 ). În aceeași ordonanță, Curtea a statuat că, „în cadrul unei acțiuni în anularea unei decizii [a Comisiei] care nu stabilește existența unui abuz de poziție dominantă, nu este de competența Tribunalului să stabilească existența unui astfel de abuz”. Adăugăm că Tribunalul nu este autorizat nici să stabilească lipsa unei încălcări în cazul în care chiar Comisia s-a abținut de la aceasta în decizia a cărei anulare este solicitată.

49.

Întrucât, în decizia în litigiu, Comisia nu a avut intenția de a exclude existența unei încălcări a articolelor 81 CE și 82 CE, Tribunalul, în mod cert, nu avea competența de a face acest lucru în cadrul controlului de legalitate al acestei decizii.

50.

În plus, trebuie subliniat că, în timp ce, în decizia în litigiu, Comisia arătase că AEPI avea „posibilitatea de a-și prezenta criticile în fața autorităților naționale”, în special în fața autorității elene în materie de concurență, și că aceasta din urmă „are competența să aplice articolele [81 CE și 82 CE]”, la fel ca și Comisia, o constatare de către Tribunal a unei neafectări a comerțului intracomunitar în prezenta cauză ar obliga aceste autorități, care, în consecință, nu ar mai putea interveni pentru aplicarea articolelor 81 CE și 82 CE, ci, dacă este cazul, numai a dreptului național al concurenței.

51.

Considerăm că această confuzie care caracterizează raționamentul Tribunalului duce la apariția unei contradicții evidente între motive, chiar înainte și independent de eventuale erori de drept care afectează puncte specifice din hotărârea atacată.

52.

Trebuie amintit că, în conformitate cu o jurisprudență constantă, problema unei eventuale contradicții în motivarea unei hotărâri a Tribunalului constituie o chestiune de drept care poate fi invocată, ca atare, în cadrul unui recurs ( 24 ).

53.

În pofida faptului că, deși susține insuficiența motivării hotărârii atacate în cadrul primelor patru motive de recurs, recurenta nu a invocat contradicția de motive pe care tocmai am evidențiat-o, Curtea poate, în opinia noastră, să constate din oficiu existența acestui viciu care o împiedică să efectueze un control de legalitate adecvat al acestei hotărâri și care, în plus, a afectat într-un mod negativ exercitarea deplină de către recurentă a dreptului său la apărare, făcând extrem de dificilă pentru aceasta înțelegerea raționamentului pe care se întemeiază hotărârea și, în consecință, examinarea temeiniciei sale ( 25 ).

54.

Prin urmare, în opinia noastră, hotărârea atacată trebuie să fie anulată pentru contrarietate de motive, în măsura în care se respinge motivul de anulare al recurentei întemeiat pe o eroare vădită de apreciere a interesului comunitar.

55.

În temeiul articolului 61 din Statutul Curții de Justiție, în cazul în care recursul este întemeiat, Curtea anulează decizia Tribunalului. În acest caz, Curtea poate fie să soluționeze ea însăși în mod definitiv litigiul, atunci când acesta este în stare de judecată, fie să trimită cauza Tribunalului pentru a se pronunța asupra acesteia.

56.

În prezenta cauză, litigiul este în stare de judecată și, în opinia noastră, Curtea se poate pronunța în mod definitiv.

57.

Prin intermediul motivului de anulare întemeiat pe o eroare vădită de apreciere a interesului comunitar, pe care recurenta l-a dezvoltat la punctele 1 și 3 din cererea introductivă în primă instanță, aceasta a susținut că nu se putea constata de către Comisie că „încălcarea invocată era nesemnificativă” numai pentru motivul că această încălcare nu avusese loc decât pe teritoriul unui singur stat membru. Recurenta a invocat în această privință hotărâri ale instanțelor comunitare, dintre care câteva pronunțate chiar în materia drepturilor de autor, din care ar rezulta că poate exista o încălcare a normelor de concurență din tratat chiar în cazul în care încălcarea s-a săvârșit pe teritoriul unui singur stat membru ( 26 ); aceasta a amintit că articolele 81 CE și 82 CE impuneau ca, pentru a exista o încălcare, comportamentul în cauză să „po[a]t[ă] afecta comerțul dintre statele membre”, iar nu să îl fi afectat deja în practică și aceasta a indicat anumite elemente de natură să demonstreze, în opinia sa, că practicile care fac obiectul plângerii constituiau o încălcare gravă a articolelor citate anterior.

58.

Aceste elemente erau, pe de o parte, importanța economică a activității comerciale a recurentei – ale cărei încasări din drepturile de autor depășiseră 30 de milioane de euro în anul în care a depus plângerea (2001) – și faptul că, dată fiind utilizarea intensă a muzicii străine în Grecia, o parte importantă din încasările în cauză este plătită organismelor omoloage situate, în principal, în celelalte state membre ale Uniunii Europene, ce reprezintă interesele autorilor stabiliți în aceste state; pe de altă parte, nivelul extrem de ridicat al sumelor percepute de cele trei organisme de gestiune colectivă.

59.

Deși mai multe argumente invocate de recurentă în primă instanță nu ar fi lipsite de ambiguitate și de confuzie în mod analog celor care caracterizează hotărârea atacată, cu toate acestea, considerăm că, din cererea introductivă în primă instanță, se desprinde în mod suficient de clar ideea potrivit căreia Comisia nu putea să excludă posibilitatea ca practicile care fac obiectul plângerii să aibă repercusiuni grave asupra funcționării pieței comune, subliniind că astfel de practici erau limitate la teritoriul elen. Contestând, în cererea introductivă în primă instanță, că „încălcarea invocată [ar fi] nesemnificativă”, recurenta făcea referire în mod necesar nu la problema existenței unei încălcări, cu alte cuvinte a unei practici restrictive de natură să afecteze nu nesemnificativ comerțul intracomunitar, ci la problema nivelului de gravitate al încălcării care face obiectul plângerii. Prezenta concluzie este confirmată de referirile la gravitatea acestei încălcări ce figurează la alineatele 4 și 6 ale punctului 1 din cererea introductivă citată anterior.

60.

Astfel, examinarea motivului de anulare în cauză constă, în definitiv, în a verifica dacă, în lumina criticilor formulate de recurentă, Comisia a putut în mod valabil să excludă în prezenta cauză existența unor disfuncții importante ale pieței comune în temeiul considerațiilor prezentate în această privință în decizia în litigiu (a se vedea punctul 39 de mai sus)

61.

Înainte de a efectua o astfel de verificare, este necesar să se ridice problema utilității acesteia în vederea pronunțării asupra cererii de anulare a deciziei în litigiu depuse de recurentă. Astfel, după cum a constatat Tribunalul la punctul 45 din hotărârea atacată, în decizia în litigiu, Comisia a exclus existența în prezenta cauză a unui interes comunitar suficient întemeindu-se pe trei elemente distincte: lipsa unor disfuncții importante ale pieței comune, complexitatea investigației care trebuie conduse pentru a stabili existența pretinsei încălcări și posibilitatea părților în cauză de a obține o protecție din partea autorităților naționale. Or, după cum a constatat Tribunalul la punctul 46 din hotărârea atacată, prin prezentul motiv de anulare, recurenta nu a contestat decât considerațiile dezvoltate de Comisie în ceea ce privește primul dintre aceste elemente.

62.

Cu toate acestea, ni se pare evident că motivul respectiv nu poate, din această rațiune, să fie considerat inoperant.

63.

Astfel, nu se poate susține că, în economia deciziei în litigiu, fiecare dintre cele trei elemente se prezintă ca fiind suficient în sine pentru a justifica respingerea plângerii depuse de recurentă.

64.

După ce a identificat separat aceste trei elemente, Comisia a considerat că trebuie „concluzionat că întinderea și complexitatea măsurilor de investigare necesare pentru constatarea faptului dacă respectivul comportament al celor trei organisme de gestiune colectivă […] este sau nu este conform cu normele dreptului comunitar al concurenței sunt disproporționate față de importanța foarte limitată a unei eventuale încălcări pentru funcționarea pieței comune”.

65.

Rezultă că a fost exclusă de către Comisie existența în prezenta cauză a unui interes comunitar suficient în temeiul elementelor menționate considerate în ansamblul lor și operând în special o ponderare între primele două elemente.

66.

În consecință, o eventuală eroare vădită de apreciere de natură să afecteze concluziile Comisiei referitoare la primul dintre aceste elemente ar afecta în mod necesar legalitatea deciziei în litigiu.

67.

În continuare, în ceea ce privește examinarea temeiniciei motivului de anulare în cauză, împrejurarea, amintită de recurentă, că, în temeiul unor convenții de reprezentare reciprocă încheiate cu organisme omoloage cu sediul în alte state membre, aceasta percepe și în Grecia drepturile de autor aferente utilizării muzicii autorilor stabiliți în aceste state și le plătește organismelor citate anterior ni se pare a avea o importanță determinantă. Această împrejurare, arătată deja de recurentă în plângerea sa, nu a fost contestată de Comisie (decât vag și tardiv în cadrul ședinței în fața Curții) și pare de natură să demonstreze că nu doar interesele autorilor greci, ci și cele ale autorilor stabiliți în alte state membre (și ale organismelor care îi reprezintă) pot fi afectate de diminuarea încasărilor percepute în Grecia în temeiul drepturilor de autor de care se plânge recurenta și pe care a atribuit-o practicilor care fac obiectul plângerii.

68.

Astfel, recurenta a subliniat elemente care, deja supuse Comisiei înaintea adoptării deciziei în litigiu, ni se pare că resping cele două constatări pe care s-a întemeiat, în esență, Comisia pentru a exclude existența în prezenta cauză a unor disfuncții importante ale pieței comune: și anume că „toate părțile implicate au sediul în Grecia și că își exercită activitățile doar în Grecia” și că „efectele practicilor invocate nu se produc decât pe piața greacă”.

69.

Faptul că aceste „contracte de utilizare a muzicii nu se încheie decât cu posturi de radio și de televiziune și cu alți utilizatori care se află în Grecia” și că cele trei organisme de gestiune colectivă „nu sunt competente decât pentru protejarea drepturilor conexe în Grecia și nu au posibilitatea practică de a-și exercita competența în afara acestei țări” nu autorizează deloc excluderea posibilității ca efectele practicilor care fac obiectul plângerii să se producă în afara teritoriul elen și în detrimentul autorilor și organismelor stabilite în alte state membre. Aceste împrejurări, amintite în decizia în litigiu, permit numai să se afirme că, printre utilizatorii de muzică, doar cei stabiliți în Grecia sunt cei care suportă efectele prejudiciabile ale încălcării invocate. În ceea ce privește, în schimb, cercul titularilor drepturilor de autor și al organismelor de protecție a acestor drepturi care pot suferi un prejudiciu, împrejurările citate anterior nu permit să fie circumscris doar la cei stabiliți în Grecia ( 27 ).

70.

Este adevărat că, în memoriul în apărare depus în cursul litigiului în primă instanță, Comisia a arătat că „este important să se stabilească dacă practica celor trei organisme menționate anterior care fac obiectul plângerii reclamantei își produce efectele într-o mare măsură ori integral în interiorul pieței elene”. În această privință, Comisia a subliniat că toate elementele constitutive ale pretinsei încălcări a articolelor 81 CE și 82 CE „intervin într-o mare măsură, chiar exclusiv, pe piața elenă” și că, prin urmare, este „logic să se considere că centrul de gravitate al încălcării care face obiectul plângerii se situează în interiorul pieței elene deoarece acolo ar trebui să se resimtă, în esență, efectele pretinsei încălcări” ( 28 ).

71.

Această abordare pare totuși că diferă substanțial de ceea ce s-a afirmat în decizia în litigiu, în care Comisia a exclus clar și fără echivoc faptul că practicile care fac obiectul plângerii ar putea avea efecte în afara teritoriului elen. Utilizând termenii „într-o mare măsură” și „în esență” în memoriul în apărare în primă instanță, Comisia a admis, în schimb, posibilitatea ca anumite efecte, chiar minime, ale încălcării invocate să se producă în afara acestui teritoriu.

72.

Cu toate acestea, în cadrul acțiunii în anulare, se solicită instanței comunitare să se pronunțe cu privire la conformitatea cu dreptul a deciziei ce face obiectul unei astfel de acțiuni, iar nu a unor aprecieri pe care autorul acestei decizii le formulează în fața sa, modificându-le în totalitate sau parțial pe cele pe care și-a întemeiat decizia menționată.

73.

Or, în decizia în litigiu, concluzia privind lipsa unor disfuncții importante ale pieței comune în prezenta cauză se întemeiază pe constatarea, pe care recurenta a demonstrat-o a fi în mod vădit eronată, a localizării numai pe teritoriul elen a persoanelor interesate și a eventualelor efecte ale încălcării care face obiectul plângerii.

74.

Prin urmare, chiar dacă se presupune, astfel cum a prevăzut Comisia în memoriul său în apărare în primă instanță, că efectele, pe teritoriul altor state membre, ale încălcării care face obiectul plângerii ar fi minime – ceea ce, de altfel, în opinia noastră, nu se poate presupune numai în temeiul faptului că organismele acuzate de recurentă au o competență limitată la Grecia –, acest lucru nu înlătură deloc caracterul vădit eronat al constatării menționate și, în consecință, în temeiul motivelor prezentate la punctele 63-66 de mai sus, nelegalitatea deciziei în litigiu.

75.

Prin urmare, nu putem decât să sugerăm Curții să admită prezentul motiv de anulare și să anuleze decizia în litigiu.

76.

În temeiul articolului 122 primul paragraf din Regulamentul de procedură al Curții, atunci când recursul este fondat, iar Curtea soluționează ea însăși în mod definitiv litigiul, aceasta se pronunță asupra cheltuielilor de judecată. În plus, conform articolului 69 alineatul (2) din același regulament, aplicabil, în temeiul articolului 118 din acesta, procedurii în fața Curții care are ca obiect un recurs împotriva unei decizii a Tribunalului, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.

77.

Or, din moment ce propunem Curții să admită atât recursul, cât și acțiunea în anulare introduse de recurentă, sugerăm și obligarea Comisiei, care, în consecință, ar cădea în pretenții, la plata cheltuielilor de judecată aferente celor două grade de jurisdicție, conform concluziilor formulate în acest sens de recurentă.

78.

În lumina considerațiilor care precedă, propunem Curții să declare următoarele: