27.1.2007 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
C 20/28 |
Acțiune introdusă la data de 4 decembrie 2006 — Kuwait Petroleum Corp. și alții/Comisie
(Cauza T-370/06)
(2007/C 20/44)
Limba de procedură: engleza
Părțile
Reclamanți: Kuwait Petroleum Corp (Shuwaikh, Kuweit), Kuwait Petroleum International Ltd (Woking, Marea Britanie), și Kuwait Petroleum (Țările de Jos) BV (Rotterdam, Țările de Jos) (reprezentați de: D. W. Hull, Dr. G. M. Berrisch, lawyers)
Pârâtă: Comisia Comunităților Europene
Concluziile reclamanților
— |
anularea Deciziei C(2006)4090 a Comisiei din 13 septembrie 2006 în măsura în care este aplicabilă reclamanților; în subsidiar |
— |
reducerea cuantumului amenzii aplicate; |
— |
în oricare dintre cazuri, obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată. |
Motivele și principalele argumente
Printr-o decizie adoptată la 13 septembrie 2006 („decizia contestată“), Comisia a aplicat reclamanților Kuwait Petroleum Corp. („KPC“), Kuwait Petroleum International Ltd („KPI“) și Kuwait Petroleum (Țările de Jos) BV („KPN“) o amendă de 16 632 milioane euro, în solidar, pentru încălcarea articolului 81 CE prin fixarea prețurilor pe piața olandeză a bitumului. Fiecare dintre reclamanți solicită prin prezenta anularea deciziei contestate sau, în subsidiar, o reducere a amenzii pentru următoarele motive:
În cadrul primului motiv, reclamanții susțin că Comisia a comis o eroare evidentă de drept și de fapt pentru că a aplicat un criteriu juridic greșit susținând că KPC și KPI sunt responsabile pentru actele lui KPN și pentru că nu a oferit dovezi adecvate potrivit criteriului juridic corect. Mai precis, se susține că, în decizia contestată, Comisia a concluzionat că atât KPC cât și KPI sunt responsabile pentru implicarea directorilor KPN în cartelul olandez al bitumului, pe motiv că KPN este o filială deținută în totalitate de către KPC și că atât KPC, cât și KPI exercită întinse puteri de supraveghere asupra KPN. Reclamanții susțin că o societate-mamă nu poate fi ținută responsabilă doar pe baza structurii acționariatului și a unei puteri de supraveghere întinse și că Comisia trebuie să stabilească faptul că societatea-mamă a exercitat un control suficient asupra conduitei filialei pe piața afectată de încălcare astfel încât să se poată presupune în mod rezonabil că filiala nu a acționat în mod autonom în privința încălcării.
Reclamanții susțin în continuare, în cadrul cel de-al doilea motiv, că decizia contestată ar trebui să fie anulată sau, cu titlu subsidiar, amenda să fie redusă, întrucât Comisia ar fi greșit în drept amendând reclamanții contrar Comunicării privind politica de clemență din 2002 (1), care prevede că, atunci când un solicitant al politicii de clemență oferă dovezi privind fapte care erau anterior nedovedite și acele fapte au o influență directă asupra gravității sau duratei cartelului, Comisia nu poate să folosească aceste fapte împotriva solicitantului politicii de clemență.
În sfârșit, în cadrul celui de al treilea motiv, reclamanții susțin că Comisia a făcut o greșeală evidentă de evaluare în stabilirea procentului de reducere a amenzii ca urmare a Comunicării privind politica de clemență din 2002 și susțin în mod consecință că amenda ar trebui redusă cu un maximum de 50 %.
(1) Comunicarea Comisiei privind imunitatea la aplicarea amenzilor şi reducerea amenzilor în cazurile de cartel, JO 2002, C 45, p. 3.