Cauza T-343/06
Shell Petroleum NV și alții
împotriva
Comisiei Europene
„Concurență — Înțelegeri — Piața olandeză a bitumului rutier — Decizie de constatare a unei încălcări a articolului 81 CE — Imputabilitatea comportamentului ilicit — Control comun — Amenzi — Circumstanțe agravante — Rolul de instigator și de conducător — Încălcări repetate — Durata încălcării — Dreptul la apărare — Competență de fond — Comportamentul întreprinderii în cursul procedurii administrative”
Sumar – Hotărârea Tribunalului (Camera a șasea) din 27 septembrie 2012
Concurență – Normele Uniunii – Încălcări – Imputare – Societate-mamă și filiale – Unitate economică – Criterii de apreciere – Prezumție a unei influențe decisive exercitate de societatea-mamă asupra filialelor deținute în proporție de 100 % de aceasta – Posibilitatea Comisiei de a corobora prezumția cu elemente de fapt care vizează stabilirea exercitării efective a influenței decisive – Lipsa unei obligații
(art. 81 CE și 82 CE)
Concurență – Normele Uniunii – Încălcări – Imputare – Societate-mamă și filiale – Unitate economică – Criterii de apreciere – Prezumție a unei influențe decisive exercitate de societatea-mamă asupra filialelor deținute în proporție de 100 % de aceasta – Obligații în materie de probă ale societății care dorește să răstoarne această prezumție
(art. 81 CE și 82 CE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 2)
Concurență – Normele Uniunii – Încălcări – Imputare – Societate-mamă și filiale – Unitate economică – Criterii de apreciere – Prezumție a unei influențe decisive exercitate de societatea-mamă asupra filialelor deținute în proporție de 100 % de aceasta – Filială deținută împreună de două societăți-mamă – Dispariția uneia dintre societățile-mamă în cursul procedurii administrative – Irelevanță
(art. 81 CE și 82 CE)
Concurență – Normele Uniunii – Încălcări – Imputare – Societate-mamă și filiale – Unitate economică – Criterii de apreciere – Prezumție a unei influențe decisive exercitate de societatea-mamă asupra filialelor deținute în proporție de 100 % de aceasta – Deținere indirectă a filialei – Grup care cuprinde un număr mare de societăți operaționale
(art. 81 CE și 82 CE)
Concurență – Normele Uniunii – Încălcări – Imputare – Societate-mamă și filiale – Unitate economică – Criterii de apreciere – Control exercitat de societatea-mamă asupra filialei sale – Necesitatea unei legături cu comportamentul ilicit al filialei – Lipsă
(art. 81 CE și 82 CE)
Concurență – Procedură administrativă – Respectarea dreptului la apărare – Acces la dosar – Comunicarea răspunsurilor la o comunicare privind obiecțiunile – Condiții – Limite – Dispoziții relevante ale Comunicării Comisiei privind accesul la dosar – Legalitate
[art. 81 CE și 82 CE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 27 alin. (2); Comunicarea 2005/C 325/07 a Comisiei, pct. 27]
Concurență – Procedură administrativă – Respectarea dreptului la apărare – Acces la dosar – Întindere – Lipsa unei comunicări sistematice a răspunsurilor la comunicarea privind obiecțiunile – Încălcarea dreptului la apărare – Inexistență
[art. 81 CE și 82 CE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 27 alin. (2); Comunicarea 2005/C 325/07 a Comisiei, pct. 8 și 27]
Concurență – Procedură administrativă – Respectarea dreptului la apărare – Acces la dosar – Răspuns la o comunicare privind obiecțiunile – Document utilizat ca element de probă – Obligația de a comunica sistematic acest document în integralitatea sa – Inexistență
[art. 81 CE și 82 CE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 27 alin. (2); Comunicarea 2005/C 325/07 a Comisiei, pct. 8 și 27]
Concurență – Procedură administrativă – Respectarea dreptului la apărare – Documente utile apărării – Apreciere efectuată exclusiv de Comisie – Inadmisibilitate – Principiu inaplicabil răspunsurilor date de părți la comunicarea privind obiecțiunile
[art. 81 CE și 82 CE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 27 alin. (2)]
Concurență – Procedură administrativă – Respectarea dreptului la apărare – Acces la dosar – Practica decizională a Comisiei – Caracter indicativ
[art. 81 CE și 82 CE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 27 alin. (2); Regulamentul nr. 773/2004 al Comisiei; Comunicarea 2005/C 325/07 a Comisiei, pct. 8 și 27]
Acțiune în anulare – Controlul legalității – Criterii – Luarea în considerare numai a elementelor de fapt și de drept existente la data adoptării actului în litigiu
(art. 263 TFUE)
Concurență – Amenzi – Decizie de aplicare a unor amenzi – Obligația de motivare – Conținut – Indicarea elementelor de apreciere care i-au permis Comisiei să evalueze gravitatea și durata încălcării – Indicare suficientă – Comunicare ulterioară a unor informații mai precise care completează o motivare care este deja suficientă prin ea însăși – Irelevanță
[art. 81 CE, 82 CE și 253 CE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2) și (3); Comunicarea 98/C 9/03 a Comisiei]
Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Puterea de apreciere a Comisiei – Control jurisdicțional – Competență de fond a instanței Uniunii – Întindere – Luarea în considerare a lipsei de colaborare a întreprinderii în cursul procedurii administrative – Majorarea amenzii – Condiție
[art. 81 CE și 82 CE; art. 261 TFUE; Regulamentul nr. 17 al Consiliului, art. 17, și Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 18 alin. (2) și (3), art. 23 alin. (1) și art. 31]
Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Criterii – Gravitatea încălcării – Circumstanțe agravante – Rolul de conducător sau de instigator al încălcării – Distincție necesară
[art. 81 alin. (1) CE; Regulamentul nr. 17 al Consiliului, art. 15 alin. (2), și Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2); Comunicarea 98/C 9/03 a Comisiei, pct. 2 al treilea paragraf]
Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Criterii – Gravitatea încălcării – Circumstanțe agravante – Rolul de instigator al încălcării – Noțiune – Probă întemeiată pe un eveniment unic – Admisibilitate – Condiție
[art. 81 alin. (1) CE; Regulamentul nr. 17 al Consiliului, art. 15 alin. (2), și Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2); Comunicarea 98/C 9/03 a Comisiei, pct. 2]
Înțelegeri – Acorduri între întreprinderi – Dovada încălcării – Mărturii ale salariaților unei întreprinderi implicate în încălcare – Admisibilitate – Valoare probantă – Principiul liberei aprecieri a probelor
[art. 81 CE; Regulamentul de procedură al Tribunalului, art. 68-76]
Concurență – Procedură administrativă – Audieri – Audierea anumitor persoane – Puterea de apreciere a Comisiei – Limită – Respectarea dreptului la apărare
[art. 81 CE și 82 CE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 27 alin. (2)]
Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Criterii – Gravitatea încălcării – Circumstanțe agravante – Rolul de conducător al încălcării – Noțiune – Criterii de identificare
[art. 81 alin. (1) CE; Regulamentul nr. 17 al Consiliului, art. 15 alin. (2), și Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2) și (3); Comunicarea 98/C 9/03 a Comisiei, pct. 2]
Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Puterea de apreciere a Comisiei – Control jurisdicțional – Competența de fond a instanței Uniunii – Luarea în considerare a unor informații suplimentare nemenționate în comunicarea privind obiecțiunile sau în decizie
(art. 81 CE și 82 CE; art. 261 TFUE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 31)
Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Criterii – Gravitatea încălcării – Circumstanțe agravante – Încălcări repetate – Încălcări similare săvârșite succesiv de două filiale ale aceleiași societăți-mamă – Încălcare neimputată societății-mamă în decizia anterioară – Irelevanță
[art. 81 CE și 82 CE; Regulamentul nr. 17 al Consiliului, art. 15 alin. (2), și Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2) și (3); Comunicarea 98/C 9/03 a Comisiei, pct. 2]
Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Criterii – Gravitatea încălcării – Circumstanțe agravante – Încălcări repetate – Coeficient de majorare a cuantumului de bază al amenzii – Marja de apreciere a Comisiei
[art. 81 CE și 82 CE; Regulamentul nr. 17 al Consiliului, art. 15 alin. (2), și Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2) și (3); Comunicarea 98/C 9/03 a Comisiei, pct. 2]
Procedură jurisdicțională – Cerere de sesizare a instanței – Cerințe de formă – Expunere sumară a motivelor invocate – Invocarea de motive noi pe parcursul procesului – Luare în considerare în cadrul exercitării competenței de fond – Condiții
[Regulamentul de procedură al Tribunalului, art. 44 alin. (1) lit. (c) și art. 48 alin. (2)]
A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctele 36-41)
A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctele 42, 54 și 60)
În materie de concurență, atunci când două societăți-mamă dețin, împreună, în proporție de 100 % o filială, simpla împrejurare că una dintre aceste societăți-mamă a dispărut nu are nicio influență asupra aplicării prezumției exercitării unei influențe decisive asupra filialei, întrucât, pentru a nu compromite obiectivul reprimării comportamentelor contrare normelor de concurență și al prevenirii repetării acestora prin intermediul unor sancțiuni disuasive, întreprinderile nu se pot sustrage de la sancțiuni prin simplul fapt că identitatea lor a fost modificată în urma unor restructurări, cesiuni sau a altor schimbări juridice sau organizatorice.
În plus, prezumția exercitării efective a unei influențe decisive de către o societate-mamă asupra filialei sale poate fi aplicată de Comisie atunci când două societăți se află într-o situație analoagă celei în care o singură societate deține totalitatea capitalului filialei sale.
(a se vedea punctele 44 și 45)
În materie de concurență, existența unor societăți intermediare între o filială și societatea sa mamă nu are nicio influență asupra posibilității de a aplica prezumția potrivit căreia societatea-mamă exercită efectiv o influență decisivă asupra filialei sale deținute în proporție de 100 %. O societate-mamă poate, în plus, să fie considerată responsabilă de o încălcare săvârșită de o filială chiar și atunci când există un mare număr de societăți operaționale într-un grup.
(a se vedea punctul 52)
A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctul 61)
În cadrul unei proceduri privind încălcarea normelor de concurență, doar la începutul etapei contradictorii administrative întreprinderea este informată, prin comunicarea privind obiecțiunile, cu privire la toate elementele esențiale pe care Comisia se întemeiază în acest stadiu al procedurii. În consecință, răspunsul celorlalte părți la comunicarea privind obiecțiunile nu este inclus, în principiu, în ansamblul documentelor din dosarul de investigație pe care îl pot consulta părțile. Cu toate acestea, dacă Comisia intenționează să se întemeieze pe un fragment dintr-un răspuns la comunicarea privind obiecțiunile sau pe un document anexat la un astfel de răspuns pentru stabilirea existenței unei încălcări într-o procedură de aplicare a articolului 81 alineatul (1) CE, trebuie să se permită celorlalte întreprinderi implicate în această procedură să se pronunțe cu privire la un astfel de element de probă. Această soluție este valabilă și atunci când Comisia se întemeiază pe un astfel de document pentru a stabili rolul de instigator sau de conducător al uneia dintre întreprinderile în cauză.
Dispozițiile punctului 27 din Comunicarea Comisiei privind regulile de acces la dosar sunt conforme cu jurisprudența potrivit căreia, deși, în general, părțile nu au acces la răspunsurile celorlalte părți la comunicarea privind obiecțiunile, o parte va putea totuși să aibă acces la acestea atunci când astfel de documente pot constitui noi elemente de probă – cu rol în acuzare sau în apărare – cu privire la declarațiile formulate în legătură cu această parte în comunicarea privind obiecțiunile.
(a se vedea punctele 84 și 85)
În materie de concurență, necomunicarea sistematică a răspunsurilor celorlalte întreprinderi la comunicarea privind obiecțiunile nu este contrară principiului respectării dreptului la apărare. Acest principiu implică obligația Comisiei ca, în cursul procedurii administrative, să divulge întreprinderilor în cauză toate faptele, circumstanțele sau documentele pe care se întemeiază pentru a le permite să își facă cunoscut în mod util punctul de vedere cu privire la realitatea și la pertinența faptelor și a circumstanțelor invocate și cu privire la documentele reținute de ea în susținerea afirmațiilor sale.
Refuzul Comisiei de a transmite documente ulterioare comunicării privind obiecțiunile care i-au fost solicitate de o societate nu este nelegal, în ceea ce privește un document dezincriminator, decât dacă societatea a dovedit că nedivulgarea acestui document a putut influența, în detrimentul său, derularea procedurii și conținutul deciziei.
(a se vedea punctele 86 și 88)
În cadrul unei proceduri privind încălcarea normelor de concurență, un document ulterior comunicării privind obiecțiunile utilizat de Comisie ca element de probă în decizia sa nu trebuie în mod necesar să fie transmis în integralitatea sa întreprinderilor în cauză. Pentru a permite întreprinderii în cauză să fie în măsură să se pronunțe în mod util cu privire la elementul de probă utilizat de Comisie în decizia sa, Comisia este obligată să îi transmită doar fragmentul relevant al documentului în cauză, repus în contextul său, dacă acest lucru este necesar pentru înțelegerea sa.
(a se vedea punctul 87)
În cadrul unei proceduri privind încălcarea normelor de concurență, principiul potrivit căruia nu poate fi exclusiv în sarcina Comisiei, care notifică obiecțiunile și ia decizia prin care se aplică o sancțiune, să identifice documentele utile pentru apărarea întreprinderii în cauză privește documentele din dosarul întocmit de Comisie. Prin urmare, acest principiu nu se poate aplica unor răspunsuri date de alte părți în cauză la obiecțiunile comunicate de aceasta din urmă.
(a se vedea punctul 89)
În cadrul unei proceduri privind încălcarea normelor de concurență, Comisia nu este ținută de practica sa decizională anterioară referitoare la transmiterea integrală a răspunsurilor întreprinderilor în cauză la comunicarea privind obiecțiunile, legalitatea deciziilor sale apreciindu-se numai în raport cu normele pe care este obligată să le respecte, printre care se numără, în special, Regulamentul nr. 1/2003, Regulamentul nr. 773/2004 privind desfășurarea procedurilor puse în aplicare de Comisie în temeiul articolelor 81 CE și 82 CE și Comunicarea Comisiei privind regulile de acces la dosarul Comisiei în cauzele în temeiul articolelor 81 CE și 82 CE, articolelor 53, 54 și 57 din Acordul SEE și Regulamentului (CE) nr. 139/2004 al Consiliului, astfel cum au fost interpretate de instanța Uniunii.
(a se vedea punctul 90)
A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctul 104)
A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctele 108-113, 258 și 259)
Controlul legalității unei decizii a Comisiei prin care este aplicată o amendă pentru încălcarea normelor de concurență ale Uniunii este completat de competența de fond, care era recunoscută instanței Uniunii prin articolul 17 din Regulamentul nr. 17 și este recunoscută în prezent prin articolul 31 din Regulamentul nr. 1/2003, conform articolului 261 TFUE. Această competență autorizează instanța, dincolo de simplul control al legalității sancțiunii, să substituie aprecierea Comisiei cu propria apreciere și, în consecință, să anuleze, să reducă sau să majoreze amenda sau penalitatea cu titlu cominatoriu aplicată. Controlul prevăzut de tratate implică, așadar, conform cerințelor principiului protecției jurisdicționale efective prevăzut la articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, faptul că instanța Uniunii exercită un control atât de drept, cât și de fapt și că are competența de a aprecia probele, de a anula decizia atacată și de a modifica cuantumul amenzilor. Pe de altă parte, în ceea ce privește aplicarea articolului 81 CE, nicio dispoziție nu impune destinatarului comunicării privind obiecțiunile să conteste, în cursul procedurii administrative, diferitele elemente de fapt sau de drept ale acesteia, sub sancțiunea de a nu mai putea să facă acest lucru ulterior în etapa procedurii jurisdicționale.
Prin urmare, îi revine Tribunalului, în cadrul competenței sale de fond, sarcina de a aprecia, la data la care adoptă decizia sa, dacă întreprinderilor în cauză li s-a aplicat o amendă al cărei cuantum reflectă corect gravitatea încălcării în cauză.
Cu toate acestea, pentru a păstra efectul util al articolului 18 alineatele (2) și (3) din Regulamentul nr. 1/2003, Comisia are dreptul să oblige o întreprindere să furnizeze toate informațiile necesare privind faptele de care aceasta poate avea cunoștință și să îi comunice, dacă este cazul, documentele aferente care sunt în posesia sa, singura condiție aplicabilă fiind aceea de a nu impune întreprinderii obligația de a furniza răspunsuri prin care ar fi determinată să admită existența încălcării, sarcina probării acesteia revenind Comisiei. Unei întreprinderi căreia Comisia îi adresează o solicitare de informații în temeiul dispozițiilor articolului 18 din Regulamentul nr. 1/2003 îi revine, în consecință, o obligație de colaborare activă și poate fi sancționată cu o amendă specifică, prevăzută de dispozițiile articolului 23 alineatul (1) din acest regulament, care poate reprezenta până la 1 % din cifra sa de afaceri totală, dacă furnizează, în mod intenționat sau din neglijență, informații inexacte sau care induc în eroare. Rezultă că, în exercitarea competențelor sale de fond, Tribunalul poate lua în considerare, dacă este cazul, lipsa de cooperare din partea unei întreprinderi și să majoreze, în consecință, cuantumul amenzii care i-a fost aplicată pentru încălcarea articolului 81 CE sau a articolului 82 CE, cu condiția ca această întreprindere să nu fi fost sancționată cu o amendă specifică în temeiul dispozițiilor articolului 23 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1/2003.
Aceasta ar putea fi, de exemplu, situația în ipoteza în care, ca răspuns la o cerere în acest sens din partea Comisiei, o întreprindere ar fi omis să prezinte, în mod intenționat sau din neglijență, în cursul procedurii administrative, elemente determinante în vederea stabilirii cuantumului amenzii și de care dispunea sau ar fi putut să dispună la momentul adoptării deciziei atacate. Deși, în cadrul exercitării competenței sale de fond, Tribunalul nu este împiedicat să ia în considerare astfel de elemente, nu este mai puțin adevărat că întreprinderea care le invocă numai în etapa contencioasă, aducând astfel atingere finalității și bunei desfășurări a procedurii administrative, riscă luarea în considerare a acestei circumstanțe cu ocazia determinării de către Tribunal a cuantumului adecvat al amenzii.
(a se vedea punctele 116-119)
A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctul 140)
Pentru a fi calificată drept instigator al unei înțelegeri, o întreprindere trebuie să fi determinat sau să fi încurajat alte întreprinderi să pună în aplicare înțelegerea sau să i se alăture. Nu este suficient, în schimb, ca aceasta să se fi numărat pur și simplu printre membrii fondatori ai înțelegerii. Această calificare va trebui rezervată întreprinderii care, dacă este cazul, a luat inițiativa, de exemplu, sugerând unei alte întreprinderi oportunitatea unei coluziuni sau încercând să o convingă să acționeze în acest sens. Instanța Uniunii nu impune însă Comisiei să dețină elemente referitoare la elaborarea sau la conceperea detaliilor înțelegerii.
Rolul de instigator are legătură cu momentul stabilirii sau al extinderii unei înțelegeri, ceea ce permite să se imagineze o situație în care mai multe întreprinderi pot să aibă simultan un rol de instigator în cadrul aceleiași înțelegeri.
Pe de altă parte, nimic nu se opune, în principiu, ca Comisia să se poată întemeia pe un eveniment unic pentru a stabili că o întreprindere a avut un rol de instigare într-o înțelegere, cu condiția ca acest element unic să permită să se stabilească cu certitudine că această întreprindere a determinat sau a încurajat alte întreprinderi să pună în aplicare înțelegerea sau să i se alăture.
(a se vedea punctele 155 și 156)
A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctele 160 și 161)
A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctele 170 și 171)
Pentru a fi calificată drept conducător al unei înțelegeri, o întreprindere trebuie să fi reprezentat o forță motrice semnificativă pentru înțelegere sau să fi avut o răspundere deosebită și concretă în funcționarea acesteia. Această circumstanță trebuie apreciată global, având în vedere contextul speței. Aceasta poate fi dedusă, printre altele, din faptul că întreprinderea, prin inițiative punctuale, a dat spontan un impuls fundamental înțelegerii. De asemenea, aceasta poate fi dedusă dintr-un ansamblu de indicii care denotă devotamentul întreprinderii în asigurarea stabilității și a reușitei înțelegerii.
Aceasta este situația atunci când întreprinderea a participat la reuniunile înțelegerii în numele unei întreprinderi care nu participa la acestea și i-a comunicat acesteia rezultatele respectivelor reuniuni. Situația este identică atunci când întreprinderea respectivă a avut un rol central în funcționarea concretă a înțelegerii, de exemplu, prin organizarea a numeroase reuniuni, prin colectarea și prin distribuirea informațiilor în cadrul înțelegerii și prin formularea cel mai adesea de propuneri referitoare la funcționarea înțelegerii.
În plus, faptul de a veghea activ la respectarea acordurilor încheiate în cadrul înțelegerii constituie un indiciu determinant al rolului avut de o întreprindere.
În schimb, împrejurarea că o întreprindere exercită presiuni sau chiar dictează comportamentul altor membri ai înțelegerii nu este o condiție necesară pentru ca această întreprindere să poată fi calificată drept conducător al înțelegerii. Nici poziția pe piață a unei întreprinderi sau resursele de care dispune nu pot constitui indicii ale unui rol de conducător al încălcării, chiar dacă se încadrează în contextul în care trebuie apreciate asemenea indicii.
Comisia poate considera că mai multe întreprinderi au avut un rol de conducător în cadrul unei înțelegeri.
(a se vedea punctele 198-202)
Tribunalul, în exercitarea competenței sale de fond recunoscute de articolul 261 TFUE și de articolul 31 din Regulamentul nr. 1/2003, este competent să aprecieze caracterul adecvat al cuantumului amenzilor aplicate pentru încălcarea normelor de concurență ale Uniunii întemeindu-se, în acest sens, printre altele, pe informații suplimentare, care nu au fost menționate în comunicarea privind obiecțiunile sau în decizia Comisiei.
(a se vedea punctul 220)
Din moment ce dreptul concurenței al Uniunii recunoaște că societăți diferite aparținând aceluiași grup constituie o unitate economică și, prin urmare, o întreprindere în sensul articolelor 81 CE și 82 CE dacă societățile nu își stabilesc în mod autonom comportamentul pe piață, ceea ce are drept consecință faptul că Comisia poate aplica o amendă societății-mamă pentru practici ale societăților grupului, Comisia poate considera în mod întemeiat că există o încălcare repetată atunci când una dintre filialele societății-mamă comite o încălcare de același fel ca și cea pentru care fusese sancționată anterior o altă filială.
Pe de altă parte, din moment ce Comisia are posibilitatea, iar nu obligația, de a imputa în sarcina unei societăți-mamă răspunderea pentru o încălcare, simpla împrejurare că, într-o decizie anterioară, Comisia nu a recurs la o asemenea imputare nu presupune obligația acesteia de a efectua aceeași apreciere într-o decizie ulterioară.
În consecință, în ipoteza în care filiala vizată de o decizie anterioară și filiala care face obiectul unei noi decizii a Comisiei sunt, amândouă, deținute indirect în proporție de 100 % de aceleași societăți-mamă, împrejurarea că, în decizia anterioară, Comisia alesese să impute încălcarea primei filiale, iar nu societăților sale mamă nu influențează posibilitatea de a aplica în noua decizie jurisprudența referitoare la încălcările repetate. În plus, dispariția uneia dintre societățile-mamă nu poate avea consecințe asupra posibilității de a aplica dispozițiile referitoare la încălcările repetate întreprinderii care a continuat să existe.
În sfârșit, Comisia nu este ținută să furnizeze elemente care să permită să se stabilească faptul că această societate-mamă exercitase efectiv o influență decisivă asupra comportamentului ilicit al filialei sale care a făcut obiectul deciziei anterioare, din moment ce această filială aparținea, la momentul la care fuseseră săvârșite încălcările, în proporție de 100 % societăților-mamă menționate.
(a se vedea punctele 248, 250, 252, 253, 255 și 263)
A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctele 267 și 268)
Din dispozițiile articolului 44 alineatul (1) litera (c) coroborate cu cele ale articolului 48 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Tribunalului reiese că cererea introductivă de instanță trebuie să cuprindă, printre altele, o expunere sumară a motivelor invocate și că invocarea de motive noi pe parcursul procesului este interzisă, cu excepția cazului în care aceste motive se bazează pe elemente de drept și de fapt care au apărut în cursul procedurii. Cu toate acestea, un motiv care constituie dezvoltarea unui motiv enunțat anterior, direct sau implicit, în cererea introductivă de instanță și care prezintă o legătură strânsă cu acesta trebuie declarat admisibil.
Pe de altă parte, în exercitarea competenței sale de fond, instanța nu poate admite noi motive sau argumente decât cu condiția ca acestea să fie pertinente în vederea îndeplinirii atribuțiilor sale și să nu fie întemeiate pe un motiv de nelegalitate diferit de cele invocate în cererea introductivă.
(a se vedea punctele 271 și 272)
Cauza T-343/06
Shell Petroleum NV și alții
împotriva
Comisiei Europene
„Concurență — Înțelegeri — Piața olandeză a bitumului rutier — Decizie de constatare a unei încălcări a articolului 81 CE — Imputabilitatea comportamentului ilicit — Control comun — Amenzi — Circumstanțe agravante — Rolul de instigator și de conducător — Încălcări repetate — Durata încălcării — Dreptul la apărare — Competență de fond — Comportamentul întreprinderii în cursul procedurii administrative”
Sumar – Hotărârea Tribunalului (Camera a șasea) din 27 septembrie 2012
Concurență – Normele Uniunii – Încălcări – Imputare – Societate-mamă și filiale – Unitate economică – Criterii de apreciere – Prezumție a unei influențe decisive exercitate de societatea-mamă asupra filialelor deținute în proporție de 100 % de aceasta – Posibilitatea Comisiei de a corobora prezumția cu elemente de fapt care vizează stabilirea exercitării efective a influenței decisive – Lipsa unei obligații
(art. 81 CE și 82 CE)
Concurență – Normele Uniunii – Încălcări – Imputare – Societate-mamă și filiale – Unitate economică – Criterii de apreciere – Prezumție a unei influențe decisive exercitate de societatea-mamă asupra filialelor deținute în proporție de 100 % de aceasta – Obligații în materie de probă ale societății care dorește să răstoarne această prezumție
(art. 81 CE și 82 CE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 2)
Concurență – Normele Uniunii – Încălcări – Imputare – Societate-mamă și filiale – Unitate economică – Criterii de apreciere – Prezumție a unei influențe decisive exercitate de societatea-mamă asupra filialelor deținute în proporție de 100 % de aceasta – Filială deținută împreună de două societăți-mamă – Dispariția uneia dintre societățile-mamă în cursul procedurii administrative – Irelevanță
(art. 81 CE și 82 CE)
Concurență – Normele Uniunii – Încălcări – Imputare – Societate-mamă și filiale – Unitate economică – Criterii de apreciere – Prezumție a unei influențe decisive exercitate de societatea-mamă asupra filialelor deținute în proporție de 100 % de aceasta – Deținere indirectă a filialei – Grup care cuprinde un număr mare de societăți operaționale
(art. 81 CE și 82 CE)
Concurență – Normele Uniunii – Încălcări – Imputare – Societate-mamă și filiale – Unitate economică – Criterii de apreciere – Control exercitat de societatea-mamă asupra filialei sale – Necesitatea unei legături cu comportamentul ilicit al filialei – Lipsă
(art. 81 CE și 82 CE)
Concurență – Procedură administrativă – Respectarea dreptului la apărare – Acces la dosar – Comunicarea răspunsurilor la o comunicare privind obiecțiunile – Condiții – Limite – Dispoziții relevante ale Comunicării Comisiei privind accesul la dosar – Legalitate
[art. 81 CE și 82 CE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 27 alin. (2); Comunicarea 2005/C 325/07 a Comisiei, pct. 27]
Concurență – Procedură administrativă – Respectarea dreptului la apărare – Acces la dosar – Întindere – Lipsa unei comunicări sistematice a răspunsurilor la comunicarea privind obiecțiunile – Încălcarea dreptului la apărare – Inexistență
[art. 81 CE și 82 CE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 27 alin. (2); Comunicarea 2005/C 325/07 a Comisiei, pct. 8 și 27]
Concurență – Procedură administrativă – Respectarea dreptului la apărare – Acces la dosar – Răspuns la o comunicare privind obiecțiunile – Document utilizat ca element de probă – Obligația de a comunica sistematic acest document în integralitatea sa – Inexistență
[art. 81 CE și 82 CE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 27 alin. (2); Comunicarea 2005/C 325/07 a Comisiei, pct. 8 și 27]
Concurență – Procedură administrativă – Respectarea dreptului la apărare – Documente utile apărării – Apreciere efectuată exclusiv de Comisie – Inadmisibilitate – Principiu inaplicabil răspunsurilor date de părți la comunicarea privind obiecțiunile
[art. 81 CE și 82 CE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 27 alin. (2)]
Concurență – Procedură administrativă – Respectarea dreptului la apărare – Acces la dosar – Practica decizională a Comisiei – Caracter indicativ
[art. 81 CE și 82 CE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 27 alin. (2); Regulamentul nr. 773/2004 al Comisiei; Comunicarea 2005/C 325/07 a Comisiei, pct. 8 și 27]
Acțiune în anulare – Controlul legalității – Criterii – Luarea în considerare numai a elementelor de fapt și de drept existente la data adoptării actului în litigiu
(art. 263 TFUE)
Concurență – Amenzi – Decizie de aplicare a unor amenzi – Obligația de motivare – Conținut – Indicarea elementelor de apreciere care i-au permis Comisiei să evalueze gravitatea și durata încălcării – Indicare suficientă – Comunicare ulterioară a unor informații mai precise care completează o motivare care este deja suficientă prin ea însăși – Irelevanță
[art. 81 CE, 82 CE și 253 CE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2) și (3); Comunicarea 98/C 9/03 a Comisiei]
Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Puterea de apreciere a Comisiei – Control jurisdicțional – Competență de fond a instanței Uniunii – Întindere – Luarea în considerare a lipsei de colaborare a întreprinderii în cursul procedurii administrative – Majorarea amenzii – Condiție
[art. 81 CE și 82 CE; art. 261 TFUE; Regulamentul nr. 17 al Consiliului, art. 17, și Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 18 alin. (2) și (3), art. 23 alin. (1) și art. 31]
Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Criterii – Gravitatea încălcării – Circumstanțe agravante – Rolul de conducător sau de instigator al încălcării – Distincție necesară
[art. 81 alin. (1) CE; Regulamentul nr. 17 al Consiliului, art. 15 alin. (2), și Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2); Comunicarea 98/C 9/03 a Comisiei, pct. 2 al treilea paragraf]
Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Criterii – Gravitatea încălcării – Circumstanțe agravante – Rolul de instigator al încălcării – Noțiune – Probă întemeiată pe un eveniment unic – Admisibilitate – Condiție
[art. 81 alin. (1) CE; Regulamentul nr. 17 al Consiliului, art. 15 alin. (2), și Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2); Comunicarea 98/C 9/03 a Comisiei, pct. 2]
Înțelegeri – Acorduri între întreprinderi – Dovada încălcării – Mărturii ale salariaților unei întreprinderi implicate în încălcare – Admisibilitate – Valoare probantă – Principiul liberei aprecieri a probelor
[art. 81 CE; Regulamentul de procedură al Tribunalului, art. 68-76]
Concurență – Procedură administrativă – Audieri – Audierea anumitor persoane – Puterea de apreciere a Comisiei – Limită – Respectarea dreptului la apărare
[art. 81 CE și 82 CE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 27 alin. (2)]
Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Criterii – Gravitatea încălcării – Circumstanțe agravante – Rolul de conducător al încălcării – Noțiune – Criterii de identificare
[art. 81 alin. (1) CE; Regulamentul nr. 17 al Consiliului, art. 15 alin. (2), și Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2) și (3); Comunicarea 98/C 9/03 a Comisiei, pct. 2]
Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Puterea de apreciere a Comisiei – Control jurisdicțional – Competența de fond a instanței Uniunii – Luarea în considerare a unor informații suplimentare nemenționate în comunicarea privind obiecțiunile sau în decizie
(art. 81 CE și 82 CE; art. 261 TFUE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 31)
Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Criterii – Gravitatea încălcării – Circumstanțe agravante – Încălcări repetate – Încălcări similare săvârșite succesiv de două filiale ale aceleiași societăți-mamă – Încălcare neimputată societății-mamă în decizia anterioară – Irelevanță
[art. 81 CE și 82 CE; Regulamentul nr. 17 al Consiliului, art. 15 alin. (2), și Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2) și (3); Comunicarea 98/C 9/03 a Comisiei, pct. 2]
Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Criterii – Gravitatea încălcării – Circumstanțe agravante – Încălcări repetate – Coeficient de majorare a cuantumului de bază al amenzii – Marja de apreciere a Comisiei
[art. 81 CE și 82 CE; Regulamentul nr. 17 al Consiliului, art. 15 alin. (2), și Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2) și (3); Comunicarea 98/C 9/03 a Comisiei, pct. 2]
Procedură jurisdicțională – Cerere de sesizare a instanței – Cerințe de formă – Expunere sumară a motivelor invocate – Invocarea de motive noi pe parcursul procesului – Luare în considerare în cadrul exercitării competenței de fond – Condiții
[Regulamentul de procedură al Tribunalului, art. 44 alin. (1) lit. (c) și art. 48 alin. (2)]
A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctele 36-41)
A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctele 42, 54 și 60)
În materie de concurență, atunci când două societăți-mamă dețin, împreună, în proporție de 100 % o filială, simpla împrejurare că una dintre aceste societăți-mamă a dispărut nu are nicio influență asupra aplicării prezumției exercitării unei influențe decisive asupra filialei, întrucât, pentru a nu compromite obiectivul reprimării comportamentelor contrare normelor de concurență și al prevenirii repetării acestora prin intermediul unor sancțiuni disuasive, întreprinderile nu se pot sustrage de la sancțiuni prin simplul fapt că identitatea lor a fost modificată în urma unor restructurări, cesiuni sau a altor schimbări juridice sau organizatorice.
În plus, prezumția exercitării efective a unei influențe decisive de către o societate-mamă asupra filialei sale poate fi aplicată de Comisie atunci când două societăți se află într-o situație analoagă celei în care o singură societate deține totalitatea capitalului filialei sale.
(a se vedea punctele 44 și 45)
În materie de concurență, existența unor societăți intermediare între o filială și societatea sa mamă nu are nicio influență asupra posibilității de a aplica prezumția potrivit căreia societatea-mamă exercită efectiv o influență decisivă asupra filialei sale deținute în proporție de 100 %. O societate-mamă poate, în plus, să fie considerată responsabilă de o încălcare săvârșită de o filială chiar și atunci când există un mare număr de societăți operaționale într-un grup.
(a se vedea punctul 52)
A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctul 61)
În cadrul unei proceduri privind încălcarea normelor de concurență, doar la începutul etapei contradictorii administrative întreprinderea este informată, prin comunicarea privind obiecțiunile, cu privire la toate elementele esențiale pe care Comisia se întemeiază în acest stadiu al procedurii. În consecință, răspunsul celorlalte părți la comunicarea privind obiecțiunile nu este inclus, în principiu, în ansamblul documentelor din dosarul de investigație pe care îl pot consulta părțile. Cu toate acestea, dacă Comisia intenționează să se întemeieze pe un fragment dintr-un răspuns la comunicarea privind obiecțiunile sau pe un document anexat la un astfel de răspuns pentru stabilirea existenței unei încălcări într-o procedură de aplicare a articolului 81 alineatul (1) CE, trebuie să se permită celorlalte întreprinderi implicate în această procedură să se pronunțe cu privire la un astfel de element de probă. Această soluție este valabilă și atunci când Comisia se întemeiază pe un astfel de document pentru a stabili rolul de instigator sau de conducător al uneia dintre întreprinderile în cauză.
Dispozițiile punctului 27 din Comunicarea Comisiei privind regulile de acces la dosar sunt conforme cu jurisprudența potrivit căreia, deși, în general, părțile nu au acces la răspunsurile celorlalte părți la comunicarea privind obiecțiunile, o parte va putea totuși să aibă acces la acestea atunci când astfel de documente pot constitui noi elemente de probă – cu rol în acuzare sau în apărare – cu privire la declarațiile formulate în legătură cu această parte în comunicarea privind obiecțiunile.
(a se vedea punctele 84 și 85)
În materie de concurență, necomunicarea sistematică a răspunsurilor celorlalte întreprinderi la comunicarea privind obiecțiunile nu este contrară principiului respectării dreptului la apărare. Acest principiu implică obligația Comisiei ca, în cursul procedurii administrative, să divulge întreprinderilor în cauză toate faptele, circumstanțele sau documentele pe care se întemeiază pentru a le permite să își facă cunoscut în mod util punctul de vedere cu privire la realitatea și la pertinența faptelor și a circumstanțelor invocate și cu privire la documentele reținute de ea în susținerea afirmațiilor sale.
Refuzul Comisiei de a transmite documente ulterioare comunicării privind obiecțiunile care i-au fost solicitate de o societate nu este nelegal, în ceea ce privește un document dezincriminator, decât dacă societatea a dovedit că nedivulgarea acestui document a putut influența, în detrimentul său, derularea procedurii și conținutul deciziei.
(a se vedea punctele 86 și 88)
În cadrul unei proceduri privind încălcarea normelor de concurență, un document ulterior comunicării privind obiecțiunile utilizat de Comisie ca element de probă în decizia sa nu trebuie în mod necesar să fie transmis în integralitatea sa întreprinderilor în cauză. Pentru a permite întreprinderii în cauză să fie în măsură să se pronunțe în mod util cu privire la elementul de probă utilizat de Comisie în decizia sa, Comisia este obligată să îi transmită doar fragmentul relevant al documentului în cauză, repus în contextul său, dacă acest lucru este necesar pentru înțelegerea sa.
(a se vedea punctul 87)
În cadrul unei proceduri privind încălcarea normelor de concurență, principiul potrivit căruia nu poate fi exclusiv în sarcina Comisiei, care notifică obiecțiunile și ia decizia prin care se aplică o sancțiune, să identifice documentele utile pentru apărarea întreprinderii în cauză privește documentele din dosarul întocmit de Comisie. Prin urmare, acest principiu nu se poate aplica unor răspunsuri date de alte părți în cauză la obiecțiunile comunicate de aceasta din urmă.
(a se vedea punctul 89)
În cadrul unei proceduri privind încălcarea normelor de concurență, Comisia nu este ținută de practica sa decizională anterioară referitoare la transmiterea integrală a răspunsurilor întreprinderilor în cauză la comunicarea privind obiecțiunile, legalitatea deciziilor sale apreciindu-se numai în raport cu normele pe care este obligată să le respecte, printre care se numără, în special, Regulamentul nr. 1/2003, Regulamentul nr. 773/2004 privind desfășurarea procedurilor puse în aplicare de Comisie în temeiul articolelor 81 CE și 82 CE și Comunicarea Comisiei privind regulile de acces la dosarul Comisiei în cauzele în temeiul articolelor 81 CE și 82 CE, articolelor 53, 54 și 57 din Acordul SEE și Regulamentului (CE) nr. 139/2004 al Consiliului, astfel cum au fost interpretate de instanța Uniunii.
(a se vedea punctul 90)
A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctul 104)
A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctele 108-113, 258 și 259)
Controlul legalității unei decizii a Comisiei prin care este aplicată o amendă pentru încălcarea normelor de concurență ale Uniunii este completat de competența de fond, care era recunoscută instanței Uniunii prin articolul 17 din Regulamentul nr. 17 și este recunoscută în prezent prin articolul 31 din Regulamentul nr. 1/2003, conform articolului 261 TFUE. Această competență autorizează instanța, dincolo de simplul control al legalității sancțiunii, să substituie aprecierea Comisiei cu propria apreciere și, în consecință, să anuleze, să reducă sau să majoreze amenda sau penalitatea cu titlu cominatoriu aplicată. Controlul prevăzut de tratate implică, așadar, conform cerințelor principiului protecției jurisdicționale efective prevăzut la articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, faptul că instanța Uniunii exercită un control atât de drept, cât și de fapt și că are competența de a aprecia probele, de a anula decizia atacată și de a modifica cuantumul amenzilor. Pe de altă parte, în ceea ce privește aplicarea articolului 81 CE, nicio dispoziție nu impune destinatarului comunicării privind obiecțiunile să conteste, în cursul procedurii administrative, diferitele elemente de fapt sau de drept ale acesteia, sub sancțiunea de a nu mai putea să facă acest lucru ulterior în etapa procedurii jurisdicționale.
Prin urmare, îi revine Tribunalului, în cadrul competenței sale de fond, sarcina de a aprecia, la data la care adoptă decizia sa, dacă întreprinderilor în cauză li s-a aplicat o amendă al cărei cuantum reflectă corect gravitatea încălcării în cauză.
Cu toate acestea, pentru a păstra efectul util al articolului 18 alineatele (2) și (3) din Regulamentul nr. 1/2003, Comisia are dreptul să oblige o întreprindere să furnizeze toate informațiile necesare privind faptele de care aceasta poate avea cunoștință și să îi comunice, dacă este cazul, documentele aferente care sunt în posesia sa, singura condiție aplicabilă fiind aceea de a nu impune întreprinderii obligația de a furniza răspunsuri prin care ar fi determinată să admită existența încălcării, sarcina probării acesteia revenind Comisiei. Unei întreprinderi căreia Comisia îi adresează o solicitare de informații în temeiul dispozițiilor articolului 18 din Regulamentul nr. 1/2003 îi revine, în consecință, o obligație de colaborare activă și poate fi sancționată cu o amendă specifică, prevăzută de dispozițiile articolului 23 alineatul (1) din acest regulament, care poate reprezenta până la 1 % din cifra sa de afaceri totală, dacă furnizează, în mod intenționat sau din neglijență, informații inexacte sau care induc în eroare. Rezultă că, în exercitarea competențelor sale de fond, Tribunalul poate lua în considerare, dacă este cazul, lipsa de cooperare din partea unei întreprinderi și să majoreze, în consecință, cuantumul amenzii care i-a fost aplicată pentru încălcarea articolului 81 CE sau a articolului 82 CE, cu condiția ca această întreprindere să nu fi fost sancționată cu o amendă specifică în temeiul dispozițiilor articolului 23 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1/2003.
Aceasta ar putea fi, de exemplu, situația în ipoteza în care, ca răspuns la o cerere în acest sens din partea Comisiei, o întreprindere ar fi omis să prezinte, în mod intenționat sau din neglijență, în cursul procedurii administrative, elemente determinante în vederea stabilirii cuantumului amenzii și de care dispunea sau ar fi putut să dispună la momentul adoptării deciziei atacate. Deși, în cadrul exercitării competenței sale de fond, Tribunalul nu este împiedicat să ia în considerare astfel de elemente, nu este mai puțin adevărat că întreprinderea care le invocă numai în etapa contencioasă, aducând astfel atingere finalității și bunei desfășurări a procedurii administrative, riscă luarea în considerare a acestei circumstanțe cu ocazia determinării de către Tribunal a cuantumului adecvat al amenzii.
(a se vedea punctele 116-119)
A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctul 140)
Pentru a fi calificată drept instigator al unei înțelegeri, o întreprindere trebuie să fi determinat sau să fi încurajat alte întreprinderi să pună în aplicare înțelegerea sau să i se alăture. Nu este suficient, în schimb, ca aceasta să se fi numărat pur și simplu printre membrii fondatori ai înțelegerii. Această calificare va trebui rezervată întreprinderii care, dacă este cazul, a luat inițiativa, de exemplu, sugerând unei alte întreprinderi oportunitatea unei coluziuni sau încercând să o convingă să acționeze în acest sens. Instanța Uniunii nu impune însă Comisiei să dețină elemente referitoare la elaborarea sau la conceperea detaliilor înțelegerii.
Rolul de instigator are legătură cu momentul stabilirii sau al extinderii unei înțelegeri, ceea ce permite să se imagineze o situație în care mai multe întreprinderi pot să aibă simultan un rol de instigator în cadrul aceleiași înțelegeri.
Pe de altă parte, nimic nu se opune, în principiu, ca Comisia să se poată întemeia pe un eveniment unic pentru a stabili că o întreprindere a avut un rol de instigare într-o înțelegere, cu condiția ca acest element unic să permită să se stabilească cu certitudine că această întreprindere a determinat sau a încurajat alte întreprinderi să pună în aplicare înțelegerea sau să i se alăture.
(a se vedea punctele 155 și 156)
A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctele 160 și 161)
A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctele 170 și 171)
Pentru a fi calificată drept conducător al unei înțelegeri, o întreprindere trebuie să fi reprezentat o forță motrice semnificativă pentru înțelegere sau să fi avut o răspundere deosebită și concretă în funcționarea acesteia. Această circumstanță trebuie apreciată global, având în vedere contextul speței. Aceasta poate fi dedusă, printre altele, din faptul că întreprinderea, prin inițiative punctuale, a dat spontan un impuls fundamental înțelegerii. De asemenea, aceasta poate fi dedusă dintr-un ansamblu de indicii care denotă devotamentul întreprinderii în asigurarea stabilității și a reușitei înțelegerii.
Aceasta este situația atunci când întreprinderea a participat la reuniunile înțelegerii în numele unei întreprinderi care nu participa la acestea și i-a comunicat acesteia rezultatele respectivelor reuniuni. Situația este identică atunci când întreprinderea respectivă a avut un rol central în funcționarea concretă a înțelegerii, de exemplu, prin organizarea a numeroase reuniuni, prin colectarea și prin distribuirea informațiilor în cadrul înțelegerii și prin formularea cel mai adesea de propuneri referitoare la funcționarea înțelegerii.
În plus, faptul de a veghea activ la respectarea acordurilor încheiate în cadrul înțelegerii constituie un indiciu determinant al rolului avut de o întreprindere.
În schimb, împrejurarea că o întreprindere exercită presiuni sau chiar dictează comportamentul altor membri ai înțelegerii nu este o condiție necesară pentru ca această întreprindere să poată fi calificată drept conducător al înțelegerii. Nici poziția pe piață a unei întreprinderi sau resursele de care dispune nu pot constitui indicii ale unui rol de conducător al încălcării, chiar dacă se încadrează în contextul în care trebuie apreciate asemenea indicii.
Comisia poate considera că mai multe întreprinderi au avut un rol de conducător în cadrul unei înțelegeri.
(a se vedea punctele 198-202)
Tribunalul, în exercitarea competenței sale de fond recunoscute de articolul 261 TFUE și de articolul 31 din Regulamentul nr. 1/2003, este competent să aprecieze caracterul adecvat al cuantumului amenzilor aplicate pentru încălcarea normelor de concurență ale Uniunii întemeindu-se, în acest sens, printre altele, pe informații suplimentare, care nu au fost menționate în comunicarea privind obiecțiunile sau în decizia Comisiei.
(a se vedea punctul 220)
Din moment ce dreptul concurenței al Uniunii recunoaște că societăți diferite aparținând aceluiași grup constituie o unitate economică și, prin urmare, o întreprindere în sensul articolelor 81 CE și 82 CE dacă societățile nu își stabilesc în mod autonom comportamentul pe piață, ceea ce are drept consecință faptul că Comisia poate aplica o amendă societății-mamă pentru practici ale societăților grupului, Comisia poate considera în mod întemeiat că există o încălcare repetată atunci când una dintre filialele societății-mamă comite o încălcare de același fel ca și cea pentru care fusese sancționată anterior o altă filială.
Pe de altă parte, din moment ce Comisia are posibilitatea, iar nu obligația, de a imputa în sarcina unei societăți-mamă răspunderea pentru o încălcare, simpla împrejurare că, într-o decizie anterioară, Comisia nu a recurs la o asemenea imputare nu presupune obligația acesteia de a efectua aceeași apreciere într-o decizie ulterioară.
În consecință, în ipoteza în care filiala vizată de o decizie anterioară și filiala care face obiectul unei noi decizii a Comisiei sunt, amândouă, deținute indirect în proporție de 100 % de aceleași societăți-mamă, împrejurarea că, în decizia anterioară, Comisia alesese să impute încălcarea primei filiale, iar nu societăților sale mamă nu influențează posibilitatea de a aplica în noua decizie jurisprudența referitoare la încălcările repetate. În plus, dispariția uneia dintre societățile-mamă nu poate avea consecințe asupra posibilității de a aplica dispozițiile referitoare la încălcările repetate întreprinderii care a continuat să existe.
În sfârșit, Comisia nu este ținută să furnizeze elemente care să permită să se stabilească faptul că această societate-mamă exercitase efectiv o influență decisivă asupra comportamentului ilicit al filialei sale care a făcut obiectul deciziei anterioare, din moment ce această filială aparținea, la momentul la care fuseseră săvârșite încălcările, în proporție de 100 % societăților-mamă menționate.
(a se vedea punctele 248, 250, 252, 253, 255 și 263)
A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctele 267 și 268)
Din dispozițiile articolului 44 alineatul (1) litera (c) coroborate cu cele ale articolului 48 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Tribunalului reiese că cererea introductivă de instanță trebuie să cuprindă, printre altele, o expunere sumară a motivelor invocate și că invocarea de motive noi pe parcursul procesului este interzisă, cu excepția cazului în care aceste motive se bazează pe elemente de drept și de fapt care au apărut în cursul procedurii. Cu toate acestea, un motiv care constituie dezvoltarea unui motiv enunțat anterior, direct sau implicit, în cererea introductivă de instanță și care prezintă o legătură strânsă cu acesta trebuie declarat admisibil.
Pe de altă parte, în exercitarea competenței sale de fond, instanța nu poate admite noi motive sau argumente decât cu condiția ca acestea să fie pertinente în vederea îndeplinirii atribuțiilor sale și să nu fie întemeiate pe un motiv de nelegalitate diferit de cele invocate în cererea introductivă.
(a se vedea punctele 271 și 272)