|
10.1.2009
|
RO
|
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
|
C 6/23
|
Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din 19 noiembrie 2008 — Comisia/Premium
(Cauza T-316/06) (1)
(„Clauză compromisorie - Contracte încheiate în cadrul programului specific de cercetare și de dezvoltare tehnologică în domeniul tehnologiei informației - Rambursarea unei părți din avansul plătit de Comisie - Dobânzi moratorii’)
(2009/C 6/47)
Limba de procedură: franceza
Părțile
Reclamantă: Comisia Comunităților Europene (reprezentanți: E. Montaguti, agent, asistat de J.-L. Fagnart și de F. Longfils, avocați)
Pârâtă: Premium SA (Le Roeulx, Belgia) (reprezentanți: S. Bertouille și D. Joos de ter Beerst, avocați)
Obiectul
Acțiune în temeiul articolului 238 CE prin care se solicită obligarea pârâtei să ramburseze o parte din avansul plătit de Comunitate, precum și să plătească dobânzi moratorii, întrucât nu a respectat anumite obligații contractuale.
Dispozitivul
|
1)
|
Obligă Premium SA să achite Comisiei suma principală de 57 605,74 euro, majorată de dobânzi de întârziere:
|
—
|
cu o rată de 3,36 % pe an pentru perioada cuprinsă între 1 octombrie și 31 decembrie 1998;
|
|
—
|
cu o rată de 3,47 % pe an pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie și 31 decembrie 1999;
|
|
—
|
cu o rată de 2,74 % pe an pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie și 31 decembrie 2000;
|
|
—
|
cu o rată de 4,26 % pe an pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2001 și 31 decembrie 2002;
|
|
—
|
cu o rată de 3,29 % pe an pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie și 31 decembrie 2003;
|
|
—
|
cu o rată de 2,27 % pe an pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie și 31 decembrie 2004;
|
|
—
|
cu o rată de 2,05 % pe an pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie și 31 decembrie 2005;
|
|
—
|
cu o rată de 2,11 % pe an pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2006 data pronunțării prezentei hotărâri;
|
|
—
|
la rata aplicabilă în temeiul legii franceze pentru perioada cuprinsă între data pronunțării prezentei hotărâri și cea la care se efectuează plata completă a sumei principale.
|
|
|
2)
|
Obligă Premium să achite Comisiei suma principală de 30 988,74 euro, majorată de dobânzi de întârziere:
|
—
|
cu o rată de 3,95 % pe an pentru perioada cuprinsă între 1 octombrie și 31 decembrie 1998;
|
|
—
|
cu o rată de 2,85 % pe an pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie și 31 decembrie 1999;
|
|
—
|
cu o rată de 3,6 % pe an pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2000 și 31 decembrie 2001;
|
|
—
|
cu o rată de 2,95 % pe an pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie și 31 decembrie 2002;
|
|
—
|
cu o rată de 2,15 % pe an pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2003 și 31 decembrie 2004;
|
|
—
|
cu o rată de 2,4 % pe an pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie și 31 decembrie 2005;
|
|
—
|
cu o rată de 2,5 % pe an pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2006 data pronunțării prezentei hotărâri;
|
|
—
|
la rata aplicabilă în temeiul legii franceze pentru perioada cuprinsă între data pronunțării prezentei hotărâri și cea la care se efectuează plata completă a sumei principale.
|
|
|
3)
|
Obligă Premium la plata cheltuielilor de judecată.
|
(1) JO C 326, 30.12.2006.