1.8.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 180/44


Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din 10 iunie 2009 — Vivartia/OAPI — Kraft Foods Schweiz (milko ΔΕΛΤΑ)

(Cauza T-204/06) (1)

(„Marcă comunitară - Procedură de opoziție - Cerere de înregistrare a mărcii comunitare figurative milko ΔΕΛΤΑ - Marcă comunitară figurativă anterioară MILKA - Motiv relativ de refuz - Risc de confuzie - Similitudine a semnelor - Articolul 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 40/94 [devenit articolul 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 207/2009]”)

2009/C 180/80

Limba de procedură: engleza

Părțile

Reclamantă: Vivartia ABEE Proïonton Diatrofis kai Ypiresion Estiasis, fostă Delta Protypos Viomichania Galaktos AE (Tavros, Grecia) (reprezentanți: P.-P. Kanellopoulos și V. Kanellopoulos, avocați)

Pârât: Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) (reprezentant: D. Botis, agent)

Cealaltă parte în procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs a OAPI, intervenientă la Tribunal: Kraft Foods Schweiz Holding AG (Zürich, Elveția) (reprezentanți: T. de Haan și P. Péters, avocați)

Obiectul

Acțiune formulată împotriva Deciziei Camerei a doua de recurs a OAPI din 8 iunie 2006 (cauza R 540/2005-2) privind o procedură de opoziție între Kraft Foods Schweiz Holding AG și Delta Protypos Viomichania Galaktos AE

Dispozitivul

1)

Respinge acțiunea.

2)

Obligă Vivartia ABEE Proïonton Diatrofis kai Ypiresion Estiasis la plata cheltuielilor de judecată.


(1)  JO C 224, 16.9.2006