ORDONANȚA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE (Camera întâi)

26 septembrie 2007

Cauza F‑129/06

Rocío Salvador Roldán

împotriva

Comisiei Comunităților Europene

„Funcție publică – Funcționari – Remunerație – Indemnizație de expatriere – Condiții prevăzute la articolul 4 alineatul (1) litera (a) din anexa VII la statut – Reședință obișnuită – Acțiune vădit nefondată”

Obiectul: Acțiune formulată în temeiul articolelor 236 CE și 152 EA, prin care doamna Salvador Roldán solicită, pe de o parte, anularea deciziei din 18 august 2006 a autorității împuternicite să facă numiri din cadrul Comisiei prin care a fost respinsă reclamația sa, formulată la 15 mai 2006, împotriva deciziei Comisiei din 6 aprilie 2006 prin care i s‑a refuzat dreptul de a beneficia de indemnizația de expatriere și, pe de altă parte, obligarea Comisiei la plata sumelor ce corespund respectivei indemnizații, calculate începând cu data de 1 aprilie 2006, majorate cu valoarea dobânzilor

Decizia: Respinge acțiunea ca vădit nefondată. Fiecare parte suportă propriile cheltuieli de judecată.

Sumarul ordonanței

Funcționari – Remunerație – Indemnizație de expatriere – Condiții de acordare

[Statutul funcționarilor, anexa VII art. 4 alin. (1) lit. (a)]

Reședința obișnuită la care se referă articolul 4 alineatul (1) litera (a) din anexa VII la Statutul funcționarilor în vederea acordării indemnizației de expatriere corespunde locului în care persoana interesată și‑a stabilit centrul permanent sau obișnuit al intereselor sale, cu intenția de a‑i conferi un caracter stabil, având în vedere faptul că, pentru determinarea reședinței obișnuite, este important să se țină seama de toate elementele de fapt care o constituie și, în special, de reședința efectivă a funcționarului.

În această privință, locul în care o persoană își exercită activitatea profesională, independent de importanța pe care o are în calitate de criteriu autonom pentru aplicarea articolului 4 alineatul (1) litera (a) din anexa VII la statut, constituie un indiciu serios pentru determinarea reședinței obișnuite.

Împrejurarea că o persoană a putut avea intenția de a căuta un loc de muncă în altă țară decât cea în care avea reședința nu este de natură să repună în discuție determinarea reședinței sale obișnuite, în condițiile în care este cert că, în cursul întregii perioade de referință, această persoană și‑a menținut centrul intereselor sale în locul care a devenit, ulterior, locul său de repartizare, în locul în care avea reședința și în care, în cursul celei mai mari părți a perioadei de referință, își exercita activitatea profesională. Astfel, o asemenea cerință referitoare la intenția de a conferi stabilitate centrului intereselor sale nu trebuie interpretată în sensul că funcționarul în cauză trebuie să fi exclus posibilitatea de a reveni în țara sa de origine sau de a pleca într‑o altă țară a Uniunii Europene.

Legăturile unui funcționar cu țara sa de origine, precum deținerea unui autoturism, consultațiile medicale, bunurile imobiliare ale părinților săi aflate în această țară, reînnoirea, în această țară, a actelor sale de identitate oficiale, exercitarea drepturilor sale cetățenești, faptul de a avea în această țară domiciliul fiscal, interese și bunuri patrimoniale, cum ar fi un cont bancar, precum și vizitele pe care le efectuează în această țară nu reprezintă decât legături obișnuite pe care persoanele le păstrează cu țara în care trăiesc părinții acestora și în care au locuit o perioadă îndelungată, însă care nu permit să se demonstreze că reședința obișnuită se află în această țară.

(a se vedea punctele 48, 51, 56 și 59)

Trimitere la:

Tribunalul de Primă Instanță: 8 aprilie 1992, Costacurta Gelabert/Comisia, T‑18/91, Rec., p. II‑1655, punctul 42; 28 septembrie 1993, Magdalena Fernández/Comisia, T‑90/92, Rec., p. II‑971, punctul 30; 13 aprilie 2000, Reichert/Parlamentul European, T‑18/98, RecFP, p. I‑A‑73 și II‑309, punctul 25; 3 mai 2001, Liaskou/Consiliul, T‑60/00, RecFP, p. I‑A‑107 și II‑489, punctele 53 și 64; 13 septembrie 2005, Recalde Langarica/Comisia, T‑283/03, RecFP, p. I‑A‑235 și II‑1075, punctul 114; 25 octombrie 2005, Salazar Brier/Comisia, T‑83/03, RecFP, p. I‑A‑311 și II‑1407, punctele 56 și 71, care face obiectul unui recurs în fața Curții, C‑9/06 P; 27 septembrie 2006, Koistinen/Comisia, T‑259/04, RecFP, p. I‑A‑2‑177 și II‑A‑2‑879, punctul 34; 16 mai 2007, F/Comisia, T‑324/04, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 87