Cauza C-436/06

Per Grønfeldt și Tatiana Grønfeldt

împotriva

Finanzamt Hamburg – Am Tierpark

(cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Finanzgericht Hamburg)

„Libera circulație a capitalurilor — Fiscalitate — Impozite pe venit — Reglementare națională privind impozitarea beneficiilor realizate din cesiunea participațiilor (acțiuni) la societăți de capital”

Hotărârea Curții (Camera a doua) din 18 decembrie 2007   I - 12359

Sumarul hotărârii

Libera circulație a capitalurilor – Restricții – Legislație fiscală – Impozite pe venit

(art. 56 CE)

Articolul 56 CE trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări a unui stat membru prin care beneficiul obținut din cesiunea unor părți sociale la o societate de capital stabilită într-un alt stat membru este imediat impozabil într-un anumit an, atunci când, în ultimii cinci ani, cedentul a deținut, direct sau indirect, o participare de cel puțin 1 % la capitalul societății, în timp ce beneficiul obținut din cesiunea, în aceleași condiții, a părților sociale ale unei societăți de capital stabilite în primul stat membru, supusă în totalitate impozitului pe profit, nu era impozabil în respectivul an decât în cazul unei participări semnificative de cel puțin 10 %.

Într-adevăr, o astfel de diferență de tratament în funcție de locul de investire a capitalurilor are ca efect descurajarea unui acționar de a investi capitalul său într-o societate stabilită într-un alt stat și creează de asemenea un efect restrictiv față de societățile stabilite în alte state prin aceea că reprezintă pentru acestea un obstacol în calea colectării capitalurilor în statul membru vizat. În această privință, faptul că diferența de tratament nu a existat decât pentru o perioadă limitată este lipsit de importanță, deoarece această unică împrejurare nu împiedică diferența de tratament să producă efecte importante și, prin urmare, nici ca restricția privind circulația capitalurilor să fie reală.

O astfel de diferență de tratament nu poate fi justificată de necesitatea de a garanta o impozitare integrală, care se aseamănă cu cea de a menține coerența sistemului fiscal, în condițiile în care nu există, pentru un acționar, o legătură directă între avantajul fiscal respectiv și compensarea acestui avantaj printr-o anumită prelevare fiscală. Pe de altă parte, diferența de tratament menționată nu pare justificată de marja de manevră de care ar dispune statele membre în punerea în aplicare a unui regim tranzitoriu pentru a institui, pe termen lung, compatibilitatea regimului impozitului național pe profit cu dreptul comunitar și pentru a elimina eventuale discriminări. Într-adevăr, această marjă de manevră are totdeauna ca limite respectarea libertăților fundamentale și, în special, pe cea a liberei circulații a capitalurilor. Chiar dacă un regim tranzitoriu poate fi înțeles, în ceea ce privește impozitarea beneficiilor realizate cu ocazia cesiunii participațiilor la societăți rezidente, prin preocuparea legitimă de a asigura o tranziție fără crize de la regimul anterior către noul regim, o astfel de împrejurare nu permite, prin ea însăși, să se justifice diferența de tratament menționată în defavoarea impozitării beneficiilor realizate cu ocazia cesiunii participațiilor deținute la societăți nerezidente.

(a se vedea punctele 14, 15, 26, 27, 32, 33 și 35 și dispozitivul)